ICCJ. Decizia nr. 3730/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3730 /2012
Dosar nr. 675/46/2012/a7
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 675/46/2012/a7, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul C.G. şi de inculpatul C.S., precum şi cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul B.M. în prezent aflaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi.
A obligat pe inculpaţi la câte 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 30 octombrie 2012, inculpatul C.S. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar. De asemenea şi inculpatul C.G. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, la acest termen de judecată, invocând în drept dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen.
Inculpatul B.M., prin apărător, a formulat oral cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive.
În motivarea acestora inculpaţii, prin apărătorii lor au invocat starea de sănătate, faptul că s-a dat citire actului de sesizare şi au fost audiaţi trei dintre cei 11 inculpaţi, că au fost lămurite şi clarificate „semnele de întrebare" cu privire la periculozitatea care ar rezulta din interceptări, inclusiv cu privire la imposibilitatea sau zădărnicirea adevărului printr-o posibilă influenţare a probelor şi martorilor din acte, dar şi faptul că au trecut 8 luni de zile de când sunt arestaţi preventiv iar prin menţinerea în continuare a stării de arest preventiv, a acestora, s-ar ajunge la o executare anticipată a pedepsei
În continuare s-a arătat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen., iar lăsarea în libertate nu ar împiedica cu nimic buna desfăşurare a procesului penal.
Inculpatul C.G. a invocat starea sa de sănătate, având peste 10 afecţiuni, precum şi lipsa antecedentelor penale, faptul că are familie şi un copil, faptul că a avut o atitudine onestă, o bună conduită în societate.
Inculpatul C.S. de asemenea a invocat starea de sănătate, că a avut până în prezent trei preinfarcturi, iar afecţiunile de care suferă nu pot fi tratate în reţeaua sanitară a Direcţiei Generale a Penitenciarelor.
Inculpatul B.M., a invocat starea de sănătate, faptul că singurele persoane cu care acesta are legătură în cauză sunt patru martori, că nu are legătură cu ceilalţi inculpaţi, iar lăsat în libertate nu ar avea cum să influenţeze aflarea adevărului.
Examinând legalitatea şi temeinicia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.G. şi C.S., s-au constatat următoarele:
S -a apreciat că este adevărat că în conformitate cu dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen., lăsarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşirea din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în situaţia în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În atare situaţie, în mod corect instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., dar urmează a se observa că sub aspectul oportunităţii se apreciază că la acest moment procesual nu se impune admiterea cererii şi liberarea provizorie sub control judiciar a inculpaţilor, chiar dacă s-a dat citire actului de sesizare şi au fost luate declaraţii acestora, având în vedere gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârşire a acestora şi pericolul social creat.
Din ansamblul probelor administrate până în prezent a rezultat că inculpaţii sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni multiple cu o amploare deosebită şi care necesită în vederea aflării adevărului un probatoriu complex.
Toate acestea, s-a reţinut că reprezintă probe în sensul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol social concret pentru ordinea publică prin lezarea valorilor şi relaţiilor sociale care formează sfera acestei noţiuni, element esenţial a fi analizat şi în cadrul acestei instituţii a liberării provizorii sub control judiciar.
Curtea, a amintit din nou, corectitudinea evaluării făcute la momentul de faţă care rezidă în aceea că, pe lângă elementele de circumstanţiere a căror relevanţă nu poate fi ignorată, ca de pildă, conduita corespunzătoare anterioară momentului arestării preventive sau starea precară de sănătate a acestora, trebuie să se acorde atenţie deosebită naturii activităţii infracţionale a pretinsului grup organizat reclamat de acuzare, cât şi condiţiilor concrete în care acesta s-a desfăşurat şi complexitatea faptelor pretins a fi comise.
Aşa cum s-a arătat, în raport de dispoziţiile Deciziei penale nr. 17/2011 date de ICCJ într-un recurs în interesul legii, analizarea temeiniciei liberării provizorie se va face şi prin prisma temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, prin verificarea subzistenţei acesteia.
Totodată trebuie să se verifice în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este sau nu împiedicată printr-o eventuală lăsare în liberate provizorie sub control judiciar a inculpaţilor în cauză.
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, reţinându-se în sarcina lor crearea unui grup organizat având ca scop obţinerea de beneficii financiare prin săvârşirea infracţiunilor de corupţie şi spălarea banilor.
S-a apreciat ca fiind adevărat că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că sunt probe şi indicii că inculpaţii s-au asociat cu alţi inculpaţi în vederea comiterii unor infracţiuni grave, de mare rezonanţă, în zona care sau produs şi faţă de care există o bănuială legitimă.
În evaluarea pericolului social concret nu trebuie să se aibă în vedere numai datele privind persoana inculpaţilor, aşa cum a susţinut apărarea, ci şi cele referitoare la infracţiunile ele comiterea cărora sunt acuzaţi.
În actul de sesizare s-a arătat că, din Statutul ASOCIAŢIEI DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA nu rezultă că aceasta ar avea scop patrimonial şi în mod legal această asociaţie a fost înfiinţată conform Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cât şi în baza Legii nr. 21/1924.
De asemenea, din Statutul asociaţiei a rezultat că membrii revoluţionari trebuiau să achite cotizaţie, sumele de bani încasate în acest mod constituind împreună cu alte taxe, donaţii sau fonduri rezultate din acţiuni culturale, sportive ori alte activităţi -patrimoniul asociaţiei.
Acuzaţia ce s-a reţinut împotriva inculpaţilor este aceea că sumele de bani rezultate din contractele de reprezentare au fost încasate prin folosirea influenţei şi autorităţii reprezentanţilor grupului asupra membrilor revoluţionari, aceste sume fiind percepute fără o bază legală, constituind foloase necuvenite pentru membrii grupului.
De asemenea, contractele de reprezentare au fost încheiate pentru a da o aparenţă de legalitate a încasării sumelor de bani, aceste sume de bani constituind un folos necuvenit atât pentru inculpatul C.G., cât şi pentru ceilalţi membrii ai grupului.
În vederea încasării sumelor de bani, inculpatul C.G. s-a folosit de membrii ai familiei sale, respectiv de soţia sa, învinuita C.F., cât şi de fiul său, C.G.Ş.
S-a notat că ASOCIAŢIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, avea obligaţia de reprezentare a membrilor asociaţiilor în faţa organizaţiilor, autorităţilor şi instituţiilor statului de drept, acest aspect rezultând chiar din Statutul asociaţiei.
Contractele de reprezentare au fost încheiate de către ASOCIAŢIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, reprezentată de inculpatul C.G. cu membri revoluţionari pentru a-i reprezenta pe aceştia cu puteri depline în faţa instanţelor judecătoreşti ori a oricăror autorităţi publice în vederea obţinerii, confirmării, preschimbării certificatului de revoluţionar, pentru obţinerea tuturor drepturilor legale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.
În baza încheierii acestor contracte, membrii revoluţionari erau obligaţi să plătească sume de bani, indiferent dacă beneficiau sau nu de prestare de servicii juridice în faţa instanţelor judecătoreşti.
Ori, conform Statutului asociaţiei, membrii revoluţionari trebuiau să fie reprezentaţi în faţa autorităţilor şi instituţiilor statului de drept, inclusiv pentru obţinerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.
S-a notat în actul de învestire, că sumele de bani erau încasate de către inculpata C.F., soţia inculpatului C.G., după ce în prealabil, ceilalţi membri ai grupului, respectiv C.S., B.M., P.V.G.M., C.V., B.G. şi P.A. efectuau demersuri la membrii revoluţionari pentru a-i determina să încheie contractele de reprezentare sau să plătească sumele de bani aferente acestor contracte.
S-a făcut referire şi la pretinse ameninţări, în cazul în care membrii revoluţionari refuzau să plătească sumele de bani, inculpatul C.G., ajutat fiind de inculpatul S.P., procedau la emiterea de notificări către persoanele în cauză, avertizându-i că, în cazul în care nu vor plăti sumele de bani, vor fi acţionari în instanţă şi vor fi obligaţi să plătească sume mai mari decât cele stipulate în contractele de reprezentare.
Din verificările efectuate de Garda Financiară - Comisariatul General, au rezultat indicii că inculpatul S.P., avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi titular al Cabinetului individual de avocatură S.P., a încheiat cu ASOCIAŢIA DECEMBRIE 1989 METROU ROMÂNIA, în perioada 2005 - 2011, un număr total de 9 contracte de asistenţă juridică. Unul dintre contractele de asistenţă juridică a fost încheiat în data de 06 iulie 2005, fără să fie înregistrat în Registrul de evidenţă al contractelor de asistenţă juridică deţinut de Cabinetul individual de avocatură S.P., iar alte contracte de asistenţă juridică au fost încheiate fără să se specifice onorariul.
Tot din verificările efectuate de către Garda Financiară - Comisariatul General, a rezultat că, deşi unele contracte de asistenţă juridică au prevăzut onorarii, sumele de bani încasate conform acestor contracte nu au fost declarate la organele fiscale pentru plata taxelor şi impozitelor datorate statului.
Mai mult decât atât, s-a susţinut că, din probele administrate, a rezultat presupunerea că inculpatul S.P. pentru ajutorul dat inculpatului C.G. în vederea încasării sumelor de bani a primit în mai multe rânduri sume mari de bani fără să fie evidenţiate actele de evidenţă contabilă ale Cabinetului de avocatură S.P. În acest sens, s-a invocat agenda ridicată de la domiciliul inculpatului C.G. cu ocazia percheziţiei domiciliare.
În cauză, s-a apreciat că sunt indicii şi probe în sensul bănuielii a unei implicări a fiecărui membru al grupului organizat în determinarea membrilor revoluţionari de a încheia contracte de reprezentare sau de a plăti sumele de bani aferente acestor contracte sau sume de bani aferente eliberării adeverinţelor în baza cărora se obţineau indemnizaţiile reparatorii de la casele de pensii.
În ceea ce priveşte implicarea inculpatului B.M. s-a notat că, în unele cazuri, era cel care încasa banii de la persoanele care obţinuseră certificatul de revoluţionar preschimbat şi-i preda la sediul asociaţiei din Bucureşti
În consecinţă, faţă de complexitatea cauzei reflectată în numărul mare al părţilor implicate, al volumelor dosarelor multitudinea şi complexitatea probelor ce vor fi solicitate de procuror şi inculpaţi, detenţia preventivă a inculpaţilor s-a apreciat că nu este excesivă, faptul audierii a trei dintre inculpaţi ce sunt arestaţi neconstituind un temei legal pentru admiterea cererilor aflate pendinte, inclusiv acelei vizând înlocuirea măsurii arestării formulate de inculpatul B.M.
De asemenea, fiindcă în cauză sunt implicaţi mai mulţi acuzaţi, culegerea probelor e mai dificilă, iar volumul probelor fiind mai mare şi din surse diferite, s-a apreciat că se justifică detenţia preventivă a celor trei inculpaţi în primele stadii ale procedurii.
Cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură de prevenţie formulată de inculpatul B.M., s-a apreciat că nu este justificată, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen. În plus, dacă s-ar admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puţin restrictivă, respectiv aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
În legătură cu problemele de sănătate pe care le invocă inculpaţii în sprijinul cererilor lor, curtea a arătat că acestea nu determinarea liberarea lor provizorie, pentru că potrivit art. 1391 C. proc. pen., în asemenea ipoteză administraţia locului de deţinere dispune efectuarea sub pază permanentă a tratamentului medical în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii. împotriva acestei încheieri inculpaţii C.G. şi B.M., au declarat prezentul recurs.
Recursul declarat de inculpatul B.M. este inadmisibil, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen." încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Examinând recursul declarat de inculpatul C.G., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
în alineatul 2 al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
în reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri -chiar dacă sunt de natură diferită- fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date" nu a avut în vedere existenta unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit. c)u exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar solicitat de inculpatul C.G. nu este suficient pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Rezultă din probele administrate până în prezent că inculpatul este cercetat în Dosarul nr. 675/46/2012, pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 17 lit. e) din Legea 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 18 alin. (2) din Legea 78/2000; -art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Raportându-ne la gravitatea infracţiunii săvârşite, la împrejurarea că cercetarea judecătorească este la început - impunându-se audierea tuturor inculpaţilor, a martorilor şi administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, dar şi la atitudinea inculpatului în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date", în accepţiunea dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
în aceste condiţii, Înalta Curte a apreciat că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului - nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Recursul declarat de inculpatul B.M., va fi respins ca inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva încheierii de şedinţă nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurentul inculpat C.G., la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat B.M. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3742/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 373/2012. Penal → |
|---|
