ICCJ. Decizia nr. 38/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 214 din 8 martie 2011 a Tribunalului București, secția II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) Teza II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
în baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la 23 februarie 2010 la zi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
S-a luat că nu a existat constituire de parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat - pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în etapa cercetării judecătorești, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, comisă în următoarele împrejurări de fapt:
în seara zilei de 22 februarie 2010, victima S.E. a fost primită în locuința inculpatului D.G., unde a consumat băuturi alcoolice.
în respectiva ocazie și inculpatul a consumat o bere, conform propriei declarații.
Ulterior, inculpatul i-a cerut victimei să plece și, întrucât nu mai găsea cheile locuinței, considerând că victima era responsabilă de dispariția lor, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu corpuri dure.
Prin raportul medico-legal de necropsie efectuat în cauză s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism cu multiple fracturi, cu ruptură hepatică și hemiperitoneu, leziuni produse prin loviri repetate cu corpuri dure și prin comprimare toraco-abdomino-pelviană.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în noaptea incidentului, inculpatul D.G. a apelat în mai multe rânduri Serviciul Unic de Urgență 112, în intervalul orar cuprins între orele 1,00 - 4,00.
în toată această perioadă de timp, au fost exercitate și actele de violență împotriva victimei S.E.
Concluzia exprimată a avut în vedere conținutul convorbirilor telefonice înregistrate purtate între inculpat și operatorul Serviciului 112 și orele la care acestea au fost efectuate, rezultând că la momentul înregistrării primului apel telefonic, în jurul orei 1,00, agresiunea era deja declanșată, continuând până în jurul orelor 4,00 din aceeași noapte, când a fost înregistrat ultimul apel telefonic efectuat de inculpat către Serviciul Unic de Urgență 112.
Victima a fost lovită de inculpat în mod repetat și posibil, din cauza stării de ebrietate în care se afla, aceasta a căzut pe pardoseală, lovindu-se în cădere cu capul de un corp dur. De asemenea, victima a suferit o comprimare toraco-abdomino-pelviană produsă prin lovire cu corp dur, cel mai probabil, cu piciorul.
Prin declarațiile formulate în cauză, inculpatul D.G. a prezentat versiuni diferite în ceea ce privește modalitate de desfășurare a evenimentelor, aceasta în scopul înlăturării ori diminuării răspunderii penale.
Inițial, inculpatul a susținut că victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în cădere cu capul de colțul mesei și pardoseala din bucătărie. Victima venise la locuința inculpatului pentru a i se acorda o consultație juridică în legătură cu un imobil pe care intenționa să îl revendice, inculpatul îndeplinind calitatea de președinte al Ligii Naționale a Dreptății împotriva Corupției și Abuzurilor din România. Constatând că în realitate victima nu era interesată să discute despre problemele pe care le avea, inculpatul i-a cerut acesteia să plece din casă, sens în care a condus-o de mână până în holul imobilului. Inculpatul a observat lipsa cheilor de la intrare și, întrucât nicio altă persoană nu se afla în locuință, a considerat că victima era responsabilă de dispariția acestora.
în contextul acestui fapt, s-a susținut că inculpatul a avut convingerea că victima intenționează să îi facă rău, intenția criminală fiind materializată prin deschiderea gazului de la trei ochiuri ale aragazului din bucătărie.
De asemenea, s-a arătat că după dezechilibrarea și căderea victimei pe pardoseala din bucătărie, inculpatul ar fi încercat să o ridice de jos, dar a fost el însuși atacat de victimă. Aceasta l-ar fi prins și strâns pe inculpat cu ambele mâini de organele genitale, inculpatul ripostând la rândul său violent față de victimă, prin aplicarea unui singur pumn în zona feței.
Ulterior, inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că victima căzuse de mai multe ori din cauza stării de ebrietate, producându-și astfel toate leziunile constatate medical.
Inculpatul a subliniat că nu a exercitat niciun act de violență asupra victimei S.E., cu excepția faptul că a prins-o de mâini și a tras-o, cu intenția de a o scoate din locuință.
De asemenea, inculpatul a susținut că victima avea un telefon mobil, iar în momentul când era căzută la podea, ar fi fost sunată de complicele său, discutând cu acesta prin intermediul handsfree - ului atașat telefonului mobil.
Toate aceste susțineri formulate în apărare au fost înlăturate de instanță, având în vedere celelalte probe administrate în cauză.
S-a arătat că procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat de organele de urmărire penală nu confirmă susținerea privind deținerea vreunui telefon mobil de către victima infracțiunii.
Din același proces-verbal rezulta că victima S.E. fusese găsită în bucătăria locuinței inculpatului.
De asemenea, din mașina de spălat amplasată în bucătăria locuinței inculpatului au fost ridicate mai multe obiecte din material textil - prosoape și preșuri, care prezentau urme de substanță brun roșcată.
Inculpatul nu a oferit nicio explicație plauzibilă pentru faptul că intenționa să curețe cât mai repede obiectele găsite în mașina de spălat, concluzia evidentă fiind aceea că inculpatul urmărise înlăturarea urmelor materiale ale infracțiunii.
Pe de altă parte, din declarațiile martorilor D.G.D. - fiul inculpatului - și T.F., persoane care, la solicitarea inculpatului, s-au deplasat în noaptea incidentului din județul Giurgiu în București, rezulta că ușa de acces și grilajul metalic cu care era prevăzută locuința inculpatului erau închise cu cheia, pătrunderea în imobil făcându-se cu rândul de chei pe care îl deținea martorul D.G.D.
Or, dacă victima ar fi sustras cheile inculpatului și, din acest motiv, inculpatul intenționase să o dea afară din locuință, se impunea ca ușa și grilajul imobilului să fie descuiate la momentul sosirii martorului D.G.D.
Deopotrivă, s-a reținut că înregistrările convorbirilor telefonice dintre inculpat și Serviciul Unic de Urgență 112 confirmau recunoașterea agresiunii de către inculpat prin afirmațiile privind lovirea și imobilizarea victimei, sub motivul că aceasta ar fi pornit gazul din bucătăria inculpatului, i-ar fi ascuns cheile de la locuință și refuza să îi spună cine a trimis-o.
Cu relevanță deosebită a fost reținută afirmația inculpatului din timpul convorbirii telefonice prin care anunța că victima era grav lovită și el săvârșea o crimă.
în cursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a modificat substanțial declarația, susținând că victima ar fi plecat din locuința sa în jurul orelor 21,00, după care, la circa o oră, a revenit la imobil, prezentând urme vizibile de lovituri în zona feței și a capului și afirmând că ar fi fost lovită pe stradă de niște persoane aflate în stare de ebrietate. întrucât victima își uitase sacoșa în locuință înainte de plecare, inculpatul i-a permis să intre în imobil. Imediat, victima a căzut în hol, fiind dusă în bucătărie de către inculpat. în continuare, inculpatul a declarat că, în intervalul de timp cât a lipsit din bucătărie pentru a merge la baie, victima i-ar fi sustras cheile locuinței și un reportofon. Deși i-a solicitat victimei să îi restituie obiectele, aceasta a refuzat, inculpatul găsind doar reportofonul ascuns în buzunarul hainei victimei. Inculpatul s-a retras în dormitor pentru a se odihni însă a fost împiedicat de victimă care a venit după el. Inculpatul s-a reîntors în bucătărie și a constatat că erau pornite 3 butoane ale aragazului, ceea ce l-a determinat să creadă că victima venise în locuința sa cu gânduri criminale.
Inculpatul a mai susținut că victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în cădere de tocul ușii de la bucătărie, precum și că ar fi căzut pe spate, lovindu-se în cădere de colțul mesei și de gresie, toate acestea din cauza stării de ebrietate.
Conform susținerilor inculpatului deranjată de solicitarea de restituire a cheilor, victima a devenit agresivă, trăgând de ușile dulapului din bucătărie și aruncând vasele pe jos, împrejurare în care ar fi căzut din nou, lovindu-se în cădere de colțul mesei, fapte petrecute în jurul orelor 22,00.
Inculpatul a susținut că victima nu s-a mai ridicat de jos și că se plângea că o doare capul și îi este frig.
Ca urmare, inculpatul a acoperit-o cu o plapumă și i-a așezat o pernă sub cap. Victima i-a cerut o pernă mai mică, iar în momentul când a efectuat schimbul, a observat că pe perna inițială era o pată mare de sânge.
Inculpatul s-a speriat și l-a sunat pe fiul său, solicitându-i să vină la el și să descuie ușa apartamentului, martorul având un rând de chei.
Inculpatul a mai susținut că deși a sunat în două rânduri la Serviciul de Urgență 112 pentru salvare și poliție nu s-a deplasat nimeni la imobil.
Printr-un supliment de declarație, inculpatul a menționat că victima a intenționat să îl ucidă, la instigarea persoanelor din Comitetul Asociației de Proprietari, intenție demostrată de faptul că a intrat în locuința sa, i-a sustras cheile imobilului și a pornit gazul de la aragaz.
Sub acest aspect, inculpatul a declarat că a avut mai multe litigii cu vicepreședintele Asociației de Proprietari, așa cum rezultă din plângerile înregistrate la poliței și depuse la dosar, iar membrii Asociației ar fi încercat să îi facă rău, având în vedere cele peste 20 procese intentate pentru neregulile existente în Asociație.
în final, inculpatul a declarat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de omor.
Nici aceste susțineri în apărare nu au fost primite de instanță, constatându-se că erau contrazise de declarațiile martorilor D.G.D. și T.F., convorbirile telefonice purtate între inculpat și operatorii Serviciului Unic de Urgență 112, precum și de împrejurarea că inculpatul încercase să înlăture urmele de sânge aflate pe mai multe obiecte din material textil descoperite de organele de urmărire penală în mașina de spălat din locuință.
S-a reținut astfel că inculpatul relatase personal principalele momente ale agresiunii săvârșite asupra victimei S.E. în cadrul convorbirilor telefonice purtate cu operatorii Serviciului 112, menționând cum lovise victima în mod repetat, faptul că aceasta căzuse și suferise un traumatism cranian și că îi provocase, prin propriile acțiuni, mai multe leziuni traumatice, inclusiv prin comprimare toraco-abdomino-pelviană, toate aceste violențe dovedindu-se ca reprezentând cauza sigură și directă a morții victimei.
Săvârșirea agresiunii de către inculpat rezulta și din declarațiile martorilor D.G.D. și T.F., aceștia declarând în cursul procesului că inculpatul îi anunțase despre cele întâmplate în noaptea incidentului, recunoscând că el era autorul violențelor exercitate asupra victimei infracțiunii.
Având în vedere și concluziile raportului medico-legal de necropsie, prima instanță a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei de care era acuzat.
în drept, fapta reținută în sarcina inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 174 C. pen.
A fost înlăturată solicitarea inculpatului în sensul săvârșirii faptei în stare de legitimă apărare, cu depășirea limitelor legitimei apărări ori în stare de provocare din partea victimei, constatându-se că în cauză nu erau îndeplinite condițiile cerute de lege în vederea înlăturării ori diminuării răspunderii penale conform cererii apărării.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere gravitatea faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, precum și împrejurările ulterioare comiterii faptei constând în demersul inițiat în scopul acordării primului ajutor victimei.
Ca atare, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante judiciare.
Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul D.G.
Prin motivele de apel formulate au fost invocate mai multe critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se rejudecarea cauzei, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte și redozarea pedepsei prin acordarea unei eficiente mai largi circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului.
în esență, s-a susținut că inculpatul nu a avut intenția de a comite un omor și nu a premeditat în niciun fel comiterea faptei.
Sub acest aspect, s-a invocat omisiunea primei instanțe privind reținerea în cauză a stării de provocare, deși victima era cea care refuzase să părăsească locuința inculpatului, era responsabilă de sustragerea cheilor de la ușa de acces și pornise gazul prin deschiderea aragazului din bucătărie.
Deopotrivă, a fost contestată valoarea probatorie a raportului de constatare medico-legală efectuat în cauză, invocându-se, pe de o parte, caracterul incert al concluziilor formulate în ceea ce privește cauza determinantă a morții victimei, iar, pe de altă parte, omisiunea stabilirii datei producerii leziunilor.
Apărarea a susținut că moartea victimei ar fi fost cauzată de starea avansată de ebrietate a victimei care din acest motiv s-a dezechilibrat și a căzut de mai multe ori. Inculpatul nu a aplicat decât o singură lovitură victimei în zona feței și aceasta ca ripostă la propriile violențe exercitate anterior de victimă.
S-a mai invocat și împrejurarea că în cauză nu se dovedise motivul crimei, victima provocând incidentul. Inculpatul a solicitat intervenția ambulanței fără să se dea însă curs acestei solicitări.
în concluzie, s-a susținut că în speță nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor nici în ceea ce privește latura obiectivă și nici raportat la latura subiectivă, impunându-se schimbarea de încadrare juridică prin reținerea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
Prin decizia penală nr. 223/A din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins apelul inculpatului, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra existenței faptei și a vinovăției inculpatului au fost corect reținute în cauză, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești.
S-a arătat că, în absența unor martori oculari, starea de fapt a fost corespunzător stabilită prin examinarea declarațiilor formulate de inculpat, a situației de la fața locului evidențiată în procesul-verbal de cercetare și planșele foto, a stării victimei și a concluziilor științifice referitoare la leziunile constatate și la cauza morții, a convorbirilor telefonice înregistrate purtate între inculpat și operatorii Serviciului de Urgență 112 și a declarațiilor martorilor D.G.D., T.F. și E.I., probele menționate evidențiind o succesiune a evenimentelor care indicau apartamentul inculpatului ca loc al crimei și inculpatul ca autor al faptei de omor.
în considerentele deciziei din apel au fost examinate criticile inculpatului invocate în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice și reevaluarea stării de fapt și arătate motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate.
Au fost analizate toate declarațiile inculpatului în corelație cu elementele obiective relevate de probele cauzei, concluzionându-se cu argumente de fapt și de lege de ce inculpatul era în mod cert autorul faptei de omor.
Au fost menționate și motivele pentru care nu se putea considera că fapta se săvârșise în stare de legitimă apărare ori în circumstanța provocării din partea victimei.
în plus, s-a arătat că inculpatul conștientizase pe deplin urmările acțiunilor sale violente asupra victimei, așa cum rezulta din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză și conținutul convorbirii telefonice purtate de inculpat cu operatorii Serviciului de Urgență 112 cu ocazia celui de-al doilea apel telefonic inițiat de acesta.
în fine, instanța de apel a constatat că nu existau temeiuri care să justifice reducerea pedepsei sub limita stabilită prin hotărârea instanței de fond.
Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 12, 14 și 17 C. proc. pen.
în motivele scrise de recurs au fost invocate și cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 8 și 10 C. proc. pen.
în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că fapta reținută în sarcina inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, solicitare invocată din perspectiva lipsei intenției inculpatului în sensul suprimării vieții victimei.
Din această perspectivă a fost invocată și incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen., susținându-se că, în absența intenției de a ucide, fapta inculpatului caracterizează infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, inculpatul acționând cu intenție numai în ceea ce privește lovirea victimei și din culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav produs, respectiv, moartea victimei.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost formulată și cu referire la reținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., menționându-se în acest sens conduita provocatorie a victimei înainte de acțiunea violentă a inculpatului.
S-a susținut că inculpatul nu a aplicat decât o singură lovitură victimei în zona feței, aceasta dezechilibrându-se și căzând pe podeaua locuinței din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, raportul medico-legal de necropsie menționând că victima prezenta o alcoolemie de 2,54 gr.‰.
în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 8 C. proc. pen. a fost invocată nelegalitatea expertizei psihiatrice efectuate în cauză asupra inculpatului, arătându-se că respectivul act medical nu menționa explicația comportamentului infracțional și nici modul în care inculpatul a acționat.
în ceea ce privește pretinsa incidență a cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen. invocat în motivele scrise de recurs, înalta Curte ia notă că acesta nu a fost în niciun fel argumentat, nearătându-se care sunt probele asupra cărora instanțele nu s-ar fi pronunțat și nici cererile esențiale ce ar fi fost omise din examinare.
în motivele scrise de recurs se face însă referire la nevalabilitatea procesului-verbal de cercetare la fața locului, invocându-se nulitatea acestuia pentru lipsa martorilor asistenți și nesemnarea actului de toate persoanele prezente la încheierea lui.
în subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului prin valorificarea circumstanțelor personale favorabile, cerere formulată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Inculpatul susține că nu a intenționat uciderea victimei și că acțiunea violentă exercitată în cauză nu era de natură să conducă prin ea însăși la moartea victimei, aplicarea unei singure lovituri cu palma în zona feței neconstituind o acțiune care să determine în mod obișnuit decesul persoanei.
înalta Curte constată însă că probele administrate în cauză demonstrează că inculpatul a urmărit uciderea victimei, iar modalitatea în care acesta a acționat nu a lăsat nicio șansă de supraviețuire victimei.
Așa cum bine a subliniat și instanța de prim control judiciar, din examinarea coroborată a declarațiilor inculpatului, a situației de la fața locului, evidențiată ca atare în procesul-verbal de cercetare și planșele foto, a stării victimei și a concluziilor științifice referitoare la leziunile constatate și cauza morții, a convorbirilor telefonice înregistrate purtate între inculpat și operatorii Serviciului Unic de Urgență 112 și declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă în mod neechivoc că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor.
Deși inculpatul și-a modificat în mod repetat declarațiile formulate în cauză, a recunoscut permiterea accesului victimei în locuința sa, în noaptea incidentului.
De altfel, acest fapt nici nu putea fi valabil contestat de inculpat, având în vedere că victima a fost găsită în locuința sa.
De asemenea, este cert că inculpatul și victima au fost singuri în apartament în noaptea incidentului, concluzie ce rezultă din conținutul convorbirilor telefonice efectuate către Serviciul Unic de Urgență 112 și relatările martorilor D.G.D. și T.F. care au menționat că ușa de la intrarea în apartamentul inculpatului era încuiată la momentul sosirii la imobil.
Aceleași mijloace de probă indică și intervalul orar în care victima s-a aflat în casa inculpatului, respectiv, între orele 23,00 - 4,00, fiind perfect valabile argumentele expuse în acest sens în decizia instanței de apel.
Prezența victimei în locuința inculpatului a fost confirmată pentru intervalul orar cuprins între orele 0,30-2,00 și de martora E.I. care, locuind deasupra apartamentului inculpatului, a declarat constant că în jurul respectivelor ore a auzit gălăgie și strigătul unei femei în locuința inculpatului.
Argumentele avute în vedere de instanța de apel justifică valabil reținerea acestei depoziții în examinarea stării de fapt.
Deși inculpatul a susținut că nu ar fi aplicat decât o singură palmă victimei S.E. și aceasta în contextul conduitei culpabile a victimei, înalta Curte constată însă că apărarea invocată este contrazisă categoric de constatările și concluziile raportului medico-legal de necropsie.
Conform raportului medico-legal, moartea victimei a fost violentă. Aceasta s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecință a unui traumatism cranio-facial cu fractură orbito-sinusală stânga și hematoame subdurale occipitale bilaterale, survenită în cadrul unui politraumatism cu fracturi multiple ale scheletului toracic, bazinului și antebrațului stâng, cu ruptură hepatică și hemiperitoneu.
Leziunile traumatice constatate la necropsie au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur urmată de cădere și loviri de plan dur cu impact cranian și comprimare toraco-abdominală pelvină având legătură directă de cauzalitate.
Starea de alcoolemie a victimei - 2,54 gr.‰, nu a avut nicio influență în mecanismul tanato-generator, decesul fiind cauza directă a actelor de violență exercitate împotriva victimei.
Or, toate aceste constatări și concluzii, a căror valoare științifică nu a fost contestată de probe de aceeași valoare, înlătură versiunea inculpatului privind mecanismul de producere a leziunilor victimei.
Așa cum s-a arătat, leziunile cauzate victimei au fost produse prin lovire repetată cu corp dur și comprimare toraco-abdominală pelvină și nu prin lovire de corp dur, cum se impunea, dacă victima s-ar fi dezechilibrat și, în cădere, se lovea.
Inculpatul nu a oferit nicio explicație plauzibilă pentru leziunile constatate pe corpul victimei, natura și gravitatea vătămărilor excluzând posibilitatea agresării victimei anterior primirii ei în locuința inculpatului, politraumatismul cu fracturi multiple ale scheletului toracic și bazinului și ruptura hepatică -leziuni traumatice constatate la necropsie, anihilând orice posibilitate obiectivă a victimei de a se deplasa.
Dimpotrivă, leziunile traumatice constatate la necropsie demonstrează că victima a fost ținta acțiunii conștiente a inculpatului, violențele exercitate asupra victimei caracterizându-se prin intensitate și durată în timp.
Că așa s-au petrecut lucrurile rezultă și din mărturisirea inculpatului făcută în cadrul discuțiilor purtate cu operatorii Serviciului Unic de Urgență 112, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice atestând recunoașterea inculpatului cu privire la modalitatea de exercitare a violențelor prin descrierea actelor și acțiunilor întreprinse, dar și conștiința inculpatului cu privire la rezultatul acțiunilor violente și determinarea acestuia în producerea rezultatului morții, poziție subiectivă dedusă din afirmația redată textual: închideți telefonul și înregistrați-mă și din clipa asta aveți (...) luați act că eu comit o crimă.
în consecință, înalta Curte constată că leziunile traumatice nu au fost cauzate prin căderea victimei, ci prin loviturile aplicate în mod direct de către inculpat și prin comprimarea toraco-abdominală, rezultând intenția specifică infracțiunii de omor, inculpatul prevăzând și urmărind uciderea victimei.
Este adevărat că motivația comiterii faptei nu a putut fi stabilită în cauză, însă această împrejurare nu prezintă relevanță în ceea ce privește încadrarea juridică corectă a faptei, motivul comportamentului infracțional fiind un element străin de conținutul infracțiunii, interesând exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei, în aprecierea periculozității sociale concrete a inculpatului.
Sub același aspect, este de menționat că rolul expertizării psihiatrice nu este acela al identificării mobilului infracțiunii, ci stabilirea discernământului făptuitorului, adică a capacității de înțelegere și reprezentare a consecințelor comiterii faptei.
Or, la acest obiectiv s-a răspuns prin expertiza psihiatrică efectuată în cauză, neexistând astfel motive pentru înlăturarea ei din examinare.
Pe de altă parte, efectuarea expertizei psihiatrice nici nu era obligatorie în cauză conform dispozițiilor art. 117 C. proc. pen., expertiză ce a fost dispusă în cauză pentru înlăturarea oricăror dubii cu privire la discernământul inculpatului, având în vedere tocmai lipsa unui motiv aparent care să explice conduita violentă a inculpatului față de victimă.
în fine, înalta Curte constată că în cauză nu a fost demonstrată nici pretinsa conduită culpabilă din partea victimei, care să justifice riposta violentă a inculpatului.
în acest sens, apărarea a susținut că victima ar fi refuzat să iasă din casa inculpatului, ascunzând cheile de la imobil, și ar fi intenționat uciderea inculpatului prin deschiderea gazului în bucătărie.
în ceea ce privește prima susținere, înalta Curte constată că aceasta este contrazisă de conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor D.G.D. și T.F.
S-a stabilit că respectivele chei ale imobilului au fost găsite pe cuierul de la intrarea în locuință.
De asemenea, în ipoteza în care victima ar fi pornit într-adevăr gazul din bucătărie și acest aspect ar fi fost constatat de inculpat, acesta avea la îndemână posibilitatea opririi imediate a gazului și aerisirea locuinței.
Tot astfel, dacă victima ar fi adoptat o conduită agresivă, reacția inculpatului trebuia să se limiteze la înlăturarea atacului. Or, multitudinea loviturilor și intervalul mare de timp în care acestea au fost aplicate exclude pretinsa reacție imediată din partea inculpatului care să se fi săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări.
Ca atare, nu se poate reține ca atitudinea victimei să fi constituit cauza comiterii faptei și în niciun caz justificarea comportamentului infracțional.
Nefondată se privește și critica vizând nelegalitatea procesului-verbal de cercetare la fața locului.
O primă observație este aceea că cercetarea la fața locului se efectuează în prezența martorilor asistenți numai în cazul când aceasta este posibil.
Cu alte cuvinte, nu este obligatorie prezența martorilor asistenți la cercetarea la fața locului.
Prescripția legii este în sensul semnării procesului-verbal de către persoanele care participă la întocmirea actului procedural.
Dar și această cerință a legii nu este prevăzută sub sancțiunea nulității actului decât în ipoteza în care se dovedește existența unei vătămări în privința celui care o invocă.
în speță, o asemenea vătămare nu există, inculpatul necontestând conținutul constatărilor la fața locului.
Pe de altă parte, starea de fapt consemnată în procesul-verbal de cercetare la fața locului este susținută și de alte probe.
Descoperirea victimei în locuința inculpatului a fost recunoscută ca atare de către inculpat prin toate declarațiile formulate în cursul procesului penal.
De asemenea, existența cheilor imobilului pe cuierul de la intrarea în apartamentul inculpatului a fost confirmată și de martorul D.G.D. în cuprinsul declarațiilor formulate.
în fine, inculpatul nu a contestat că mașina de spălat amplasată în bucătăria locuinței era în stare de funcționare la momentul descinderii organelor de urmărire penală, invocând numai un alt motiv justificativ pentru curățarea obiectelor introduse la spălat decât cel menționat de organele judiciare și anume înlăturarea probelor materiale.
Ca atare, procesul-verbal de cercetare la fața locului a fost corespunzător valorificat în plan probator, constatările cu privire la situația locului săvârșirii infracțiunii fiind susținute și de alte mijloace de probă administrate în cauză.
De asemenea, înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de reducere a pedepsei, având în vedere contextul săvârșirii faptei, modul în care inculpatul a acționat și conduita adoptată în tot cursul procesului penal.
Ca urmare, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazurilor de casare invocate în susținerea recursului.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ce nefondat recursul declarat de inculpatul D.G., constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate sub toate aspectele cauzei.
Totodată, în temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției, cu începere de la 23 februarie 2010 la zi.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3824/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3795/2012. Penal → |
|---|
