ICCJ. Decizia nr. 3915/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 830/ F pronunțată la data de 21 octombrie 2011 de către Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus, în baza art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 C. pen., condamnarea fiecărui inculpat, B.A. și P.A.M. la câte 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Ambilor inculpați le-au fost puse în vedere dispozițiile art. 83 C. pen.

Inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 3.000 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut ca situație de fapt următoarele:

La data de 20 februarie 2011, numitul D.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul București cu faptul că un agent de la Poliția Sector 2 i-a solicitat o sumă de bani pentru a nu-l amenda pentru faptul că în seara zilei de 19 februarie 2011, în orelor 21.30, a parcat autoturismul de serviciu în fața imobilului în care locuiește, pe locul de parcare închiriat de vecina sa, E.F.M., care a chemat un echipaj de poliție, pentru a constata contravenția săvârșită de denunțător.

în jurul orei 00.44, martora E.F.M. l-a sunat pe denunțător, rugându-l să coboare (numărul telefonului acestuia se afla la vedere, fiind scris pe o hârtie aflată în interiorul autoturismului).

în sesizarea făcută la parchet, denunțătorul a susținut că unul dintre agenții de poliție i-a sugerat să-i dea o sumă de bani pentru a nu-l amenda contravențional. Pentru că suma pe care o avea, de numai 53 RON, era mică, agentul de poliție i-a precizat că-l va suna în cursul zilei de 20 februarie 2011, în jurul orei 21.00, pentru a se întâlni și a-i da o sumă mai mare de bani.

împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- greșita încadrare juridică a faptei, solicitând, pentru ambii inculpați, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen.;

- omisiunea aplicării prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., în sensul confiscării de la inculpatul B.A. a sumei de 53 RON;

- omisiunea aplicării pentru fiecare inculpat a pedepsei complementare prev. de art. 65 C. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.;

- reținerea nejustificată în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 14 din 25 ianuarie 2012 pronunțată în dosar, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința și, rejudecând în fond a dispus:

în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) rap. la art. 76 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul B.A. la 2 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71,art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

în baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71,art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

în baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

în baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpatul B.A. suma de 53 RON.

A menținut în rest dispozițiile sentinței.

Onorariul parțial cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de câte 75 RON s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

în considerentele deciziei, instanța de prim control judiciar a reținut că mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv denunțul și declarațiile martorului denunțător, declarațiile învinuiților și ale inculpaților, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental purtate de părți și procesele-verbale de verificare a agendelor de serviciu ale inculpaților, conduc indubitabil la stabilirea cu certitudine și fără echivoc a vinovăției celor doi inculpați.

Cât privește critica formulată de parchet, vizând greșita încadrare juridică a faptei, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, atâta vreme cât din fișa postului celor doi inculpați rezultă că aceștia aveau atribuții de control, în sensul constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale, atribuții stabilite inclusiv prin hotărâri ale consiliului local, în concluzie, aveau calitatea de funcționari cu atribuții de control în sensul prev. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin urmare, pentru o cât mai bună acuratețe, vis-a-vis de încadrarea juridică, Curtea a constatat că în cauza dedusă judecății, trebuia să se rețină încadrarea faptei în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320¹C. proc. pen.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 118 lit. d) C. pen., instanța fondului ar fi trebuit să dispună confiscarea sumei de 53 RON de la inculpatul B.A., în folosul statului.

în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, Curtea a apreciat că deși instanța fondului a avut în vedere dispozițiile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la gradul de pericol social al unor astfel de fapte, la modalitățile și împrejurările în care au fost săvârșite, urmarea imediată, faptul că inculpații și-au însu?it probele de la urmărirea penală ?i în baza acestora a avut loc judecata, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, se impune totuși condamnarea inculpaților la o pedeapsă într-un cuantum mai mare, prin înlăturarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 C. pen., având în vedere, probele dosarului și funcția de control pe care aceștia o îndeplineau.

în concluzie, Curtea a aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă de câte 2 ani închisoare.

în baza art. 65 C. pen., față de împrejurarea că pedeapsa principală este închisoarea de cel puțin 2 ani, Curtea a constatat, față de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana inculpaților, că se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpați în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen. rap.la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, caz de casare prevăzut în dispozițiile art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen.

S-a susținut că niciunul dintre inculpați nu aveau atribuții de control, ci doar de supraveghere a unor zone și de constatare a contravențiilor constând în încălcarea dispozițiilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și a faptelor care afectează climatul social, atribuții stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local, ori dispoziții ale primarului, împrejurare față de care alin. (2) al art. 254 C. pen. reținut de instanța de apel nu-și găsește aplicabilitate în cauză;

- omisiunea instanței de apel de a realiza o corectă aplicare a prevederilor art. 82 C. pen. referitoare la durata termenului de încercare, care trebuia majorat, caz de casare ce se încadrează în dispozițiile art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.

în condițiile în care pedeapsa aplicată inculpaților de către instanța de apel este de 2 ani închisoare, termenul de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen. nu putea fi mai mic de 4 ani;

- greșita aplicare a prevederilor art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., în loc de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, caz de casare ce se încadrează în art. 385⁹alin. (1) pct. 17² C. proc. pen.

S-a susținut că dispoziția instanței de apel de confiscare a sumei primite cu titlu de mită de la inculpați este corectă însă, temeiul legal în baza căruia trebuia luată această măsură de siguranță erau prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 - lege specială;

- greșita confiscare a sumei de 53 RON, în loc de 50 RON, și aplicarea acestei măsuri de siguranță doar inculpatului B.A., caz de casare ce se încadrează în dispozițiile art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.

S-a arătat că suma remisă de denunțător inculpatului B.A. este de 50 RON și nu de 53 RON, sumă pe care acesta a împărțit-o în mod egal cu inculpatul P.A.M. și cu învinuitul S.A.I., fiecăruia revenindu-i câte 15 RON și contravaloarea unei cafele;

- omisiunea luării măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpaților B.A. și P.A.M., raportat la prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000, caz de casare ce se încadrează în dispozițiile art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹alin. (1) pct. 17 și 17² C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385⁹alin. (1) ultim C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Art. 254 C. pen., în alin. (1), incriminează "fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri (...)".

Alin. (2) al textului de lege susmenționat incriminează "fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control (...)".

Prin expresia "atribuții de control" - al cărei conținut nu este explicat în C. pen. - trebuie înțeleasă, potrivit sensului acceptat al unor cuvine uzuale, o activitate complexă de verificare permanentă sau inopinată într-un domeniu oarecare, cu scopul de a cunoaște realitățile și modul cum se desfășoară activitatea în domeniul respectiv, spre a întâmpina sau a lichida eventualele lipsuri și a îmbunătăți activitatea.

Totodată, atribuțiile de control trebuie determinate de la caz la caz, în funcție de natura atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului, așa cum acestea rezultă din fișa postului.

Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 20 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost sesizat de denunțătorul D.C. cu privire la săvârșirea de către un agent de poliție din cadrul Poliției Sector 2 a infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen.

în sesizarea formulată, denunțătorul a arătat că în seara zilei de 19 februarie 2011, la ora 21.30, a parcat autoturismul de serviciu în fața imobilului în care locuiește, pe locul de parcare închiriat de vecina sa, martora E.F.M., care în jurul orelor 00.44 l-a rugat să coboare. La fața locului, era prezent un echipaj de poliție chemat de martoră pentru a constata contravenția săvârșită de el.

Martorul-denunțător a susținut că unul dintre agenții de poliție, care făcea parte din echipaj, i-a sugerat să-i dea o sumă de bani pentru a nu-l amenda. Agentul de poliție fiind nemulțumit de cuantumul mic al sumei de bani pe care i-a dat-o martorul denunțător - 53 RON - i-a spus acestuia că-l va suna în cursul zilei de 20 februarie 2011, în jurul orelor 21.00, pentru a se întâlni și a-i da o sumă mai mare de bani, atrăgându-i atenția asupra cuantumului amenzii ce i se poate aplica în astfel de cazuri și care este între 1.500 și 2.500 RON.

Suma de 53 RON a fost luată de intimatul inculpat B.A. care l-a întrebat pe denunțător dacă poate să procure o sumă mai mare, acesta spunând că va încerca.

Tot intimatul-inculpat B.A. i-a spus intimatului-inculpat P.A.M. să noteze numărul de telefon al martorului denunțător.

Suma de 53 RON primită de la martorul denunțător D.C. a fost împărțită de intimatul-inculpat B.A. cu intimatul-inculpat P.A.M. și învinuitul S.A.I. (care nu a recunoscut săvârșirea faptei și față de care instanța de fond a disjuns cauza).

Din fișa postului intimaților-inculpați B.A. și P.A.M. rezultă că niciunul dintre aceștia nu aveau atribuții de control, ci doar de supraveghere a unor zone și de constatare a contravențiilor privitoare la încălcarea dispozițiilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și a faptelor care afectează climatul social, atribuții stabilite prin lege ori hotărâri ale consiliului local sau dispoziții ale primarului.

Prin urmare, întrucât cei doi intimați-inculpați nu aveau atribuții de control în sensul dispozițiilor art. 254 alin. (2) C. pen., hotărârea instanței de apel de a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată, prin reținerea acestei circumstanțe agravante este nelegală.

Această concluzie se impune chiar dacă prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 fac referire la art. 254 alin. (2) C. pen., deoarece articolul din legea specială are doar caracterul unei norme de trimitere la modul de individualizare judiciară a pedepsei închisorii, neavând legătură cu încadrarea juridică a faptei.

în consecință, fapta comisă de intimații inculpați B.A. și P.A.M. în împrejurările descrise în rechizitoriu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Critica vizând greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 82 C. pen., în sensul că termenul de încercare nu putea fi mai mic de 4 ani (în condițiile în care prin decizie a fost majorat cuantumul pedepselor principale aplicate inculpaților la câte 2 ani) este inutil a mai fi analizată față de împrejurarea că înalta Curte va menține dispozițiile din sentință referitoare la încadrarea juridică a faptei și la pedepsele aplicate inculpaților pe care le apreciază ca fiind just individualizate, cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepse în raport de al căror cuantum (câte 1 an și 6 luni închisoare), termenul de încercare de câte 3 ani și 6 luni se situează în limitele prevăzute de art. 82 C. pen.

Motivul de recurs vizând greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 118 lit. d) C. pen., cu consecința confiscării de la intimatul inculpat B.A. a sumei de 53 RON este întemeiat.

în mod corect instanța de prim control judiciar a dispus confiscarea sumei primită cu titlu de mită, însă temeiul legal în baza căruia a luat această măsură de siguranță este cel prevăzut de art. 19 din Legea nr. 78/2000 și nu cel prevăzut în art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., care este legea generală și dispune că sunt supuse confiscării speciale "bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor", ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Și critica vizând cuantumul sumei confiscate (53 RON în loc de 50 RON) și aplicarea acestei măsuri de siguranță doar față de intimatul inculpat B.A. este întemeiată.

Din declarațiile date în cursul urmăririi penale de către B.A. și P.A.M. în calitate de învinuiți rezultă că printr-o strângere de mână B.A. a primit de la martorul denunțător D.C. suma de 50 RON cu titlu de mită, pe care a împărțit-o în mod egal cu P.A.M. și cu S.A.I., fiecăruia revenindu-i câte 15 RON și contravaloarea unei cafele.

Este adevărat că martorul denunțător D.C. în declarația dată în cursul urmăririi penale a susținut că suma remisă inculpatului B.A. cu titlu de mită a fost de 53 RON însă, în condițiile existenței unei contradicții între declarațiile inculpaților și ale martorului denunțător referitor la cuantumul sumei de bani primită cu titlu de mită și în lipsa altor probe concludente care să confirme susținerea, fie a denunțătorului, fie a inculpaților, instanța de apel trebuia să dea eficiență principiului "in dubio pro reo" și să rețină că suma primită de inculpatul B.A. a fost de 50 RON.

întrucât acest inculpat nu a păstrat pentru sine întreaga sumă, ci a împărțit-o în mod egal cu inculpatul P.A.M. și cu învinuitul S.A.I., fiecăruia revenindu-i câte 15 RON și contravaloarea unei cafele, instanța de apel trebuia să confiște de la fiecare din cei doi intimați inculpați - în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 - suma de câte 16,6 RON.

Referitor la ultima critică adusă deciziei, înalta Curte reține că, într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 163 alin. (1) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar trebuia să dispună luarea unor măsuri asigurătorii asupra patrimoniului intimaților inculpați față de care s-a dispus măsura de siguranță a confiscării speciale a sumelor primite cu titlu de mită.

Raportat însă la sumele modice confiscate de la intimații-inculpați, de numai 16,6 RON, înalta Curte reține că luarea unei măsuri asigurătorii asupra patrimoniului acestora ar fi disproporționată, scopul pentru care se iau măsurile asigurătorii, astfel cum este reglementat în art. 20 din Legea nr. 78/2000 și în art. 163 alin. (1) C. proc. pen., putând fi atins și fără luarea unei atare măsuri, fiind suficientă dispoziția de obligare a fiecăruia din cei doi intimați-inculpați la plata către stat a sumei sus-menționate.

Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, se vor casa decizia (în totalitate) și sentința (în parte) și rejudecând, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, se va confisca de la intimații-inculpați B.A. și P.A.M. suma de câte 16,6 RON prin obligarea inculpaților la plata către stat a acestor sume.

Neconstatându-se din oficiu, alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței, se vor menține restul dispozițiilor acesteia.

în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 150 RON (la instanța de recurs), precum și onorariile parțiale cuvenite apărătorului din oficiu în sumă de câte 75 RON (la instanța de apel) s-au suportat din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 3964/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3824/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3915/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3915/2012. Penal