ICCJ. Decizia nr. 3824/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 65 din 17 mai 2011, pronunțată în dosar al Tribunalului Bistrita-Năsăud, a fost condamnat inculpatul:
1. R.C. la:
- 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002;
- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarați, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
S-a constatat că infracțiunile deduse judecății au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen., între ele, precum și cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/F din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție) la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicate prin sentința penală nr. 217/F din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, în elementele ei componente și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 291 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 și art. 18 din Legea nr. 508/2004;
- 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronică prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002;
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente enumerate mai sus și s-a dispus ca inculpatul R.C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., sporită cu 6 luni, în total 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Conform art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului fracțiunea executată, respectiv: 19 noiembrie 2004-25 ianuarie 2007 și din 06 aprilie 2010-26 octombrie 2010 (când s-a liberat condiționat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud); reținerea de 24 de ore din intervalul 16 mai 2008, ora 20:20 până în 17 mai 2008, ora 20:20; arestul preventiv din perioada 28 iunie 2008, ora 03:30 până la 08 iulie 2008.
S-a dispus, conform art. 7 din Legea nr. 78/2008 prelevarea de probe biologice de la inculpat.
2. în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul U.L.V. din: infracțiunea prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 (descrisă la pct. II în rechizitoriu), infracțiunea prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 [descrisă la pct. IV lit. a) în rechizitoriu], infracțiunea prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) [descrisă la pct. 1 lit. a) și b) din rechizitoriu], infracțiunea prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 [pct. III lit. a) din rechizitoriu] într-o singură infracțiune de spălare de bani, comisă în formă continuată, prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de fals în declarații pentru care este trimis în judecată inculpatul U.L.V. din infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) [descrisă la pct. 1 lit. a) și b) din rechizitoriu], infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) (descrisă la pct. II în rechizitoriu) și infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) [descrisă la pct. IV lit. a) în rechizitoriu] într-o singură infracțiune de fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A fost condamnat inculpatul U.L.V. la:
- 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a constatat că aceste infracțiuni au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen., între ele, precum și cu infracțiunile pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție) la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud în elementele ei componente și repune pedepsele în individualitatea lor astfel:
- 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 291 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.;
- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la falsificarea de instrumente de plată electronică, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 1 an închisoare pentru complicitate prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Conform art. 36 alin. (1), 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului U.L.V. pentru infracțiunile concurente enumerate mai sus și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., sporită cu 6 luni, în total 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Conform art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului U.L.V. fracțiunea executată, respectiv: 19 noiembrie 2004-09 feburarie 2007 și 17 martie 2010-22 martie 2011 (când s-a liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud) și reținerea de 24 de ore din intervalul 17 mai 2008, ora 03:50-18 mai 2008, ora 03:50.
S-a dispus conform art. 7 din Legea nr. 78/2008, prelevarea de probe biologice de la inculpat.
S-a constatat că suma totală de 12.000 dolari S.U.A. împrumutată de inculpatul U.L.V. soților S.V. și S.M. la data de 02 iulie 2004 și de 16 august 2004, provine din săvârșirea de infracțiuni (retrageri frauduloase de numerar din bancomate) pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin decizia penală nr. 868 din 5 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, și că asupra acestei sume, prin sentința menționată, s-a luat față de inculpat măsura confiscării.
S-a dispus ca numiții (soți) S.V. și S.M. să restituie suma de 12.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în RON al acestei sume la data plății, prin depunerea ei într-un cont la dispoziția instanței, în vederea garantării executării măsurii confiscării (dispusă prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud).
S-a constatat că suma de 9.000 euro care a făcut obiectul contractului autentic de împrumut cu înscriere de ipotecă din 13 octombrie 2004, încheiat la Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A., a fost restituită de soții S.l. și S.S. inculpatului U.L.V.
S-a constatat că suma de 4.000 euro (din cei 9.000 euro) împrumutată efectiv de inculpatul U.L.V. soților S.l. și S.S., provine din săvârșirea de infracțiuni (retrageri frauduloase de numerar din bancomate) pentru care inculpatul U.L.V. a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și că asupra acestei sume, prin sentința menționată s-a luat măsura confiscării. Conform art. 25 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul U.L.V. a sumei de 5.000 euro (din cei 9.000 euro restituiți de soții S.) sau echivalentul în RON al acestei sume la data plății, de care acesta a beneficiat cu titlu de dobândă, prin săvârșirea infracțiunilor deduse judecății în prezentul dosar.
S-a constatat că suma de 4.000 euro împrumutată de inculpatul R.C. soților P.V. și P.I. la data de 01 octombrie 2004, provine din săvârșirea de infracțiuni (retrageri frauduloase de numerar din bancomate) pentru care inculpații R.C. și U.L.V., au fost condamnați prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Constată că suma de 4.000 euro menționată mai sus a fost restituită inculpatului și face parte din sumele cu privire la care prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a dispus luarea măsurii confiscării față de inculpatul R.C.
S-a constatat că suma de 20.000 euro împrumutată de inculpatul U.L.V. soților U.l. și U.V.A. la data de 28 septembrie 2004, provine din săvârșirea de infracțiuni (retrageri frauduloase de bani din bancomate) pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și că asupra acestei sume, prin sentința anterior arătată s-a luat măsura confiscării față de acest inculpat.
S-a dispus ca numiții (soți) U.l. și U.V.A. să restituie suma de 20.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume la data plății, prin depunerea ei într-un cont la dispoziția instanței, în vederea garantării executării măsurii confiscării (dispusă prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud).
Conform art. 14, 170, 348 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii faptelor deduse judecății și în consecință, anularea actelor false prin intermediul cărora au fost săvârșite infracțiunile de spălare de bani de către inculpați, respectiv: contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 16 august 2004 și a contractului de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheierea de autentificare din 02 iulie 2004, ambele ale Biroului Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheiere de autentificare din 13 octombrie 2004, încheiat la Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 01 octombrie 2004 de Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheierea de autentificare din 28 septembrie 2004 al Biroului Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; declarația autentificată prin încheierea de autentificare din 19 aprilie 2005 și contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 19 aprilie 2005 de către Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.; declarația autentificată prin încheierea notarială din 18 februarie 2005, contract de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheierea de autentificare din 18 februarie 2005 emise de Biroul Notarilor Publici Asociați B.E.F. și B.D.A.
A fost obligat inculpatul R.C. să plătească în favoarea statului 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 300 RON onorariul avocatului din oficiu din faza de cercetare judecătorească, avocat F.M. și 100 RON onorariul avocatului din oficiu din faza de urmărire penală avocat M.B.).
A fost obligat inculpatul U.L.V. să plătească în favoarea statului 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 300 RON onorariul avocatului din oficiu din faza de cercetare judecătorească, avocat F.M. și 100 RON onorariul avocatului din oficiu în faza de urmărire penală avocat R.A.).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 62D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au fost trimiși în judecată inculpații R.C., pentru săvârșirea în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen. a infracțiunilor de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 [descrisă la pct. III lit. a) în actul de sesizare] și fals în declarații, prev de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) [descrisă la pct. III lit. a) în rechizitoriu] și U.L.V., pentru săvârșirea în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen. a infracțiunilor de: spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, 2 fapte, descrise în actul de acuzare la pct. II și IV lit. a), spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) faptă cu 2 acte materiale, descrisă la pct. I lit. a) și b), spălare de bani, prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 [pct. III lit. a) din rechizitoriu], fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 41 alin. (2) [C. pen. pct. I lit. a) și b), în actul de acuzare] și fals în declarații [2 fapte, descrise în rechizitoriu la pct. II și IV lit. a)].
Potrivit cu conținutul actului și cu cele ce au fost stabilite prin probatoriul administrat în dosar al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în urma trimiterii în judecată a inculpaților U.L.V. și R.C. (precum și a altor inculpați, respectiv J.C.F., M.M. și C.Ș.), s-a reținut că, în perioada 01 mai 2004-19 mai 2004, inculpații menționați au falsificat cu ajutorul dispozitivului MSR 206 un număr mare de carduri bancare cu care au efectuat retrageri frauduloase de numerar, în sumă totală de peste 9.796.000.000 ROL, din bancomate aflate pe raza municipiilor Bistrița, Dej și Reghin, bani care ulterior au fost schimbați periodic în euro sau dolari S.U.A..
în urma trimiterii în judecată a inculpaților pentru faptele de mai sus (prin rechizitoriul nr. 19D/P/2004 al D.I.l.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud) prin sentința penală nr. 217/ F din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosar, inculpații U.L.V. și R.C. au fost condamnați la pedepse privative de libertate.
în acel dosar s-a stabilit pe bază de expertiză că sumele retrase fraudulos din bancomate de către inculpați au fost de 1.113.490 RON, din care s-a constatat recuperată suma de 723.799,75 RON. Suma nerecuperată, s-a dispus a fi confiscată de la inculpați, respectiv câte 127.142,75 RON de la inculpații R.C. și U.L.V., iar diferența de la ceilalți inculpați trimiși în judecată în același dosar.
La baza sesizării D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud cu privire la infracțiunile de spălare de bani pentru care sunt trimiși în judecată (în prezentul dosar) inculpații U.L.V. și R.C. a stat faptul că în perioada 01 mai 2004-19 noiembrie 2004, în care s-a dovedit că au desfășurat operațiuni de retrageri frauduloase din bancomate, au fost încheiate de aceștia 6 contracte autentice de împrumut în condițiile în care singura lor sursă de venit provenea din activități infracționale.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Prin sentința penală nr. 217 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul penal, definitivă prin decizia penală nr. 868 din 5 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul U.L.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., iar inculpatul R.C. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Pentru fapte de același gen au fost condamnați în același dosar și inculpații M.P.O., J.C.F., C.Ș., M.M. și B.C.M.
La începutul lunii mai 2004, inculpații U.L.V. și R.C. s-au constituit, alături de un prieten de-al lor, pe nume M.P.O., într-un grup infracțional organizat sub coordonarea lui U.L.V. grup infracțional care avea ca scop falsificarea unor instrumente de plată electronice aparținând unor terți ale căror date de identificare urmau a fi obținute în mod fraudulos, în principal, prin metoda denumită P., sau prin cumpărare de la alți infractori și cu ajutorul unui dispozitiv de inscripționat și citit card-uri bancare numit MSR206, urmată de efectuarea de infracțiuni de retragere în mod fraudulos de numerar de la ATM-uri prin folosirea instrumentelor de plată electronică falsificate.
De asemenea, prin probatoriul administrat în acel dosar s-a stabilit că în cadrul grupului infracțional inculpatul U.L.V. avea atribuția de șef, asigurând aprovizionarea grupului infracțional cu suporturi din plastic denumite blank-uri pe a căror bandă magnetică erau inscripționate datele cărților de credit obținute în mod fraudulos și preluând totodată sumele de bani obținute prin retrageri frauduloase de numerar pentru a le depune în cea mai mare parte într-o casetă de valori pe care o deținea la banca C.R. SA Bistrița.
Inculpatul R.C. avea în cadrul grupului rolul de a obține în mod fraudulos date despre cărți de credit ale unor persoane din străinătate (în principal din S.U.A.), constând în numărul de cârd, în codul PIN și codul de siguranță CVV2, iar apoi să falsifice instrumente de plată electronică folosindu-se de aceste date prin inscripționarea blank-urilor cu ajutorul dispozitivului MSR206.
Numitul M.P.O. avea în cadrul grupului infracțional organizat rolul de a transmite mesaje spam către diferiți utilizatori de Internet precum și de a efectua retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri cu ajutorul instrumentelor de plată electronică falsificate de inculpatul R.C. Acesta din urmă participa împreună cu numitul M.P.O. la retragerile frauduloase de numerar, folosindu-se de card-urile bancare falsificate, sustrăgând astfel sume de bani de la ATM-uri situate pe raza județelor Bistrița Năsăud, Mureș și Cluj, unde erau transportați de cele mai multe ori cu autoturismul de către U.L.V. care le asigura și paza pe durata de timp în care cei doi acționau la bancomate.
Ca urmare a probatoriului administrat în dosar, s-a stabilit că în perioada 1 mai 2004-19 mai 2004 inculpații U.L.V. și R.C. ajutați de ceilalți participanți menționați mai sus au falsificat cu ajutorul dispozitivului MSR206 un număr mare de card-uri bancare cu care au efectuat un număr mare de retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri în suma totală de peste 9.796.000.000 ROL, provenind în principal din retrageri de la ATM-uri ale banca R., situate pe raza municipiului Bistrița (8.209.800.000 ROL), a municipiului Reghin (996.300.000 ROL) și municipiului Dej (81.4000.000 ROL), ATM-uri ale băncii R.D.G. (27.400.000 ROL), ale băncii T. de pe raza municipiului Bistrița (150.000.000 ROL) și ale băncii I.T. de pe raza municipiului Mureș (331.500.000 ROL).
Cea mai mare parte a sumelor de bani retrase fraudulos în lei de la ATM-uri a fost schimbată periodic de inculpați în euro și în dolari S.U.A. la diferite case de schimb sau "valutiști" din oraș, iar sumele obținute în aceste valute erau depuse de către inculpatul U.L.V. în caseta de valori pe care o deținea la banca C.R. sucursala Bistrița.
Din acești bani, o parte au fost găsiți cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 19 decembrie 2004 în apartamentul de pe strada A.T. respectiv sumele de 4.400 euro și 35.500.000 ROL, iar cu ocazia controlului efectuat la data de 18 martie 2005 asupra casetei de valori deținută de inculpatul U.L.V. la banca C.R. Bistrița au fost găsite sumele de 174.400 euro și 50.000 dolari S.U.A., asupra cărora a fost aplicată măsura sechestrului asigurător.
în aceeași casetă de valori au fost găsite 6 contracte autentice de împrumut cu înscriere de ipotecă și anume:
- din 2 iulie 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții S.V. și M. în calitate de împrumutați având ca obiect suma de 28.000 dolari S.U.A.;
- din 14 august 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții S.V. și M. în calitate de împrumutați pentru suma de 5.000 dolari S.U.A.;
- din 27 septembrie 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și numita F.C. în calitate de împrumutat pentru suma de 2.000 euro;
- din 28 septembrie 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții U.l. și V.A. în calitate de împrumutați având ca obiect suma de 32.000 euro;
- din 1 octombrie 2004 încheiat între R.C. în calitate de împrumutător și soții P.V. și I. în calitate de împrumutați pentru suma de 13.600 euro;
- din 13 octombrie 2004 încheiat între U.L.V. în calitate de împrumutător și soții S.l. și S. pentru suma de 9.000 euro.
Cu privire la faptele de folosire a sumelor de bani înscrise în cele 6 contracte autentice de împrumut cu înscriere de ipotecă menționate mai sus, în timp ce se derula ancheta în dosar, prin procesele-verbale din 29 martie 2005 și 21 aprilie 2005 procurorul s-a sesizat din oficiu și apoi a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluțiile din acele zile față de inculpatul U.L.V., respectiv față de inculpatul R.C. pentru săvârșirea a 5 (cinci) respectiv a unei infracțiuni de spălare de bani prev de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și combaterea spălării banilor, deoarece existau indicii că ele proveneau din săvârșirea infracțiunilor de constituire în grup infracțional organizat, falsificare, deținere și punere în circulație de instrumente de plată electronice și efectuarea de operațiuni frauduloase de retragere în numerar descrise anterior, reținute în sarcina inculpaților U.L.V. și R.C.
în plus, la baza sesizării procurorului cu privire la infracțiunea de spălare de bani a stat și faptul că inculpații U.L.V. și R.C. nu au obținut venituri licite în perioada 1 mai-19 noiembrie 2004, în care s-a probat că au desfășurat activitatea infracțională și în care sunt încheiate cele 6 contracte autentice de împrumut, singura sursă de venit fiind din activitățile infracționale descrise mai sus.
Probele din care rezultă săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor deduse judecății în prezentul dosar sunt: contract de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 2 iulie 2004 încheiat de inculpatul U.L.V. cu soții S.V. și M., contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 16 august 2004 între aceleași părți; contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 28 septembrie 2004 încheiat de inculpatul U.L.V. cu soții U.l. și U.V.A.; contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă autentificat prin încheierea de autentificare din 13 octombrie 2004, încheiat de inculpatul U.L.V. și soții S.l. și S.S.; contractul de împrumut cu înscriere de ipotecă, autentificat prin încheierea de autentificare din 01 octombrie 2004, încheiat de inculpatul R.C. cu soții P.V. și I.; contractul de împrumut cu instituire de ipotecă, autentificat din 19 aprilie 2005, încheiat de U.A.V. cu soții S.; declarația autentificată din 19 aprilie 2005, dată de U.A.D., ca împuternicită a inculpatului U.L.V.; contractul de împrumut cu instituire de ipotecă din 18 februarie 2005, și actul adițional din 9 august 2005 încheiat de martorul R.C.C., declarația autentică din 18 februarie 2005 a martorului R.C.C., declarațiile martorilor R.C.C., P.I., P.V. și, B.l., B.M., D.I., D.M.D., proces-verbal de confruntare între martora B.M. și R.C.C., S.V., S.M., S.M.V., S.C.M., U.V.A., U.l., U.T.V., M.A.A., U.S.A., D.S.l., S.S., S.l., S.T.l., S.T.D., U.A.D., toate aceste declarații fiind în volumul II de urmărire penală, precum și declarațiile acelorași martori audiați în faza de cercetare judecătorească respectiv. S.M., S.V., U.l., U.V., S.l., S.S., P.V., P.I., U.T.V., B.l., B.M., D.M.D., M.A.A., R.C.C., D.S.l., U.S.A.
Faptele săvârșite de inculpatul R.C. astfel cum au fost reținute mai sus, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată și completată și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Faptele săvârșite de inculpatul U.L.V., astfel cum au fost descrise în considerentele hotărârii, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, modificată și completată, cu aplicarea ari. 41 alin. (2) C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Inculpatul U.L.V. a comis faptele în baza unei rezoluții infracționale unice, după anunțul dat printr-un ziar local în cursul lunii iunie 2004, prin care oferă spre împrumut sume de bani în valută. Activitatea infracțională s-a desfășurat în perioada iunie 2004-19 noiembrie 2004, după care a fost arestat preventiv împreună cu inculpatul R.C. și ceilalți coinculpați din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud pentru infracțiuni de falsificare de instrumente de plată electronică, deținere de echipamente în vederea falsificării și retrageri frauduloase de numerar din bancomate (o parte din acestea găsite în căsuța de valori de la banca C.R. - Sucursala Bistrița, în sumă de 174.400 euro și 50.000 dolari S.U.A.). De altfel, cu ocazia aceleiași control asupra căsuței de valori de la banca C.R. - Sucursala Bistrița, efectuat la data de 18 mai 2005 și urmat de instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor menționate mai sus, au fost găsite și contractele autentice de împrumut încheiate cu S.V. și M., U.l. și V.A., P.V. și I. și S.l. și S.
Sumele de bani reale care au făcut obiectul contractelor autentice de împrumut au fost luate de fiecare dată de inculpați din căsuța de valori în care își păstrau retragerile frauduloase de numerar din bancomate. De asemenea, inculpatul U.L.V. a săvârșit faptele în modalități similare, mergând la același birou notarial, pretinzând aceleași garanții (imobiliare) și făcând de fiecare dată declarații necorespunzătoare realității cu privire la cuantumul sumei împrumutate, dobândă și în anumite situații, persoana care primea efectiv banii, alta decât cea menționată în contract (exemplu B.M.).
Procedând la individualizarea pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului R.C., instanța a avut în vedere cerințele prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret al faptelor comise, urmările cauzate și persoana inculpatului. Referitor la persoana inculpatului instanța a reținut că acesta deși nu figura cu antecedente penale la momentul comiterii faptelor de deduse judecății, acesta a săvârșit un număr mare de infracțiuni grave, concurente cu cele din dosarul de față, pentru care a fost judecat și condamnat definitiv prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrita-Năsăud, fără a beneficia de circumstanțe atenuante. în acest context instanța a apreciat că nici pentru infracțiunile deduse judecății nu se justifică a fi acordate circumstanțe atenuante inculpatului R.C. De altfel, referitor la persoana inculpatului R.C., instanța a reținut că acesta nu a recunoscut faptele pentru care este trimis în judecată, a refuzat să dea declarații și nu s-a mai prezentat în instanță după ce s-a liberat condiționat executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrita-Năsăud (pentru celelalte fapte concurente) manifestând dezinteres în această cauză (exemplu: mențiunile din încheierea penală din 09 februarie 2011).
Individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului U.L.V. s-a făcut în baza criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret al faptelor comise, urmările cauzate și persoana inculpatului.
Cu privire la inculpatul U.L.V. s-a reținut că a comis faptele în formă continuată, activitatea sa infracțională fiind mai amplă. De asemenea, la dozarea pedepselor s-au avut în vedere că nu a recunoscut faptele pentru care este trimis în judecată și a tergiversat soluționarea cauzei.
în favoarea inculpatului U.L.V. nu s-au reținut circumstanțele atenuante, întrucât pentru un număr mare de alte fapte concurente cu cele din prezentul dosar, pentru care a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud nu a beneficiat de dispozițiile art. 74 C. pen. Cu atât mai mult asemenea circumstanțe nu se justifică întrucât faptele din prezentul dosar sunt la fel de grave cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Referitor la prejudiciul recuperat, potrivit sentinței penale nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și a probelor existente la acel dosar este de precizat că acesta reprezintă sumele de 174.400 euro și 5.000 dolari S.U.A. găsite în casa de valori de la banca C.R. - Sucursala Bistrița cu privire la care s-a instituit sechestru asigurător, prin ordonanța procurorului din 18 martie 2005, precum și alte sume găsite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în același dosar.
Referitor la sumele care nu au fost găsite în caseta de valori sau la perchezițiile domiciliare (dar care, pe bază de expertiză, s-a dovedit că au fost retrase fraudulos din bancomate) întrucât, fie au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani deduse judecății, fie inculpații le-au păstrat în locuri necunoscute sau le-au folosit în scopuri personale, prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a luat măsura confiscării. Aceste sume, de câte 127.142,75 RON care s-a dispus a fi confiscate de la inculpați prin sentința menționată, reprezentau la data pronunțării ei, respectiv la 10 octombrie 2007, echivalentul a 39.000 euro.
Sumele folosite de inculpații R.C. și U.L.V. la săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani au provenit în mod cert din retrageri frauduloase de numerar (efectuate până la data arestării lor din 19 noiembrie 2004), din moment ce din probele existente la dosar rezultă că, contractele autentice de împrumut despre care se face vorbire în considerentele hotărârii au fost găsite în căsuța de valori de la banca C.R. - Sucursala Bistrița, cu ocazia controlului din 18 martie 2005 alături de cei 174.400 euro și 50.000 dolari S.U.A., confiscați prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. Această căsuță de valori era închiriată de inculpatul U.L.V. din luna martie 2004, la banca C.R. - Sucursala Bistrița, conform contractului de primire în depozit din 15 martie 2004, la care aveau acces dosar inculpatul U. și soția acestuia U.A.D.
împotriva acestei sentințe au formulat apei inculpații, solicitând desființarea acesteia, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună reducerea pedepselor aplicate acestora ținând seama de circumstanțele atenuante ce pot fi reținute în favoarea acestora,precum și de dispozițiile art. 3201C. proc. pen. a căror aplicare au solicitat-o la ultimul termen de judecată în apel.
Prin decizia penală nr. 27A din 7 februarie 2012 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații U.L.V. și R.C. împotriva sentinței penale nr. 65 din 17 mai 2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud.
Au fost obligați inculpații la plata sumelor de 600 RON R.C. și 500 RON U.L. cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța acesta decizie instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță, în urma analizării probatoriului administrat în cauză a reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului, din care a reieșit vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/200 și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) [cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpatul U.L.] și cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpaților, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, rezultat din modalitatea de comitere, din valoarea mare a prejudiciului, de împrejurarea că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor în cursul urmăririi penale, iar în fața instanței au refuzat să dea declarații.
Mai mult, instanța de fond a reținut că, după ce s-a liberat condiționat, inculpatul R.C. nu s-a mai prezentat în fața instanței, iar inculpatul U.L.V., a adoptat o conduită prin care a tergiversat soluționarea cauzei. în aceste condiții, Curtea a constat că în mod just prima instanță nu a reținut în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât ținând cont de gravitatea faptelor, precum și de atitudinea inculpaților în cursul procesului, simpla lipsă a antecedențelor penale anterior săvârșirii faptei, nu justifică aplicarea circumstanței menționate.
Nu trebuie uitată - motivează instanța împrejurarea că faptele ce fac obiectul prezentului dosar sunt consecvente săvârșirii altor infracțiuni grave, respectiv constituire în grup infracțional organizat, falsificarea mijloacelor de plată electronică de tip card-uri bancare și retrageri frauduloase de numerar, acestea constituind infracțiunile premisă, pentru aceste fapte inculpații fiind condamnați prin sentința penală nr. 217 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin decizia penală nr. 868 din 5 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedepse de câte 4 ani și 2 luni (inculpatul R.C.) și respectiv 5 ani închisoare (inculpatul U.L.), infracțiunile fiind concurente.
Cu privire la solicitarea aplicării art. 3201C. proc. pen., s-a statuat că aceste dispoziții au caracter de lege penală mai favorabilă și urmează a se aplica și cazurilor în care cercetarea judecătorească a început înainte de apariția acestei ordonanțe. însă, textul prevede că această solicitare poate fi făcută până la primul termen cu procedura completă, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe. Ordonanța a intrat în vigoare la data de 29 decembrie 2011, iar în cauză a fost fixat un termen la data de 10 ianuarie 2012, termen la care lipseau referatele de evaluare psiho-socială, cauza amânându-se pentru termenul din 24 ianuarie 2012.
Prin urmare, instanța de apel a apreciat că a fost depășit momentul până la care se putea face aplicarea acestui text.
împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal inculpații U.L.V. și R.C., care au solicitat reducerea pedepselor aplicate, considerate ca fiind prea aspre, prin aplicare art. 3201C. proc. pen. [caz de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen].
La termenul de judecată din 7 noiembrie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu a pus discuție cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., în sensul că, referitor la infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), pentru care inculpații au fost condamnați, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
înalta Curte, analizând actele și lucrările din dosar constată că recursurile declarate de inculpați sunt întemeiate, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare, pentru un alt motiv decât cel invocat de aceștia.
Astfel, cererea inculpaților de aplicare a dispozițiilor art. 3201C. proc. pen. nu poate fi primită.
Potrivit O.U.G. nr. 121/2011, pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M. Of. al României nr. 931/29.12.2011, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 3201C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Analizându-se actele și lucrările de la dosar se constată că primul termen cu procedură completă în cauză a fost la 10 ianuarie 2012, termen la care inculpații aveau posibilitatea de a uza de aceste dispoziții, context în care se apreciază că în mod corect instanța de apel a respins această solicitare a inculpaților.
Nici cererea de reducere a pedepselor rezultante stabilite celor doi inculpați nu poate fi primită.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod corect, pe baza probelor administrate, faptele și vinovăția inculpaților și au făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale și au stabilit pedepse corect individualizare în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, înalta Curte constată că inculpați au comis infracțiuni grave faptele ce fac obiectul prezentului dosar sunt consecvente săvârșirii altor infracțiuni, respectiv constituire în grup infracțional organizat, falsificarea mijloacelor de plată electronică de tip card-uri bancare și retrageri frauduloase de numerar, acestea constituind infracțiunile premisă, pentru aceste fapte inculpații fiind condamnați prin sentința penală nr. 217 din 10 octombrie 2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, definitivă prin decizia penală nr. 868 din 5 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
înalta Curte constată, însă, că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunea prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), pentru care inculpații au fost condamnați, s-a împlinit termenul de prescripție (specială) a răspunderii penale.
Potrivit art. 121 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală.
Potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.
Potrivit art. 124 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.
Analizând, din această perspectivă actele și lucrările din dosar, înalta Curte constată că, în privința infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, avându-se în vedere că aceste infracțiuni au fost săvârșite de inculpați în anul 2004, termen care este de 7 ani și 6 luni.
Așa fiind, vor fi admise recursurile declarate de inculpații R.C. și U.L.V. împotriva deciziei penale nr. 27/A din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Va fi casată decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 65/F din 17 mai 2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud, secția penală, și, în rejudecare:
I. Se va descontopi pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului R.C. și vor fi repuse pedepsele în individualitatea lor, înlăturându-se sporul de 6 luni închisoare.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului R.C. pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constatându-se intervenită prescripția specială a răspunderii penale.
în baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. se va contopi pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 652/2002, cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție), inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Se va face aplicarea art. 71, raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Conform art. 36 alin. (3) C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului fracțiunea executată, respective de la 19 noiembrie 2004 la 25 ianuarie 2007 și de la 06 aprilie 2010 la 26 octombrie 2010 (când s-a liberat condiționat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud); reținerea de 24 de ore din data de 16 mai 2008; arestul preventiv din perioada 28 iunie 2008 până la 08 iulie 2008.
II. Se va descontopi pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului U.L.V. și vor fi repuse pedepsele în individualitatea lor, înlăturându-se sporul de 6 luni închioare.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului R.C. pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând intervenită prescripția specială a răspunderii penale.
în baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. se va contopi pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 652/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (definitivă prin decizia penală nr. 868 din 05 martie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție), inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Se va face aplicarea art. 71, raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 36 alin. (3) C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.L.V. fracțiunea executată, respectiv, de la 19 noiembrie 2004 la 09 februarie 2007 și de la 17 martie 2010 la 22 martie 2011 (când s-a liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 217/2007 a Tribunalului Bistrița-Năsăud) și reținerea de 24 de ore din data de 17 mai 2008.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul R.C., în cuantum de 200 RON, și onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul U.L.V., în cuantum de 50 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 3915/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 38/2012. Penal → |
---|