ICCJ. Decizia nr. 3862/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3862/2012
Dosar nr. 4670/101/2011/a4
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4670/101/2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D.
În baza art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 1602 alin. (3) şi (31) C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului de domiciliu, respectiv a Judeţului Mehedinţi, fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
f) să nu se deplaseze la spectacole sportive sau culturale;
g) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, de părţile vătămate, membrii familiei acestora, de martorii din acest dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
h) să nu conducă nici un autovehicul.
Conform art. 1604 alin. (2) raportat la art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive în baza art. 1602 alin. (4) C. proc. pen. a dispus comunicarea prezentei decizii administraţiei locului de deţinere, inculpatului S.P.P.D. şi tuturor instituţiilor prevăzute la art. 145 alin. (21) C. proc. pen.
A dispus punerea de îndată în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului S.P.P.D., dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.P.P.D., sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.), care se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Totodată, s-a mai apreciat că dată fiind persoana inculpatului, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, şi dat fiind şi avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă, nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică şi securitatea cetăţenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.
În raport de considerentele expuse, s-a apreciat că în cauză nu există temeri că se va contura vreunul din cele patru motive importante pentru care se poate refuza liberarea provizorie în condiţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care şi din perspectiva Convenţiei Europene, reflectată în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.P.P.D. este întemeiată.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova a declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că susţine recursul declarat şi critică încheierea atacată pentru netemeinicie.
Astfel, a susţinut că în mod corect instanţa a constatat îndeplinite condiţiile admisibilităţii în principiu a cererii formulate de inculpat, însă nu sunt îndeplinite şi cele prev. de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
În această ordine de idei, a arătat că din actele aflate la dosar rezultă că pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inculpatul a încercat să influenţeze părţile vătămate şi martorii - exemplificând atitudinea procesuala a părţii vătămate M.V., coroborată cu cea a martorului M.C.
Astfel, partea vătămată a revenit în declaraţii la cercetarea judecătorească şi a vrut să fie audiată ca martor.
Martorul M.C., în declaraţia de la dosar, a arătat că a fost supus la agresiuni fizice şi psihice din partea mai multor persoane din anturajul inculpatului.
În raport de toate argumentele precizate, a apreciat că se impune menţinerea inculpatului în stare de arest, pentru buna desfăşurare a procesului penal şi în raport de gravitatea infracţiunilor presupus a fi comise, respectiv grup infracţional organizat şi lipsirea de libertate nelegală a unei părţi vătămate.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, în parte, şi respingerea cererii de liberare formulate.
Recursul declarat de Ministerul Public este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din masurile preventive, lit. c) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 15 noiembrie 2012, a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D. instituind în sarcina acestuia obligaţiile prev. de. art. 1602 alin. (3) (31) C. proc. pen.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constata că prin Sentinţa penală nr. 59 din 14 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul nr. 4670/101/2011, au fost condamnaţi inculpaţi: S.E. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, S.P.P.D. la 2 ani închisoare - pedeapsă rezultantă şi E.I. la 2 ani închisoare, pedeapsă rezultantă.
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în perioada ianuarie 2008 - martie 2011, prin ameninţare şi violenţă au determinat în mod injust părţile vătămate C.I., C.V., B.D., B.Da. să remită sume de bani cuprinse între 3.000 şi 60.000 euro, precum şi bunuri mobile şi imobile în aceeaşi perioadă au lipsit de libertate o parte din părţile vătămate precum şi alte persoane identificate şi care au refuzat să dea declaraţie.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului S.P.P.D., pronunţată pe fond de Tribunalul Mehedinţi nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, se mai au în vedere aspecte ce privesc recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor, precum şi vătămarea adusă părţilor vătămate.
Nu în ultimul rând, gradul de pericol social este sporit prin aceea că inculpatul S.P.P.D. alături de alţi coinculpaţi este presupus a fi autorul unor infracţiuni grave, raportat şi la modalitatea în care acestea au fost comise, respectiv împrejurarea că inculpaţii s-au organizat într-un grup care a avut drept scop comiterea cu violenţă de infracţiuni (lipsire de libertate, şantaj, etc.) în scopul obţinerii de sume de bani în mod nelegal, generând astfel crearea unei stări de indignare şi de insecuritate socială în rândul populaţiei.
Potrivit practicii judiciare în materie, dar şi interpretând sistematic dispoziţiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelaţie şi cu exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, analiza asupra oportunităţii admiterii cererii de liberare provizorie formulata de inculpatul S.P.P.D. are în vedere atât aspecte legate de buna desfăşurare a procesului penal, respectiv existenţa unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, cât şi aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul şi mijloacele de săvârşire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relaţiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială şi neîncredere în actul de justiţie.
În această ordine de idei, prin prisma celor învederate, Înalta Curte constată că la acest moment procesual, buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin lăsarea inculpatului în libertate, prin aceea că instanţa de apel a admis cererea apărării de reaudiere a părţilor vătămate, dar şi a martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, cercetarea judecătorească în apel nefiind finalizată, iar la dosarul cauzei existând numeroase probe ce demonstrează faptul că inculpaţii, prin intermediul unor persoane interpuse au încercat să împiedice aflarea adevărului, prin influenţarea părţilor vătămate şi a martorilor ce urmau a fi audiaţi.
Totodată, Înalta Curte are în vedere şi aspecte referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un puternic sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat, în raport de amploarea fenomenului infracţional din ultima perioadă, pericolul ce rezultă din modalitatea de concepere a activităţii infracţionale, din amploarea şi consecinţele faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, perioada de timp în care această activitate a fost desfăşurată şi prin care s-a adus o atingere majoră unor valori importante, ocrotite de legea penală şi nu în ultimul rând, din rezonanţa socială negativă şi impactul negativ creat asupra opiniei publice. Faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii, constând în asocierea în vederea comiterii unor infracţiuni de violenţă, urmată de comiterea unor astfel de infracţiuni, relevă o tipologie deosebită a acestora, prin violenţa extremă de care inculpatul a dat dovadă, a căror creştere ar putea fi încurajată în lipsa unei reacţii serioase a autorităţilor.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova fiind fondat, Curtea urmează a-l admite şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul S.P.P.D., pronunţată în Dosarul nr. 4670/101/2011.
Casează în parte încheierea atacată şi, rejudecând, respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D. ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.P.P.D., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2512/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3859/2012. Penal → |
|---|
