ICCJ. Decizia nr. 3864/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3864/2012
Dosar nr. 9903/63/2009
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 26 din data de 14 iunie 2010, Tribunalul Dolj în baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 a fost condamnat fiecare dintre inculpaţii T.M., fiul lui G. şi S., în mun. Calafat, jud. Dolj, domiciliat în Calafat, jud. Dolj şi T.F., fiul lui M. şi G., în mun. Calafat, jud. Dolj, domiciliat în Calafat, jud. Dolj, la câte 5 ani închisoare şi dispune interzicerea unor drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 99 şi urm. din C. pen. a fost condamnat inculpatul T.S., fiul lui M. şi G., în mun. Calafat, jud. Dolj, domiciliat în Calafat, jud. Dolj, la 2 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la câte 2.000 RON despăgubiri civile către părţile civile M.F. şi M.A.
A fost obligat fiecare dintre inculpaţi iar pe inculpatul T.S. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.M. la câte 500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că la data de 23 iulie 2009, a fost înregistrat rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţat în Dosarul nr. 41D/P/2009, prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii T.M., T.F. şi T.S.
În fapt s-a reţinut că la începutul lunii septembrie 2007, pretextând că are un văr în Spania, care i-ar putea ajuta la găsirea unor locuri de muncă bine plătite, inculpatul T.M. căuta în localităţile din zona Calafatului persoane dispuse să meargă în această ţară la muncă.
Fără a explica motivul pentru care încerca recrutarea unor persoane, inculpatul T.M. a contactat mai multe persoane de o condiţie modestă, fără studii şi într-o stare materială precară, promiţându-le câştiguri din munca în agricultură în Spania.
Împreună cu un anume "M." zis "G." sau "T.", identificat ulterior în persoana lui G.M., inculpatul T.M. s-a deplasat în comuna Ciupercenii Noi la domiciliul soţilor B.I. şi R., întrebându-i dacă nu vor să meargă la cules de măsline în Spania, urmând ca cheltuielile necesare călătoriei să fie plătite iniţial de inculpatul T.M., iar ulterior în Spania, soţii B. să-i returneze banii din câştigurile aferente muncii prestate.
Având în vedere starea materială în care se aflau, o familie fără venituri stabile, nicio persoană angajată şi copii mici de crescut, cei doi soţi au acceptat condiţiile, totodată indicând inculpatului şi alte persoane dispuse să facă acest lucru, respectiv, fraţii martorei B.R., părţile vătămate M.F. şi M.A.C. şi alţi doi consăteni, părţile vătămate T.V. şi B.G.
În aceste condiţii, T.M. însoţit de G.M. şi B.R. s-au deplasat în comuna Rast, la domiciliul fraţilor M. De comun acord, inculpatul T.M. a stabilit cu aceştia să le plătească drumul şi un salariu lunar de 1.000 RON de persoană urmând, de asemenea, să suporte contravaloarea cazării, mâncarea şi ţigările, cazarea urmând să se facă într-un imobil pe care acesta spunea că l-a închiriat în Spania.
Oferta părându-li-se avantajoasă, respectiv, un salariu lunar de 1.000 RON şi suportarea tuturor cheltuielilor de inculpatul T.M. (condiţii bune de transport, cazare şi masă), părţile vătămate M.F. şi M.A.C. au acceptat, intenţionând să stea aproximativ două luni, iar cu banii câştigaţi să-şi renoveze casa.
În acest sens, se stabilise cu inculpatul T.M. că pot pleca oricând, nefiindu-le restricţionate în nici un fel dreptul de a circula.
Într-un mod similar, inculpatul T.M. l-a contactat pe partea vătămată T.V., căruia i-a promis 60 de euro pe zi, iar prin intermediul soţilor B. pe persoana vătămată B.G., condiţiile stabilite cu acesta nefiind clare, în lipsa unei declaraţii, persoana vătămată neîntorcându-se din Spania până în acest moment.
La momentul realizării înţelegerii, părţile vătămate M.F. şi M.A.C. i-au încredinţat inculpatului T.V. cărţile de identitate, în vederea procurării biletelor de călătorie.
În ziua plecării, cei doi au fost luaţi de acasă, din comuna Rast, de către inculpatul T.M. cu un autoturism marca D., de culoare albă, împreună deplasându-se în comuna Ciupercenii Noi, de unde au mai fost luaţi soţii B.I. şi R., T.V. şi B.G.
Cei şapte s-au deplasat în Gara Calafat, unde s-au întâlnit cu G.M., acesta fiind însoţit de trei persoane recrutate pentru munca în Spania, respectiv, C.N. zis "N.U.", B.C.R. - "C." şi G.D.D.- "D.".
Grupul astfel constituit, s-a deplasat cu trenul până în Craiova, de aici plecându-se cu un autocar în direcţia Spania.
Cheltuielile aferente călătoriei şi mesei în această perioadă, au fost suportate integral de inculpatul T.M. pentru soţii B.I. şi R., părţile vătămate M.F., M.A.C., T.V. şi persoana vătămată B.G..
Punctul final al călătoriei a fost oraşul Sevillia, unde au fost aşteptaţi de nişte cunoscuţi ai verilor T.M. şi G.M. şi transportaţi cu microbuzele pe un câmp aflat în afara oraşului, unde se afla o tabără improvizată. Acesta a fost momentul în care cele două grupuri aparţinând lui T.M., respectiv, G.M., s-au despărţit, nemaiavând alte legături ulterioare.
Cazarea s-a făcut în corturi improvizate din scânduri, saci de nailon şi paie, în tabără locuind şi familia inculpatului T.M., respectiv T.G. - soţie, T.F. şi T.S. - fii.
Încă de a doua zi, toată lumea a ieşit la muncă, respectiv cules de măsline, conform înţelegerii, banii câştigaţi de fraţii M.F. şi M.A.C., T.V. şi B.G., fiind încasaţi de inculpatul T.M..
Pe aceeaşi plantaţie au muncit şi soţii B., dar aceştia erau pe cont propriu, încasând direct banii de la angajatorul spaniol şi plătind în aceste condiţii, la sfârşitul lunii datoria către inculpatul T.M..
Deşi, în ţară, se înţeleseseră pe o normă de trei coşuri pe zi de persoană, în Spania, inculpatul T.M. le-a spus părţilor vătămate că trebuie să culeagă câte douăzeci de coşuri de persoană, în caz contrar trebuind să suporte consecinţele, respectiv, vor fi agresaţi.
În acelaşi sens, părţile vătămate M.F. şi M.A.C., T.V. şi B.G. au fost ameninţaţi şi agresaţi, atât fizic cât şi verbal şi de către fii inculpatului T.M., respectiv inculpaţii T.F. şi T.S..
După o săptămână, grupul s-a mutat în zona Almendralejo, apoi, în zona oraşului Montoro pentru a găsi de lucru, în toată această perioadă condiţiile de muncă şi cazare fiind identice, respectiv, cules de măsline în cantităţi pe care părţile vătămate nu reuşeau să le atingă şi cazarea în tabere improvizate în afara localităţilor.
Cu privire la masă, după ce, iniţial, inculpaţii le-au dat mâncare cumpărată de la magazine, ulterior, sub pretextul că nu muncesc suficient pentru a-şi face norma, cei patru au fost trimişi să-şi găsească hrana la pubelele de gunoi. Tot de aici, au fost puşi să-şi găsească haine pentru a se îmbrăca, saltele şi pături, pentru a-şi amenaja corturile în care locuiau.
În oraşul Montoro, în aceleaşi condiţii, cei trei inculpaţi T.M., T.F. şi T.S., le-au obligat pe părţile vătămate M.F., M.A.C., T.V. şi persoana vătămată B.G. să cerşească în apropierea unui supermarket, banii fiind însuşiţi în totalitate de către inculpaţi.
Conform declaraţiilor, părţile vătămate culegeau aproximativ 5 - 6 coşuri de măsline pe zi, acestea fiind plătite cu 5 euro pe coş, din cerşit mai câştigând alţi aproximativ 100 de euro de persoană. Toţi banii au fost însuşiţi de familia T.. După o perioadă, fraţii M. au fugit, fiind însă găsiţi în scurt timp de inculpaţi şi obligaţi să muncească în continuare.
Conform declaraţiilor părţilor vătămate, inculpatul T.M. le spunea că trebuie să muncească pentru el patru luni pentru a-şi achita datoria.
Cărţile de identitate ale fraţilor M.F. şi M.A.C. au rămas în tot acest timp asupra inculpatului T.M., sub pretextul că nu au voie să plece până nu îşi plătesc datoria, care a încercat să reţină şi cartea de identitate a părţii vătămate T.V., acesta minţindu-l că o pierduse.
După aproximativ două luni, partea vătămată T.V. a plecat de la familia T., întâlnind nişte rude (martorii P.M. şi P.P.), care l-au ajutat să-şi găsească de lucru şi, din banii câştigaţi să-şi plătească biletul necesar întoarcerii în România în luna ianuarie 2008.
În aceleaşi condiţii şi fraţii M.F. şi M.A.C. au plecat de la familia T., întorcându-se în ţară aproximativ în aceeaşi perioadă.
Singurul care a rămas, împreună cu familia, a fost persoana vătămată B.G., despre care se ştie doar, din declaraţia mamei sale că a reuşit ulterior să-şi găsească de lucru pe cont propriu.
Deşi, o serie de declaraţii date de părţile vătămate sunt contradictorii, acest lucru este determinat doar de lipsa lor de educaţie, faptele prezentate, susţinute de probele administrate, indicând fără dubiu faptul că la începutul lunii septembrie 2007, inculpatul T.M. a recrutat şi transportat în Spania părţile vătămate M.F., M.A.C., T.V. şi persoana vătămată B.G., pe care i-a exploatat prin muncă împreună cu fii săi, inculpaţii T.F. şi T.S..
În acest sens, sunt declaraţiile clare ale celor trei părţi vătămate, care au indicat faptul că inculpatul i-a recrutat, în ţară, sub promisiunea mincinoasă a găsirii unor locuri de muncă ce le va permite câştiguri substanţiale (cu referire la situaţia lor materială), condiţii bune de cazare şi masă, iar, odată ajunşi în Spania împreună cu fii săi, i-a exploatat punându-i să muncească în condiţii grele sau să cerşească în folosul său, cazându-i în condiţii improprii şi neasigurându-le hrana. Acest lucru s-a realizat, atât prin reţinerea actelor de identitate cât şi prin folosirea ameninţărilor şi violenţei fizice.
Deşi, persoana vătămată B.G. nu a fost audiată, neîntorcându-se în ţară până în acest moment, conform declaraţiei mamei sale, martorul M.A., din discuţiile purtate cu el a rezultat faptul că nu a câştigat nimic în prima perioadă cât a muncit în Spania, dar, la un moment dat, i-a spus că "acum este bine" şi "nu îi mai ia nimeni banii". Şi această mărturie a susţinut plângerile părţilor vătămate, referitoare la exploatarea prin muncă comisă de inculpaţi.
De asemenea, plângerile părţilor vătămate au fost susţinute de declaraţiile martorilor B.I. şi B.R. (privitor la condiţiile mincinoase de recrutare, condiţiile de muncă, de cazare şi masă în Spania, agresiunile suferite, faptul că au fost puşi să cerşească şi li s-au reţinut actele, precum şi că nu au primit nici un ban din munca prestată), declaraţiile martorilor P.M. şi P.P., persoane care l-au ajutat pe T.V. să-şi găsească de muncă în Spania şi cărora, acesta le-a povestit tot ce avusese de suferit în perioada cât muncise pentru familia T., martorului D.A., care îi găsise pe fraţii M. căutând de muncă în Spania, B.C.R. şi G.D.D., cu privire la plecarea în Spania şi parţial referitor la cele întâmplate acolo.
De remarcat că la un moment dat, T.R. a încercat să-i determine pe fraţii M.F. şi M.A.C. să-şi retragă plângerile, promiţându-le plata sumelor promise. Deşi, aceştia s-au retras plângerile la acel moment, nu au primit banii promişi, dând declaraţii complete ulterior.
În cursul cercetărilor, cei trei inculpaţi au negat comiterea faptelor, neputând da însă explicaţii cu privire la motivul pentru care T.M. a recrutat oameni pentru a merge la muncă în Spania şi le-a plătit acestora transportul. De altfel, acesta a negat şi ultimul aspect, precum şi înţelegerea cu fraţii M., contrar tuturor probelor administrate.
Starea de fapt expusă mai sus a fost probată cu: plângerile formulate şi declaraţiile date de părţile vătămate M.F., M.A.C., T.V., în care sunt descrise în mod amănunţit modalitatea de recrutare prin promisiunea mincinoasă a găsirii unui loc de muncă în Spania, ce le va permite câştiguri substanţiale, condiţii bune de cazare şi masă, făcute de inculpatul T.M., transportul la Calafat şi ulterior în Spania, modalitatea de exploatare în Spania de către inculpatul R.M. împreună cu fii săi T.F. şi T.S. şi modul în care au reuşit să scape din această situaţie precum şi declaraţiile martorilor: B.I. şi B.R. (privitor la condiţiile mincinoase de recrutare, condiţiile de muncă, de cazare şi masă în Spania, agresiunile suferite, faptul că au fost puşi să cerşească şi li s-au reţinut actele, precum şi că nu au primit nici un ban din munca prestată); P.M. şi P.P., persoane care l-au ajutat pe T.V. să-şi găsească de muncă în Spania şi cărora, acesta le-a povestit tot ce avusese de suferit în perioada cât muncise pentru familia T.; D.A., care i-a găsit pe fraţii M. căutând de muncă în Spania; C.N., B.C.R. şi G.D.D., cu privire la plecarea în Spania şi parţial referitor la cele întâmplate acolo; M.A., care, din discuţiile purtate cu fiul său a dedus că acesta nu a câştigat nimic în prima perioadă cât a muncit în Spania, dar, la un moment dat, i-a spus că "acum este bine" şi "nu îi mai ia nimeni banii; G.F., care susţine încercarea numitei T.G. de a determina părţile vătămate M.F. şi M.A.C. să-şi retragă plângerile; declaraţiile inculpaţilor T.M., T.F. şi T.S..
Analizând actele şi lucrările dosarului respectiv: declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate, fişele de cazier judiciar coroborate cu declaraţiile inculpaţilor (care nu au recunoscut faptele pentru care au fost trimişi în judecată) prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea faptelor ce fac obiectul trimiterii în judecată.
Astfel, din declaraţiile (ultime) ale părţilor vătămate M.F. şi M.A.C. a rezultat că aceştia au fost ameninţaţi de o rudă a inculpaţilor, situaţie în care nu au spus adevărul în primă fază procesuală, după care au revenit arătând că, în perioada cât au stat în Spania inculpaţii i-au pus să cerşească, nu li s-au dat bani pentru a-şi putea procura hrană, i-au îndemnat să meargă să caute în gunoaie hrană, iar în timp ce cerşeau erau supravegheaţi de inculpatul T.M. şi banii rezultaţi din cerşetorie îi dădea acestuia.
Martorul B.I. a declarat că inculpatul T.M. nu i-a plătit pe cei doi cumnaţi ai acestuia respectiv C. şi F. pe motiv că nu aveau luna completă.
De asemenea, martora B.R. a declarat că cele două părţi vătămate M.F. şi M.A.C. au mers în Spania cu aceasta şi cei doi inculpaţi, au lucrat separat de aceştia, iar T.M. le-a promis celor doi că le va da 10 milioane pe lună, lucru pe care nu l-a făcut, aceştia prestând muncă în folosul lor. A mai declarat că cele două părţi vătămate au lucrat o lună la Madrid în folosul celor 3 inculpaţi fără să primească vreun ban pentru munca prestată.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de foloase pentru obţinerea consimţământului unei persoane care are autoritate asupra altei persoanei, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Faţă de probele administrate în cauză, a rezultat clar că cele două părţi vătămate M.F. şi M.A.C. au fost în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa privind desfăşurarea unei activităţi utile şi necesare în folosul lor, atâta timp cât aceştia au fost transportaţi în Spania pentru a câştiga un ban pentru ei şi nu pentru altul, aflându-se într-o ţară străină, fără bani şi posibilităţi de existenţă, şi obligaţi de aceste împrejurări să muncească în folosul celor trei inculpaţi, aşa cum au arătat martorii sus-menţionaţi.
Susţinerile apărării precum că aceste părţi vătămate nu au fost ameninţate sau violentate de către inculpaţi să presteze muncă în folosul acestora nu au putut fi reţinute din motivele sus-menţionate, fapta existând. S-a mai reţinut şi faptul că partea vătămată T.V. nu s-a prezentat la instanţă în mod nejustificat acesta fiind legal citat.
Faţă de cele reţinute mai sus, prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, fapte prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din aceeaşi lege modificată prin O.U.G. nr. 79/2005.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptelor, faptul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, nu au recunoscut săvârşirea faptelor, inculpatul T.S. este minor, instanţa aplicând pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege în cuantum diferenţiat şi care să fie executate prin privare de libertate, astfel încât scopul educativ şi preventiv al pedepselor să fie realizat.
Ţinând seama de natura şi gravitatea faptei, împrejurările cauzei şi persoana infractorilor cât şi de depoziţiile legii, instanţa a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani ca pedeapsă complementară pentru infractorii majori T.M. şi T.F..
S-a făcut şi aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II-a lit. b) C. pen.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că despăgubirile civile solicitate de către cele două părţi vătămate M.F. şi M.A. sunt întemeiate din probe rezultând indubitabil că aceştia au executat muncă în folosul inculpaţilor aducându-le venituri necuvenite.
Astfel, potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, indiferent dacă paguba este materială sau morală.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la câte 2.000 RON despăgubiri civile către părţile civile M.F. şi M.A..
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii T.M., T.F. şi T.S..
În motivele de apel formulate de inculpaţi s-a arătat că legătura inculpaţilor cu părţile vătămate a fost sporadică şi că nu au urmărit obţinerea de foloase ilicite prin exploatarea vreunei persoane.
În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată şi nu au fost săvârşite fapte de două sau mai multe persoane împreună, întrucât inculpaţii fac parte din aceeaşi familia însă nu au colaborat în scopul săvârşirii unor infracţiuni.
Faţă de atitudinea oscilantă a părţilor vătămate şi de lipsa probelor care să dovedească vinovăţia inculpaţilor, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 147 din 24 aprilie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii T.M., T.F. şi T.S..
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor şi pentru care au fost condamnaţi de prima instanţă, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
De asemenea latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal, de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpaţii T.M., T.F. şi T.S., criticile formulate de aceştia vizând netemeinicia pedepselor aplicate pe care le apreciază ca fiind prea aspre, solicitând aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen. (inculpatul T.M.) şi raportarea la dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) inculpaţii T.F. şi T.S.).
În susţinerea recursurilor, inculpaţii invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate, urmând a respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptelor este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpaţilor.
Astfel, rezultă din probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct în faza de cercetare judecătorească că faptele săvârşite de inculpaţii T.M. şi T.F. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, iar fapta săvârşită de inculpatul T.S. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. d) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 99 şi următoarele C. pen.
Referitor la cererea inculpatului T.M. în sensul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta, în declaraţia dată la urmărirea penală, la 24 aprilie 2008 (dos. urm. pen.), nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, aceeaşi poziţie procesuală având-o şi în faţa instanţei de apel (dosar apel).
Pe de altă parte, potrivit art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. introduse prin această lege se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.
În cauza de faţă, termenul la care se putea solicita aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile sus-menţionare, este cel din data de 8 februarie 2011, în faţa instanţei de apel.
Or, aşa cum s-a reţinut, inculpatul T.M. nu a formulat această cerere, iar prin declaraţia dată a menţinut declaraţiile date în cauză, de nerecunoaştere a faptelor.
Prin urmare, solicitarea acestui inculpat, de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu poate fi primită.
Cu privire la pedepsele aplicate inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepselor în raport de criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale (lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală de nerecunoaştere a faptelor, starea de minorat a inculpatului T.S.), aspecte ce au condus la stabilirea unor pedepse care prin cuantum şi modalitate de executare, sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul rău represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.
În speţă, instanţa de control judiciar a apreciat corect asupra gravităţii faptelor, dar şi a împrejurărilor în care au fost comise, coroborate cu persoana inculpaţilor, condiţii în care solicitările inculpaţilor de reducere a pedepselor sunt neîntemeiate.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.M., T.F. şi T.S. împotriva Deciziei penale nr. 147 din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1074/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 979/2012. Penal → |
|---|
