ICCJ. Decizia nr. 3853/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3853/2012
Dosar nr. 4227/98/2011
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 82 din 16 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.R.F. pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În baza art. 181 raportat la art. 91 lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C.R.F. este lucrător la Penitenciarul Slobozia, având gradul profesional de agent şef adjunct de penitenciare.
În seara zilei de 26 iulie 2011, inculpatul şi soţia sa au mers împreună cu părinţii acesteia la restaurantul "L.C." din municipiul Slobozia, unde au servit masa şi au consumat împreună mai multe carafe de vin alb. La plecare, s-au deplasat, pe jos, pe B-dul M.B. şi, ajungând la intersecţia cu strada N.B., inculpatul a recunoscut autoturismul său marca D., parcat prea aproape de staţia de maxi-taxi din zonă, unde-i fusese lăsat în aceeaşi zi de către tatăl său, cu motivarea că are o defecţiune.
Inculpatul s-a urcat la volan şi a pornit autoturismul să vadă dacă are vreo defecţiune, împrejurare în care a luat hotărârea să ducă autoturismul în parcarea de la blocul său, aflat în apropiere. Din bulevard, s-a înscris pe strada N.B., moment în care a fost surprins de un echipaj de poliţie aflat în patrulare, care observase că maşinii nu-i funcţiona becul din partea dreapta faţă.
Fiind oprit de agenţii de poliţie, în timp ce purtau discuţii, aceştia au observat că inculpatul emana vapori de alcool, astfel încât au procedat la testarea acestuia cu aparatul D., care, la ora 00:44, a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a fost condus de către agenţii de poliţie la S.J.U. Slobozia, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. La prima recoltare, la ora 01:00, inculpatul a avut o alcoolemie de 2,05 g ‰ , iar la a doua probă, la ora 02:00, a rezultat o alcoolemie în scădere de 1,90 g ‰ .
Situaţia de fapt reţinută de către instanţă a rezultat din coroborarea procesului-verbal de depistare, a procesului-verbal de prelevare probe biologice, a buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie eliberat de S.M.L. Ialomiţa, a declaraţiilor martorilor şi a înscrisurilor.
Audiat la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta, susţinând că a remarcat faptul că autoturismul era parcat neregulamentar, în sensul că ocupa zona rezervată autobuzelor şi a dorit să-l parcheze în zona blocului său, până la care avea de circulat aproximativ 200 m. S-a apărat în sensul că de la staţia de maxi-taxi şi până la locul unde a fost oprit de agenţii de poliţie a circulat aproximativ 40 metri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 190/A din 18 iunie 2012, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa împotriva Sentinţei penale nr. 82 din 16 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
A desfiinţat sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:
În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.R.F. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul C.R.F. solicitând admiterea acestuia şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
În acest sens, a susţinut că este fără antecedente penale, a avut caracterizări bune de la locul de muncă, are un copil minor în vârstă de 6 ani, soţia a primit preaviz de disponibilizare, are un apartament în rate, iar mama sa este bolnavă.
A mai precizat că a înţeles şi a conştientizat gravitatea faptei săvârşite şi se va îndrepta şi prin aplicarea unei sancţiuni administrative, arătând totodată că prin aplicarea unei pedepse cu închisoare, chiar şi cu suspendarea executării acesteia, va fi exclus din cadrul penitenciarului.
Recursul este nefondat.
Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică.
Astfel, fără a mai relua motivarea instanţei de apel, în mod corect aceasta, reevaluând particularităţile cauzei, prin raportare la exigenţele art. 181 alin. (1) C. pen. şi la criteriile prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi text, a concluzionat că fapta comisă de inculpatul C.R.F. a adus o atingere semnificativă relaţiilor sociale ce tind la asigurarea securităţii circulaţiei pe drumurile publice, iar, prin conţinutul ei concret, fapta prezintă o importanţă suficientă pentru a-i imprima gradul de pericol social concret specific unei infracţiuni.
În această ordine de idei s-a avut în vedere rezultatul analizei toxicologice care atestă faptul că, la orele 01.00, la un interval de doar 20 de minute de la momentul depistării sale în trafic, inculpatul avea o alcoolemie de 2,05 g ‰ şi manifesta o comportare agitată, confuzie în orientarea în timp şi spaţiu, atenţie dispersată şi judecată incoerentă.
Depăşirea nivelului maxim al îmbibaţiei alcoolice de aproximativ 3 ori imprimă, în sine, faptei de conducere a autovehiculului în aceste condiţii un grad de pericol social sporit, fiind evident că neproducerea unui eveniment rutier s-a datorat exclusiv hazardului.
Totodată, la conturarea deplină a modului şi a mijloacelor de comitere a faptei, s-au avut în vedere nu doar distanţa redusă parcursă ori ora târzie, ci şi împrejurarea că inculpatul C.R. a condus autovehiculul într-o localitate urbană şi pe artere circulate, generând astfel o stare de pericol efectivă pentru desfăşurarea traficului rutier în condiţii de siguranţă. Caracterul efectiv al acestei stări de pericol este reliefat mai ales de valoarea extrem de ridicată a alcoolemiei, de natură a altera semnificativ capacitatea şi manifestările psihice ale inculpatului.
În acelaşi timp însă, din ansamblul probator administrat în cauză, nu s-a identificat o motivaţie raţională a opţiunii inculpatului de a conduce autovehiculul în starea acută în care se afla. Susţinerile sale succesive în acest sens sunt contradictorii, inculpatul făcând referire fie la dorinţa de verifica starea tehnică a autoturismului, parcat în acel loc de tatăl său ori de un prieten, fie la intenţia de a staţiona vehiculul într-un mod regulamentar, aproape de domiciliu.
Indiferent de realitatea scopului urmărit, s-a constatat că inculpatul C.R.F. avea la dispoziţie opţiunea de a se deplasa la domiciliu cu un taximetru şi de a verifica starea tehnică a propriului autoturism a doua zi.
Pe cale de consecinţă, luând însă în considerare ansamblul împrejurărilor cauzei şi, cu precădere, circumstanţele personale favorabile inculpatului, calitatea de funcţionar public cu statut special deţinută la data comiterii faptei, preocuparea sa constantă de a se perfecţiona profesional ori de a menţine un climat familial stabil, raportat la împrejurările în care a fost săvârşită fapta ilicită, reţinând în beneficiul inculpatului atât cauza de atenuare prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., de care a înţeles să se prevaleze în fond, cât şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în mod judicios instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen.
Temeinicia şi legalitatea hotărârii judecătoreşti de condamnare este dată de existenţa proporţiei juste dintre riposta socială, determinată în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei şi culpabilitatea şi periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.
Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare. Cu toate că pedeapsa este întotdeauna o măsură cu caracter represiv, de natură să provoace infractorului o anumită suferinţă, atât de ordin moral, cât şi de ordin fizic, ea are în mod firesc şi un puternic rol şi efect educativ.
Realizarea scopului pedepsei include atât preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni de către cel condamnat, cât şi de către alte persoane predispuse să săvârşească fapte penale.
În cauza dedusă judecăţii se constată că inculpatul C.R.F. a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. prin renunţarea la administrarea oricăror probe, recunoscând acuzaţiile aduse.
În lumina argumentelor anterior expuse, prin raportarea acestor împrejurări (poziţia sinceră, de recunoaştere a inculpatului), la modalitatea concretă în care a fost comisă fapta şi, având în vedere posibilităţile reale de reeducare şi reinserţie socială ale inculpatului, de diminuare a riscului încălcării repetate a relaţiilor sociale ocrotite de lege, se apreciază că pedeapsa aplicată de instanţa de control judiciar a fost just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prev. de art. 52 C. pen.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.R.F. împotriva Deciziei penale nr. 190/A din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 236/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2360/2012. Penal → |
|---|
