ICCJ. Decizia nr. 3856/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3856/2012
Dosar nr. 2857/40/2012
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 141 din data de 22 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2857/40/2012 s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.E. împotriva Sentinţei penale nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoşani pronunţată în Dosar nr. 1690/40/2010.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 421/III/6 din 18 aprilie 2012 înregistrată la Tribunalul Botoşani, la data de 19 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a înaintat instanţei cererea de revizuire formulată de condamnatul G.E., prin care acesta a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoşani, cu concluzii de respingere ca inadmisibilă a acesteia, întrucât motivul invocat nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
În motivarea cererii, petentul a susţinut că încadrarea dată faptei este greşită, invocând ca motiv starea de gelozie, solicitând reţinerea de circumstanţe atenuante dată fiind cooperarea din timpul anchetei şi predarea sa la postul de poliţie.
S-a mai reţinut de prima instanţa că, în speţă, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar au examinat în concret şi detaliat fiecare din împrejurările cauzei şi au apreciat în mod corect aceste împrejurări, constituind apărări care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar.
Drept urmare, cererea de revizuire formulată de revizuentul G.E., este nefondată, neputând fi admisă în principiu, cu toate că ea este formulată în condiţii legale, din punct de vedere al conţinutului, termenului de introducere etc., nefiind date în cauză nici elemente care să conducă la existenţa altor cazuri de revizuire decât cel sus arătat.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 73 din 4 iulie 2012 a respins apelul declarat de revizuentul G.E. împotriva Sentinţei penale nr. 141 din data de 22 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2857/40/2012, ca nefondat, reţinând că revizuentul nu a propus administrarea în concret a vreunei probe noi, pentru a se proceda la efectuarea celorlalte verificări impuse de textul de lege anterior menţionat, nefiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs revizuentul G.E., invocând dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi solicitând admiterea acestuia şi casarea deciziei penale atacate, arătând că instanţele trebuiau să aibă în vedere motivul ce a determinat crima, respectiv faptul că omorul a fost comis din gelozie.
Recursul este nefondat.
Analizând decizia atacată, Curtea constată că G.E. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 134 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Botoşani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3341 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă de 18 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, pedeapsă în a cărei executare revizuentul se află în prezent încarcerat în Penitenciarul Botoşani.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă poate fi cerută în unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute la alin. (1) lit. a) - e) din text.
În cadrul situaţiei de drept, în mod corect, ambele instanţe au reţinut că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă, în accepţiunea dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.
Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărările care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 953 din 10 martie 2011).
Din interpretarea dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul, împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare sau încetare a procesului penal.
Aşa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la "fapte şi împrejurări", deci la fapte probatorii, şi nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea, situaţie de natură a afecta principiul securităţii raporturilor juridice aplicabil şi în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi. Dar elementele de probă noi la care se referă art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi, însă, considerate "probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudenţa în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunţată hotărârea iniţială.
Or, prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunţate în cauză, precum şi la reanalizarea probatoriului administrat, aşa încât cererea de revizuire a fost corect respinsă de instanţa de fond, care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, menţinută de instanţa de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat.
Cum în faţa instanţei de recurs, condamnatul nu a invocat nici un motiv pentru care cele două hotărâri să fie nelegale sau netemeinice, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat, menţinându-se hotărârile atacate ca fiind legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul G.E. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 4 iulie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2363/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 251/2012. Penal → |
|---|
