ICCJ. Decizia nr. 396/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 396/2012

Dosar nr. 339/97/2011

Şedinţa publică din 14 februarie 2012

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.D. (fost C.) împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 14/ A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Alba lulia a respins, ca nefundat, apelul formulat de inculpatul M.D. (fost C.) împotriva sentinţei penale nr. 59 din 22 martie 2011, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în dosarul nr. 339/97/2011.

În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe numitul apelant la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Alba lulia a avut în vedere că prin sentinţa penală nr. 59/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în dosarul nr. 339/97/2011, a fost condamnat inculpatul M.D. la:

- 13 (treisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) 1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) teza I C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzute şi pedepsită de art. 202 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) teza I C. pen.

S-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara, în pedepsele componente de:

- 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute şi pedepsită de art. 189 alin. (l) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (l) şi (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (l) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă cu pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara şi s-a aplicat inculpatului M.D., fost C., pedeapsa cea mai grea, de 13 (treisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată, de la data de 25 februarie 2010 până la data de 22 martie 2011.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 82 din 30 iulie 2010 emis de Judecătoria Hunedoara în baza sentinţei penale nr. 69 din 19 martie 2010 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentinţe.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, fără notificarea prealabilă.

A fost obligat inculpatul M.D., fost C., să plătească părţii civile minore C.C.E., prin reprezentant legal M.C.M.A., suma de 25.000 lei, daune morale.

A fost obligat inculpatul M.D., fost C., la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 980 din 10 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, înregistrat la această instanţă sub nr. 339/97 din 11 ianuarie 2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.D. (fost C.) pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prevăzute şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b¹) şi alin. (3) C. pen. şi corupţie sexuală, prevăzute şi pedepsită de art. 202 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în perioada 2007-2009, a obligat-o pe partea vătămată C.C.E., fiica sa, în vârstă de 12 ani, să suporte acte sexuale orale din partea sa şi a obligat-o să îndeplinească ea însăşi acte sexuale orale asupra sa.

S-a mai reţinut în sarcina inculpatului că, în perioada 2007-2009, a săvârşit acte cu caracter obscen în prezenţa aceleiaşi părţi vătămate.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv: conţinutul declaraţiei şi al plângerii penale formulată de M.C.M.A. mama minorei parte vătămată C.C.E., declaraţiile minorei parte vătămată C. Cristina-Elena, actul de constatare medico-legală nr. 669.613/ B din 16 decembrie 2009, întocmit de S.J.M.L. Hunedoara, declaraţiile martorilor B.I.E.E., B.A., L.A.C., C.D. şi C.S.P., conţinutul şi concluziile evaluării psihologice a minorei parte vătămată C.C.M., declaraţiile inculpatului, fişa acestuia de antecedente penale, copia sentinţei penale nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul M.D. (fost C.) şi M.C.M.A. au fost căsătoriţi, din relaţia acestora, anterioară căsătoriei, născându-se, la data de 13 februarie 1997, partea vătămată C.C.E.

La data de 27 iulie 2009, M.C.M.A., mama minorei parte vătămată C.C.E. şi soţia inculpatului, în urma celor relatate de minoră, a sesizat organele judiciare de anchetă că, în luna mai 2009, minora a fost constrânsă de inculpat să întreţină raporturi sexuale orale cu acesta şi că inculpatul ejacula pe corpul minorei. Pentru a deveni credibilă, minora a indicat semnul distinctiv, din naştere, pe care inculpatul îl avea în zona genitală.

Probaţiunea administrată a stabilit că, în cursul anului 2007, când avea vârsta de 10 ani şi se afla în clasa a IV-a, partea vătămată C.C.E. s-a întors de la şcoală la locuinţa unde se afla singură cu tatăl său, inculpatul M.D., care, după ce a trimis-o să facă baie, i-a cerut să doarmă cu el în pat.

Iniţial, inculpatul a început să o mângâie pe fiica sa minoră peste tot corpul, apoi a dezbrăcat-o de pantalonii pijamalei şi a obligat-o să suporte asupra sa un raport sexual oral (cunilingus), spunându-i minorei că aşa îşi manifestă dragostea un tată. Pentru a o împiedica pe minoră să relateze mamei cele întâmplate, a ameninţat-o că o va omorî, iar mamei ei îi va rupe gâtul.

De menţionat este împrejurarea că anterior, atât minora, cât şi mama sa, suportaseră efectiv agresiunea fizică şi verbală a inculpatului, ambianţa familială fiind una extrem de tensionată.

De fiecare dată când minora rămânea singură acasă cu inculpatul, acesta o obliga să suporte un raport sexual oral (cunilingus) asupra sa, iar dacă partea vătămată refuza, inculpatul o ameninţa că o va omorî atât pe ea, cât şi pe mama sa.

Într-o dimineaţă a anului 2008, când partea vătămată avea program şcolar după-amiaza, fiind singură acasă cu inculpatul, acesta i-a cerut să facă baie cu el, să îl spele în zona organelor genitale şi să îl sărute pe gură.

Într-o altă împrejurare, sub pretextul că îi verifică virginitatea, inculpatul a introdus un deget în vaginul fiicei sale.

În luna ianuarie 2009, inculpatul a plecat în Spania, iar în luna mai 2009 partea vătămată a relatat cele petrecute martorului B.l.E., sora mamei sale, aceasta înştiinţând-o imediat pe mama părţii vătămate despre cele întâmplate. M.C.M.A. l-a sunat pe inculpatul aflat în Spania, pentru a-i cere explicaţii, convorbirea telefonică purtându-se cu modulul speaker activat, astfel că martorul B.l.E. l-a auzit pe inculpat spunând că a introdus degetul în vaginul părţii vătămate doar pentru a verifica dacă mai este virgină şi că a sărutat zona genitală a părţii vătămate pentru că îi este dragă.

La data de 16 iunie 2009 inculpatul s-a întors în ţară, astfel că mama părţii vătămate l-a confruntat pe acesta cu minora în legătură cu cele petrecute, însă, de teamă, minora a declarat că totul este o minciună. Cu toate acestea, M.C.M.A. a introdus, la data de 18 iunie 2009, acţiunea de divorţ.

În luna iulie 2009, inculpatul şi mama părţii vătămate s-au împăcat şi, în timp ce aceasta se afla la serviciu, inculpatul a constrâns pe partea vătămată C.C.E. să suporte un raport sexual oral (cunilingus), apoi a obligat-o să îndeplinească un raport sexual oral (felaţie), până când a ejaculat pe pieptul său.

În tot acest timp, inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată că o va omorî atât pe ea, cât şi pe mama sa.

În data de 25 iulie 2009, după o ceartă în cursul căreia inculpatul a spart telecomanda televizorului, mama părţii vătămate a plecat la sora sa pentru a lua o altă telecomandă. Rămânând din nou singur acasă cu fiica sa, inculpatul s-a întins pe pat dezbrăcat şi a obligat-o pe partea vătămată să îndeplinească un raport sexual oral (felaţie) asupra lui, până când a ejaculat, pretinzându-i apoi părţii vătămate să îl şteargă cu prosopul.

În aceeaşi zi, datorită agresivităţii inculpatului, M.C.M.A. şi fiica sa au plecat de la martorul B.l.E., aici minora le-a relatat cele întâmplate în ziua respectivă, astfel că minora şi mama ei au solicitat protecţie Centrului de servicii sociale pentru femei victime ale violenţei C.C. din cadrul Primăriei municipiului Hunedoara.

Martorul B.A., psiholog al acestui Centru de servicii sociale, a acordat consiliere psihologică părţii vătămate minore, declarând că, după cercetarea cazului, consideră că „nu mai există motive de dubiu cum că cele relatate de minoră sunt reale” .

Martorul L.A.C. sora unei colege de clasă a părţii vătămate, a declarat organelor judiciare de anchetă că, în perioada mai-august 2009, a fost vizitată de partea vătămată, care i-a spus, plângând, că a fost abuzată sexual de tatăl ei care, de fiecare dată, o bătea .

Raportul de evaluare psihologică a părţii vătămate, întocmit la data de 25 martie 2020 de către D.G.A.S.P.C. din cadrul C.L. Hunedoara, concluzionează că „scara pentru depistarea abuzului şi traumei decelează un scor maxim la abuz sexual în familie şi un scor mediu/ridicat la neglijare, atmosferă stresantă în cadrul familiei” .

În urma examinării medico-legale efectuată la data de 16 decembrie 2009 de către S.J.M.L. Hunedoara s-a concluzionat că, la data examinării, minora parte vătămată era virgină .

Fapta inculpatului M.D. (fost C.) care, în perioada 2007-2009, a obligat pe partea vătămată C.C.E., fiica sa în vârstă de 12 ani, să suporte acte sexuale orale din partea sa şi care a obligat-o să îndeplinească ea însăşi acte sexuale orale asupra lui, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzute şi pedepsită de art. 197 alin. (l) şi (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 2007-2009, a săvârşit acte cu caracter obscen asupra şi în prezenţa părţii vătămate C.C.E., fiica sa în vârstă de 12 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzute şi pedepsită de art. 202 alin. (2) C. pen.

În baza acestor texte ale legii, inculpatul a fost condamnat.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2011, inculpatul a solicitat, în baza art. 320¹ alin. (1) – (3) C. proc. pen., ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a declarat că le cunoaşte şi le însuşeşte, recunoscând în totalitate faptele comise, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nesolicitând administrarea de probe.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, au fost avute în vedere conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), următoarele: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, diminuate conform dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptelor infracţionale comise, deosebit de ridicat, impactul psihic extrem de grav, de nivelul traumei, al acestor fapte asupra părţii vătămate, dar şi antecedenţa penală a inculpatului.

Faţă de aceste considerente, inculpatul a fost condamnat la:

- 13 (treisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzute şi pedepsită de art. 197 alin. (l), alin. (2) lit. b¹) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) teza I C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzute şi pedepsită de art. 202 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) teza I C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 69 din 19 martie 2010 pronunţată de Judecătoria Hunedoara, în dosarul nr. 452/243/2010, definitivă prin decizia penală nr. 535 din 22 iulie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, inculpatul M.D. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (l) şi (2) C. pen. (comisă la data de 05 octombrie 2009) şi viol, prevăzute de art. 197 alin. (l) şi 2 lit. b¹) C. pen. (comisă la data de 21 octombrie 2009), asupra soţiei sale, de care era despărţit în fapt, divorţul acestora fiind în desfăşurare pe rolul Judecătoriei Hunedoara.

Având în vedere că, raportat la data săvârşirii lor, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara, astfel că a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., aplicată prin respectiva sentinţă penală în pedepsele componente de:

- 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzute şi pedepsită de art. 197 alin. (l) şi (2) lit. b¹) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (l) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă cu pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 69 din 19 martie 2010 a Judecătoriei Hunedoara, aplicându-i-se inculpatului M.D., fost C. pedeapsa cea mai grea, de 13 (treisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Cu privire la pedepsele accesorii, s-a reţinut că, prin faptele săvârşite, inculpatul a pus în primejdie gravă dezvoltarea psihică, intelectuală şi morală a propriei fiice. în raport cu gravitatea infracţiunilor comise, s-a apreciat că interzicerea dreptului de a alege, dar şi a drepturilor părinteşti şi a celui de a fi tutore sau curator sunt justificate şi respectă principiul proporţionalităţii.

De vreme ce inculpatul nu are disponibilitatea şi capacitatea de a-şi proteja propria fiică şi de a asigura o dezvoltare psihică integră a fiicei sale, s-a impus în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Pentru a proteja interesele părţii vătămate minore, dar şi interesele unor terţe persoane, s-a apreciat că interzicerea drepturilor părinteşti şi a celui de a fi tutore sau curator se circumscrie unui scop legitim.

În cauza ce a format obiectul dosarului penal nr. 452/243/2010, inculpatul a fost arestat la data de 25 februarie 2010, astfel că, în baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada de timp executată, de la data de 25 februarie 2010 până la data de 22 martie 2011.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 82 din 30 iulie 2010 emis de Judecătoria Hunedoara în baza sentinţei penale nr. 69 din 19 martie 2010 şi se s-a dispus emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentinţe.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, fără notificarea prealabilă.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, prin apărătorul ales de reprezentantul său legal, cu suma de 25.000 lei daune morale, sumă care a fost apreciată ca fiind echitabilă raportat la natura faptelor comise şi la consecinţele acestor fapte şi cu plata căreia inculpatul a fost de acord, astfel că, în baza art. 14 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul M.D., fost C., să plătească părţii civile minore C.C.E., prin reprezentant legal M.C.M.A., suma de 25.000 lei - daune morale.

Instanţa a făcut aplicarea art. 191 alin. (l) C. proc. pen. şi a obligat inculpatul la pata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva sentinţei penale nr. 59/2011 a Tribunalului Hunedoara a declarat apel, în termen, inculpatul, solicitând în principal desfiinţarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate în sensul reducerii lor.

Examinând actele şi lucrările dosarului conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul inculpatului a fost nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a analizat în mod just ansamblul probator administrat în cauză reţinând o corectă stare de fapt, dând faptelor o încadrare juridică corespunzătoare.

Săvârşirea cu vinovăţie a faptelor de către inculpat a rezultat din plângerea penală şi declaraţia mamei minorei M.C.M.A., declaraţiile părţii vătămate C.C.E., actul de constatare medico legală nr. 669.613/ B din 16 decembrie 2009 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara, declaraţiile martorilor B.I.E.E., B.A., L.A.C., C.D. şi C.S.P., concluziile evaluării psihologice a minorei parte vătămată C.C.M.

Retractarea recunoaşterii faptelor de către inculpat a fost nejustificată şi neconcludentă, în raport de ansamblul probelor administrate în cauză, prin care prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată.

Nefondată s-a considerat a fi şi solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepselor aplicate pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Stabilirea unor pedepse orientate spre maximul special rezultat în urma aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., este conformă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de natură să realizeze scopul educativ şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.

În mod corect judecătorul fondului a avut în vedere gravitatea faptelor şi urmările lor asupra fiicei minore a inculpatului, dar şi toate datele ce caracterizează persoana acestuia şi conduita sa procesuală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefundat, apelul dedus judecăţii, cu consecinţa obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale 14/ A din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în termenul legal la 9 iunie 2011 inculpatul M.D. (fost C.). Recursul nu a fost motivat în scris. în motivele orale de recurs s-a arătat că acesta vizează cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., în sensul că instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare. Recurentul indică faptul că nu există probe care să-i susţină vinovăţia, deoarece la data la care se presupune că s-ar fi săvârşit fapta era în Spania. Astfel că nu poate fi autorul acestei infracţiuni motiv pentru care s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. civ. De asemenea, s-a menţionat că acesta a cerut să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., la sfatul apărătorului de atunci fiind indus în eroare cu privire la consecinţele pe care le va suporta.

Recurentul inculpat a menţionat că avocatul din oficiu l-a sfătuit să recunoască fapta deşi nu este vinovat de comiterea ei. Totul este o înscenare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38S¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca nefondat, apreciind că nu sunt probe care să susţină cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond.

Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

Recurentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 59/2011 a Tribunalului Hunedoara, la o pedeapsă de 13 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală. Pentru ambele infracţiuni instanţa de fond a reţinut că inculpatul a recunoscut faptele conform art. 320¹C. proc. pen.

O primă critică formulată de recurent a avut în vedere faptul că a fost în eroare cu privire la art. 320¹ C. proc. pen., totul fiind o înscenare.

Curtea constată că la dosar se află declaraţia inculpatului, pe care acesta a semnat-o şi în care se precizează că i s-a adus la cunoştinţă fapta ce formează obiectul cauzei, încadrarea juridică, dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

În acest context inculpatul a arătat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare şi nu solicită administrarea de probe.

Totodată, inculpatul a arătat că are cunoştinţă de probele administrate în faza de urmărire penală, pre care şi le însuşeşte şi doreşte ca judecata să aibă loc în baza acestora.

Anterior declaraţiei din 15 februarie 2011, la acelaşi termen de judecată, Tribunalul a dat citire actului de sesizare şi a explicat inculpatului învinuirile ce i se aduc. Inculpatul a fost asistat de avocat, iar partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 25 000 lei reprezentând daune morale.

Instanţa de recurs constată că nu este susţinută de actele din dosar critica inculpatului referitoare la inducerea sa în eroare cu privire la acuzaţie şi consecinţele ei. La termenul din 15 februarie 2011, în prezenţa inculpatului, avocatul părţii vătămate a arătat pretenţiile pe care acesta le are de la inculpat, iar instanţa de judecată conform cu cele consemnate în încheiere, a citit în şedinţă publică, în prezenţa inculpatului şi a avocatului său din oficiu, actul de sesizare. Inculpatul a arătat că este de acord cu suma pretinsă de partea civilă cu titlu de daune şi că va plăti această sumă după ce se va elibera din penitenciar.

Modul de desfăşurare a procedurii în faţa instanţei de fond şi răspunsurile inculpatului consemnate de către instanţă prin care acesta arată ca va acoperi despăgubirile cerute de partea vătămată, că recunoaşte fapta, că ştie care sunt probele de la urmărire penală şi este de acord cu ele, exclud grava eroare de fapt invocată de către inculpat drept motiv de casare.

O a doua chestiune invocată de recurent drept gravă eroare de fapt are în vedere caracterul nereal al acuzaţiilor formulate de Ministerul Public.

Existenţa raporturilor sexuale orale dintre inculpat şi fiica sa în vârstă de 12 ani este dovedită în faza de urmărire penală de evaluarea psihologică întocmită în cursul urmărire penale, în care se arată faptul că, deşi este posibil ca având în vedere vârsta minorei şi actele declarate de ea ca fiind săvârşite de tatăl său, o parte a declaraţiei minorei să fie distorsionată, mare parte din cele afirmate sunt reale.

La o lună de la declaraţia din 15 ianuarie 2010, la 10 februarie 2010, acelaşi psiholog a arătat că, luând cunoştinţă de toate motivele şi dezvoltarea cazului, consideră că nu mai există niciun dubiu că cele arătate de minoră sunt reale.

Inculpatul a arătat că fiica sa are un comportament deviant, ceea ce justifică afirmaţiile acesteia.

Cu ocazia anchetei sociale efectuate, inculpatul a negat acuzaţiile ce i se aduc, însă nu a precizat faptul că la acel moment nu se afla în ţară, astfel cum arată în faţa instanţei de recurs.

Evaluarea psihologică întocmită de D.G.A.S.P.C. la 3 martie 2010 indică faptul că testele au arătat că scara pentru depistarea abuzului şi traumei decelează un scor maxim la abuz sexual în familie şi un scor mediu/ ridicat la neglijare şi atmosferă stresantă în cadrul familiei.

Audiat fiind în faza de urmărire penală recurentul a arătat că nu este nimic adevărat şi a solicitat probe, respectiv audierea ca martor a dirigintei fetei şi o expertiză medico-legală a minorei.

Inculpatul a explicat învinuirea prin relaţiile tensionate cu fosta soţie.

Faţă de probele administrate în faza de urmărire penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în prezentul dosar motivul de casare invocat de recurent, grava eroare de fapt, nu este fondat nici în ceea ce priveşte cel de-al treilea argument al inculpatului. Grava eroare de fapt, se arată în motivele de recurs, s-a bazat pe aceea că la data săvârşirii faptelor inculpatul nu era în ţară.

Din actele dosarului rezultă că nu există niciun mijloc de probă care să susţină afirmaţiile inculpatului. Afirmaţia referitoare la lipsa sa de la locul faptei a fost formulată pentru prima dată în recurs, apărarea nefiind adusă la cunoştinţă nici în faza de urmărire penală, nici în faza de cercetare la fond şi nici în faţa instanţei de apel. Astfel, audiat fiind de instanţa de apel, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare, motiv pentru care doreşte să-i fie rejudecată cauza şi să propună probe pentru combaterea acuzaţiilor. De asemenea, inculpatul a arătat că doreşte să fie audiaţi martori care să declare cu privire la comportamentul fiicei şi al soţiei sale. în contextul în care la dosarul cauzei la fond au fost depuse scrisori trimise mamei părţii vătămate de către inculpat din penitenciar, instanţa de apel a considerat că relaţiile dintre inculpat şi fosta sa soţie sunt pe deplin dovedite de aceste înscrisuri.

În recurs, deşi inculpatul a afirmat că nu a fost prezent în România la data la care se consideră că a fost săvârşită fapta, nu au fost produse niciun fel de mijloace de probă în susţinerea apărării sale. Faţă de modificarea frecventă a declaraţiilor inculpatului, instanţa de recurs apreciază că în mod corect la stabilirea vinovăţiei sale au fost avute în vedere evaluările psihologice şi declaraţiile victimei, precum şi faptul că inculpatul nu a dorit să fie confruntat cu fiica sa, cu martora B.I. şi cu nicio persoană din familia M.

Instanţa de recurs apreciază că atât hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul Hunedoara, cât şi decizia de menţinere a acesteia dată de Curtea de Apel Alba lulia motivează pe larg considerentele care ţin de vinovăţia inculpatului, ambele instanţe dând o corectă evaluare a probelor.

Considerând că în cauză nu a fost dovedită o gravă eroare de fapt, Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul M.D. (fost C.) împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

Va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.

Va face aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. (fost C.) împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 391/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 556/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 396/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 396/2012. Penal