ICCJ. Decizia nr. 361/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 361/2012/2012
Dosar nr. 960/1/2012
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 380/2/2012, inculpatul R.B. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar n temeiul art. 1602 alin. (l) şi urm. C. proc. pen.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că prin încheierea din 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, a dispus arestarea preventivă a sa pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 16 decembrie 2011.
Inculpatul este acuzat de comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 – art. 209 alin. (l) lit. e) şi i) C. pen., reţinându-se că a asigurat paza în timp ce făptuitorul M.C. a sustras prin spargerea geamului autoturismului părţii vătămate P.V.M., o geantă de culoare roşu-maro, ce conţinea mai multe cârduri bancare şi suma de 300 lei.
Inculpatul a arătat că îndeplineşte condiţiile pentru a fi liberat sub control judiciar, pedeapsa nu depăşeşte 18 ani închisoare, nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la data arestării preventive.
A arătat că buna desfăşurare a procesului penal poate fi realizată prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul R.B., în dosarul nr. 380/2/2012, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, dar liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că este posibilă împiedicarea aflării adevărului, influenţarea unor părţi sau martori.
S-a reţinut că în cauză nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data arestării preventive a inculpatului şi este de observat că inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar doar la câteva zile după ce s-a admis propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive.
S-a mai arătat că inculpatul prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică în condiţiile în care, deşi anterior a mai fost condamnat pentru comiterea altor infracţiuni, nu a înţeles necesitatea respectării regulilor sociale şi a perseverat pe linia infracţională.
Măsurile care pot fi luate în cedrul liberării sub control judiciar nu sunt suficiente pentru a garanta buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a evita influenţarea martorilor şi alterarea probelor ce urmează a fi administrate. Faptul că a recunoscut comiterea infracţiunii şi că are patru copii minori în întreţinere nu este suficient pentru a determina judecarea n stare de libertate în condiţiile în care inculpatul este recidivist.
Împotriva încheierii instanţei de fond, a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât nu va influenţa probele dosarului şi se va prezenta Ia instanţă ori de câte ori va fi chemat, a recunoscut fapta comisă şi are o situaţie familială grea. Recursul inculpatului nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte”.
În cauza de faţă, inculpatul R.B. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 – art. 209 alin. (l) lit. e) şi i) C. pen., constând în aceea că a asigurat paza făptuitorului M.C., în timp ce acesta a sustras prin spargerea geamului autoturismului părţii vătămate P.V.M., o geantă în care se aflau mai multe cârduri bancare şi suma de 300 lei.
Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni care, prin natura ei prezintă un grad sporit de pericol pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care se presupune că a fost comisă, consecinţele acesteia şi sentimental de insecuritate al opiniei publice faţă de astfel de fapte.
Liberarea provizorie sub control judiciar presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, poate asigura desfăşurarea normală a procesului penal, în condiţiile în care se apreciază că deşi temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuşi, datorită unor circumstanţe reale ale cauzei sau personale ale inculpatului nu mai este necesară privarea de libertate, prevenţia putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.
Din datele dosarului, rezultă însă, că în cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, aşa încât în acest moment procesual, Înalta Curte apreciază că menţinerea inculpatului în stare de arest se justifică faţă de asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, iar faţă de date care caracterizează persoana inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală, există presupunerea rezonabilă că acesta ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, prin distingerea unor mijloace materiale de probă sau prin tergiversarea judecării cauzei.
Menţinerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului este în acord şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la gravitatea deosebită a unor infracţiuni şi la impactul negativ al acestora asupra opiniei publice, de natură să justifice detenţia preventivă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul inculpatului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul R.B. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3 80/2/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3596/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 372/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
