ICCJ. Decizia nr. 3995/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3995/2012
Dosar nr. 3651/3/2012
Şedinţa publică din 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 152 din data de 28 februarie 2012, pronunţată în Dosar nr. 3651/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 1023 din 7 decembrie 2009, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, formulată de condamnatul I.P. - fiul lui M. şi E., născut în Bucureşti, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 7 februarie 2012 sub nr. 3651/3/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, condamnatul I.P. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 1023 din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, întrucât nu este vinovat de săvârşirea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea sa, fiind nemulţumit de respingerea solicitării de a se proceda la efectuarea unei reconstituiri a modalităţii şi condiţiilor în care au fost săvârşite faptele, menţionând, în final că pedeapsa rezultantă ce i-a fost aplicată este mult prea mare.
A fost ataşată copia sentinţei penale sus-menţionate cu referat întocmit de Biroul Executări Penale, precum şi referatul întocmit conform art. 399 C. proc. pen., de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care se propune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1023 din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1556 din 22 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care inculpatul I.P. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) - art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 181 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (2 acte materiale) şi art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 46/A din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul penal nr. 23011/3/2009, a fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului I.P., de la 6 ani la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 C. pen., iar ca efect al contopirii s-a stabilit că inculpatul urmează să execute în final 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., ca urmare a admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Prin prisma dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admisibilitatea cererii de revizuire este posibilă când împrejurările noi invocate de revizuentul ar duce la achitarea sa pentru fapta pentru care a fost condamnat.
Tribunalul a reţinut că revizuentul tinde să obţină o prelungire a probaţiunii - prin efectuarea unei reconstituiri, pentru a dovedi fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţele de control judiciar.
Cum nu se poate vorbi de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, în temeiul art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., Tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul I.P.
Împotriva acestei sentinţe, revizuentul I.P., a declarat apel, solicitând admiterea cererii de revizuire, întrucât se consideră nevinovat.
Prin Decizia penală nr. 191 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul I.P., obligându-l la plata cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că solicitările revizuentului vizează fondul cauzei, fiind toate avute în vedere de instanţe cu ocazia judecării cauzei pe fond şi în căile de atac, acestea, nefiind circumscrise nici unuia din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul I.P., solicitând casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, apreciind că, în cauză, sunt probe noi care pot demonstra nevinovăţia condamnatului.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac şi poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., motive ce vizează împrejurări necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei, declaraţii mincinoase date în cauză, existenţa unui înscris falsificat care a servit ca temei al hotărârii, săvârşirea de către organul judiciar a unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, existenţa unor hotărâri definitive care nu se pot concilia.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că toate motivele invocate de recurent au fost analizate de instanţele de judecată care au dispus şi menţinut condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa la omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 20 rap. la art. 175 - 176 lit. b) C. pen.
În acord cu instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că motivul invocat de revizuentul condamnat, referitor la nevinovăţia sa, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., iar prin solicitarea de efectuare a unei reconstituiri revizuentul tinde, de fapt, să obţină o prelungire a probaţiunii, pentru a dovedi fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţa de fond şi de control judiciar, fapt nepermis de legiuitor, întrucât s-ar încălca astfel autoritatea de lucru judecat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuent I.P.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul I.P. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat I.P. împotriva Deciziei penale nr. 191 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3996/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3993/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
