ICCJ. Decizia nr. 4113/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4113/2012
Dosar nr. 7646/109/2012
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 566 din 3 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul G.I., a fost condamnat la: - 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicaţia art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.; - 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzute de art. 321 C. pen., cu aplicaţia art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului potrivit art. 350 C. proc. pen., iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus arestul preventiv începând cu data de 26 martie 2012.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile I.A. din comuna P., sat S. judeţul Argeş suma de 20.000 RON despăgubiri civile.
În fine, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Spre a hotărî astfel, în fapt prima instanţă a reţinut:
În ziua de 25 martie 2012, inculpatul G.I. a mers împreună cu martorul D.A.F. la bufetul numit „La l." din comuna P., judeţul Argeş, unde a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 2000 a venit în local şi partea vătămată I.A., care de asemenea a consumat băuturi alcoolice.
La un moment dat între partea vătămată şi martorul C.S. a avut loc un schimb de replici, pe care inculpatul Ie-a interpretat ca pe o ceartă, din cauza stării de ebrietate în care se afla şi considerând că trebuie să ia apărarea prietenului său C.S., a spart o sticlă de bere pe care o avea în mână şi cu ciobul rămas a aplicat două lovituri în zona gâtului părţii vătămate.
Partea vătămată a fost transportată imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă P., fiind diagnosticată cu „Agresiune, plagă tăiată cervicală regiunea gâtului şi a feţei", iar potrivit raportului de expertiză medico-legală din 26 martie 2012, întocmit de S.M.L. Argeş aceasta a avut nevoie de 35 zile îngrijiri medicale, leziunile punându-i în primejdie viaţa, atât prin dimensiunea tăieturilor (20 şi respectiv 25 cm. lungime şi 5 cm. adâncime) atingând planul osos al coloanei vertebrale occipitale.
În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracţiunile pentru care s-a pronunţat condamnarea.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi atins decât prin executarea în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen. Prima instanţă a avut în vedere şi împrejurarea că inculpatul nu este la prima încălcare a legii, fiind recidivist, în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că partea vătămată I.A., în urma agresiunii inculpatului a suferit un prejudiciu cuantificat la 20.000 RON (5.000 RON daune materiale şi 15.000 RON daune morale), constând în sumele cheltuite cu spitalizarea, medicamente, transport, dar şi suferinţele morale din momentul săvârşirii faptei asupra sa; prin urmare instanţa de fond l-a obligat pe inculpat la plata acestui prejudiciu în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ. şi art. 14 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că prima instanţă trebuia să reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepselor sub limitele minime prevăzute de textele de lege incriminatoare.
Examinând sentinţa pronunţată, în raport de critica formulată, precum şi din oficiu, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 372 C. proc. pen., s-a constatat că apelul este nefondat şi a fost respins ca atare.
Cu referire la starea de fapt, de altfel recunoscută de către inculpat, s-a constatat că aceasta a fost corect reţinută de către prima instanţă, cauza soluţionându-se în cadrul procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. Tot astfel şi încadrarea juridică a fost corect făcută în textele de lege în baza cărora s-a pronunţat condamnarea. Susţinerea inculpatului privind eroarea instanţei de a reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece o atare împrejurare a fost avută în vedere de către instanţă la momentul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. Ca atare, s-a apreciat că nu se impune reţinerea aceleiaşi împrejurări şt ca o circumstanţă atenuantă, deoarece altfel ar fi lipsit de conţinut art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În plus, chiar şi în situaţia în care nu s-ar fi făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-a reţinut că nu ar fi fost posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., avându-se în vedere că în realitate efectuarea procedurii judiciare nu a fost uşurată de recunoaşterea inculpatului, din moment ce faptele erau evidente şi descoperite de către organul de poliţie imediat după comiterea acestora.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a constatat că aceasta a fost făcută prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Aceste criterii de individualizare aplicate la speţă au îndreptăţit prima instanţă să aplice pedepse just individualizate, ca durată şi modalitate de executare. Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul persistă în săvârşirea unor infracţiuni, după cum rezultă din fişa de cazier judiciar, suferind până în prezent 4 condamnări, unele pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă. Prin urmare, nu s-a impus reducerea pedepselor aplicate şi nici schimbarea modalităţii de executare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.I., criticând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reducerea pedepsei aplicate.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat G.I., întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că pedepsele aplicate inculpatului de către instanţa de fond şi menţinute în apel, au fost corect individualizate, atât din punct de vedere al cuantumului acestora cât şi a modalităţii de executare, nefiind identificate şi circumstanţe favorabile inculpatului.
Aşadar, Înalta Curte, reţine că, la individualizarea pedepselor de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicaţia art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzute de art. 321 C. pen., cu aplicaţia art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor şi periculozitatea inculpatului.
De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut în totalitate comiterea faptelor, astfel încât în mod corect s-au reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Totodată, ţinând seama de natura şi gravitatea faptelor dată de împrejurările în care au fost săvârşite, consecinţele produse dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care nu este la prima încălcare a legii penale, fiind recidivist ceea ce denotă perseverenţa infracţională, parte din condamnările anterioare fiind tot pentru infracţiuni cu violenţă, dar şi de faptul că a recunoscut şi regretat faptele, are doi copii minori în întreţinere, aspecte care au fost reţinute deja ca şi circumstanţe atenuante în favoarea incuipatuiui de către instanţa de fond şi menţinute în apel, cu consecinţa menţinerii cuantumului pedepselor rezultante aplicate de instanţa de fond şi a modalităţii de executare.
Astfel, Înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate circumstanţe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală corectă astfel încât la soluţionarea cauzei s-au reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. de către instanţa de fond, însă cererea inculpatului de a se reţine circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. nu poate fi primită, deoarece atitudinea procesuală corectă a fost avută în vedere de către instanţă la momentul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. Ca atare, instanţa apreciază că nu se impune reţinerea aceleiaşi împrejurări şi ca o circumstanţă atenuantă, deoarece ar fi lipsit de conţinut art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., astfel cum s-a statuat şi prin decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiaşi situaţii de drept să i se acorde o dublă valenţă juridică. Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârşirea infracţiunii, alta decât comportamentul sincer, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Aşadar, Înalta Curte, reţine că modalitatea de executare dar şi cuantumul pedepselor principale şi rezultanta sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii aplicată inculpatului.
Faţă de aceste condiserente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 martie 2012 la 12 decembrie 2012.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 martie 2012 la 12 decembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4111/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4114/2012. Penal → |
|---|
