ICCJ. Decizia nr. 4114/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4114/2012
Dosar nr. 2823/99/2012
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 din 20 iunie 2012, Tribunalul laşi a dispus următoarele: „în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.T., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv tentativă de viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tentativă de viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen.
Condamnă pe fiecare din inculpaţii R.C. şi P.T., pentru săvârşirea infracţiunilor de: -,,tentativă de viol", prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) a teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.; - ,,lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite anterior, fiecare din inculpaţi urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor R.C. şi P.T. În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., din pedeapsa principală de executat, de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare, aplicată fiecărui inculpat, deduce durata reţinerii şi arestării preventive a fiecărui inculpat, de la 22 februarie 2012, la zi. În baza art. 14, cu aplic. art. 161 alin. (3), art. 17 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., admite acţiunea civilă şi obligă în solidar inculpaţii R.C. şi P.T. la plata către partea civilă B.E. a sumei de 50.000 RON reprezentând daune morale, pretenţii civile recunoscute expres de către inculpaţi. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă pe fiecare din inculpaţi la plata sumei de câte 1337,5 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, din care suma de câte 100 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru partea vătămată B.E. (delegaţia din 24 aprilie 2012) va fi avansată iniţial către Baroul laşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:„lnculpaţii R.C. şi P.T. sunt consăteni cu partea vătămată B.E., în vârstă de 14 ani, la data săvârşirii faptelor (născută la data de 09 mai 1997), aceasta din urmă locuind la familia M.M. şi M. din aceeaşi comună, după plecarea sa de acasă, în urma scandalurilor repetate dintre mama sa şi concubinul acesteia. În seara de 21 ianuarie 2012, minora a plecat împreună cu martora M.M. şi soţul acesteia, la discoteca din localitatea D., la barul denumit ,,L.L.", unde a dansat cu alţi tineri. După ce, în jurul orelor 23.00, soţii M. s-au întors la domiciliu, minora a rămas să se mai distreze cu grupul de tineri de vârsta ei, iar la terminarea programului discotecii, martorul P.A., în vârstă de 15 ani ia propus victimei să-l însoţească la locuinţa inculpatului R.C., fapt acceptat de către minora care credea că la locuinţa acestuia urma o petrecere la care participă mai mulţi tineri de vârsta ei, inclusiv câteva prietene. După ce au intrat în imobilul inculpatului R.C., cei doi minori şi-au lăsat în hol hainele de iarnă şi ghetele, au intrat apoi în bucătărie, unde, alături de gazdă, se mai aflau martorii B.L.V. şi M.I.C. şi inculpatul P.T. Cu această ocazie, victima a observat absenţa altor fete şi a devenit neliniştită, la scurt timp fiind invitată de către martorul P.A. într-o camera alăturată, cei doi încuindu-se din interiorul dormitorului. După câtva timp, crezând că cei doi întreţin relaţii sexuale în dormitorul său, inculpatul R.C. l-a îndemnat pe martorul M.I.C. să forţeze uşa către camera respectivă, ceea ce acesta din urmă a şi făcut, lovind cu piciorul în uşă care a cedat iar cei din bucătărie au intrat în dormitor unde i-au găsit pe minori şezând,îmbrăcaţi fiind, pe marginea patului. În acest context, speriaţi fiind, cei doi au încercat să plece, îndreptându-se către holul pe care intraseră în acea locuinţă, însă din acest moment inculpaţii au împiedicat pe partea vătămată să părăsească locuinţa, lipsind-o de libertate pe durata câtorva ore, timp în care i-au cerut in mod repetat sa întreţină relaţii sexuale cu ei. Efectiv, inculpatul R.C. i-a barat drumul, iar în momentul în care victima a încercat să treacă de el, a prins-o de mâini şi a întors-o în dormitor. În momentul în care victima a început să plângă şi a cerut să fie lăsată să plece, încercând din nou să iasă în hol, acelaşi inculpat a prins-o de umeri şi a împins-o înapoi în cameră, trântind-o pe pat, în acelaşi timp, împingându-l pe hol pe martorul P.A., iar inculpatul P.T. l-a însoţit şi l-a dirijat către ieşire. În aceste împrejurări, înţelegând că prezenţa sa este un obstacol pentru intenţiile inculpaţilor, martorul P.A. s-a încălţat, şi-a luat haina de iarnă şi a plecat din locuinţa, în urma lui, inculpatul R.C. încuind uşa de la intrare şi ascunzând apoi haina şi ghetele părţii vătămate cu scopul de a împiedica plecarea acesteia.
În perioada următoare, după plecarea martorului P.A., inculpaţii au tras de hainele părţii vătămate, împrejurări în care inculpatul R.C. a şi tras-o de păr, iar inculpatul P.T. a început să o atingă în zonele intime, victima opunând rezistenţă, plângând şi cerând să fie lăsată în pace. În contextul creat de acţiunile violente ale inculpaţilor şi reacţia victimei care tremura din tot corpul, martorul B.L.V. a intervenit în apărarea victimei şi s-a interpus între victima şi agresori şi Ie-a cerut celor din urmă să o lase în pace pe victimă, atrăgându-le atenţia că victima este minoră şi riscă să meargă la închisoare din acest motiv. Cu toate acestea, inculpaţii nu au renunţat la intenţiile lor, cerându-i victimei in repetate rânduri să întreţină relaţii sexuale, adresându-i expresii obscene, injurii şi ameninţări şi, pentru a fi şi mai convingător, inculpatul P.T. s-a dezbrăcat, afirmând că nu va pleca până nu va avea raporturi sexuale, luând şi un lemn de foc şi ameninţând victima că o va lovi dacă nu va ceda. Inculpaţii au continuat să constrângă victima, moral şi fizic, pe o perioadă destul de îndelungată, în tot acest timp, victima refugiindu-se în spatele martorului B.L.V. Şi martorul M.I.C., deşi iniţial părea că solidarizează cu inculpaţii, ulterior, când violenţele asupra victimei au escaladat, a trecut de partea acesteia spunând agresorilor să înceteze, atrăgându-le atenţia că victima este minoră. În jurul orelor 04.00, inculpatul P.T. a luat o piesă decorativă de mobilier (bibelou) şi a aruncat-o înspre partea vătămată, lovind-o în zona capului, în urma loviturii partea vătămată începând să sângereze, ceea ce a determinat atenuarea violentelor şi constrângerilor din partea agresorilor.
În continuare, minora a fost condusă de către martorul B.L.V. în bucătărie unde a primit îngrijiri medicale, fiind spălată şi ştearsă de sânge cu un prosop. Speriat de cele întâmplate, inculpatul P.T. a plecat la culcare, fiind urmat apoi şi de inculpatul R.C., context în care profitând de aceste împrejurări, martorul B.L.V. a încercat scoaterea victimei din acel imobil, sens în care a pornit în căutarea gecii şi a ghetelor, dar nu Ie-a găsit, martorul rămânând împreună cu victima şi cu martorul M.I.C. în bucătărie, vorbind cu victima şi încercând să o liniştească. Abia în jurul orelor 05.00, când la domiciliul inculpatului R.C. a venit martorul R.l.D. care i-a cerut gazdei să-i aducă victimei îmbrăcămintea şi încălţămintea de iarnă şi să o lase să plece, aceasta din urmă a reuşit să părăsească imobilul împreună cu martorul B.L.V. Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, astfel cum au fost enumerate în cele ce preced.
Partea vătămată a relatat în mod repetat şi constant împrejurările în care a fost constrânsă în vederea abuzării sale sexuale de către inculpaţi, declaraţiile sale coroborându-se în cele mai mici detalii cu ansamblul probelor administrate în cauză şi lămurind toate aspectele invocate de către inculpaţi ca apărări de fond. Victima a descris în detaliu complexul acţiunilor inculpaţilor corelativ cu ansamblul trăirilor sale care au precedat, însoţit şi succedat consumării agresiunilor, precizând că în momentul în care martorul P.A. i-a cerut inculpatului R.C. să-i dea lucrurile, acesta din urma a afirmat că nu-i interesează, că el poate să plece, dar nu şi victima, scoţându-l afară după care a încuiat uşa şi a luat cheile, trăgând-o pe victimă de mână, în cameră. Victima a confirmat intervenţia martorului B.L.V. în favoarea sa, precizând că acesta s-a aşezat în faţa sa şi a apărat-o de inculpatul R.C., dar şi colaborarea infracţională dintre inculpaţi, arătând că inculpatul P.T. a intervenit şi i-a spus victimei că în seara aceea nu va scăpa până nu va întreţine relaţii sexuale, acelaşi martor apărând-o pe victimă de acţiunile violente ale acestuia care o trăgea de haină. Din declaraţiile victimei rezultă date esenţiale cu privire la intenţia inculpaţilor, aceasta relatând că în timp ce era în spatele martorului B.L.V. a văzut cum inculpatul P.L.V. s-a dezbrăcat de la brâu în jos şi spunea că nu scapă până ce victima nu va întreţine relaţii sexuale. Acesta este contextul în care, potrivit victimei, nervos fiind faţă de refuzul victimei, dar şi de intervenţia martorului B.L.V., inculpatul P.T. a aruncat cu acel obiect decorativ înspre victimă, lovind-o în zona capului. Victima a confirmat că eliberarea sa a avut loc abia după venirea în acel imobil a martorului R.l. care Ie-a spus inculpaţilor să-i dea lucrurile şi să o lase să plece, în caz contrar urmând să sesizeze poliţia. Din declaraţiile victimei a rezultat că privarea de libertate a victimei şi încercarea agresorilor de a avea cu aceasta raporturi sexuale a durat o anumită perioadă de timp în care victima, plângând şi implorând să fie lăsată în pace, se ascundea în spatele martorului B.L.V. în timp ce agresorii trăgeau de ea, încercând să o dezbrace de haine, o ameninţau, inculpatul P.T. făcând chiar gesturi explicite care dovedesc intenţia infracţională: dezbrăcarea în faţa victimei, concomitent cu cerinţa de a întreţine relaţii sexuale. Caracterul esenţial al intervenţiei salvatoare a martorului B.L.V. a rezultat fără putinţă de tăgadă din modul în care victima a descris evenimentele: „acesta intervenea de fiecare dată şi mă scăpa, de fapt stătea numai în faţa mea şi le spunea agresorilor să mă lase în pace; dacă nu intervenea B.L., aceştia (agresorii), cu siguranţă m-ar fi violat, mai ales că mă sechestraseră în casă, ascunzându-mi hainele, ghetele şi cheile de la intrare". Aceeaşi victimă a confirmat intervenţia salvatoare finală şi a martorului R.l. care „a început să ţipe" la inculpaţi pe care i-a ameninţat că îi va reclama la poliţie dacă nu eliberează victima. Din declaraţiile martorului P.A. a rezultat că în acea seara inculpaţii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, şi, după sosirea victimei la domiciliul inculpatului R.C., după ce martorul M.I.C. a spart uşa camerei în care se afla victima împreună cu martorul P.A. şi i-a propus victimei în mod explicit să întreţină relaţii sexuale, cel din urmă inculpat i-a ascuns haina şi ghetele victimei, prinzând-o de mână şi spunându-i „Tu nu pleci nicăieri", iar numitul M.I.C. sau inculpatul P.T. i-a deschis uşa martorului P.A. şi I-a împins afară, martorul înţelegând că este alungat din casă. Acelaşi martor a confirmat că, ulterior, la aproximativ 3 zile a discutat la telefon cu victima care i-a relatat că după plecarea martorului, în jurul orelor 01.30-02.00, inculpaţii au ţinut-o încuiată în casă până dimineaţa în jurul orelor 05.30 şi au încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea, dar a fost apărată de intervenţia lui B. zis „B.U.", şi din acest motiv nu au reuşit să o violeze. Cu aceeaşi ocazie, potrivit martorului, victima i-a spus că încercând să o determine să întreţină relaţii sexuale cu ea, inculpatul P.T. a lovit-o cu o vază în cap, provocându-i leziuni. Martorul B.L.V. a confirmat că în momentul în care victima, aflată în imobilul inculpatului R.C. şi-a exprimat intenţia de a părăsi acea locaţie împreună cu martorul P.A., aceasta a fost oprită de inculpaţi care au tras-o de mâini şi i-au spus să stea pe pat, inculpatul R.C. încuind uşa de la intrare şi ascunzând cheile, după plecarea martorului P.A. Din declaraţiile aceluiaşi martor a rezultat că inculpaţii au început să-i propună victimei să întreţină relaţii sexuale, însă aceasta a refuzat şi s-a ascuns în spatele martorului, inculpaţii continuând să insiste în realizarea scopului lor, încercând să o tragă, prinzând-o de haine. Martorul a confirmat că în permanenţă a încercat să o apere pe victimă din faţa agresorilor, precizând că Ie-a spus inculpaţilor să stea liniştiţi, întrucât victima este minoră, context în care inculpaţii au început să ţipe la victimă, solicitându-i să se dezbrace, amândoi inculpaţii prinzând-o cu mâinile de bluza şi vesta cu care era îmbrăcată, şi în timp ce victima plângea şi tremura de frică, inculpatul P.T. a aruncat înspre ei cu o vază, lovind-o în cap pe victima care a început să sângereze. În tot timpul lipsirii de libertate a victimei (intervalul orar 02.00-06.00, potrivit declaraţiilor martorului), inculpaţii au uzat de violenţe fizice şi verbale, din declaraţiile martorului precizat rezultând că aceştia se manifestau violent atunci când voiau să o ia pe victimă de după martor, ţipau foarte tare şi foloseau cuvinte indecente, un limbaj extrem de vulgar. Apariţia în imobil a martorului R.l. a fost confirmată şi de martorul B.L.V. care a arătat că acesta a aflat de la însuşi inculpatul R.C. că victima a fost adusă în locuinţa sa de către martorul P.A. şi probabil au făcut sex în camera alăturată, iar el şi cu P. ar fi vrut să o facă „poştă" pe victimă, însă, din cauza martorului B. nu au reuşit acest lucru. Martorul M.I.C., şi el participant în primă fază la adoptarea rezoluţiei infracţionale în sensul întreţinerii de raporturi sexuale cu victima, a relatat că în momentul în care martorul P.A., însoţit de victimă au vrut să plece din locuinţa inculpatului R.C., acesta din urmă I-a dat afară pe martor iar pe victimă a împiedicat-o să plece, trăgând-o în cameră şi, cu cheia, a încuiat uşa de la ieşirea din locuinţă, a împins-o pe fată pe pat, spunându-i să stea acolo. În privinţa inculpatului P.T., şi acest martor a confirmat că fiind în stare de ebrietate, acesta s-a dezbrăcat de pantaloni şi chiloţi şi i-a spus victimei că nu va scăpa fără să fie violată. Martorul a confirmat reacţia de frică a victimei care, potrivit declaraţiilor sale, tremura din tot corpul, şi, fiind foarte speriată, după ce inculpatul P.T. a început să o atingă peste tot corpul, repetându-i expresii vulgare cu conţinut explicit sexual, s-a ascuns în spatele martorului B.L.V., retrăgându-se într-un colţ al camerei, fără a avea acces spre uşă întrucât calea era blocată de inculpatul R.C. Insistenţa inculpatului P.T. în satisfacerea, chiar în aceste condiţii, a instinctelor sexuale a fost confirmată de martorul M.I.C. care a arătat că acesta s-a dezbrăcat de pantaloni, adresându-i minorei aceeaşi invitaţie în termeni expliciţi, vulgari, a luat un obiect de pe recamier, probabil bibelou şi, de la o distanta de 1 metru l-a aruncat în capul minorei care a început să ţipe, să plângă, spunând: ,,vai, mi-ai spart capul", ulterior inculpatul P.T. adresându-i înjurii victimei şi liniştindu-se apoi. Şi acest martor a confirmat sosirea martorului R.l.D. la locuinţa unde victima era sechestrată precum şi intervenţia fermă a acestuia în sensul eliberării victimei, după o perioadă apreciată de martor ca fiind de cea. 4 ore. Din declaraţiile martorului R.l.D. a rezultat că în momentul în care a ajuns în locuinţa inculpatului R.C. acesta, aflat în stare de ebrietate, stătea pe un pat, alături de acesta dormind inculpatul P.T., într-o altă cameră din aceeaşi locuinţă aflându-se martorul B.L.V. împreună cu victima minoră care stătea pe pat şi plângea, fiind foarte speriată şi agitată, având urme de sânge în zona capului. Acelaşi martor a confirmat că a cerut martorului M.I.C. pe un ton ferm să caute geaca şi încălţămintea victimei apoi a mers în camera în care se aflau inculpaţii constatând că inculpatul P.T. nu se trezise, iar inculpatul R.C. recunoscând că a greşit, după ce martorul i-a reproşat că a agresat-o pe minoră, ulterior, martorul, însoţit de victimă şi de martorul B.L.V. Din relatările martorului M.I.C., a aflat martorul R. ce se întâmplase cu victima anterior sosirii sale la locuinţa inculpatului R.C., iar în momentul în care acesta i-a întrebat ulterior pe inculpaţi de ce au procedat astfel, aceştia au răspuns că erau în stare de ebrietate şi nu au realizat ce fac. Martora M.M., cea la care locuia victima în acea perioadă a confirmat că, fiind întrebată de către numita M.R., asistentul social de la primărie, minora a relatat că în noaptea de 21 din 22 ianuarie 2012, a fost dusă de martorul P.A. în casa inculpatului R.C. unde se mai aflau inculpatul P.T. şi martorii M.I.C. şi B.L.V. şi că inculpaţii ar fi încercat să o violeze, fiind ţinută cu forţa de către cei doi inculpaţi şi, dacă nu era martorul B.L.V., ar fi fost violată de către inculpaţi.
Situaţia de fapt reţinută mai sus a fost confirmată, în linii generale, şi de inculpaţii înşişi care au relatat sintetic evenimentele derulate dar, ulterior, au arătat că se consideră nevinovaţi de faptele imputate, revenind apoi în faţa instanţei şi recunoscând vinovăţia faptelor.
Astfel, inculpatul R.C. a arătat că ştia vârsta victimei (13-14 ani), întrucât sora mai mare a acesteia, I., fusese prietena sa cu 3 ani în urmă şi că e posibil să fi ascuns chiar el geaca victimei pe care ulterior, când a dorit sa plece din locuinţa sa, a prins-o de mâneca hainei, spunându-i pe un ton ameninţător să intre înapoi în cameră şi că nu va pleca de acolo până nu va întreţine relaţii sexuale cu ei. Din declaraţiile aceluiaşi inculpat a rezultat că imediat după ce martorul P.A. a fost scos din casă, inculpatul a încuiat uşa de la intrare cu cheia pe care a pus-o apoi în buzunar, context în care minora, speriată, a început să plângă şi să spună că nu doreşte să întreţină relaţii sexuale cu ei, ulterior inculpatul P.T. dezbrăcându-se de pantaloni până la genunchi în faţa victimei care plângea, rămânând dezbrăcat, continuând să-i adreseze minorei cuvinte jignitoare. Deşi a precizat că a ieşit din cameră şi nu a asistat la incident, inculpatul R.C. a confirmat că la un moment dat a auzit un ţipăt, a revenit în cameră şi a văzut-o pe victimă lovită în zona capului, sângerând, aflând apoi că inculpatul P.T. i-a aruncat cu o vază sau cu un bibelou în cap pe motiv că refuza să întreţină relaţii sexuale cu el. Inculpatul a recunoscut că nu i-a permis minorei să plece din locuinţa sa odată cu martorul P.A. şi că a încercat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, contrar voinţei sale, mai ales că ştia foarte bine că are vârsta de 14 ani, fiind în clasa a VlII-a la şcoala generală din corn. C.
Şi inculpatul P.T. a recunoscut faptele, declarând că în momentul în care victima a vrut să plece, după spargerea uşii de la camera de către martorul M.I.C., inculpatul R. a prins-o e mână şi a tras-o înapoi spunându-i că nu pleacă de acolo înainte de a întreţine relaţii sexuale, trăgând-o înapoi de la uşă, minora speriindu-se şi începând să plângă. Din declaraţiile inculpatului P.T. a rezultat că acesta i-a cerut într-adevăr minorei, despre care ştia că are aproximativ 14 ani, să facă sex normal dar aceasta plângea şi îi spunea că nu doreşte să întreţină relaţii sexuale de nici un fel şi să o lase în pace, refugiindu-se în spatele martorului B.L.V., recunoscând că, fiind supărat faţă de refuzul acesteia, a luat un bibelou tip bază din sticlă pe care I-a aruncat spre minora, lovind-o în cap şi provocându-i o leziune care sângera. Deşi a arătat că după ce martorul P.A. a fost scos din casă, el personal a încuiat uşa pe unde ieşise acesta, inculpatul P.T. s-a considerat nevinovat pentru că ar fi împiedicat-o pe victimă să plece acasă atunci când a cerut aceasta, indicându-l pe inculpatul R. ca autor exclusiv al acestei fapte. În realitate, astfel cum a rezultat din mijloacele de probă analizate în cele ce preced, cei doi inculpaţi au acţionat concertat în realizarea lipsirii de libertate a victimei, în scopul întreţinerii de relaţii sexuale cu aceasta, contrar voinţei explicite a victimei minore, şi în pofida opoziţiei şi rezistenţei martorului P.A. şi apoi a martorului B.L.V. Din perspectiva probelor ştiinţifice, specialiştii legişti au constatat că, la data examinării, partea vătămată prezenta pe cap, la nivelul regiunii vertexului, paramedian dreapta, o zonă excoriată cu crustă hematică roşie de 2/1 cm, care s-a putut produce prin lovire cu obiect contondent şi poate data din 21 din 22 ianuarie 2012, refuzând vehement examenul ginecologic (certificat medico-legal eliberat de I.M.L. Iaşi din 23 ianuarie 2012). Realitatea privării de libertate în scopul consumării agresiunii sexuale a victimei este atestată nu doar de dovezile anterioare ci şi de concluziile examinării psihologice a acesteia, realizate de specialişti din cadrul D.G.A.S.P.C. - Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă laşi. Potrivit fişei de examinare psihologică, episodul de tentativă de viol, apărut pe un fond emoţional instabil ca urmare a unui cumul de factori, a dus la o stare depresiv-anxioasă extremă şi retrasă, concluzia fiind că minora a suferit o traumă psihică majoră. Cererea inculpatului P.T. de schimbare a încadrării juridice, în legătură cu apărările inculpatului P.T. pe care s-a întemeiat cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice date prin rechizitoriu faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a menţionat ca actele materiale (acţiuni sau inacţiuni) circumscrise lipsirii de libertate în mod ilegal nu pot fi absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, fiecare infracţiune având o existenţă independentă. Lipsirea de libertate a început în momentul prinderii şi imobilizării victimei, concomitent cu sechestrarea sa în dormitor, acţiunea ilicită încetând abia în momentul eliberării victimei de către martorul R.l.D., durata privării ilegale de libertate fiind de cea. 4 ore. Chiar dacă unele dintre acţiunile inculpaţilor au servit sau au fost destinate să servească punerii în executare a hotărârii infracţionale în sensul siluirii victimei la raporturi sexuale, timpul privării nelegale de libertate a victimei a depăşit durata necesară actului sexual dorit de inculpaţi, prin acţiunile cărora, în contextul prezentei pentru prima dată a minorei în acel imobil, la acea oră târzie, vârstei victimei şi complexului de acţiuni derulate, aceştia au plasat victima la dispoziţia lor ore întregi, lipsind-o de posibilitatea alegerii libere a spaţiului de mişcare şi acţiune.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.T., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv tentativă de viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tentativă de viol, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. Concluzionând, vastul probatoriu administrat în cauză a oferit elemente de detaliu credibile şi coroborabile care au format un ansamblu probator ce a dovedit pe deplin vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.
În drept: Faptele inculpaţilor R.C. şi P.T. care, în noaptea de 21 din 22 ianuarie 2012, acţionând împreună, au imobilizat-o pe partea vătămată B.E., în vârstă de 14 ani, după care au sechestrat-o timp de câteva ore într-o încăpere din casa în care locuia inculpatul R.C. (situată în satul şi comuna C., jud. laşi), timp în care au exercitat în mod repetat acte de constrângere morală (injurii, insulte, ameninţări cu acte de violenţă şi cu lipsirea de libertate) şi fizică (constând în împingeri, bruscări şi chiar lovire cu un bibelou în cap), cu intenţia de a întreţine raporturi sexuale, actele sexuale nefiind consumate doar datorită opoziţiei martorului B.L.V., întrunesc, sub raport obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunilor de „tentativă de viol", prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. şi ,,lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. Activitatea infracţională a fiecărui inculpat se caracterizează printr-o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. Circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor de către inculpaţi, gradul de participaţie a acestora (iniţiativă săvârşirii violului a aparţinut inculpatului R.C., inculpatul P.T. aderând imediat la aceasta, ambii acţionând apoi conjugat în scopul constrângerii victimei la acceptarea raporturilor sexuale, cel dintâi inculpat având o contribuţie mai amplă în plan psiho-volitiv şi material la exercitarea actelor materiale de imobilizare, cel de-al doilea inculpat preluând iniţiativa şi apoi escaladând actele de constrângere, prin violenţa fizică, egalizând contribuţia celuilalt inculpat) conturează fără echivoc elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate.Fiind pe deplin dovedită vinovăţia inculpaţilor, instanţa a antrenat răspunderea penală a acestora, dispunând condamnarea lor.
Individualizarea judiciară a pedepselor - la individualizarea judiciară a pedepselor principale ce au fost stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi, ulterior, aplicate, şi a modului lor de executare, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana infractorilor, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpaţi s-a apreciat că este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertăţii sexuale, a integrităţii corporale şi a libertăţii de mişcare a unei minore de nu mai mult de 14 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice şi psihice a victimei minore. Prin raportare mai ales la vârsta părţii vătămate, s-a subliniat faptul că se poate afirma ca această experienţă şi-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a acesteia, asupra echilibrului socio-afectiv al acesteia, astfel cum a rezultat şi din examinarea psihologică cu privire la acest aspect. Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minora a aflat rezonanta unor acte cu conotaţie sexuală, trăind perspectiva semnificaţiei reale a raporturilor sexuale intenţionate de inculpaţi, suferinţele fizice pricinuite minorei, urmare a traumei la care a fost supusă. S-a afirmat ca toate aceste împrejurări au determinat o scădere dramatică a stimei de sine, minora încercând sentimentul ruşinii, inclusiv in momentul în care inculpatul P.T. s-a dezbrăcat de pantaloni în faţa sa. La rândul său, inculpaţii, prin întreaga lor conduită, au prezentat detaşare emoţională în raport de cele întâmplate, poziţia lor conturându-se în principal în jurul ideii că tot ceea ce s-a întâmplat a fost din cauza stării de ebrietate, ignorând orice limitare sau cenzura pe care conştiinţa lor ar fi trebuit să le-o impună în relaţia cu victima minoră.
Susţinerile prezentate în circumstanţierea inculpaţilor prin caracterizările ataşate la dosar s-a apreciat că nu sunt de natura să antameze reţinerea vreunei circumstanţe atenuante raportat la caracterul abominabil al faptelor inculpaţilor.
Aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, regretul afirmat al inculpatului nu va putea fi reţinut ca circumstanţe atenuanta judiciară prevăzuta de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. întrucât această împrejurare, în cazul concret, nu are relevanţa şi consistenţa unor împrejurări care să atenueze răspunderea penală. Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii, ca circumstanţe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Aceste aspecte au format însă criteriu de apreciere în dozarea pedepselor între limitele prevăzute de lege.
Valorificând toate elementele decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, dispoziţiile părţii generale a C. pen. şi regimul de sancţionare a infracţiunilor săvârşite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracţiunile comise, vârsta părţii vătămate la momentul activităţii infracţionale, urmările produse asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului părţii vătămate care, aşa cum s-a reţinut, a suferit o traumă puternică cu efecte pe termen lung, ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., instanţa a stabilit acestora câte o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care să îndreptăţească aprecierea că aceasta este o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen. În baza dispoziţiilor imperative ale art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen., alăturat de pedeapsa principală, instanţa a stabilit inculpaţilor şi o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. La individualizarea, în această modalitate, a pedepsei complementare, instanţa a avut în vedere comportamentul ilicit al inculpaţilor, atitudinea lor în relaţiile cu persoanele de sex opus, în relaţiile de familie, relevată de probele menţionate mai sus, apreciind că aceştia sunt incompatibili cu exerciţiul drepturilor interzise. Ulterior, în baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpaţilor li s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, şi alături de aceasta, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pe perioada stabilită.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, instanţa a reţinut că prin Decizia LXXIV (74) din 05 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I – c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Deciziile date de către instanţa supremă în soluţionarea recursurilor în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti în temeiul art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, instanţa a ţinut seama şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst contra Marii Britanii, cauza Sabou şi Pârcălab c. României, Cumpănă şi Mazăre c. României), direct aplicabilă în dreptul intern o dată cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Analizând aplicabilitatea pedepselor accesorii în cauză, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, cu ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor, instanţa a apreciat că aceştia sunt nedemni în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dar şi a dreptului de natură civilă prev. la lit. (e) a aceluiaşi articol. Astfel, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. e) C. pen., pentru motivele expuse anterior.
Menţinerea arestului şi timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată, în baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă în continuare, făcând necesară prezervarea ordinii de drept, prin privarea de libertate a inculpaţilor, în raport cu interesul particular al acestora de judecare în stare de libertate. Instanţa a constatat că inculpaţii au fost reţinuţi la data de 22 februarie 2012, pentru 24 de ore, în baza ordonanţelor organelor de cercetare penală, iar prin încheierea penală nr. 25 din 23 februarie 2012 a Tribunalului laşi, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestora.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., din pedeapsa principală de executat, de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare, aplicată fiecărui inculpat, s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive a fiecărui inculpat, de la 22 februarie 2012, la zi.
Soluţionarea laturii civile - în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa a reţinut că partea vătămată B.E. a solicitat ca inculpaţii să plătească suma de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, daune morale, pretenţii civile recunoscute expres de către inculpaţi. Potrivit art. 161 C. proc. pen., inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile, iar în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Prin încheierea de şedinţă din 12 iunie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, s-a constatat de către instanţă că acţiunea civilă, în prezenta cauză, se exercită conform art. 17 C. proc. pen., având în vedere că vizează o parte vătămată minoră. A apreciat instanţa că partea vătămata a trăit semnificative suferinţe ca urmare a faptelor inculpaţilor, umilinţele nejustificate produse prin lipsirea de libertate şi prin abuzul sexual tentat la care a fost supusa creându-i, incontestabil, traume psihice cu efecte incalculabile, prejudiciul nepatrimonial pretinzând reparaţie fiind unul evident. Prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, neputându-se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp.art. 1357 C. civ., şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară. Sunt evidente consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, traumele psihice (puse în evidenţă nu numai de constrângerea morală şi de impactul acţiunilor agresive, dar şi vârsta victimei minore) şi fizice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viaţa socială şi la care instanţa a făcut referire în cuprinsul prezentei hotărâri. Instanţa a apreciat ca justificată cererea de daune morale şi, statuând în echitate şi valorificând principiul disponibilităţii în materie civilă, în baza art. 14, cu aplic. art. 161 alin. (3), art. 17 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., va admite acţiunea civilă a obligat în solidar inculpaţii R.C. şi P.T. la plata către partea civilă B.E. a sumei de 50.000 RON reprezentând daune morale, pretenţii civile recunoscute expres de către inculpaţi.
În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea instanţei de fond a fost apelată de inculpaţii R.C. şi P.T., care au solicitat aplicarea unor pedepse într-un cuantum redus, cu suspendare a executării, sub supraveghere.
Criticile apelanţilor au vizat cuantumul pedepselor aplicate şi modalitatea de executare, iar inculpatul apelant P.T. a criticat sentinţa şi sub aspectul reţinerii infracţiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal", care, după părerea sa ar fi absorbită de infracţiunea de „viol în forma tentativei".
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:
Din analiza coroborată a materialului probator administrat în faza de urmărire penală, pe care inculpaţii şi l-au însuşit conform prevederilor art. 3201 C. proc. pen., respectiv, declaraţia părţii vătămate B.E., certificatul de naştere al victimei, certificatul medico-legal eliberat de I.M.L. laşi din 23 ianuarie 2012, fişa de examinare psihologică din 22 februarie 2012, foaie matricolă, caracterizare şi anchetă socială, procesul verbal de conducere în teren, cu planşe foto şi schiţa locuinţei inculpatului R.C., declaraţiile martorilor P.A., B.L.V., M.I.C., R.l.D., M.M. şi M.R. şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor, a rezultat că în mod judicios şi temeinic argumentat, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor, în raport de situaţia de fapt reţinută.
În cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpaţilor şi stabilindu-se corect că faptele acestora întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de „tentativă de viol" prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. şi „lipsire de libertate în mod ilegal" prev. şi ped. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. În ceea ce priveşte cererea inculpatului P.T. de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii doar a infracţiunii de „tentativă de viol" prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., motivat de faptul că infracţiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal", ar fi absorbită de prima infracţiune, Curtea a considerat că instanţa de fond în mod corect a respins-o, perioada de timp în care minora a fost sechestrată fiind suficient de mare pentru a se constata existenţa atât a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal cât şi a infracţiunii de tentativă la viol. Sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat de prima instanţă şi criticat de inculpaţi prin apelurile declarate, Curtea a constatat următoarele: Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferenţiat, în raport de gravitatea infracţiunii săvârşită şi de persoana inculpatului.
Din prevederile art. 72 C. pen., a rezultat că la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi cod, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prima instanţă a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate atât sub aspectul cuantumului acestora cât şi ca modalitate de executare. Astfel, s-a ţinut seama de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea de săvârşire a acestora aducând atingere unor valori sociale importante, încălcarea libertăţii sexuale, a integrităţii corporale şi a libertăţii de mişcare a unui minor, având consecinţe negative deosebite asupra dezvoltării fizice şi psihice a victimei.
Instanţa de fond a analizat şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale, respectiv, poziţia procesuală a acestora. Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond dând dovadă de suficientă clemenţă, prin orientarea acestora spre minimul special prevăzut de lege, în condiţiile aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen.
La stabilirea modalităţii de executare a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere persoana inculpaţilor şi necesitatea reeducării acestora, executarea pedepselor în regim de detenţie fiind singura posibilitate de asigurare a rolului constrângerii corespunzătoare încălcării legii penale şi a convingerii inculpaţilor pentru a respecta legea penale şi evitarea săvârşirii unor fapte penale similare.
În raport cu cele menţionate, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica inculpaţilor privind greşita individualizare a pedepselor deoarece au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a acestora şi a modalităţii de executare, astfel că, pedepsele aplicate cu executarea în regim de detenţie sunt singurele în măsură să asigure realizarea scopului educativ şi de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpaţilor faţă de comiterea de infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare raportat la faptele comise.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii R.C. şi P.T. şi au criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei recurate reducerea pedepselor aplicate, reţinerea circumstanţelor atenuante şi schimbarea modalităţii de executare.
Examinând recursurile declarate prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.
În urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 din Legea nr. 202/2010 privind reducerea limitelor de pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită cu 1/3, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, gradul de participaţie al fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor.
Înalta Curte adaugă analizei instanţei anterioare, pe aspectul individualizării judiciare, faptul că din perspectiva gradului de pericol social al faptei şi al făptuitorilor acestea trebuie apreciate ca fiind relativ ridicate având în vedere modul de operare descris anterior, pluralitatea de infracţiuni şi inculpaţi, vârsta părţii vătămate (14 ani) şi urmările produse asupra acesteia, inclusiv urmările de factură psihologică, dar şi aspectul favorabil privitor la conduita inculpaţilor în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătorieşti, de cooperare cu organul judiciar, aspect ce determinat reţinerea cauzei legale de reducere a pedepsei.
Aceste criterii conduc la concluzia că pedeapsa principală, pedeapsa accesorie, cât şi modalitatea de executare sunt corespunzătoare şi pot asigura atingerea scopurilor preventive şi educative ale sancţiunii.
Circumstanţele personale referitoare la situaţia familială, conduita bună avută anterior săvârşirii faptei, cu accent pe lipsa antecedentelor penale, vârstă şi starea medicală, nu sunt suficiente pentru a conduce la necesitatea reducerii cuantumului pedepselor ori la reţinerea unor circumstanţe atenuante, cu atât mai mult cu cât minimul special a fost redus ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că pedepsele stabilite şi modalitatea de executare sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii şi nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.C. şi P.T. împotriva deciziei penale nr. 135 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 februarie 2012 la 12 decembrie 2012.
Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.C. şi P.T. împotriva deciziei penale nr. 135 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 februarie 2012 la 12 decembrie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4113/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4116/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
