ICCJ. Decizia nr. 4116/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4116/2012
Dosar nr. 3062/98/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 3062/98/2011, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), formulată de inculpata R.S.M.
S-a respins cererea de scoatere din cauză formulată de partea responsabilă civilmente Banca C.R., ca neîntemeiată.
A fost condamnată inculpata R.S.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani şi s-a încredinţat supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata R.S.M. trebuie să se supună următoarelor reguli de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune căruia i s-a încredinţat supravegherea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra măsurilor de supraveghere la care este supusă, precum şi asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
S-au admis în parte cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile L.A., P.Ş. şi N.C.
A fost obligată inculpata către aceleaşi părţi civile la plata sumei de 2/3 din suma de 167.773,76 RON şi 4471,59 dolari S.U.A., pentru această din urmă sumă în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C.R., plus dobânzile legale aferente sumelor de la 9 februarie 2009 până la data executării sentinţei. A fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C.R., la plata sumelor de câte 1.500 RON pentru fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale.
A luat act că părţile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea responsabilă civilmente, ca neîntemeiată. A fost obligată inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C.R., la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În considerentele hotărârii judecătoreşti se arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa din 18 iulie 2011, înregistrat la această instanţă sub nr. 3062/98/2011, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata R.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că a transferat bani din conturile mătuşii sale P.Z., într-un cont personal, deşi mătuşa sa decedase, iar împuternicirea era dată pe timpul vieţii defunctei.
Din probele dosarului instanţa a reţinut că inculpata R.S.M. este nepoata numitei P.Z., decedată la data de 31 ianuarie 2009, care lucrase la Banca C.R. Slobozia şi locuise în municipiul Slobozia.
În perioada anilor 2007-2008, numita P.Z. a încheiat cu Banca C.R. - Sucursala Judeţeană Ialomiţa, mai multe convenţii de depozit la termen pentru diferite sume de bani, convenţii în care a fost trecută ca împuternicită pe timpul vieţii titularului, inculpata R.S.M.
Potrivit declaraţiei martorei M.C., inculpata s-a prezentat după decesul mătuşii sale la Banca C.R. - Sucursala Slobozia, spunându-i martorei că este nepoata numitei P.Z., solicitând o situaţie a conturilor, în calitate de împuternicit. După decesul mătuşii sale, inculpata a mers la data de 02 februarie 2009 la Agenţia Băncii C.R. din oraşul Lehliu, judeţul Călăraşi şi a dispus ca toate sumele aflate în depozite pe numele defunctei P.Z. să-i fie transferate într-un cont personal. Printre sumele aflate în depozit se aflau şi sume în dolari, respectiv două convenţii din care una în valoare de 10.080,82 dolari S.U.A. şi cealaltă în valoare de 4.471,59 dolari S.U.A. Dolarii au fost schimbaţi în RON la cursul zilei şi au fost transferaţi în contul personal al inculpatei. În total, cu acest prilej, s-a transferat suma de 240.820 RON.
Între depozitele lichidate, inculpata nu avea împuternicire şi pentru depozitul de 10.080,82 dolari S.U.A., însă funcţionara bancară, martora C.M., nu a sesizat acest lucru, deşi era obligată să verifice fiecare contract în parte şi a eliberat nejustificat suma inculpatei. După ce inculpata a dispus de toţi banii aflaţi în conturile defunctei P.Z., partea vătămată L.A., moştenitor al defunctei, a formulat plângere penală.
Totodată, s-a adresat notarului pentru eliberarea certificatului de moştenitor. Faptele astfel reţinute au rezultat din convenţiile de depozit la termen, adresele Băncii C.R., certificatul de moştenitor din 26 februarie 2009, declaraţiile martorilor C.M., M.C. şi N.C., coroborate cu recunoaşterea în parte a inculpatei. În apărarea sa, inculpata a arătat pe parcursul urmăririi penale că mai întâi s-a prezentat la Sucursala Slobozia a Băncii C.R., unde persoana de la ghişeu i-a prezentat condoleanţe pentru decesul mătuşii sale, după care inculpata i-a solicitat un extras de cont pentru conturile la care era împuternicită sau titulară mergând cu acel extras de cont la Sucursala Lehliu Gară a Băncii C.R., unde la ghişeu lucra martora C.M., spunându-i acesteia că a murit mătuşa sa şi a întrebat-o cum este mai bine să facă cu banii din conturi şi depozite.
Această ultimă susţinere nu a fost confirmată de declaraţia martorei C.M. şi nici de alte probe din dosar, încât este verosimil faptul că inculpata i-a ascuns împrejurarea că mătuşa sa este decedată pentru a putea intra în posesia sumelor aflate în conturile acesteia.
În faţa instanţei, inculpata a arătat că nu a cunoscut că împuternicirea pentru sumele din convenţii era valabilă doar pe timpul vieţii, crezând că în baza împuternicirii poate dispune oricând de sumele de bani. Inculpata a arătat că între ea şi defunctă era o relaţie mai specială, considerând-o ca „a doua mea mamă", iar sumele de bani depuse erau cunoscute numai de ea şi defunctă. Totodată, a arătat că ea a suportat cheltuielile de înmormântare, ulterior ridicând şi cruce.
Inculpata a mai declarat că transferul sumelor de la Slobozia la banca din Lehliu I-a făcut pentru a fi mai aproape de locuinţa sa. Totodată, aceasta a susţinut că nu a cunoscut faptul că pentru depozitul de 10.000 dolari S.U.A. nu avea împutemicire. Apărarea inculpatei a fost respinsă ca nesinceră, atât în ceea ce priveşte susţinerile privind necunoaşterea dispoziţiilor legale privind natura acestor convenţii viagere, precum şi cu privire la necunoaşterea faptului că pentru suma de 10.000 dolari S.U.A. nu avea împuternicire.
Au fost însă reţinute aspecte precum relaţiile deosebite dintre ea şi defunctă, aceasta din urmă înţelegând să aibă încredere în nepoata sa, căreia i-a dat împuternicire să dispună pe timpul vieţii de economiile sale.
În drept, activitatea infracţională a inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., text de lege enunţat în şedinţă publică şi în baza căruia a fost condamnată.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reţinându-se, pe de o parte, preocuparea inculpatei de a intra în posesia unor sume de bani mai înainte de declanşarea procedurilor de după decesul mătuşii sale, dar şi faptul că inculpata mai avea grijă de defunctă, dobândindu-i încrederea, cheltuielile efectuate la decesul defunctei, cât şi ulterior, prin ridicarea unei cruci, încât s-a apreciat că orientarea către o pedeapsă cu închisoare, sub minimul prevăzut de lege, poate asigura reeducarea inculpatei. În favoarea inculpatei instanţa a reţinut împrejurări ce pot constitui circumstanţe atenuante, decurgând din preocuparea inculpatei de a asigura cheltuielile de înmormântare, precum şi a altor tradiţii, lipsa antecedentelor penale, făcându-se în cauză aplicarea art. 74-76 şi a fost coborâtă pedeapsa sub minimul prevăzut de lege. Instanţa a apreciat, în consecinţă, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatei, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu aplicarea art. 861 şi urm. C. pen.
S-a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., cu referire la art. 862 şi art. 82 alin. (3) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani.
A fost încredinţată supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi. În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata R.S.M. va trebui să se supună următoarelor reguli de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune căruia i s-a încredinţat supravegherea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra măsurilor de supraveghere la care este supusă, precum şi asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Cu privire la cererea de schimbare a calificării juridice dată faptelor în esenţă, apărarea a susţinut două aspecte care pot conduce la diminuarea prejudiciului sub suma de 200.000 RON, prevăzută de art. 146 C. pen., ca temei al schimbării încadrării juridice.
Astfel, într-o primă fază, inculpata a susţinut că potrivit cotei sale de moştenire stabilită prin certificatul de moştenitor din 26 februarie 2009, eliberat de notar Public S.D., acesteia îi revine un drept de 1/3 din valoarea sumelor aflate în depozit în contul defunctei, încât prejudicierea celorlalţi moştenitori ar privi numai partea de 2/3 ce li se cuvine lor. A doua susţinere priveşte depozitul de 10.000 dolari S.U.A., pentru care inculpata nu avea împuternicire, nefiind vinovată inculpata de trecerea acestei sume în contul său, ci personalul băncii, solicitând, în consecinţă, diminuarea prejudiciului cu această sumă.
Instanţa a privit cererea ca neîntemeiată faţă de faptul că intenţia, în realitate, a inculpatei a fost fără îndoială de a intra în posesia acestor sume şi de a dispune personal de aceşti bani înainte de dezbaterea succesorală a averii rămasă de pe urma defunctei şi că inculpata avea vocaţie succesorală este neîndoielnic, aceasta intervenind la data decesului defunctei. Numai că inculpata a înţeles să-şi însuşească aceste sume de bani înainte de a se dezbate succesiunea pentru a se stabili masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, moştenitorii şi cotele de moştenire ce revin acestora.în cauză nu a putut fi disociată partea din prejudiciul cauzat de inculpată, pentru suma la care avea împuternicire, de suma de 10.080,82 dolari S.U.A., pentru care nu avea asemenea împuternicire, întrucât intenţia acesteia a fost de a dispune de toţi banii defunctei.
În acest fel nu a putut fi schimbată calificarea juridică a faptei în raport de prejudiciul cauzat.Intenţia inculpatei a fost raportată şi la faptul că aceasta a înţeles să efectueze operaţiunile bancare la o altă sucursală decât cea din Slobozia, unde era cunoscut faptul că P.Z. decedase şi nu îşi putea realiza astfel obiectivul propus.
Cu privire la latura civilă: La termenul de judecată din 7 septembrie 2011, instanţa a luat act de cererile părţilor vătămate de constituire ca părţi civile, după cum urmează: L.A. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 50.000 RON, din care 30.000 RON daune materiale şi 20.000 RON daune morale. N.C. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 100.000 RON, din care 80.000 RON daune materiale şi 20.000 RON daune morale, P.Ş. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 50.000 RON, din care 30.000 RON daune materiale şi 20.000 RON daune morale. Cu ocazia dezbaterilor în fond, apărătorul părţilor civile L.A. şi P.Ş., a solicitat câte 36.000 RON daune materiale şi câte 20.000 RON daune morale, pentru fiecare, pentru partea civilă N.C. lăsându-se la aprecierea instanţei.
Problema rezolvării laturii civile în această cauză a fost condiţionată şi de faptul că în acelaşi timp cu judecarea cauzei penale la această instanţă, s-a dezbătut pe rolul Judecătoriei Slobozia o cauză privind ieşirea din indiviziune a părţilor civile şi a inculpatei pentru averea rămasă de la defuncta P.Z.
Între bunurile succesorale figurează şi sumele aflate în conturile defunctei la 31 ianuarie 2009, aşa cum au rezultat şi din certificatul de moştenitor din 26 februarie 2009, eliberat de Notar Public S.D.
Prin sentinţa civilă nr. 2779 din 13 septembrie 2011 a Judecătoriei Slobozia, care nu este rămasă definitivă, s-au cuprins în masa succesorală, între alte bunuri, şi sumele de bani aflate în contul defunctei, atribuindu-se succesorilor (inculpată şi părţi civile) diferite bunuri şi sume de bani, inculpata fiind obligată să plătească fiecărui comoştenitor diferite sume de bani.
Indiviziunea a fost stabilită în universalitatea sa, nelăsându-se la o parte sumele de bani aflate în depozite şi de care a dispus inculpata, încât pentru a nu exista contradictorialitate între hotărâri, va rămâne ca părţile, prin punerea în executare a hotărârii de partaj, să solicite propriu-zis partea ce revine fiecăreia în raport de bunurile atribuite şi sultele stabilite. Cum însă părţile nu au înţeles să renunţe în această cauză ia rezoivarea iaturii civiie, este cert că prejudiciul cu privire la sumele de bani la care inculpata trebuie obligată faţă de părţile civile, reprezintă 2/3 din totalul sumei retrase de inculpată din depozitele defunctei (la data executării se vor avea în vedere şi dobânzile la zi). Pentru partea de 2/3 din depozitul în valută de 10.080,82 dolari S.U.A. pentru care inculpata nu avea împuternicire, obligarea sa către părţile civile va fi în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C.R. Prin faptele sale inculpata a adus părţilor civile şi un prejudiciu moral, prin disconfortul psihic generat de atitudinea inculpatei de a dispune de banii defunctei după decesul acesteia şi starea de dezamăgire provocată acestora ca rude apropiate ale defunctei. Cu privire la întinderea prejudiciului moral, instanţa a apreciat că suma de 1.500 RON pentru fiecare este de natură a acoperi prejudiciul cauzat.
Faţă de cele de mai sus, cererea de despăgubiri civile a fost apreciată ca fiind întemeiată în parte, fiind admisă ca atare.
Partea responsabilă civilmente Banca C.R. a susţinut pe parcursul procesului scoaterea din cauză din această calitate, iar în faţa instanţei exonerarea de răspundere întrucât răspunderea comitentului este angajată numai atunci când prepusul său este obligat. Susţinerile părţii responsabile civilmente au ignorat principiile răspunderii civile, reţinându-se că angajatul băncii, chiar dacă nu a figurat în cauză ca inculpat, prin aplicarea unei sancţiuni administrative s-a reţinut o culpă a acesteia în crearea acestui prejudiciu.
De altfel, salariata băncii a încălcat obligaţiile de serviciu, eliberând suma de 10.080,82 dolari S.U.A. fără a verifica dacă inculpata avea împuternicire pentru această sumă.
Partea responsabilă civilmente fiind în culpă, s-a apreciat că nu are temei pentru a solicita cheltuieli judiciare în cauză, cererea sa fiind respinsă.
Împotriva sentinţei penale nr. 92 din 21 martie 2012 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 3062/98/2011, au declarat apel, în termen legal, inculpata R.S.M. şi partea responsabilă civilmente Banca C.R.
Apelanta inculpată R.S.M. a formulat, prin apărător din oficiu, motivele de apel, solicitând achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând că salariaţii băncii ştiau de decesul titularului contului, astfel ca nu se poate reţine in sarcina inculpatei inducerea in eroare a funcţionarilor. În cuprinsul motivelor de apel depuse în scris, apelanta parte responsabilă civilmente Banca C.R., a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegala obligare a sa la plata despăgubirilor în calitate de persoană responsabilă civilmente, întrucât instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că prin rechizitoriul din data de 18 iulie 2011, întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, s-a dispus trimiterea în judecată a învinuitei R.S.M., reţinându-se în sarcina acesteia faptul că aceasta, în calitate de împuternicită a defunctei P.Z., după decesul acesteia s-a prezentat la Banca C.R. SA şi a solicitat ridicarea sumelor de bani existente în respectivele depozite, nedeclarând că titularul decedase.
S-a mai reţinut, prin rechizitoriu, faptul că în convenţia de depozit din 02 mai 2008, în sumă de 10.080,82 dolari S.U.A., inculpata nu avea calitatea de împuternicită şi cu toate acestea a solicitat şi ridicarea respectivei sume de bani. Deci prejudiciul, constatat de către Parchet este cel mai sus precizat, întrucât în baza probelor administrate, inclusiv prin verificarea convenţiilor de depozit, prin care se menţionează atât desemnarea persoanei împuternicite cât şi excluderea răspunderii băncii, în cazul în care mandatarul nu-şi respecta obligaţiile sale. Instanţa de fond, însă a trecut peste aceste prevederi contractuale şi în mod greşit, a dispus obligarea în solidar cu inculpata. De asemenea, s-a mai reţinut faptul că în acest dosar a fost cercetată şi salariata băncii, respectiv C.M., însă în ceea ce o priveşte pe aceasta, care a fost cercetată sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, întrucât fapta acesteia nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv fapta nu prezintă pericol social. Soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei C.M., salariată a băncii a fost întemeiată în drept prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen. În luarea acestei hotărâri s-a reţinut faptul că învinuitei „pur şi simplu" i-a scăpat din vedere faptul ca pe respectiva convenţie, inculpata R.S.M., nu avea calitatea de împuternicită. Sub aspectul laturii civile s-a solicitat ca Banca C.R. SA Sucursala Călăraşi să fie introdusă în cauză ca şi parte responsabilă civilmente, avându-se în vedere faptul că, C.M. avea calitatea de salariat al băncii şi că a săvârşit fapta in timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.
Raportat la acest aspect, Banca C.R. SA prin reprezentant a solicitat instanţei respingerea acţiunii în ceea ce o priveşte, întrucât prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen. sunt incidente dispoziţiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că din moment ce organul de cercetare penală, referitor la fapta învinuitei C.M., a dispus scoaterea de sub urmărire penală, neputându-se atrage răspunderea pe cale civilă a acesteia, în dosarul penal, nici Banca C.R. SA nu poate fi trasă la răspundere în cadrul acestui dosar penal. Mai mult decât atât, din moment ce fapta nu este prevăzută de legea penală, nici latura civilă nu poate fi rezolvată în cadrul acestui dosar. Angrenarea băncii în acest dosar, ca parte responsabilă civilmente, în condiţiile în care comitentul acesteia este scos de sub urmărire penală, apare ca fiind inadmisibilă, mai ales în condiţiile în care părţile vătămate sunt constituite ca părţi civile împotriva inculpatei R.S.M., iar aceştia nu sunt in situaţia prevăzută de art. 145 C. proc. pen., pentru ca această acţiune să fie exercitată din oficiu de către procuror.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente.în sarcina inculpatei R.S.M. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., constând în aceea că, la data de 02 februarie 2009, după decesul mătuşii sale, numita P.Z., a mers la Agenţia Băncii C.R. din oraşul Lehliu Gară şi a transferat în total sumele de 167.773, 76 RON şi 4471,56 dolari S.U.A. din conturile mătuşii sale P.Z., deşi aceasta era împuternicită pe conturile acesteia doar pe timpul vieţii, producând un prejudiciu în patrimoniul părţilor vătămate L.A., P.Ş. şi N.C., care au calitatea de moştenitori ai defunctei P.Z.
În faţa instanţei de fond, inculpata nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că a adus la cunoştinţa funcţionarului băncii faptul că titularul a decedat.
Din ansamblul materialului probator însă (declaraţiile martorilor C.M. şi M.C., declaraţiile inculpatei, înscrisuri, declaraţiile părţilor vătămate L.A. şi P.Ş.), a rezultat că inculpata, cu ştiinţă, a mers la sucursala Lehliu Gară a Băncii C.R., unde, fără a înştiinţa funcţionarii băncii că mătuşa sa, titulara contului, decedase, a solicitat, în calitate de împuternicit transferarea unor sume de bani în contul său.
Relevantă pentru dovedirea vinovăţiei inculpatei s-a reţinut a fi împrejurarea că aceasta a cerut transferarea banilor la agenţia băncii din oraşul Lehliu şi nu în oraşul Slobozia, unde fusese deschis contul, întrucât decesul mătuşii sale era cunoscut printre funcţionarii băncii, deoarece aceasta din urmă lucrase la aceeaşi bancă.
Inculpata R.S.M. de altfel, nu a contestat faptul că ar fi cerut transferarea acestor sume de bani ci doar împrejurarea că aceasta s-a făcut cu încunoştinţarea funcţionarilor băncii asupra decesului titularului contului, iar acesta aspect este contrazis de declaraţia martorilor C.M. şi M.C.
Pe de altă parte, prin inducerea în eroare a funcţionarilor băncii şi transferarea sumelor de bani, într-adevăr s-a creat un prejudiciu în patrimoniul părţilor vătămate-civile L.A., P.Ş. şi N.C., care au calitatea de moştenitori ai defunctei P.Z., prin neintroducerea în masa succesorală şi a acestor sume aparţinând defunctei.
Nu a fost reţinut astfel motivul de apel al inculpatei R.S.M. privind inexistenţa dovezilor privind săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, întrucât, pentru motivele arătate mai sus în mod corect instanţa a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., fiind dovedită existenţa laturii obiective, a legăturii de cauzalitate şi a urmărilor imediate, precum şi a laturii subiective a acţiunii, inculpata acţionând cu vinovăţia cerută de lege, sub forma intenţiei directe.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, Curtea, odată cu reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a coborît pedeapsa aplicată sub minimul special, la cuantumul de 3 ani închisoare.
De altfel, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea, considerând că stabilirea unei pedepse în cuantum de 3 ani închisoare este proporţională şi în conformitate cu toate aspectele deja analizate.
În privinţa inculpatei R.S.M., instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, însă, văzând caracterul infracţiunii, care este una îndreptată împotriva patrimoniului, însă este circumstantiată de împrejurările comiterii acesteia, respectiv este săvârşită de către o persoană care, în anumite condiţii, deţinea împuternicirea asupra conturilor titularului, nu s-a constatat necesitatea impunerii acesteia, în temeiul art. 863 C. pen. a respectării obligaţiilor specifice, întrucât nu a fost identificat un risc de reluarea a activităţii infracţionale de către inculpată.
Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, în temeiul art. 81 C. pen., Curtea a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.
În soluţionarea laturii civile, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond, în mod greşit a obligat Banca C.R., în calitate de parte responsabilă civilmente la plata daunelor materiale şi morale. Fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, este instituită, pe prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ., care arată că „stăpânii şi comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat". S-a reţinut că existenţa acestui tip de răspundere, pentru fapta altuia, este ţinută de existenţa a raportului însuşi de prepuşenie, de subordonare între comitent (angajator) şi prepus (angajat). În cauză însă, între inculpata R.S.M. şi Banca C.R. nu exista nici un fel de raport de prepuşenie sau subordonare, inculpata nefiind angajata băncii.
Astfel, Curtea a constatat că este întemeiat apelul formulat de către partea responsabilă civilmente Banca C.R., aceasta neputând avea această calitate procesuală atât timp cât între aceasta şi inculpată nu existau raporturile necesare angajării răspunderii pentru fapta altuia şi, în consecinţă, a dispus înlăturarea obligaţiilor de plată în sarcina băncii şi, în consecinţă şi de la plata cheltuielilor judiciare.
Pe de altă parte, la dosarul cauzei a fost depusă sentinţa civilă nr. 2779, pronunţată la data de 13 septembrie 2011 de Judecătoria Slobozia, prin care a fost realizat partajul bunurilor rămase în urma de pe urma defunctei P.Z., iar la masa partajabilă au fost aduse şi sumele de bani ridicate de către inculpata R.S.M. din conturile deschise la Banca C.R. de către defunctă. Astfel, s-a reţinut ca fiind cert că partajul succesoral realizat de către moştenitorii defunctei P.Z. s-a raportat şi la sumele de bani transferate de către inculpata R.S.M., care avea, de asemenea, vocaţie de succesor şi au fost împărţite prin sentinţa civilă mai sus amintită între aceştia.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 22 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă, nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, a rezultat că hotărârea instanţei civile are putere de lucru judecat în privinţa soluţionării acţiunii civile în cadrul procesului penal.
Aşadar, constatând că, prin introducerea sumelor de bani transferate de către inculpata R.S.M. din contul defunctei P.Z. în masa bunurilor partajabile şi pronunţarea unei sentinţe prin care s-a realizat partajul şi a acestor sume de bani, a fost soluţionată acţiunea civilă, aferentului procesului penal din cauza. În consecinţă, Curtea, în considerarea apelului formulat de către inculpată, a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă pentru daune materiale formulată de către părţile civile L.A., P.Ş. şi N.C.
Aceleaşi părţi civile s-au constituit însă părţi civile în procesul penal solicitând şi daune morale în cuantum de 20.000 RON, pentru fiecare, iar instanţa de fond a admis în parte această cerere, acordând, cu titlul de daune morale, câte 1.500 RON pentru fiecare parte civilă, constatând că inculpata a adus părţilor civile şi un prejudiciu moral, prin disconfortul psihic generat de atitudinea inculpatei de a dispune de banii defunctei după decesul acesteia şi starea de dezamăgire provocată acestora ca rude apropiate ale defunctei.
Curtea a arătat că daunele morale, în procesul penal, au rolul unei compensaţii acordate persoanei vătămate, care, pe lângă prejudiciul material, a suferit anumite traume psihice.
În cauză, părţile civile nu au adus nicio probă cu privire la existenţa prejudiciului moral, iar instanţa de control judiciar nu a identificat nici un element care să conducă ia concluzia că fapta inculpatei Ie-a produs părţilor civile asemenea trăiri psihice negative care să justifice acordarea de daune morale.
De altfel, aşa după cum s-a arătat, înainte de pronunţarea hotărârii penale, prin sentinţa civilă nr. 2779, pronunţată la data de 13 septembrie 2011 de Judecătoria Slobozia s-a realizat partajul tuturor bunurilor defunctei, inclusiv a acestor sume de bani, prin introducerea acţiunii civile la instanţă de către moştenitorii L.A. şi P.Ş., încă din 10 aprilie 2009, astfel încât nu s-a putut reţine de către instanţă ca dovedite existenţa situaţiei premisă a acordării daunelor morale, respectiv existenţa prejudiciului nepatrimonial.
Faţă de cele de mai sus, constatând că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. privind desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri potrivit art. 345 ş.u. C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpata R.S.M. şi partea responsabilă civilmente Banca C.R.
S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 92 din data 21 martie 2012 de pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi rejudecând în fond: S-a redus pedeapsa aplicată inculpatei R.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicare art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.; s-au pus în vedere dispoziţiile art. 83 C. pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei. În temeiul art. 14, 22 şi 346 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă pentru daune materiale formulată de către părţile civile L.A., N.C. şi P.Ş.
În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă pentru daune morale formulată de către părţile civile L.A., N.C. şi P.Ş., a fost înlăturată obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare avansate de stat stabilită în sarcina părţii responsabile civilmente Banca C.R., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Împotriva acestei, decizii, în termen legal, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. unicul motiv de recurs vizând nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei pentru considerentele arătate înpartea introductivă.
Examinând recursul declarat, prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte consideră recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind fondat urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor urma:
Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea şi a altor persoane în săvârşirea de noi infracţiuni şi nu doar a inculpatului.
Ori un astfel de scop - prevenţia generală în săvârşirea de noi infracţiuni – nu poate fi atins dacă pentru fapte deosebit de grave îndreptate împotriva patrimoniului s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.
În acord cu prevederile art. 72 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselorja stabilirea şi aplicarea acestora se ţine seama de dispoziţiile din partea generală a C. pen.; limitele de pedeapsă fixate în partea specială; gradul de pericol social al faptei săvârşite; persoana infractorului; împrejurarile care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând considerentele deciziei recurate sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă ca instanţa de apel a stabilit şi aplicat o pedeapsă nelegală în cuantum şi implicit în ceea ce preveşte modalitatea de executare, nesocotind limitele de pedeapsa fixate în partea specială pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., care sunt cuprinse între 10 ani şi 20 ani închisoare, şi chiar prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74-76 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatei nu putea fi coborâtă sub limita de 3 ani şi 4 luni, cuantum ce ar fi generat inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 81 C. pen., întrucât, una dintre condiţiile acestui text, este ca pedeapsa stabilită să fie închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă.
Instanţa de fond a făcut însă în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele fiind corect individualizate în raport de gradul de pericolul social concret şi toate celelalte circumstanţe de natură să caracterizeze fapta şi inculpata.
Modalitatea de executare aleasă şi cuantumul pedepsei aplicată pentru infracţiunile supuse judecăţii sunt în acord cu principiul legalităţii şi proporţionalităţii având în vedere infracţiunile comise şi urmările produse şi sunt apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunilor.
Prima instanţă a evaluat coroborat atât aspectele legate de împrejurările comiterii faptelor, urmările produse, dar şi circumstanţele inculpatei astfel cum acestea rezultă din ansamblul datelor din dosar.
Instanţa de fond a apreciat motivat, raportat la cele expuse în mod corect că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.
Faţă de aceste considerente, în temeiul disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Ape! Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 208/A din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, privind pe intimata inculpată R.S.M., se va casa în parte decizia recurată numai în ceea ce priveşte latura penală referitor la care, se vor menţine sentinţa penală nr. 92 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi restul dispoziţiilor deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 208/A din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, privind pe intimata inculpată R.S.M.
Casează în parte decizia recurată numai în ceea ce priveşte latura penală referitor la care menţine sentinţa penală nr. 92 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate care nu contravin prezentei hotărâri.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4114/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4118/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
