ICCJ. Decizia nr. 4118/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4118/2012
Dosar nr. 5057/312/2010
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilorm din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 942 din 19 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Slobozia s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din „evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen" în „evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului din „evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen." în „evaziune fiscală, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achită inculpata I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. a), a fost condamnată inculpata I.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru evaziune fiscală.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată, a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1632 din 29 august 2005 a Judecătoriei Slobozia şi dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa de 2 ani închisoare, în final inculpata având de executat 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art. 64 lit. b) C. pen., dreptul de ocupa o funcţie implicând exerciţiu autorităţilor de stat.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 64 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai avea calitatea de administrator al societăţii comerciale pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 şi urm. C. civ. a fost obligată inculpata l.A. la plata către A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomiţa a sumei de 15.182 RON, precum şi la plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere ce vor fi calculate până la achitarea integrală a debitului.
S-au menţinut măsurile asigurătorii instituite de instanţă asupra imobilului compus din teren şi construcţie cu două camere, bucătărie, wc şi două magazii, situat în Bucureşti, sector 5, str. P., (fosta str. P.), înscris în CF cu nr. AA până la concurenţa sumei de 15.182 RON.
În baza art. 14 şi 346 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins acţiunile civile formulate de părţile civile V.G. şi G.V., ca inadmisibile.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti să fie comunicată o copie de pe dispozitivul hotărârii judecătoreşti definitive către ONRC.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 RON reprezintă onorariu pentru asistenţă juridică acordată acesteia din oficiu, avansat din fondurile Ministerului de Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 02 februarie 2009, V.G. şi G.V. au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia cu privire la faptul că, în perioada cat au fost angajate la SC P. SRL Slobozia, asociatul unic şi administratorul l.A. nu Ie-a plătit contribuţiile la fondul de şomaj şi, din acest motiv, nu au mai putut beneficia de dreptul de ajutor de şomaj. La 07 aprilie 2009, Garda Financiara — secţia Ialomiţa a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a efectua cercetări faţă de numita l.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât în calitate de administrator al SC P. SRL - Slobozia a efectuat operaţiuni comerciale aducătoare de venituri fără să reţină şi să vireze la bugetul statului impozitul aferent, deşi societatea a fost radiată din registrul comerţului la data de 19 aprilie 2007.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit următoarele: la 23 decembrie 1994 H.I. a înfiinţat SC R. SRL ce a fost cesionată inculpatei l.A. la data de 23 aprilie 2002. De la data cesiunii l.A. a devenit asociat unic şi administrator al societăţii respective căreia i-a schimbat denumirea în SC P. SRL — Slobozia şi i-a modificat obiectul principal de activitate în „comerţ cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi şi tutun", întrucât inculpata I.A. nu a depus situaţiile financiare la oficiul registrului comerţului, prin sentinţa comercială nr. 564 din 18 mai 2006, SC P. SRL — Slobozia a fost dizolvată, potrivit dispoziţiilor art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Dizolvarea a fost înscrisă în registrul comerţului la data de 13 iunie 2006. Ulterior, în baza încheierii judecătorului delegat nr. 1019 din 19 aprilie 2007, SC P. SRL — Slobozia a fost radiată din oficiu, radiere ce a fost înscrisă în registrul comerţului la 20 aprilie 2007.
Împotriva încheierii de radiere din oficiu inculpata I.A. a formulat recurs iar prin sentinţa comercială nr. 640/R din 27 mai 2008, definitivă şi irevocabilă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimarea recursului. Hotărârea de perimare a fost înscrisă în registrul cornerţului la 10 iulie 2008. La data de 06 octombrie 2008, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia împreună cu inspectori din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat s-au deplasat la adresa din Slobozia, str. D., jud. Ialomiţa, unde existau date că SC P. SRL — Slobozia desfăşoară activităţi comerciale (comerţ cu amănuntul) pentru a verifica dacă societatea respectă normele igienico-sanitare. În incinta magazinului a fost găsită numita V.G. care a declarat că este angajată ca vânzătoare la SC P. SRL — Slobozia i că, în acel moment îi îndeplinea atribuţiile de serviciu vânzând produse către persoane fizice. Deşi a fost contactată telefonic, solicitându-i-se să vină la magazin să ofere explicaţii să prezinte documentele de provenienţă a mărfurilor expuse spre vânzare, inculpata I.A. a refuzat, motivând că este plecată din localitate şi, în acelaşi timp, i-a interzis vânzătoarei V.G. să pună la dispoziţia organelor de control orice document. În aceste condiţii, avându-se în vedere ca SC P. SRL — Slobozia fusese radiată, organele de control au procedat la inventarierea şi ridicarea în vederea confiscării a tuturor mărfurilor expuse spre vânzare în magazin, ocazie cu care au fost identificate şi o serie de facturi fiscale de aprovizionare. Ulterior, comisari din cadrul Gărzii Financiare — secţia Ialomiţa au efectuat un control operativ la SC P. SRL — Slobozia unde au constatat că, deşi această societate fusese dizolvată la data de 18 mai 2006 şi radiată din registrul comerţului la data de 20 aprilie 2007, administratorul societăţii I.A., a continuat să desfăşoare operaţiuni comerciale aducătoare de venituri, asupra cărora nu s-a reţinut şi virat impozitul aferent datorat bugetului de stat. Întrucât În perioada 18 mai 2006—06 octombrie 2008, nu au existat evidenţe din care să rezulte veniturile realizate de SC P. SRL — Slobozia, putându-se doar stabili că, în această perioadă s-au efectuat achiziţii de mărfuri în valoare de 87.805 RON, iar stocul de marfă, existent şi inventariat de către organele de poliţie la data de 06 octombrie 2008 a fost de 5.292 RON, având În vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 şi art. 67 C. proc. fisc., s-a procedat la determinarea bazei de impunere prin estimare, aplicându-se un procent de adaos comercial de 15% asupra preţului de cumpărare a mărfurilor achiziţionate. Astfel, s-a stabilit că, în perioada 18 mai 2006—06 octombrie 2008 SC P. SRL — Slobozia a realizat venituri în sumă de 94.890 RON cărora le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON, impozit ce nu a fost reţinut şi virat la bugetul de stat. Părţile vătămate V.G. şi G.V. au fost angajate ca vânzătoare la SC P. SRL Slobozia la data de 27 iunie 2004 şi respectiv 29 iunie 2005. Ultimul stat de plata depus de SC P. SRL Slobozia la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa a fost cel aferent lunii iulie 2007. Verificăndu-se ştatele de plată întocmite de SC P. SRL Slobozia, în perioada iunie 2004—iulie 2007 s-a constatat că, V.G. figurează că a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V. a fost remunerată pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 şi pentru perioada ianuarie — iulie 2007. Prin urmare, deşi V.G. şi G.V. au lucrat până in luna octombrie 2008, învinuita l.A. nu a întocmit ştate de plată şi nu a plătit contribuţiile la fondul de şomaj ceea ce a determinat ca cele două vânzătoare să nu poată beneficia de ajutor de şomaj. Situaţia de fapt prezentată mai sus a fost probată prin procesul verbal întocmit Garda Financiară — secţia Ialomiţa în urma efectuării controlului, extras din evidenţa O.R.C. Ialomiţa referitor la situaţia SC P. SRL Slobozia, copii ale facturilor de achiziţii de mărfuri, declaraţiile părţilor vătămate şi declaraţiile inculpatei l.A., date atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi în faţa instanţei.
În drept, fapta inculpatei l.A. a fost încadrată în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţii privative de libertate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpata l.A., care a fost criticată pentru nelegalitate, solicitând restituirea cauzei la parchet, întrucât nu s-a stabilit în mod cert existenţa prejudiciului cauzat.
A mai susţinut inculpata că în cauză există o cauză de nepedepsire în situaţia în care nu există stabilit prejudiciul cauzat de inculpată.
Examinându-se cauza sub toate aspectele, s-a constatat că recursul este nefondat.
Prima instanţă a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt şi a dat o corectă încadrare juridică faptei săvârşite de inculpată.
Astfel, la data de 23 decembrie 1994 numitul H.I. a înfiinţat SC „R." SRL care a fost cesionată inculpatei l.A. la data de 23 aprilie 2002, de la această dată inculpata a devenit asociat unic şi administrator al societăţii respective, căruia i-a schimbat denumirea în SC P. SRL şi a modificat obiectul principal de activitate în „comerţ cu ridicate specializat de produse alimentare, băuturi şi tutun".
Societatea susmenţionată a fost dizolvată prin sentinţa comercială nr. 564 din 18 mai 2006, întrucât inculpata nu a depus situaţiile financiare la oficiul registrului comerţului. Ulterior, în baza încheierii judecătorului delegat nr. 1019 din 19 aprilie 2007, societatea a fost radiată. La data de 06 octombrie 2008, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Slobozia, împreună cu inspectori din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat s-au deplasat la adresa societăţii, iar în magazin a fost găsită numita V.G., aceasta vânzând produse la persoane fizice.întrucât societatea fusese radiată, organele de control au procedat la inventarierea şi ridicarea în vederea confiscării mărfurilor expuse la vânzare, iar cu ocazia aceasta au fost identificate şi o serie de facturi fiscale de aprovizionare. Cu ocazia efectuării unui control operativ de către comisarii Gărzii Financiare - secţia Ialomiţa s-a constatat că, deşi societatea fusese dizolvată la dat de 18 mai 2006 şi radiată din registrul comerţului la data de 20 aprilie 2007, administratorul societăţii l.A. a continuat să desfăşoare operaţiuni comerciale aducătoare de venituri, asupra cărora nu s-a reţinut şi virat impozitul datorat bugetului de stat. S-a stabilit că în perioada 18 mai 2006-06 octombrie 2008, SC P. SRL - Slobozia a realizat venituri în sumă de 94.890 RON, cărora le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON. În ceea ce priveşte pe vânzătoarele V.G. şi G.V., angajate la SC P. SRL s-a reţinut că, deşi, au fost angajate la datele de 27 iunie 2004 şi respectiv 29 iunie 2005, ultimul ştat de plată depus de societatea angajatoare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa a fost cel aferent lunii iulie 2007. Totodată, s-a constatat că V.G. figurează că a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V. a fost remunerată pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 şi pentru perioada ianuarie - iulie 2007. Deşi cele două vânzătoare au lucrat până în luna octombrie 2008, inculpata nu a întocmit ştate de plată şi nu a plătit contribuţiile la fondul de şomaj, motiv pentru care cele două vânzătoare nu au beneficiat de ajutor de şomaj. În raport de cele arătate mai sus, instanţa de fond a procedat în mod corect la reţinerea în sarcina inculpatei a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale. S-a reţinut că, fapta inculpatei, care în perioada 18 mai 2006-06 octombrie 2008, în calitate de administrator al SC P. SRL - Slobozia a efectuat operaţiuni comerciale aducătoare de venituri fără a reţine şi vira la bugetul statului impozitul aferent, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Elementul material al infracţiunii îl constituie ascunderea bunului ori a sursei impozabile, întrucât aşa cum s-a arătat, societatea comercială a fost radiată. În cauza de faţă s-a apreciat că nu există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, aşa cum a solicitat inculpata, întrucât prejudiciul nu s-a acoperit în faza de urmărire penală sau până la primul termen de judecată, aşa cum prevăd dispoziţiile legale. Nici susţinerea inculpatei în sensul că nu s-a stabilit în mod corect prejudiciul s-a apreciat că nu este reală. În declaraţia dată la prima instanţă inculpata a precizat că este de acord cu prejudiciul stabilit în cauză şi că doreşte să îl achite, precizând doar că este necesară o eşalonare a acestuia. În fine, faţă de declaraţia dată de inculpată, prin care a recunoscut că a realizat venituri pentru care nu a plătit impozit (situaţie recunoscută şi în recurs cu ocazia acordării ultimului cuvânt), precum şi de acordul ei de a plăti suma datorată de 15.182 RON nu a putut fi primită nici susţinerea acesteia că se impune restituirea cauzei la Parchet deoarece i s-a încălcat dreptul la apărare prin restrângerea probelor formulate de acuzare şi apărare. Dimpotrivă, la termenul din 07 februarie 2011, inculpata fiind asistată de apărător a arătat că nu are cereri de formulat decât proba cu înscrisuri în circumstanţiere şi nici excepţii de invocat. Referitor la susţinerea inculpatei că nu a avut cunoştinţă de hotărârea de radiere a societăţii şi că din acest motiv a continuat activitatea comercială s-a apreciat că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatei, ci dimpotrivă. De altfel, inculpata a precizat că a aflat despre faptul că societatea a intrat în faliment de la un jurist al O.R.C. Ialomiţa, precum şi faptul că a mers şi a depus recursul. Afirmaţia inculpatei a demonstrat faptul că a ştiut că societatea al cărei administrator era nu mai funcţiona legal. S-a constatat, că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatei, iar încadrarea juridică dată faptei este cea corectă. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei s-a reţinut că aceasta s-a făcut cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârşită şi limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator. De asemenea, s-au avut în vedere poziţia sinceră a inculpatei, precum şi faptul că aceasta nu se află la primul contract cu legea penală, ea aflându-se în situaţia de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Astfel, din fişa de cazier a inculpatei a rezultat că a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1632 din 29 august 2005, definitivă prin neapelare la data de 09 septembrie 2005. Având în vedere că fapta reţinută în cauza dedusă judecăţii a fost săvârşită în termenul de încercare de 3 ani şi 6 luni, în mod corect a reţinut instanţa de fond că sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., iar în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 83 C. pen. a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.
Cum toate criticile formulate de inculpată s-au apreciat că sunt neîntemeiate, au fost înlăturate, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins recursul, ca nefondat şi a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 20 iunie 2012, a declarat recurs inculpata l.A., solicitând admiterea recursului casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Ialomiţa în vederea soluţionării apelului.
Analizând cauza, Înalta Curte, constată că întradevăr Curtea de Apel Bucureşti ar fi trebuit sărecalifice calea de atac ca fiind apel, faţă de obiectul judecăţii având în vedere că inculpata a fost condamnată (prin sentinţa penală nr. 942 din 19 octombrie 2011, pronunţată de Judecătoria Slobozia) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, însă cauză a fost înregistrată şi soluţionată în mod eronat ca recurs.
În materia evaziunii fiscale legislaţia aplicabilă în cauză recunoaşte trei grade de jurisdicţie, în prezent competenţa judecării în fond aparţinând tribunalului.
În acest sens s-a oronuntat decizia penală nr. 1451 din 08 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a reţinut că „nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul), ci atât apelului, cât şi recursului.
Neoperând prin Legea nr. 202/2010 nicio modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentinţelor privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, normele tranzitorii referitoare la numărul căilor de atac [art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 - din interpretarea căruia s-a desprins concluzia că sentinţele pronunţate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului] nu sunt incidente în cazul acestei categorii de sentinţe".
Revenind la calea de atac declarată în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 3853 alin. (1) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. decizia Curţii de Apel poate fi atacată cu recurs în 10 zile de la data pronunţării, întrucât inculpata a fost prezentă în stare de libertate şi asistată de apărător ales la dezbaterea pe fond a cauzei, la Curtea de Apel Bucureşti.
Decizia recurată a fost pronunţată la data de 14 martie 2012 şi în raport de cele arătate, inculpata putea să declare recurs până în data de 26 martie 2012 inclusiv, ori aceasta a declarat recurs la data de 20 iunie 2012, depăşind chiar şi termenul de repunere în termenul de declarare a recursului în raport de data începerii executării pedepsei respectiv, la 18 martie 2012.
Recursul declarat fiind tardiv, nu poate fi examinată şi reapreciată competenţa materială sau funcţională a instanţelor anterioare.
În raport de aceste considerente Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 529 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 529 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4116/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4120/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
