ICCJ. Decizia nr. 4125/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4125/2012
Dosar nr. 992/98/2012
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 84 din 24 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi s-a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 66/2009 pronunţată în Dosarul 198/116/2009 al Tribunalului Călăraşi.
A fost obligat contestatorul la 200 RON, cheltuieli judiciare către stat (din care 100 RON, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 3 mai 2012, Tribunalul Călăraşi a fost învestit, prin declinarea de competenţă (Sentinţa penală nr. 111/F/2012 a Tribunalului Ialomiţa) cu soluţionarea contestaţiei la executare formulată de contestatorul R.M., împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 178/116/2009, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. A invocat contestatorul grave şi multiple contraziceri şi neconcordanţe cu privire la declaraţiile martorilor, raportate la constatările organelor de poliţie şi ale lucrătorilor de la AMBULANŢA şi spital dar şi cu constatările I.N.M.L. cu ocazia necropsiei, toate acestea ducând la greşita sa condamnare pentru infracţiunea de omor calificat.
În motivarea amplă a cererii invocă inculpatul că procesul-verbal de constatare încheiat de organele de poliţie este întocmit în fals, nefiind semnat decât de un poliţist, nu şi de petent sau de vreun alt martor.
Cu privire la declaraţiile martorilor, petentul a făcut o analiză amănunţită a declaraţiilor lor, arătând că pot fi combătute cu actele (susţinând că vecinii, lucrătorii de pe ambulanţă ar fi minţit în faţa instanţei).
Din actele medicale şi raportul medico-legal a extras contestatorul concluzia că există contradicţii cu privire la leziunile care au condus la decesul mamei sale.
A susţinut contestatorul că, în recurs s-au depus motive semnate de altcineva (în respectivul document fiind făcută o declaraţie de recunoaşterea vinovăţiei care nu emană de la el).
A mai criticat desfăşurarea urmăririi penale în sensul că agentul şef care a întocmit actele preliminare ar fi "confecţionat" o declaraţie a victimei (aflată în comă de gradul III).
Aceleaşi motive au fost reluate şi în memoriul depus în cauză la termenul din 24 mai 2012, solicitarea implicită a contestatorului fiind reanalizarea fondului cauzei şi schimbarea încadrării juridice a faptei, pentru că, raportat la acte, leziunile care au provocat moartea victimei s-au produs după internare şi examinarea cu computerul tomograf.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că solicitarea contestatorului condamnat nu evocă dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora, constituie caz de contestaţie la executare "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare".
Căutând să devolueze fondul cauzei sub aspectul circumstanţelor juridice a faptei, contestatorul a promovat, de fapt, încă o cale de atac împotriva hotărârii definitive de condamnare, nesemnalând vreun impediment la punerea în executare a hotărârii 66/2009 a Tribunalului Călăraşi (rămasă definitivă la 8 iunie 2011 prin respingerea recursului declarat de inculpat).
S-a constatat că niciunul dintre cazurile prev. de art. 461 alin. (1) C. proc. pen. nu se regăseşte în prezenta cauză, hotărârea penală fiind pusă în executare fără vreun impediment.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul condamnat R.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei reţineri a situaţiei de fapt de către procuror prin rechizitoriu.
În acest sens contestatorul condamnat R.M. a făcut trimitere la actele medicale existente la dosarul cauzei în ceea ce o priveşte pe S.A.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs invocat precum şi sub toate aspectele potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că R.M. a solicitat pe calea contestaţiei la executare analizarea probatoriului ce a stat la baza condamnării sale la pedeapsa de 11 ani închisoare, stabilită prin Decizia penală nr. 179/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3920/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a precizat că, în primă instanţă, R.M. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 66 din 30 aprilie 2009 de Tribunalul Călăraşi la pedeapsa de 15 ani închisoare, modificată de către Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 179/2009.
În atare situaţie, cum în mod corect a constat şi procurorul de şedinţă, contestatorul condamnat R.M. a solicitat instanţei de recurs realizarea fondului cauzei şi schimbarea încadrării juridice a faptei prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., cerere care excede dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen.
Aşa fiind, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul condamnat R.M.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul R.M. prin reprezentant Ş.D.
Analizând cauza, prin prisma dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 3851 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, deoarece:
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 1443/R din 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, s-a respins ca nefondat recursul promovat de către contestatorul R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 84 din 24 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, nu este una dintre hotărârile care să poată fi atacate cu recurs.
Potrivit art. 3851 alin. (1) pct. e) C. proc. pen., se poate formula recurs numai împotriva deciziilor care au fost pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel, situaţie care nu se regăseşte în cauza analizată, ceea ce face ca din acest punct de vedere, recursul promovat de către contestator să fie inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator R.M. prin reprezentant Ş.D. împotriva Deciziei penale nr. 1443/R din 18 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1347/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1318/2012. Penal. Ucidere din culpă (art.178... → |
|---|
