ICCJ. Decizia nr. 4176/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4176/2012
Dosar nr. 3200/99/2012
Şedinţa publică din 14 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 178 din 7 mai 2012 a Tribunalului Iaşi, a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de către revizuentul G.C., fiul lui V. şi M., născut în Iaşi, domiciliat în sat şi com. Mironeasa, jud. Iaşi, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 489 din 21 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, menţinută prin Decizia penală nr. 182 din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 699 din 23 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut că motivele invocate de către condamnatul G.C. nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 4082 C. proc. pen., şi nici vreunui caz prevăzut în mod expres de art. 394 alin. (1), lit. a) - e) C. proc. pen.
A mai motivat prima instanţa că, în conformitate cu art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. "hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii (…).
Din interpretarea logică şi literală a acestui text de lege se deduce în mod clar că acest caz de revizuire are în vedere doar situaţia în care într-o cauză s-ar fi ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, iar după pronunţarea unei hotărâri definitive Curtea Constituţională să fi admis excepţia ridicată în respectiva cauză.
Cum, în cauza în care a fost condamnat definitiv revizuentul G.C. nu s-a invocat şi nu s-a admis vreo excepţie de neconstituţionalitate, este, inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cu ocazia dezbaterilor, avocatul revizuentului a arătat că în cauză cererea a fost făcută pentru că erau îndeplinite condiţiile art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. solicitând să fie avute în vedere circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, urmând să fie admis apelul şi implicit cererea de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 124/2012 din 24 iulie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 178 din 7 mai 2012 a Tribunalului Iaşi, hotărâre pe care a menţinut-o.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul G.C. solicitând, personal şi prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului, apreciind că o aprecierea corectă a acestora ar duce la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim-control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor considerente, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul G.C. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 24 iulie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4177/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4173/2012. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
