ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4217/2012
Dosar nr. 65/256/2012
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin Decizia penală nr. 1079/P din 4 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanta, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea inculpatului C.F. de sesizare a Curţii Constituţionale.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.F. împotriva Sentinţei penale nr. 1379 din 31 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. 65/212/2012.
Astfel, deliberând asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 C. pen., curtea a constatat că se impune cu precădere să analizeze admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
În prezenta cauză, inculpatul a susţinut că dispoziţiile art. 83 C. pen. contravin dispoziţiilor din Constituţie privind garantarea libertăţii persoanei.
S-a reţinut că motivarea inculpatului constituie o critică a dispoziţiilor art. 83 C. pen., din perspectiva interpretării şi aplicabilităţii sale, dar fără a se motiva în concret din perspectiva neconstituţionalităţii.
În concluzie, curtea constatând că inculpatul nu indică dispoziţiile constituţionale cărora le contravin dispoziţiile legale criticate şi nici nu motivează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 83 C. pen., nefiind întrunite toate cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Asupra fondului recursului declarat de inculpat, curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului C.F., fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speţa prezentă oferă elemente suficiente pentru stabilirea stării de fapt.
Astfel, s-a reţinut că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului C.F. sunt dovedite prin procesul-verbal de depistare din data de 13 octombrie 2011, declaraţiile martorilor T.I. şi B.G., declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, care a recunoscut că a fost oprit în trafic de organele de poliţie, toate aceste mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală fiind însuşite de inculpat, care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.F., criticând-o numai cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 C. pen. fără a arăta în scris motivele de casare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 decembrie 2012, sub numărul 65/256/2012 .
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi pe fond admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa, în faţa căreia aceasta este invocate să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Înalta Curte constată că în cauză condiţiile privitoare la organul judiciar în faţa căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, legătura cu obiectul cauzei şi lipsa unei decizii anterioare de constatare a neconstituţionalităţii textului de lege sunt realizate în cauză.
Totodată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate, ceea ce înseamnă că autorul excepţiei trebuie să arate nu numai dispoziţiile din lege sau din ordonanţă pe care le consideră neconstituţionale, dar şi dispoziţiile constituţionale cărora le contravin dispoziţiile legale criticate. Lipsa motivării face ca sesizarea să fie inadmisibilă, deoarece fără cunoaşterea textului din Constituţie şi a motivelor nu este posibilă efectuarea controlului de constituţionalitate.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa asupra unor temeiuri de neconstituţionalitate pe care autorul excepţiei nu le invocă şi care nu rezultă implicit sau explicit din motivele folosite în sprijinul excepţiei, după cum nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate excepţiei de neconstituţionalitate în care autorul excepţiei critică anumite dispoziţii legale fără să indice textul constituţional pe care acesta îl încalcă.
Soluţia se înscrie astfel într-o logică firească, pentru că, altfel sesizarea Curţii Constituţionale ar fi de prisos întrucât, Curtea ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi ar respinge excepţia ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia în prezenta cauză, inculpatul a susţinut că dispoziţiile art. 83 C. pen. contravin dispoziţiilor din Constituţie privind garantarea libertăţii persoanei, invocând în acest sens dispoziţiile art. 76 - 78 din Constituţia României.
Motivarea inculpatului constituie în fapt o critică a dispoziţiilor art. 83 C. pen., din perspectiva interpretării şi aplicabilităţii sale, dar fără a se motiva în concret din perspectiva neconstituţionalităţii.
În concluzie, curtea constată că inculpatul nu indică dispoziţiile constituţionale cărora le contravin dispoziţiile legale criticate şi nici nu motivează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 83 C. pen., astfel că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr. 1079/P din 4 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4218/2012. Penal. Actul sexual cu un minor... | ICCJ. Decizia nr. 4183/2012. Penal → |
|---|
