ICCJ. Decizia nr. 454/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 454/2012
Dosar nr.674/42/2011
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 219 din 7 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta S.A.I., prin reprezentant legal D.M., împotriva rezoluţiei nr. 981/II/2/2011 din 08 iulie 2011 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în lucrarea nr. 69l/VIII/1/2011 aparţinând aceleiaşi unităţi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 01 august 2011 sub nr. 674/42/2011, petentul D.M., reprezentantul S.A.I. a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor nr. 691/VIII/1/2011 din 09 iunie 2011 şi nr. 981/II/2/2011 din 08 iulie 2011 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, susţinând că acestea sunt nelegale, însă făcând referire la soluţiile dispuse de diferite instituţii din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public din perioada 1991 - 2011, precum şi la cadrele medicale din cadrul Spitalului Voila Câmpina.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că petentul a formulat un memoriu la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi prin referatul din 9 iunie 2011 i s-a comunicat că fiind cercetat sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. (1) C. pen., în dosarul nr. 4505/P/2008, procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care s-a efectuat prin internarea la Spitalul de Psihiatrie Voila Câmpina.
Pe baza actelor medicale efectuate, reţinându-se că petentul prezintă tulburare paranoică de personalitate decompensată psihotic, faptele pentru care a fost cercetat fiind comise fără discernământ, s-a recomandat măsura de siguranţă medicală prevăzută de art. 113 C. pen., sens în care s-a sesizat Judecătoria Ploieşti pentru a dispune această măsură.
Prin rezoluţia nr. 981/II/2/2011 din 8 iulie 2011 Procurorul General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a respins plângerea formulată de petent, ca inadmisibilă, cu motivarea că soluţia dispusă de procuror nu se încadrează în art. 275-278 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 219 din 7 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs petenta S.A.I., prin reprezentant legal D.M., solicitând prin recursul depus în scris la dosar, admiterea acestuia întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi instanţa au încălcat dispoziţiile art. 2171 C. proc. pen., Legea nr. 202/2010 şi art. 145 din Constituţia României, precum şi dreptul la apărare. S-a mai susţinut că membrii ai procuraturii, instanţelor, Guvernului şi cadre M.A.I. au furat cu bande din structurile proprii drepturile patrimoniale ale membrilor petentei, ducând la lichidarea ilegală a S.A.I., iar reprezentantului petentei fiindu-i întocmite „dosare de internare psihiatrice de către Securitate/Procuratura M.A.I.".
Prin memoriile depuse ulterior la dosar, petenta, prin reprezentant legal a invocat excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor Legii nr. 202/2010, respectiv art. 281 pct. 1, b1, b2, b3, pct. 3, art. 282 pct. 3, art. 29 pct. 3, art. 278 alin. (21), art. 2781 alin. (10) şi (13) care vin în contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei României, respectiv art. 1 pct. 3, art. 15, art. 16, art. 21, art. 40, art. 44, art. 124 şi art. 131, precum şi lipsa dosarelor de fond nr. 4508/P/2008 şi 4808/P/2008.
La termenul de judecată din data de 16 februarie 2012, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, după susţinerea concluziilor reprezentantului Ministerului Public privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petenta în memoriile depuse la dosar, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţiile de neconstituţionalitate invocate este inadmisibilă.
Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, poate fi ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial sau de către de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
De asemenea, potrivit alin. (6) al aceluiaşi text de lege, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1)-(3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Este de observat că, în esenţă, excepţia de neconstituţionalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, necesitatea existenţei unei legături directe dintre norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia în acest proces, ea trebuind să aibă efectele materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Excepţiile invocate referitoare la dispoziţiile privind competenţa instanţelor nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, şi astfel nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 278 alin. (21) şi art. 2781 alin. (10) şi (13) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază cererea neîntemeiată, deoarece dispoziţiile menţionate nu aduc atingere prevederilor din Legea fundamentală. Autorul excepţiilor urmăreşte practic completarea textelor de lege criticat, aspect care excede competenţei Curţii Constituţionale, ţinând de demersul exclusiv al legiuitorului.
Recursul este inadmisibil.
Analizând sentinţa recurată prin prisma excepţiei invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată la data de 7 octombrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din această lege „hotărârile: pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". per a contrario, hotărârilor pronunţate în cauzele penale după intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispoziţiile noii legi, inclusiv în ceea ce priveşte calea de atac.
Sub acest ultim aspect, din examinarea dispoziţiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că alin. (10) al art. 2781 C. proc. pen. a fost modificat prin art. XVIII în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Ca atare, cum sentinţa recurată a fost pronunţată sub imperiul noii legii care prevede că hotărârea pronunţată de judecător în plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menţionat şi în dispozitivul hotărârii, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate invocată de petenta S.A.I. prin reprezentant legal D.M.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.A.I. prin reprezentant legal D.M. împotriva sentinţei penale nr. 219 din 7 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 448/2012. Penal → |
|---|
