ICCJ. Decizia nr. 459/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 459/2012
Dosar nr.2024/85/2010/a7
Şedinţa publică din 17 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 2024/85/2010, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului R.O., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 22 septembrie 2009 emis de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 4919/108/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. l C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpatului R.O. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul R.O., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În fapt s-a reţinut că în noaptea de 21 mai 2004 inculpatul a urmărit victima, T.T., împreună cu alte două/trei persoane, au blocat autoturismul victimei în dreptul unui magazin din Arad, au lovit parbrizul maşinii cu un corp vulnerant, probabil crosă de golf, au scos victima cu forţa din autoturism, cu intenţia de a o duce la prietena unuia dintre atacatori pentru a-i cere iertare că a jignit-o, apoi când victima a reuşit să scape din maşină a acroşat-o cu maşina şi, au atacat-o cu pumnii şi picioarele, urcând-o din nou în maşină. în timp ce se deplasau către poligonul aflat în spatele ştrandului, victima a reuşit din nou să scape pentru scurt timp, agresorii reuşind să o prindă şi după ce i-au aplicat mai multe lovituri în zone vitale, cu pumnii, picioarele dar şi cu o crosă la nivelul abdomenului, au părăsit-o pe câmp, victima agonizând şi decedând a doua zi.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, de consecinţa contând în pierderea unei vieţi omeneşti, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 188 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Sibiu, secţia penală, la pedeapsa totală de 15 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174-175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 189 alin. (2) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. împotriva încheierii din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2024/85/2010/a7.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 februarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 458/2012. Penal → |
|---|
