ICCJ. Decizia nr. 49/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 49/2012

Dosar nr. 73/3/2011

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2012

Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală 71/ F din 01 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 73/3/2011, a admis, în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 şi urm. C. civ., în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile I.G.A., I.T.I. şi I.P. şi a dispus obligarea inculpatei B.M. la despăgubiri civile către aceste părţi civile, astfel:

- câte 10.000 RON către fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale;

- câte 3.000 RON către fiecare parte civilă, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei şi pomenile ulterioare;

- echivalentul în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii a câte 1.816,04 dolari S.U.A. pentru părţile civile I.T.I. şi I.P., reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport din SUA în România.

În temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata a câte 300 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpată a fost suportat din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a avut în vedere următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 917 din 28 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatei B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare. Judecata s-a făcut conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. şi prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, în conformitate cu prevederile alin. (5) al articolului mai sus menţionat, disjungerea acţiunii civile, pentru soluţionarea căreia era necesară administrarea de probe în faţa instanţei.

Astfel, în cauză a fost formulată acţiune civilă de către moştenitorii victimei I.N., respectiv copii acestuia, I.T.I., I.P. şi I.G.A. care s-au constituit părţi civile în cauză cu câte 20.000 euro daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, pomeni, transport în ţară (în cazul numiţilor I.T.I. şi I.P. care locuiesc în SUA) şi 100.000 euro daune morale.

Asupra laturii civile a cauzei, instanţa a constatat ca fiind realizate condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, art. 999 C. civ. - existenţa faptei ilicite a inculpatei, producerea unui prejudiciu ca urmare a faptei inculpatei, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei inculpatei în comiterea acesteia.

Astfel, fapta ilicită a inculpatei B.M. a constat în aplicarea unei lovituri de cuţit victimei Ionescu Niculae, în zona superioară toracică, cauzându-i leziuni la nivelul cordului şi pulmonului care au condus la decesul acestuia.

S-a reţinut, în baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală, că aceasta a acţionat cu vinovăţia cerută de textul de lege (art. 174 C. pen.), respectiv cu intenţie directă.

În urma decesului tatălui lor, li s-a cauzat celor trei părţi civile suferinţe psihice persistente, fireşti în cazul morţii unei persoane apropiate, acestea rămânând lipsite de bucuriile şi mulţumirile procurate de defunct, de suportul moral şi afecţiunea reciprocă pe care şi-o datorau în virtutea relaţiilor de rudenie, toate acestea dându-le dreptul la despăgubiri, ca o compensare a suferinţelor produse.

Prin aceeaşi faptă ilicită li s-a produs acestora şi un prejudiciu material, aferent cheltuielilor de înmormântare şi celorlalte datini creştineşti care, de asemenea, le-a îndreptăţit la despăgubiri.

La acordarea despăgubirilor pentru daunele produse, instanţa a avut în vedere atât principiul acoperirii integrale a pagubei cauzată prin fapta ilicită, cât şi necesitatea dovedirii existenţei şi întinderii ei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1169 C. civ.

În dovedirea pretenţiilor formulate cu titlu de daune materiale au fost administrate atât proba testimonială, cât şi cu înscrisuri.

Au fost ascultaţi martorii P.A.A. şi M.D.F. care au relatat că cei trei fraţi au suportat cheltuielile de înmormântare şi pentru pomenirile ulterioare, estimate de primul martor la suma de 10.000 RON, descriind, totodată, şi suferinţele suportate de către aceştia, profund afectaţi de pierderea tatălui lor în condiţii dramatice.

La dosar au fost depuse şi bonuri fiscale ce au atestat efectuarea unor cheltuieli pentru produse alimentare, în valoare totală de 1.167,9 RON.

Privitor la aceste cheltuieli de înmormântare şi pentru pomenirile ulterioare, instanţa a apreciat că nu se poate pretinde ca părţile civile să-şi fi preconstituit probe (înscrisuri) pentru toate cheltuielile efectuate, fiind însă de necontestat că asemenea evenimente presupun o serie de cheltuieli, a căror valoare a fost apreciată în baza înscrisurilor depuse la dosar, a declaraţiilor martorilor şi prin raportare la cheltuielile actuale ocazionate de asemenea împrejurări.

În ceea ce priveşte cheltuielile de transport, instanţa a avut în vedere biletele de avion depuse la dosar, ce au atestat efectuarea deplasărilor din SUA în ţară, însă numai cele ulterioare decesului, ca fiind în legătură directă de cauzalitate cu fapta ilicită dedusă judecăţii.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că victima a decedat în data de 05 aprilie 2010, astfel încât deplasarea din perioada 21 ianuarie 2010 - 21 februarie 2010 nu a fost considerată a fi determinată de decesul numitului I.N.

În evaluarea „prejudiciului afectiv” produs părţilor civile, care a constat în suferinţele psihice rezultate în urma lezării sentimentelor de afecţiune şi dragoste, produse ca urmare a morţii tatălui lor, instanţa, ţinând cont că un astfel de prejudiciu este greu pretabil unor determinări cantitative, a luat în considerare elemente legate de relaţia dintre acestea şi victimă, faptul că nu locuiau împreună, cei doi băieţi fiind plecaţi din ţară, nu depindeau financiar de tatăl lor, dar în mod evident le-a fost produsă o traumă psihică, de natură a le afecta condiţiile de existenţă, stabilirea despăgubirilor fiind corelată cu toate aceste elemente.

Chiar dacă a apreciat ca fiind întemeiată, în parte, acţiunea civilă formulată de către părţile civile şi a dispus obligarea inculpatei la plata de despăgubiri civile către acestea, în opinia instanţei nu s-a justificat luarea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatei, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri imobile sau mobile în patrimoniul inculpatei, asupra cărora să se poată institui un sechestru, suma obţinută de aceasta cu titlu de venit lunar situându-se la numai 297 lei RON şi mai ales în condiţiile în care inculpata şi-a manifestat disponibilitatea de a acoperi prejudiciul în măsura dovedirii acestuia, neexistând indicii că ar încerca să se sustragă executării obligaţiilor stabilite în sarcina sa.

Instanţa a avut în vedere şi cererea părţilor civile de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi a apreciat asupra sumei solicitate în funcţie de necesitatea efectuării respectivelor cheltuieli, de activitatea desfăşurată în susţinerea intereselor acestor părţi civile, raportat şi la termenele acordate în cauză.

2. Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termen legal, inculpata B.M., aducând critici sub aspectul greşitei sale obligări la plata sumelor cu titlu de daune materiale, morale şi cheltuieli judiciare efectuate de către părţile civile, constând în cheltuieli de transport, apreciind că acestea sunt prea mari în raport cu înscrisurile doveditoare existente la dosarul cauzei.

 Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie invocate de părţile civile a constatat următoarele:

Instanţa a făcut o corectă apreciere a materialului probator administrat, acordând daune materiale în conformitate cu înscrisurile şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, iar daune morale în raport cu durerea sufletească provocată şi, de altfel, inculpata, cu ocazia ultimului cuvânt, a învederat că este de acord cu sumele la care a fost obligată cu titlu de daune morale şi materiale.

În ceea ce priveşte cheltuielile de transport, acestea au fost acordate în raport de soluţia de admitere a acţiunii civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de deplasarea acestora urmare a tragicului eveniment, cheltuieli dovedite cu înscrisurile aflate la dosar.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul inculpatei B.M., împotriva sentinţei penale nr. 71 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza deciziei penale nr. 202 din 28 iunie 2011, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare statului.

3. Împotriva deciziei amintite, inculpata a declarat recurs, în termen legal, şi reiterând parţial criticile avansate în apel, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie casarea hotărârii sub aspectul greşitei obligări, în planul cuantumului stabilit, la plata cheltuielilor judiciare către părţile civile, apreciind că actele doveditoare depuse de părţile civile nu justifică integral sumele acordate acestora, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate, constând în cheltuieli de transport.

Examinând criticile formulate de către inculpată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca nefondat recursul declarat, motivele susţinute de aceasta neîncadrându-se în niciunul din cazurile de casare reglementate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.

Aşa fiind, în considerarea celor expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 202 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.M. împotriva deciziei penale nr. 202 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 49/2012. Penal