ICCJ. Decizia nr. 499/2012. Penal. Pornografia infantilă (Legea 678/2001 art. 18). Actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 499/2012
Dosar nr. 2523/90/2011
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, secţia penală, a respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cerere formulată de apărător.
În baza art. 198 alin. (1) şi (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.F.A., la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
Potrivit art. 33, 34, 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării, din 05 mai 2011, la zi.
În conformitate cu art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea CD-ului (suport optic) aflat la dosarul cauzei.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a luat act de achiesarea inculpatului la plata sumelor solicitate ca despăgubire de către partea vătămată-parte civilă, prin reprezentanţii legali ai acesteia, fiind obligat la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul în RON la data plăţii, pentru daune morale, către partea civilă C.M.C.
A fost obligat inculpatul la 2.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Începând cu lunile mai-iunie 2009, inculpatul P.F.A. a cunoscut-o pe partea vătămată C.M.C., care nu împlinise încă 13 ani, iar relaţia lor a evoluat astfel că, în mod frecvent, au început să întreţină relaţii sexuale, de regulă la domiciliul inculpatului.
Către sfârşitul anului 2009, inculpatul, pretextând că victima s-a întâlnit cu martorul G.D.N., pentru a se răzbuna pe aceasta, în luna decembrie 2009 sau ianuarie 2010, cu ocazia întreţinerii unui raport sexual cu minora la domiciliul său, a înregistrat actul sexual cu ajutorul camerei video încorporate în calculator, monitorul fiind închis pentru ca aceasta să nu realizeze acest aspect. După finalizarea actului sexual şi a înregistrării, inculpatul i-a comunicat această împrejurare, astfel că partea vătămată i-a spus că înţelege să pună capăt relaţiei dintre ei.
Ulterior, inculpatul i-a cerut, în repetate rânduri, să se întâlnească din nou cu el şi, faţă de refuzul părţii vătămate, a ameninţat-o că va distribui filmul către cunoscuţii lor comuni. De asemenea, inculpatul, fie a prezentat filmul realizat către mai mulţi cunoscuţi ai săi la domiciliu, fie I-a multiplicat pe suporturi optice şi I-a distribuit către prieteni ai săi.
Totodată, inculpatul a postat filmul şi pe internet, cu prezentarea datelor de contact ale părţii vătămate, sub aparenta ofertă din partea victimei de a presta servicii sexuale plătite.
Distribuirea sub cele trei modalităţi sus-menţionate a materialului pornografic a produs consecinţe majore asupra părţii vătămate minore, pe de o parte, constând în transferul de la şcoala unde învăţa, iar pe de altă parte, constând în aceea că minora a fost nevoită să-şi schimbe în repetate rânduri datele de contact, întrucât era căutată de diferiţi bărbaţi pentru a întreţine raporturi sexuale sau pentru a produce un nou film.
În urma vizionării filmului de persoane cunoscute, acestea au început să manifeste respingere faţă de minoră, creându-i acesteia un sentiment de umilire.
Inculpatul, la instanţa de fond, a solicitat ca judecarea sa să se facă prin procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
În cursul dezbaterilor, prin apărător, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a uneia dintre fapte, care - potrivit rechizitoriului - era în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu motivarea că varianta prevăzută la alin. (4) s-ar absorbi în dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care incriminează producerea unui material pornografic cu minori într-un sistem informatic.
Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de instanţa de fond cu următoarea motivare:
Nu se poate considera că dispoziţiile art. 198 alin. (4) C. pen. sunt absorbite în disp. art. 51 din Legea nr. 161/2003 pentru mai multe argumente juridice. în primul rând, în cazul infracţiunii complexe, o infracţiune mai puţin gravă este absorbită ca element constitutiv sau element circumstanţial în conţinutul unei infracţiuni mai grave şi niciodată invers. Obiectul juridic special al celor două infracţiuni diferă. Art. 198 C. pen., in toate variantele sale ocroteşte libertatea sexuală a minorului, prezumând practic faptul că sub vârsta de 15 ani minorul nu poate exprima un consimţământ valabil, în timp ce art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocroteşte bunele moravuri în relaţiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum şi imaginea minorilor. Şi elementul material al infracţiunilor este diferit. Astfel, elementul material al infracţiunii prev. de art. 198 alin. (4) C. pen. constă în întreţinerea unui act sexual, pe când în cazul infracţiunii prevăzute de art. 51 din Legea nr. 161/2003, elementul material constă într-o paletă largă de acţiuni, subsumate noţiunii de „ producere", ce nu implică neapărat întreţinerea raportului sexual, putându-se realiza de exemplu prin copierea unor imagini de pe un suport, scanarea unor fotografii, ş.a.m.d. Rezultă deci că legiuitorul a înţeles să sancţioneze sever pe cel care, în mod nemijlocit, întreţine actul sexual cu un minor în vederea producerii materialului pornografic, incriminând separat, sub o sancţiune mai uşoară orice activitate ce implică producerea unui material pornografic cu minori în sistem informatic. în opinia instanţei de fond, fapta prevăzută de alin. (4) se consumă chiar dacă materialul pornografic în sistem informatic nu a fost realizat, fiind suficient să existe scopul producerii acestuia. În fine, infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza şi fără a implica întreţinerea vreunui act sexual, fiind suficientă prezentarea minorilor în alte ipostaze pornografice. Atunci când făptuitorul întreţine un act sexual cu un minor în vederea producerii unui material pornografic, iar acest material se şi realizează în sistem informatic, se săvârşesc ambele infracţiuni în concurs real.
Cu privire la sancţionarea celor trei infracţiuni, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu 1/3 potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gravitatea concretă a acestora, scopul săvârşirii, respectiv dorinţa inculpatului de a se răzbuna şi, ulterior, de a determina pe victimă să continue să întreţină relaţii sexuale cu el, împrejurări ce dau faptei un caracter mai grav, dar şi atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, vârsta şi lipsa antecedentelor penale, împrejurări în favoarea inculpatului.
Instanţa de fond a apreciat că, faţă de atitudinea inculpatului de a determina pe victimă - minoră în vârstă de 13 ani - să întreţină în repetate rânduri relaţii sexuale, culminând cu producerea unui material pornografic pe care l-a pus la dispoziţia mai multor persoane şi l-a postat pe internet pentru a o umili pe victimă şi a o determina să întreţină în continuare relaţii sexuale cu el, acesta este nedemn ca în următoarea perioadă să deţină calitatea de tutore sau curator ori să exercite drepturi părinteşti asupra unui minor.
S-a dispus aplicarea dispoziţiile art. 118 lit. a) C. pen., în sensul confiscării suportului optic aflat la dosarul cauzei.
Nu s-a dispus confiscarea calculatorului şi echipamentelor folosite la săvârşirea faptelor întrucât acestea nu sunt proprietatea inculpatului, ci a tatălui său, care nu a cunoscut că vor fi folosite pentru astfel de activităţi infracţionale.
S-a apreciat că temeiurile ce au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive subzistă în continuare, cu atât mai mult cu cât, instanţa de fond a şi pronunţat o soluţie de condamnare, astfel că se va menţine măsura arestării preventive.
S-a reţinut şi că inculpatul a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că nu există date că în libertate ar săvârşi alte infracţiuni, ori că ar împiedica aflarea adevărului, că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi că nu se mai impune judecarea în stare de arest preventiv. S-a apreciat însă că cererea este neîntemeiată deoarece nu se poate acorda liberarea provizorie pe motiv că nu ar mai exista temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, întrucât o atare situaţie ar atrage înlocuirea ori revocarea măsurii, pe când liberarea provizorie presupune să starea de arest este legală şi oportună. Deşi este reală, susţinerea că nu ar mai putea împiedica, la acest moment, aflarea adevărului, întrunirea acestei condiţii dă naştere doar unei vocaţii, şi nu a unui drept, nefiind în măsură să ducă, în mod automat, la admiterea unei cereri, ci numai dacă liberarea provizorie este în măsură să realizeze scopul pentru care a fost luată măsura arestării preventive. Or, s-a reţinut că, în cauză, faţă de faptele pentru care este judecat şi de datele ce rezultă din dosarul de urmărire penală cu privire la atitudinea inculpatului faţă de ordinea de drept, scopul pentru care a fost luată măsura arestării preventive nu poate fi atins prin lăsarea sa in libertate nici chiar sub control judiciar. Astfel, în mod evident fapta pentru care este judecat, săvârşită asupra unei minore de 13 ani, a produs un puternic ecou in comunitatea din care atât inculpatul, cât şi partea vătămată, fac parte, astfel că punerea sa în libertate si întoarcerea in comunitate, la acest moment, în mod cert ar genera o reacţie de neîncredere in justiţie şi de nesiguranţă în sânul comunităţii. De asemenea, având în vedere natura faptei şi comportamentul inculpatului faţă de partea vătămată până la intervenţia autorităţii, întoarcerea acestuia în sânul comunităţii ar da acesteia un sentiment de nesiguranţă, de lipsă de protecţie, astfel de fapte generând un ascendent al făptuitorului asupra victimelor şi o stare de teamă a acestora. în acest sens, se reţine de către instanţa de fond, din comunicările purtate on-line, de exemplu din datele de 22 decembrie 2009 sau 11 ianuarie 2010, că inculpatul dă dovadă de cinism faţă de partea vătămată, spunându-i, printre altele, că „a dat filmul la toată Vâlcea",
Tot cu privire la atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, a reţinut instanţa de fond că la dosar există date în sensul că inculpatul pregătea săvârşirea altei infracţiuni, ţinând tot de sfera crimei organizate, respectiv, desfăşura activităţi de racolare a unor femei în vederea trimiterii lor în Spania pentru a practica prostituţia în folosul lui, cerând în acest sens şi ajutorul altei persoane, ori conform convorbirii din 24 februarie 2011, inculpatul îşi manifestă disponibilitatea de a se implica în traficul de stupefiante, calculând în amănunt beneficiul pe care l-ar putea obţine la gramul de stupefiante.
În aceste condiţii, văzând atitudinea inculpatului de vădit dispreţ faţă de ordinea socială şi puternica sa hotărâre de a săvârşi infracţiuni pentru a obţine sume de bani, trecând chiar la pregătirea unei din aceste categorii de fapte, instanţa de fond şi-a format convingerea că scopul măsurii arestării preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că partea vătămată, prin reprezentanţii legali, s-a constituit parte civilă pentru suma de 100.000 euro. Cum inculpatul s-a declarat de acord cu plata acestei sume, sunt aplicabile dispoziţiile art. 161 alin. (3) C. proc. pen., astfel că instanţa de fond a obligat pe inculpat la plata sumei recunoscute, fără administrarea de probe.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul P.F.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel, susţinute oral, inculpatul a criticat sentinţa pentru greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, considerând că varianta agravată prevăzută de alin. (4) a art. 198 C. pen., este absorbită în dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care incriminează producerea unui material pornografic cu un minor într-un sistem informatic, consecinţa schimbării de încadrare juridică fiind, în opinia inculpatului, reindividualizarea pedepsei în favoarea sa. în subsidiar, sentinţa este criticată pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei, solicitându-se, pe cale de consecinţă, reducerea cuantumului acesteia. Cu privire la latura civilă, sentinţa este criticată pentru cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat către partea civilă. S-a apreciat de către recurent că suma reprezentând daune morale, care a fost de acord să o plătească părţii civile, trebuia să fie exprimată în moneda naţională, şi nu în „euro". Prin Decizia penala nr. 118/A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penată, a dispus următoarele:
- a respins ca nefondată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în rechizitoriu; a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 185 din 8 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
- a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive până la zi;
- a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., recunoscând săvârşirea tuturor faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, iar judecata cauzei s-a realizat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Prin urmare, s-a apreciat că instanţa de control judiciar nu este obligată la reexaminarea aspectelor privind situaţia de fapt care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Instanţa de apel a apreciat, în primul rând, că cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de recurent este nefondată, pentru următoarele motive:
Dispoziţiile art. 198 alin. (4) C. pen. încriminează o împrejurare agravantă a infracţiunii de „act sexual cu un minor", respectiv situaţia în care faptele prevăzute şi sancţionate de alineatele precedente au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice. Textul legal nu impune şi cerinţa ca acest scop să fie realizat, ci numai ca intenţia inculpatului să fie calificată în sensul la care se referă reglementările mai sus amintite. în cazul infracţiunii prevăzută de art. 51 din Legea nr. 163/2003, latura obiectivă constă într-o paletă largă de acţiuni subsumate noţiunii de „producere" de material pornografic, ceea ce nu implică în mod necesar şi întreţinerea unui raport sexual.
Prin urmare, s-a conchis că atât obiectul juridic, cât şi latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 198 alin. (4) C. pen. şi respectiv art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite şi nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (4) C. pen. este absorbită de infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003. De altfel, raportul între cele două infracţiuni incriminate de textele de lege mai sus arătate, nu este unul de la o infracţiune complexă la o infracţiune simplă, mai puţin gravă, care ar putea fi absorbită de conţinutul constitutiv al primei infracţiuni.
În al doilea rând, instanţa de apel a apreciat că individualizarea judiciară a pedepsei a fost realizată în mod corect de către prima instanţă. în acest sens, instanţa de fond a stabilit în mod corespunzător situaţia de fapt şi elementele de circumstanţiere personală ale inculpatului, în funcţie de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în opinia instanţei de prim control judiciar, relevant este pericolul social concret deosebit de ridicat al infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, împrejurările în care acestea au fost comise şi consecinţele faptelor sale. De asemenea, s-a reţinut că în favoarea inculpatului sunt împrejurările legate de lipsa antecedentelor penale şi de atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal.
În final, s-a apreciat că pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare sunt just individualizate de către prima instanţă, fiind respectate cerinţele proporţionalităţii, în sensul că sancţiunea penală aplicată inculpatului este adecvată atât situaţiei de fapt, cât şi scopului legii penale.
În legătură cu criticile inculpatului referitoare la soluţionarea laturii civile, instanţa de apel a constatat că partea vătămată C.M.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 de euro, reprezentând daune morale. Inculpatul a achiesat la suma solicitată de către partea civilă şi, prin urmare, prima instanţă în mod corect a luat act de recunoaşterea inculpatului privind pretenţiile civile ale susnumitei. Or, faţă de consimţământul necondiţionat al apelantului inculpat, s-a apreciat că instanţa nu poate modifica cuantumul sau moneda în care despăgubirile urmează a fi plătite părţii civile.
Instanţa de apel a apreciat, de asemenea, că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se menţin în sensul că lăsarea în libertate a apelantului ar aduce atingere gravă relaţiilor şi valorilor sociale care formează ordinea publică într-o societate democratică.
Împotriva deciziei inculpatul P.F.A. a declarat recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a prezentei hotărâri judecătoreşti (cazuri de casare invocate, art. 3859 pct. 172, 17 şi 14 C. proc. pen.).
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Înalta Curte constată că motivele de recurs ale inculpatului sunt identice cu motivele de apel, acestea fiind integral examinate de instanţa de prim control judiciar şi, pentru argumentele deja menţionate, respinse ca neîntemeiate.
Astfel, sub aspectul laturii civile, ambele instanţe au apreciat corect asupra incidenţei dispoziţiilor art. 161 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constând că inculpatul a recunoscut, în totalitate, pretenţiile părţii civile (cererea scrisă de constituire de parte civilă depusă la dosarul instanţei de fond şi, respectiv, declaraţia semnată de inculpat în faţa instanţei de fond în care arată „sunt de acord să despăgubesc pe partea civilă cu suma solicitată în scris”). Acţiunea civilă fiind disponibilă, iar instanţa neavând competenţă de a cenzura această disponibilitate procesuală a părţilor, dispoziţiile civile ale sentinţei atacate sunt legale şi temeinice. Critica inculpatului, legată de exprimarea sumei în euro, iar nu în lei, este, cu evidenţă, neîntemeiată atât prin prisma dispoziţiilor legale anterior menţionate (în cererea scrisă fiind menţionată, expres, suma solicitată de 100.000 euro), cât şi din examinarea formulării dispoziţiei din sentinţa atacată („obligă pe inculpat la plata sumei de 100.000 euro, sau echivalentul în RON la data plăţii, daune morale, către partea civilă C.M.C.").
Neîntemeiată este şi critica inculpatului referitoare la încadrarea juridică dată uneia dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată. Amplele argumente juridice expuse de către instanţa de prim control judiciar cu privire la această critică, fac inutile orice alte consideraţii teoretice, înalta Curte însuşindu-şi integral aceste argumente.
Dispoziţiile art. 198 alin. (4) C. pen. încriminează o împrejurare agravantă a infracţiunii de „act sexual cu un minor", respectiv situaţia în care faptele prevăzute şi sancţionate de alineatele precedente au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, textul legal referindu-se deci la intenţia inculpatului, care este calificată prin scop. în cazul infracţiunii prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 („producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziţie, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deţinerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice"), latura obiectivă constă într-o varietate largă de acţiuni subsumate noţiunii de,producere" de material pornografic, ceea ce nu implică, în mod necesar, şi întreţinerea unui raport sexual sau întreţinerea unor relaţii sexuale.
Prin urmare, atât obiectul juridic, cât şi latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 198 alin. (4) C. pen. şi, respectiv, art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite şi nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (4) C. pen. este absorbită de infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003. Raportul dintre cele două infracţiuni nu este unul de la o infracţiune complexă la o infracţiune simplă, mai puţin gravă, care ar putea fi absorbită de conţinutul constitutiv al primei infracţiuni.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în esenţă, incriminarea faptelor prevăzute art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocroteşte bunele moravuri în relaţiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum şi imaginea minorilor, chiar titlul secţiunii sugerând acest lucru (Secţiunea a 3-a „Pornografia infantilă prin sisteme informatice din Capitolul 2 "Prevenirea criminalităţii informatice", Secţiunea a 2-a "Infracţiuni informatice").
Nu este întemeiată nici critica inculpatului referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei. Chiar dacă inculpatul a optat pentru judecarea sa potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., nu se poate ignora că infracţiunile au fost comise în împrejurări de natură a justifica sancţionarea mai severă (forma continuată a infracţiunii, prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv, concursul de infracţiuni, prevăzut de art. 33 C. pen.).
Or, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În consecinţă, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, cererea inculpatului pentru o reducere a pedepsei nu este întemeiată, gravitatea concretă a faptelor (reţinută şi argumentată amplu de ambele instanţe, după cum rezultă din hotărârile atacate) nejustificând convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.
În concluzie, în acord cu cele două instanţe, înalta Curte - însuşindu-şi integral argumentele instanţei de fond şi ale instanţei de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secţiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale făptuitorului.
Faţă de cele reţinute, înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F.A. împotriva deciziei penale nr. 118/A din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 mai 2011 la 21 februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 566/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 952/2012. Penal → |
|---|
