ICCJ. Decizia nr. 271/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 271/2012

Dosar nr. 518/1/2012

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a menţinut starea de arest a persoanei solicitate în vederea predării, de la 19 ianuarie 2012 la 8 februarie 2012 inclusiv, în baza mandatului de arestare nr. 77(EAW) emis la 20 decembrie 2011 în Dosarul nr. 10843/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti.

S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. 75(EAW) emis la 16 decembrie 2011 pe o durată de 25 zile de la 19 decembrie 2011 până la 12 ianuarie 2012 inclusiv în Dosarul nr. 10630/2/2011 referitor la care nu s-a mai menţinut arestarea preventivă.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a emis mandatul de arestare nr. 75/ EAW faţă de persoana solicitată D.C., după ce acesta a fost audiat conform dispoziţiilor legale.

Curtea a conexat la această cauză, Dosarul nr. 10843/2/2011 al aceleiaşi instanţe, secţia a I-a penală, ce are ca obiect soluţionarea punerii în executare a altui mandat european de arestare emis pe numele aceleiaşi persoane la data de 4 aprilie 2011 de către autorităţile judiciare germane.

În aceste condiţii, Curtea a constatat încetate efectele mandatului de arestare nr.75(EAW) emis la 16 decembrie 2011, urmând ca în ceea ce priveşte măsura arestării preventive luată la 20 decembrie 2011 să o menţină pe o durată de 21 de zile, de la 19 ianuarie 2012 la 8 februarie 2012.

Instanţa a stabilit că menţinerea măsurii arestării preventive este justificată deoarece nu s-au schimbat datele avute în vedere la luarea acesteia, iar autorităţile germane au comunicat la solicitarea instanţei doar hotărârile judecătoreşti nu şi relaţiile referitoare la executarea pedepsei, motiv pentru care există impedimente în predarea persoanei solicitate în cauză, înainte de a avea acces la informaţiile lămuritoare din cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată D.C. care a solicitat admiterea recursului, prin revocarea măsurii arestului preventiv şi punerea acestuia în stare de libertate.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor aduse, dar şi din oficiu, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat. Analizând actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală şi temeinică şi că în mod corect a fost menţinută măsura arestării preventive luată, deoarece nu s-au schimbat datele avute în vedere la luarea acesteia.

În speţă, persoana solicitată D.C. a fost audiată însă a refuzat predarea sa către autoritatea judiciară străină emitentă (respectiv autorităţile germane), lipsind la acel moment de la dosar şi relaţiile referitoare la executarea pedepsei.

Pe de altă parte situaţia familială, locativă a persoanei solicitate nu a cunoscut modificări şi incertitudinea unui loc de muncă, sunt date care îndrituie instanţa să aprecieze că menţinerea arestării preventive a persoanei solicitate se impune, cu respectarea normelor legale, inclusiv a duratei care se înscrie în limitele prevăzute de lege.

Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a persoanei solicitată D.C.

Aşa fiind recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.C. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 10630/2/2011.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 271/2012. Penal