ICCJ. Decizia nr. 634/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 634/2012
Dosar nr. 1601/1/2012
Şedinţa publică din 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia având de soluţionat apelurile, după casar, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi pentru alţi inculpaţi C.F.M. şi părţile civile, a amânat cauza şi verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.F.M., în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că pe de o parte există indicii temeinice conform art. 681 C. proc. pen., că cel în cauză a comis fapta, că legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani şi că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret atât pentru comunitatea locală cât şi pentru ordinea publică, având în vedere natura infracţiunii pentru care este cercetat.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, pentru motivele astfel cum au fost redate în partea introductivă.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Conform dreptului intern, respectiv dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., „în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen., iar potrivit aceluiaşi art. 1 „în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive”.
2. „Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu, există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.”
3. „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive…”
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat, prima instanţă în mod temeinici a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se menţin.
S-a reţinut că, potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Condiţiile art. 144 C. proc. pen., se referă la existenţa probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă penală.
În cauză se constată că există indicii obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.
Astfel, din coroborarea nemijlocită a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, inculpatul prin sentinţa penală nr. 210 din 27 octombrie 2010 a fost condamnat de Tribunalul Sibiu, printre alţii, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, ca prin decizia pronunţată de instanţa de control, s-ai admis apelurile parchetului şi ale inculpaţilor şi s-a dispus reducerea pedepselor, s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.F.M. şi a respins apelurile părţilor civile.
Prin decizia nr. 4075 din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte având de soluţionat recursurile declarate de parchet şi de inculpaţi, a dispus rejudecarea cauzei, reţinând că în mod greşit instanţa nu s-a pronunţat pe solicitarea parchetului cu privire la condamnarea coinculpatului L.M. pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat.
Or, în raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârşirea unor fapte de gravitate deosebită, fiind vorba de infracţiuni de violenţă ce vizează viaţa.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanţele reale de săvârşire:
- inculpatul alături de coinculpaţi, înarmaţi cu bâte au lovit victima căzută la pământ şi parţial sub autoturism, după ce în prealabil fusese acroşată ca de altfel şi partea vătămată Damian; modalitatea de comitere, a urmărit victima şi părţile vătămate, a aplicat lovituri la nivelul capului, alături de fratele său, cu bâtele până ce acestea au intrat în stare de inconştienţă.
În plus, dat fiind faptul că inculpatul este bănuit de săvârşirea infracţiunilor sus-arătate, motivarea existenţei pericolului pentru ordinea publică prin punerea în libertate, motivat de dubiul creat faţă de forma de vinovăţie, aserţiunea apărării cu privire la acest aspect fiind neîntemeiat, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat instanţa de apel a omis a se pronunţa cu privire la infracţiunea de tentativă la omor calificat pentru care a fost trimis în judecată coinculpatul L.F.
Or, în contextul recrudescenţei infracţiunilor de violenţă, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F.M. împotriva încheierii din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 578/85/2010*.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 561/2012. Penal → |
|---|
