ICCJ. Decizia nr. 541/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 541/2012
Dosar nr. 913/42/2008/ a1
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4CC din 07 octombrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de petenta SC A.I. SRL prin reprezentant legal D.M., cu domiciliul în Ploieşti, privind sentinţa penală nr. 137 din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca inadmisibilă.
A obligat petenta-revizuentă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, înregistrată sub nr. 1325/111/6/11 din 12 august 2011, petenta SC A.I. SRL prin reprezentant legal D.M., domiciliat în municipiul Ploieşti, a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 137 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins ca tardivă plângerea formulată împotriva rezoluţiilor nr. 41/P/2008 din 22 iulie 2008 şi nr. 1323/11/2/2008 din 08 august 2008, adoptate de aceeaşi unitate de pachet.
În fapt, în esenţă, s-a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, impunându-se desfiinţarea acesteia deoarece neînceperea urmăririi penale faţă de intimata A.E., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, ca şi în alte cauze penale, a fost pronunţată de „structuri de infractori din care fac parte reprezentanţi ai Ministerului de Interne, parchetelor şi instanţelor judecătoreşti", producându-se astfel, consecinţe prejudiciabile importante patrimoniului persoanei juridice precum şi membrilor săi, totalizând circa 1.328 miliarde ROL actualizate până la data de 30 octombrie 1997.
Prin referatul întocmit la data de 16 septembrie 2011 procurorul sesizat în conformitate cu dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. pen. a transmis cererea de revizuire împreună cu concluziile rezultate în cadrul verificărilor efectuate, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Astfel, s-a constatat că respectiva cale de atac vizează o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., situaţie în care conform deciziei nr. XVII din 19 martie 2007 a Î.C.C.J., secţiile unite nu este supusă revizuirii. În cauză s-a dispus ataşarea dosarelor penale nr. 913/42/2008 şi nr. 913,2/42/2008 ale Curţii de Apel Ploieşti.
Examinând cererea de revizuire în raport de motivele invocate, dispoziţiile procedurale incidente în materie, precum şi actele şi lucrările efectuate în dosarele penale menţionate, a rezultat că aceasta nu poate fi reţinută pentru verificarea pe fond pentru considerentele expuse în continuare. Sub un prim aspect, s-a arătat că este de observat că în cazul introducerii unor astfel de căi extraordinare de atac, la primirea lucrărilor trimise de procuror conform art. 399 din acelaşi cod, instanţa de judecată este obligată să fixeze termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire. Această procedură se desfăşoară în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi constă în verificarea dacă cererea este făcută în condiţiile prevăzute de art. 394 - art. 397 C. proc. pen. şi dacă din probele strânse în cursul cercetărilor efectuate de unitatea de parchet rezultă suficiente date pentru admiterea în principiu.
Pe baza celor constatate, se dispune, după caz, prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire, fie prin sentinţă respingerea acesteia. În plus, din conţinutul alin. (3) al art. 403 C. proc. pen. rezultă şi faptul că, cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motivări şi de apărări.
Pe de altă parte, din examinarea dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Î.C.C.J. - secţiile unite dată în interesul legii, a rezultat fără dubiu că revizuirea poate fi cerută numai pentru cazurile anume înscrise sub art. 394 alin. (1) lit. a) - e) şi alin. (2) C. proc. pen. şi vizează exclusiv hotărârile penale definitive prin care instanţele judecătoreşti au dispus asupra existenţei faptei şi vinovăţiei persoanei inculpate, contestându-se nelegalitatea ori netemeinicia soluţiei de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Aşadar, potrivit acestor reglementări de ansamblu privind cazurile de revizuire şi condiţiile pe care fiecare trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de retractare a unei hotărâri penale definitive, nu pot fi supuse revizuirii acele hotărârii judecătoreşti prin care, în ciclu procesual ordinar, nu s-a rezolvat fondul cauzei.
Prin sentinţa penală nr. 137 din 19 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în baza art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca tardivă plângerea formulată de petenta SC A.I. SRL, menţinându-se rezoluţiile nr. 41/P/2008 din 22 iulie 2008 şi nr. 1323/11/2/2008 din 08 august 2008 emise de parchetul de pe lângă această instanţă. Din cuprinsul actelor procedurale atacate s-a constatat că prin acestea, în baza art. 228 alin. (4) comb. cu art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata A.E., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil, reclamată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 220, art. 289, art. 291, art. 249 şi art. 244 C. pen. Or, în atare situaţie, astfel cum s-a decis şi prin hotărârea dată în interesul legii de instanţa supremă de control judiciar, în raport de soluţiile ce pot fi pronunţate conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., în cazul examinării de către judecător a plângerilor formulate împotriva rezoluţiilor de netrimitere în judecată a persoanei reclamate, nu se poate considera că prin sentinţa susmenţionată s-ar fi rezolvat fondul cauzei, deoarece dispoziţia de respingere ca tardivă a căii de atac nu implică stabilirea existenţei faptei şi vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din acelaşi cod, (respectiv condamnarea, achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal). Separat de aceasta, din examinarea Dosarului nr. 913,2/42/2008, s-a constatat că sentinţa penală nr. 137 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti a mai format obiectul cererii de revizuire promovată de aceeaşi petentă SC A.I. SRL, existând identitate de părţi, temei legal şi apărări iar calea de atac s-a respins prin sentinţa penală nr. 38 din 23 martie 2010, ca inadmisibilă.
Faţă de cele arătate, în lipsa reglementării posibilităţii extinderii exercitării revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate la soluţionarea plângerilor întemeiate pe art. 2781 C. proc. pen., precum şi dispoziţiilor art. 403 alin. (31) din acelaşi cod, ştiut fiind că potrivit art. 129 din Constituţia României părţile pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins prezenta cererea de revizuire introdusă de petenta-persoană vătămată, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul. Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV. În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond viza revizuirea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor plângeri întemeiate pe art. 2781 C. proc. pen. şi a fost pronunţată la data de 07 octombrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara SC A.I. SRL - prin reperezentant D.M.
Împotriva sentinţei penale nr. 4CC din 07 octombrie 2011 a Curtii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 486/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 520/2012. Penal → |
|---|
