ICCJ. Decizia nr. 536/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 536/2012
Dosar nr. 741/42/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 191 din 15 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.A.I., împotriva rezoluţiilor nr. 1143/P/2009 şi 1289/11/2/2010 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
A obligat petenta la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Asupra cauzei penale de faţă, Curtea de Apel Ploieşiti a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată acestei instanţe la data de 24 noiembrie 2010, S.A.I. a contestat rezoluţiile nr. 1289/11/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi pe cea cu nr. 1143/P/2009 a unui procuror din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, susţinându-se că o serie de judecători, preşedinţi de instanţe: P.J., G.E., T.G. şi Ş.O.C. au sustras şi ţinut sub cheie anumite dosare secrete, printre care şi dosarul nr. 14/1991 şi alte documentaţii, privind patrimoniul acestei societăţi agricole, distrus şi furat; toate acestea cu ştiinţa numiţilor N.G., O.P., E.M. şi I.P.
Prin sentinţa penală nr. 186 din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, constatând că în această plângere s-a făcut referire şi la un judecător de la înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – P.J. şi la secretarul de stat din Ministerul Justiţiei – T.G., a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa nr. 321 din 25 februarie 2011 a trimis plângerea formulată de petiţionara S.A.I. spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti, pe considerentul că din conţinutul plângerii penale formulată de petenta şi din conţinutul rezoluţiei atacate, rezultă că în cauză nu s-au efectuat acte de cercetare faţă de intimaţii nominalizaţi, aceştia fiind indicaţi de petiţionară în cuprinsul plângerii adresate instanţei. S-a apreciat că, neexistând nici un criteriu care să atragă competenţa materială a înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, plângerea este greşit îndreptată şi a fost trimisă la instanţa iniţial sesizată.
Prin rezoluţia nr. 1143/P/2009 din 03 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători şi procurori ce au sustras documente din dosarul juridic nr. 14/1991 al societăţii agricole şi din lucrările Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a dispune astfel, s-a constatat că din cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare au evidenţiat că privitor la sustragerea dosarului nr. 14/1991 al Judecătoriei Ploieşti, S.A.I. a mai formulat o plângere, ce a făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. 85/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în cauză, prin rezoluţia nr. 85/P/2010 din 15 martie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reţinându-se că nu există nici un indiciu de comitere a vreunei fapte prevăzute de legea penală.
S-a stabilit că dosarul nr. 14/19914 nu a fost sustras, ci a fost ataşat, în cursul anului 2007, la dosarul nr. 1229/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti (având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice).
La rândul său, dosarul nr. 1229/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti a fost ataşat dosarului penal nr. 212/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti, având ca obiect plângerea promovată de S.A.I., împotriva rezoluţiei de neurmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 286/P/2008.
Împotriva soluţiei dispusă de procuror în dosarul nr. 85/P/2010, S.A.I. a formulat plângere, respinsă de procurorul ierarhic prin rezoluţia nr. 421/11/2/2010, plângerea vizând aceeaşi soluţie, adresată instanţei de judecată a fost, de asemenea, respinsă.
Cu privire la celălalt aspect învederat de persoana vătămată în plângere şi anume sustragerea unor documente, respectiv nesoluţionarea dosarelor nr. 29/VI11/1/2007, respectiv 183/VI11/1/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a constatat că nu se confirmă.
Celelalte două lucrări vizează plângeri prin care S.A.I., prin reprezentant D.M. a sesizat că este nemulţumită de modul în care sunt rezolvate de organele de anchetă plângerile penale referitoare la sustragerea unor bunuri din patrimoniul societăţii.
Ambele lucrări au fost soluţionate, prin referatul din 02 februarie 2007, respectiv din 15 februarie 2007 şi se află în prezent ataşate la dosarul nr. 38/P/2007, aflat în conservare în arhiva unităţii de parchet.
Împotriva celui din urmă referat, S.A.I. a formulat şi plângere la instanţa de judecată, ce a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.
Faţă de cele de mai sus, cum aspectele sesizare au făcut obiectul cercetărilor şi lucrărilor anterioare, soluţionate prin neînceperea urmăririi penale, iar soluţiile dispuse în cauză de procuror au fost supuse controlului judecătoresc, s-a dispus neînceperea urmăririi penale vizând sustragerea unor documente din dosare aflate în păstrarea instanţelor judecătoreşti, respectiv a unor înscrisuri din lucrările înregistrate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, lipsind una din condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Împotriva acestei soluţii, s-a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Prin rezoluţia nr. 1289/11/2/2010 din 29 octombrie 2010 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.A.I., împotriva rezoluţiei procurorului care a soluţionat pe fond, în data de 03 septembrie 2010 dosarul nr. 1143/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
S-a apreciat că soluţia este justă, iar argumentele expuse de procuror sunt suficiente şi nu mai necesită explicaţii suplimentare.
S-a mai precizat prin aceeaşi rezoluţie că, sesizarea ce a stat la baza formulării dosarului penal, ca şi cea din prezenta cauză au fost formulate de către numitul D.M. prin exercitarea abuzivă a drepturilor de petiţionare.
Examinând acest dosar, în raport de dispoziţiile legale incidente în materie art. 2781 C. proc. pen., de actele premergătoare efectuate în cauză şi de susţinerile petentului, Curtea a constatat că plângerea este nefondată.
Într-adevăr, aşa cum a arătat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în plângerea penală iniţială nu este nominalizat nici un judecător care să fi săvârşit faptele de sustragere a documentaţiei privind înfiinţarea petentei sau a altor acte şi documente ale acestei societăţi agricole (actele constitutive, balanţă de verificare). De asemenea, nu au fost nominalizaţi „judecătorii şi procurorii care nu au înregistrat, soluţionat cererile de înscriere în fals din dosarele nr. 29/VI11/1/2007 şi 183/VI 11/1/2007 ale Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, care au fost sustrase, 31 de înscrisuri, probă penală, începând cu facturile din 1991-1992 de cumpărare patrimoniu propriu S.A.I. din credite B.A.S.A.".
Ca atare, verificările din faza actelor premergătoare au fost efectuate de procurorul ce a dispus rezoluţia nr. 1143/P/2009 „in rem", deci cu privire la faptele reclamate şi nu cu privire la anumite persoane.
Ori, s-a constatat că faptele respective de sustragere a documentelor petentei nu există, iar lucrările Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, pretins sustrase sunt ataşate într-un dosar nr. 38/P/2007 aflat în conservare la arhiva acestei unităţi de parchet.
Pe de altă parte, unele dintre aspectele sesizate de petentă, au mai făcut obiectul unor plângeri, soluţionate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi care au fost supuse controlului instanţei de judecată, în dosarele nr. 457/42/2010 sau 915/42/2008 ale Curţii de Apel Ploieşti.
Cum prin prezenta plângere adresată instanţei, petenta nu a adus elemente de natură să schimbe în vreun fel situaţia reţinută în cele două rezoluţii atacate, Curtea a respins ca nefondată această plângere, în conformitate cu disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definiţi vă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 15 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionara S.A.I., prin reprezentant D.M. împotriva sentinţei penale nr. 191 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 537/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 535/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
