ICCJ. Decizia nr. 542/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.542/2012
Dosar nr. 5814/211/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1488/R din 27 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva sentinţei penale nr. 398 pronunţată la 07 aprilie 2011 de Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a casato în întregime si rejudecând:
A admis cererea de revizuire formulată de condamnatul B.E.F., si a dispus anularea sentinţei penale nr. 1260 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca si în consecinţă:
A condamnat pe inculpatul B.E.F. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208, 209 alin. (1) lit. i), g) C. pen. (fapta din 08 mai 2001) înlăturând disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) A aplicat dispoziţiile art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. A dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500.000 lei (ROL) si 50 dolari SUA. A stabilit în favoarea Barului Cluj 200 lei onorariu apărătorului desemnat din oficiu ce va fi suportat din fondurile F.M.J. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 398 pronunţată la data de 07 aprilie 2011 de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 406 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis cererea de revizuire, s-a anulat sentinţa penală nr. 1260 din 17 octombrie 2002 pronunţată în dosarul nr. 10843/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca rămasă definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 687 din 25 noiembrie 202 a Tribunalului Cluj şi rejudecându-se cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.E., fără antecedente penale, arestat în altă cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiuni prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i), g) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - fapta din noaptea de 28 decembrie 2000, pct. 1 din rechizitoriul nr. 2459/P/2002 şi al infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. i) C. pen. - fapta din 8 mai 2001, pct. 2 din rechizitoriul nr. 2459/P/2002.
În baza art. 14/346 C. proc. pen. s-a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC P.G. SRL Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca şi s-a luat act că părţile vătămate M.Ş., domiciliată în Târgu Mureş, şi F.O., domiciliată în Cluj-Napoca, nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1260 din 17 octombrie 2002 pronunţată în dosarul nr. 10843/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca, modificată prin D.P. nr. 687 din 25 noiembrie 2002 pronunţată în dosarul nr. 12858/2002 al Tribunalului Cluj şi rămasă definitivă prin nerecurare, revizuientul B.E.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în fapt reţinându-se că: 1. în noaptea de 28 decembrie 2000 inculpatul B.E.F. ar fi intrat singur într-un bloc de garsoniere din Cluj-Napoca, pentru a sustrage bunuri. S-a reţinut în continuare că după ce ar fi forţat uşa de acces de la apartamentul nr. 27 în care locuia partea vătămată M.Ş. ar fi ieşit în balcon de unde ar fi sărit în balconul (învecinat al) apartamentului nr. 26 în care era amenajat un birou al firmei SC P.G. SRL. Ar fi sustras din interior un calculator şi suma de 3.100.000 ROL, iar ulterior, urmând acelaşi traseu, ar fi ajuns în apartamentul 27 din care ar fi sustras două brăţări din aur şi un aparat foto marca W. În continuare s-a reţinut că inculpatul ar fi apelat la serviciile martorului T.I., taximetrist, care l-a transportat până la locuinţa sa cu toate bunurile sustrase. Ulterior inculpatul ar fi vândut calculatorul martorului C.I., cu suma de 1.000.000 ROL, acesta vânzând, la rândul său, bunul unei persoane necunoscute. Restul bunurilor sustrase ar fi fost vândute de inculpat unor persoane necunoscute, iar banii cheltuiţi în interes personal. 2. La data de 08 mai 2001, inculpatul B.E.F. ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, în locuinţa părţii vătămate F.O., sustrăgând din interior o bancnotă de 500.000 ROL şi 50 dolari SUA. La părăsirea apartamentului inculpatul ar fi coborât în grabă scările de la etajul 7 şi până la parter, fiind observat de către martora K.M., femeie de serviciu, care, ulterior, în cursul urmăririi penale, l-ar fi recunoscut din grup pe inculpat.
Prin încheierea din data de 23 aprilie 2009 instanţa, în temeiul art. 403 C. proc. pen. rap. la art. 394 lit. a) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de revizuire, apreciind că în speţă există indicii temeinice cu privire la faptul că întregul dosar nr. 10843/2002 al Judecătoriei Cluj-Napoca (constituit ca urmare a sesizării instanţei cu judecarea dosarului nr. 2459/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca) a fost plăsmuit. Întrucât hotărârea care se revizueşte a fost pronunţată pentru trei acte materiale constituind o unitate legală de infracţiuni, admiterea în principiu a revizuirii a angrenat rejudecarea tuturor celor trei acte de executare, cu diferenţa că, prin încheierea şedinţei publice din 31 martie 2011, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dintr-o infracţiune prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (cu trei acte materiale) în două infracţiuni distincte - una în formă continuată (cele 2 acte de executare din noaptea de 28 decembrie 2000) şi una în formă simplă (cea din 8 mai 2001), care cuprind aceeaşi situaţie de fapt. Astfel, cu privire la fapta descrisă la pct. 1 (din noaptea de 28 decembrie 2000), instanţa, aşa cum s-a reţinut şi în referatul parchetului, a constatat că a fost săvârşită de o altă persoană decât revizuientul B.E.F. Aceasta deoarece în perioada 27 decembrie 2000-10 ianuarie 2001 revizuientul s-a aflat în executarea mandatelor de închisoare contravenţională privativă de libertate emise de Judecătoria Cluj-Napoca. Cu privire la fapta descrisă la pct. 2 (din data de 8 mai 2001) instanţa a constatat că judecata iniţială s-a făcut în mod superficial, ca şi în cazul faptei descrise la pct. 1.
Instanţa de fond s-a limitat la simpla audiere a inculpatului B.E.F., care a recunoscut săvârşirea faptei, nefiind administrat nici un alt mijloc de dovadă. Instanţa de apel a admis apelul parchetului şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an şi 8 luni închisoare cu executare la 3 ani închisoare cu executare.
Procedând la rejudecarea ulterioară admiterii în principiu a revizuirii, această instanţă, a constatat că nici fapta din data de 8 mai 2001 nu a fost comisă de către revizuent.
Principalul martor al acuzării a fost K.M., care a observat, ulterior comiterii infracţiunii, o persoană de sex masculin ce cobora scările blocului în care locuia partea vătămată F.O. Martora K.M. nu a putut fi reaudiată întrucât a decedat. Din declaraţiile martorelor S.I. şi N.S. rezultă că K.M. era o persoană care consuma în mod frecvent băuturi alcoolice, astfel că declaraţia dată de aceasta în cursul urmăriri penale este îndoielnică. Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care depoziţia sa ar fi adevărată, instanţa a apreciat că este total insuficientă pentru probarea comiterii de către revizuentul B.E. a furtului din data de 8 mai 2001 în dauna părţii vătămate F.O. Aceasta deoarece din împrejurarea (ea însăşi absolut îndoielnică) că revizuentul a fost văzut de către martor coborând scările la scurtă vreme după comiterea infracţiunii nu se poate trage în mod întemeiat concluzia că acesta este autorul faptei. Pe de altă parte, s-a apreciat că reconstituirea efectuată în cauză reprezintă un mijloc de dovadă, la rândul său, insuficient întrucât decurge din autodenunţul inculpatului. Şi în cazul faptei descrise la pct. 1 „probatoriul" are aceeaşi configuraţie: autodenunţul făcut de inculpatul ce era arestat în altă cauză, reconstituire, declaraţii îndoielnice ale unor martori. În legătură cu martorii asistenţi la reconstituirea faptei de la pct. 2 trebuie avută în vedere şi vârsta înaintată a acestora, precum şi precizarea martorei N.S. că tânărul prezentat de către organele de poliţie a avut mai mult un comportament pasiv fără a vorbi, poliţistul care îl însoţea fiind cel care a vorbit. Cât priveşte martorii asistenţi la recunoaşterea din grup a inculpatului de către martora K.M. (B.I.D., ce nu a putut fi audiat de instanţă fiind plecat în Italia şi S.N.), instanţa a constatat că au fost audiaţi în mod tendenţios în cursul urmăririi penale. Astfel, în declaraţia martorului S.N. este consemnat că i s-a cerut martorei „să indice persoana care în data de 8 mai 2001 a pătruns în locuinţa numitei F.O.", în condiţiile în care martora declarase anterior doar observarea unei persoane suspecte. Chiar din modul de redactare de către poliţist a declaraţiei de martor reiese „aranjamentul" intervenit între inculpatul B.O.D.R.OG, ce era de acord, la momentul respectiv, să susţină că ar fi autorul faptei şi organul de cercetare penală, care obţinea o falsă identificare a autorului unei infracţiuni ce figura în evidenţa pasivă cu făptuitor neidentificat. În concluzie, faţă de această analiză a probelor, având în vedere şi faptul conex şi evident că fapta descrisă la pct. 1 a fost în mod cert comisă de o altă persoană decât revizuentul, instanţa a apreciat că nici fapta descrisă la pct. 2 nu a fost săvârşită de către B.E.F., luând în considerare şi poziţia actuală a acestuia de nerecunoaştere a celor două fapte (3 acte materiale de furt astfel cum s-a reţinut de către procuror în rechizitoriu).
Dosarul revizuit constituie urmarea unei mentalităţi alterate moral (ce provine din perioada comunistă în care s-a practicat asiduu acoperirea statistică, conduită ce supravieţuieşte cu succes până în prezent) a organului de cercetare penală, în speţă a celui care l-a plăsmuit, C.D., locotenent de poliţie în cadrul Secţiei 3 la data efectuării „cercetărilor". Acesta a comis în concurs ideal infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată - prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată - prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen. fiecare dintre acestea pedepsite cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Instanţa nu s-a sesizat pentru săvârşirea acestor fapte întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a împlinit. S-a arătat că este cert că o contribuţie esenţială la comiterea erorii judiciare îndreptate prin revizuire a avut-o însuşi revizuentul, care atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii fondului şi apelului a recunoscut toate acuzaţiile şi a participat la aşa-zisele reconstituiri, însă este de subliniat atât reaua-credinţă a ofiţerului anchetator cât şi superficialitatea judecăţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi rejudecand cauza să se dispună admiterea cererii de revizuire în sensul achitării inculpatului pentru faptele din 28 decembrie 2000 şi condamnarea acestuia pentru fapta din 08 mai 2001.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică având în vedere declaraţia martorei K.M., reconstituirea efectuată în cauză, recunoaşterea din grup a inculpatului şi recunoaşterea inculpatului.
Recursul declarat în cauză s-a apreciat că este fondat.
Prin încheierea penală din 23 aprilie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul B.E.F., în temeiul art. 403 rap. la art. 394 lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Prin hotărârea atacată, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că revizuientul B.E.F. s-a aflat în perioada 27 decembrie 2000 - 10 ianuarie 2001 în executarea închisorii contravenţionale, fiind în imposibilitate să comită cele două acte de furt din noaptea de 28 decembrie 2000, aşa cum s-a reţinut în hotărârea de condamnare a cărei revizuire se cere. Cu privire la actul de sustragere din 8 mai 2001 nu s-a putut reţine că s-au descoperit fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Astfel, susţinerea inculpatului în sensul că la data indicată a fost internat într-o unitate spitalicească nu a fost dovedită, din adresele aflate la dosar rezultând că revizuientul a fost internat în alte perioade de timp.
Mai mult, martorii audiaţi în cauză şi-au menţinut declaraţiile date şi nu au evidenţiat fapte sau împrejurări din care să rezulte că inculpatul nu s-ar face vinovat de actul de sustragere din data de 08 mai 2001. Or, din declaraţiile martorilor audiaţi, recunoaşterea efectivă în cauză, recunoaşterea în grup a inculpatului şi propria recunoaştere a inculpatului,a rezultat fără nici un dubiu că este vinovat.
Analizând cauza, înalta Curte constată că recursul formulat de către revizuentul B.E.F. este inadmisibil, pentru următoarele motive:
Normele de procedură penală sunt de strictă şi imediată aplicare, fiind unanim acceptat caracterul activ al acestora, care trebuie examinat în raport cu data când se desfăşoară acţiunea procesuală faţă de care legea de procedură este activă.
Dispoziţiile art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 281 C. proc. pen. referitoare la competenţa după materie a curţii de apel, astfel încât la punctul 3 al textului de lege menţionat se arată că recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorie în primă instanţă se judecă la curtea de apel, ca instanţă de recurs, cu excepţia celor date în componenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Cum Decizia nr. 1488/R din 27 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, ca instanţă de recurs, este definitivă, nefiind una dintre hotărârile supuse recursului, rezultă că este inadmisibilă calea de atac promovată de către revizuentul B.E.F.
În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciar către stat conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.E.F. împotriva deciziei penale nr. 1488/R din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 538/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
