ICCJ. Decizia nr. 538/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 538/2012
Dosar nr.949/36/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85/P din 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.M. împotriva rezoluţiei nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a menţinut rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 949/36/2011 pe rolul Curţii de Apel Constanţa petentul R.V.M. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public P.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., precum şi faţă de numita C.V.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
În motivarea plângerii s-a arătat că a încheiat un contact de vânzare cumpărare la notarul public P.E. prin care a cumpărat de la C.V.M. dreptul de proprietate asupra unei camere situată în loc. Eforie Nord. A arătat că a fost indus în eroare la încheierea contractului de vânzare cumpărare, întrucât nu i s-a adus la cunoştinţă că spaţiul cumpărat nu este propriu pentru locuit, fiind situat la subsolul unui bloc, unde se produc des inundaţii, sens în care a susţinut că actele întocmite de notar ar fi false.
La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. 385/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin rezoluţia nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus:- neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public P.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;- neînceperea urmăririi penale faţă de numita C.V.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Pentru a dispune această soluţie s-a reţinut că la data de 03 decembrie 2008 petentul R.V.M., în calitate de cumpărător, a semnat un contract de vânzare - cumpărare, autentificat la notarul public P.E., în baza căruia a achiziţionat de la vânzătoarea C.V.M., prin mandatar C.L., un imobil compus dintr-o singură cameră cu destinaţia de boxă, situat în localitatea Eforie Nord, cămin cazare I, boxă, subsol, în suprafaţă de 15,40 mp.
În plângerea formulată, petentul a arătat că nu a cunoscut destinaţia imobilului „boxă" la momentul efectuării tranzacţiei, aceasta fiindu-i prezentată ca o garsonieră, fiind astfel înşelat de către vânzător, reprezentant legal al agenţiei imobiliare şi de către notarul public.
Vătămarea produsă astfel cum a fost menţionată de către reclamant constă în faptul că şi-a vândut apartamentul proprietatea sa din Năvodari şi ulterior, nu i s-au încheiat acte de identitate la noua adresă, pe motiv că imobilul nu este spaţiu de locuit.
În urma verificărilor efectuate la Agenţia Imobiliară E.I. SRL nu s-au identificat contracte de intermediere sau facturi emise pe numele de R.V.M.
Administratorul Agenţiei Imobiliare E.I. SRL, cu prilejul ascultării sale, a declarat faptul că, tranzacţia nu a fost intermediată de către societatea sa, nu s-a perceput nici un comision, imobilul fiind achiziţionat de la colaboratoarea C.V.M., afirmând totodată că, oferta de vânzare a fost publicată în spaţiul publicitar al agenţiei, vânzătorul negociind în mod direct cu cumpărătorul.
Cu prilejul ascultării sale, C.V.M. a precizat în mod expres că, tranzacţia nu s-a încheiat prin intermediul agenţiei imobiliare, prezentarea imobilului din Eforie Nord proprietatea vânzătorului, realizându-se în mod direct de către acesta.
Numita C.V.M. a afirmat că, i-a specificat reclamantului situaţia juridică a imobilului destinaţia de boxă, acesta manifestându-şi acordul de cumpărare, încheindu-se ulterior contractul de vânzare - cumpărare autentificat de către notarul public P.E.
În declaraţia sa, numita C.V.M. a arătat şi faptul că, l-a sprijinit în mod efectiv pe R.V.M., să obţină o adeverinţă de la primul proprietar al imobilului, SC T.M.N. SA, din care să rezulte că imobilul poate fi locuit. La dosarul cauzei existând în copie, adeverinţa din 30 ianuarie 2009, emisă de fostul proprietar al imobilului achiziţionat de R.V.M., din care rezultă caracterul de locuinţă al imobilului cumpărat de petent.
S-a menţionat şi faptul că, la dosarul cauzei există în copie, declaraţia olografa a numitului R.V.M., în care acesta declară pe propria răspundere, că a primit actele în original, a imobilului pe care l-a cumpărat, precum şi adeverinţa de la SC T.M.N. SA", prin care se preciza destinaţia de locuinţă a imobilului pe care-l achiziţionase.
În aceeaşi declaraţie, R.V.M., se angajează totodată să nu mai deranjeze vreuna din persoanele prin intermediul cărora a cumpărat imobilul respectiv, întrucât a primit întreaga documentaţie a imobilului.
La dosarul cauzei există în copie, şi procesul-verbal din 12 februarie 2009, întocmit de comisar M.F. şi inspector I.M., din care rezultă că, în urma verificărilor efectuate la S.P.C.L.E.P. Eforie, au constatat că la această instituţie, se afla în lucru, cererea din 2 februarie 2009, privind eliberarea actului de identitate, formulată de R.V.M., în urma schimbării domiciliului din Năvodari în Eforie Nord; depunând în acest sens, vechea carte de identitate pe numele său, contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul autentificat la Biroul Notarului Public P.E. din 03 decembrie 2008 şi Adeverinţa din 30 ianuarie 2008, eliberată de SC. T.M.N. SA, conform căreia, imobilul de la adresa de mai sus, are destinaţia de locuinţă.
Din analiza actele premergătoare începerii urmăririi penale, administrate în prezenta cauză, a rezultat că nu sunt elemente de fapt privind reţinerea în sarcina notarului public P.E., a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi a numitei C.V.M. a infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.
Cu prilejul autentificării contractului de vânzare-cumpărare din 03 decembrie 2008, notarul public P.E., şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, neproducând nici o vătămare intereselor legitime părţilor din contract; motiv pentru care, faţă de notarul public se va dispune neînceperea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, sub aspectul celor două laturi ale acestora.
Împotriva rezoluţiei nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat plângere petentul R.V.M.
Prin rezoluţia nr. 2679/11/2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din data de 01 august 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul R.V.M. împotriva rezoluţiei nr. 385/P/2009 din data de 04 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză, raportat la criticile formulate de petent, instanţa a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimatele P.E. şi C.V.M. este temeinică şi legală, pentru considerentele expuse în continuare.
Intimata C.V.M. a deţinut în proprietate imobilul compus din 1 cameră cu destinaţia boxă, situat în loc. Eforie Nord, jud. Constanţa, pe care l-a cumpărat de la numitul D.T., în baza contractului de vânzare - cumpărare din 21 august 2007 la B.N.P. J.B. şi H.B..
În baza contractului de vânzare cumpărare autentificat la 03 decembrie 2008 la B.N.P. P.E., intimata C.V.M., prin mandatar C.L., a vândut imobilul compus din 1 cameră cu destinaţia boxă, situat în loc. Eforie Nord, cămin cazare I, boxă, subsol, în suprafaţă de 15,40 mp, către petentul R.V.M.
În contractul de vânzare cumpărare s-a menţionat explicit că imobilul reprezintă 1 cameră cu destinaţia boxă şi este situat la subsolul imobilului, aşa încât destinaţia imobilului reieşea cu evidenţă din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare. Destinaţia imobilului cumpărat de petent era menţionată şi în titlu de proprietate al vânzătoarei, precum şi în documentaţia cadastrală. Inclusiv în încheierea de intabulare se stipula destinaţia de boxă a spaţiului cumpărat de petent.
De asemenea, intimata C.V.M. a precizat că petentul a vizionat spaţiul cumpărat anterior încheierii contractului, aspect recunoscut şi de petent, care a arătat în faţa instanţei că a vizionat spaţiul, dar pentru o scurtă durată.
S-a mai constatat că în contractul de vânzare cumpărare se menţionează destinaţia reală a imobilului cumpărat de petent, precum şi faptul că a fost vizionat de petent, aşa încât nu se identifică împrejurări nereale care să fi fost consemnate şi care să fi contribuit la inducerea în eroare a petentului.
Astfel, nu s-a identificat nici un element de fapt care să susţină îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce reveneau notarului la încheierea contractului sau o acţiune de inducere în eroare sau un sprijin dat de notar altei persoane pentru inducerea în eroare a petentului R.V.M., care avea toate datele pentru a putea fi în cunoştinţă de cauză asupra ceea ce cumpără. De altfel, petentul nu a menţionat concret vreo acţiune a notarului care să se circumscrie dispoziţiilor art. 215, 246 C. pen.
În egala măsură, nu s-a putut susţine că petentul a fost indus în eroare la încheierea contractului de vânzare cumpărare de către intimata C.V.M., în condiţiile în care i s-a prezentat anterior încheierii contractului spaţiul cumpărat, în contract şi în toate celelalte înscrisuri ce au stat la baza încheierii contractului se menţionează faptul că respectiva cameră are destinaţia de boxă, aşa încât petentul trebuia să cunoască natura imobilului.
S-a apreciat că, chiar plecând de la semnificaţia termenului de „boxă", respectiv aceea de „despărţitură, compartiment de dimensiuni reduse, în interiorul unui local, al unei încăperi, al unei case", inclusiv a înţelesului comun al termenului, petentul ar fi trebuit să aibă reprezentarea exactă a destinaţiei spaţiului cumpărat, dar şi a inconvenientelor generate de poziţionarea acestuia la subsolul imobilului. Inconvenientele invocate de petent - inundarea boxei, mirosurile neplăcute, umezeala - sunt confirmate şi de Asociaţia de Locatari Eforie Nord, din care face parte şi spaţiul cumpărat de petent, însă aceste neajunsuri ce fac inadecvat pentru locuit spaţiul cumpărat de petent nu sunt suficiente pentru a aprecia că petentul a fost indus în eroare la încheierea contractului de vânzare cumpărare, dat fiind că în contract s-a menţionat explicit că spaţiul are destinaţia boxă, deci nu era un spaţiu cu destinaţia de locuinţă.
S-a mai reţinut că, există posibilitatea ca petentul să nu fi avut reprezentarea exactă a destinaţiei spaţiului cumpărat sau a semnificaţiei noţiunii de „boxă", însă eroarea în care s-ar fi aflat nu poate fi imputată intimatei C.V.M. şi nici nu poate fi considerată o acţiune de inducere în eroare circumscrisă laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune.
Precum şi faptul că, eventual, petentul ar putea să pretindă angajarea răspunderii vânzătorului pentru garanţia contra viciilor lucrului vândut, în măsura în care dovedeşte că nu a cunoscut deficienţele spaţiului cumpărat, litigiu care însă are o natură civilă.
În concluzie, curtea a constatat că nu se identifică motive de nelegalitate sau netemeinicie a rezoluţiei atacate, întrucât actele premergătoare efectuate, raportat şi la susţinerile petentului, nu au confirmat săvârşirea infracţiunilor reclamate de acesta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV. În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 26 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie retine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate. În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul R.V.M. împotriva sentinţei penale nr. 85/P din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 542/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 537/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
