ICCJ. Decizia nr. 527/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.527/2012
Dosar nr. 8040/193/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 608 din 11 martie 2011 a Judecătoriei Botoşani în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de „tâlhărie" prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea de „tâlhărie" prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. şi infracţiunea de „furt calificat" prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
A fost condamnat inculpatul Ţ.G. pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie" prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat" prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare;
În temeiul art. 33 lit. a) art. 34 lit. b) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 28 iulie 2009.
A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă C.G. domiciliat în satul şi comuna Călăraşi, judeţul Botoşani.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care sumele de 400 lei şi respectiv 200 lei reprezentând onorarii avocat oficiu L.D. din cursul urmăririi penale se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ziua de 27 iulie 2009, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul Ţ.G. în jurul orei 11:00, la barul cunoscut sub denumirea M., din satul Călăraşi, unde funcţionează şi un magazin sătesc. În acest loc partea vătămată a consumat băuturi alcoolice şi a făcut o serie de cumpărături pe care Ie-a pus într-o sacoşă ce o avea asupra sa. în timpul achiziţionării bunurilor a fost observat de către inculpat, care a putut constata că partea vătămată avea asupra sa o sumă mai mare de bani. În jurul orei 12:00, partea vătămată C.G. a părăsit barul şi s-a îndreptat spre domiciliul său, fiind urmat de către inculpat, care a ales un alt drum de pe care a putut să-i iasă părţii vătămate în faţă, înainte ca aceasta să ajungă la domiciliu. După ce s-a apropiat de victimă, inculpatul a întrebat-o unde îşi ţine banii şi i-a aplicat în acelaşi timp două lovituri cu pumnii în zona feţei, lovituri în urma cărora C.G. a căzut peste un gard din plasă de sârmă, din apropiere. Datorită afecţiunilor medicale de care este suferind (coxartroză bilaterală invalidantă semianchilozantă, încadrată în gradul II de invaliditate), C.G. a rămas imobilizat în poziţia în care a căzut, respectiv aplecat peste gard, împrejurare în care inculpatul i-a controlat buzunarele hainelor şi i-a sustras suma de 7 lei, un pachet de ţigări şi o brichetă, precum şi sacoşa cu cumpărături. Fiind nemulţumit de suma modică găsită asupra părţii vătămate, inculpatul s-a hotărât să caute bani la locuinţa părţii vătămate, sens în care s-a deplasat întâi la vecina acesteia, respectiv numita B.E. şi i-a solicitat să-i împrumute un levier cu care intenţiona să pătrundă prin efracţie, însă a fost refuzat. Drept urmare, după ce a intrat în curtea părţii vătămate, inculpatul a pătruns în casă spărgând geamul unei ferestre şi forţând rama de lemn a acesteia, iar din interior a sustras un alt pachet cu ţigări, o brichetă, precum şi o pereche de pantofi, cu care s-a şi încălţat, abandonându-şi ŞIapii proprii şi a continuat să caute alte bunuri de valoare, timp în care a fost surprins de către lucrătorii de poliţie. Somat să iasă din locuinţa părţii vătămate, inculpatul a recunoscut şi actele anterioare de deposedare a părţii vătămate, conducând lucrătorii de poliţie la locul în care I-a agresat şi abandonat pe C.G. - procedură care a fost desfăşurată în prezenţa martorului asistent L.M. Partea vătămată C.G. nu a suferit leziuni corporale vizibile şi a refuzat examinarea medico-legală. Cu privire la încadrarea juridică a faptei, instanţa de fond a apreciat că în speţa de faţă infracţiunea de „tâlhărie" prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2), lit. c) C. pen. s-a consumat în momentul deposedării, prin violenţă a părţii vătămate de bunurile indicare iar sustragerea celorlalte bunuri din casa părţii vătămate se constituie într-o infracţiunea separată, de „furt calificat" prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., fiecare dintre aceste două infracţiuni fiind săvârşite în condiţiile recidivei postexecutorii prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) împotriva sentinţei penale nr. 608 din 11 martie 2011 a Judecătoriei Botoşani a declarat recurs inculpatul Ţ.G. care prin intermediul apărătorului a criticat-o ca nelegală şi netemeinică pentru motivele prezentate în practicaua prezentei hotărâri. S-a solicitat în principiu reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii ei ca urmare a reţinerii prevederilor art. 3201 C. proc. pen. şi a circumstanţelor atenuante facultative. De asemeni, s-a cerut menţinerea încadrării juridice pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Examinând recursul s-a constatat că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani din data de 17 mai 2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ţ.G. pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie" prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se în sarcina acestuia că, în ziua de 27 iulie 2009, în jurul orei 12:00, inculpatul a acostat-o pe partea vătămată C.G. pe drumul public din localitatea Călăraşi, judeţul Botoşani şi a deposedat-o prin acte de violenţă de suma de 7 lei, un pachet de ţigări şi o brichetă aflate în buzunarele pantaloni lor şi ale cămăşii, apoi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate, joc din care a sustras mai multe bunuri, fiind surprins în flagrant de către organele de poliţie, cauzând un prejudiciu de aproximativ 50 de lei, care a fost recuperat. Aşadar, intenţia iniţială a inculpatului avută înainte de exercitarea violenţelor, a fost aceea ca, prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, să sustragă bunuri aflate în posesia ei.
Cum în exercitarea acestei din urmă activităţi infracţionale, rezultatul nu a fost pe măsura aşteptărilor, şi cum ca efect al loviturilor primite victima rămăsese imobilizată, inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii, şi-a continuat activitatea infracţională prin deplasarea imediată la domiciliul ei, de unde a sustras mai multe bunuri. Activitatea ilicită desfăşurată, în ansamblul ei, aşa cum mai sus s-a reţinut că s-ar fi derulat, se circumscrie, sub aspect obiectiv şi subiectiv, infracţiunii de tâlhărie, care este una complexă, însă unică, incluzând în conţinutul ei constitutiv elementele infracţiunilor de lovire şi furt. S-a apreciat că, în mod greşit instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică.
Potrivit art. 3201 C. proc. pen. aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, ipoteză în care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Or, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor încă din faza de urmărire penală, ceea ce a justificat reţinerea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei. Apoi, conform art. 74 alin. (2) C. pen. pot fi reţinute drept circumstanţe atenuante facultative şi alte împrejurări decât cele expres prevăzute de lege. În speţă, inculpatul s-a prezentat în faţa autorităţilor judiciare, are un copil minor în întreţinere, concubina este din nou însărcinată, au o situaţie materială precară, împrejurări în care se apreciază că pot fi reţinute faţă de acesta şi circumstanţe atenuante facultative.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost admis recursul declarat de inculpat, a fost casată în parte sentinţa iar în rejudecare a fost condamnat inculpatul doar pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare (în loc de 5 ani şi 6 luni).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
Analizând cauza, înalta Curte constată că recursul formulat de către inculpatul Ţ.G. este inadmisibil, pentru următoarele motive:
Normele de procedură penală sunt de strictă şi imediată aplicare, fiind unanim acceptat caracterul activ al acestora, care trebuie examinat în raport cu data când se desfăşoară acţiunea procesuală faţă de care legea de procedură este activă.
Dispoziţiile art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 281 C. proc. pen. referitoare la competenţa după materie a curţii de apel, astfel încât la punctul 3 al textului de lege menţionat se arată că recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorie în primă instanţă se judecă la curtea de apel, ca instanţă de recurs, cu excepţia celor date în componenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Cum Decizia nr. 644 din 24 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca instanţă de recurs, este definitivă, nefiind una dintre hotărârile supuse recursului, rezultă că este inadmisibilă calea de atac promovată de către inculpatul Ţ.G.
În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Ţ.G. împotriva deciziei penale nr. 644 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 524/2012. Penal → |
|---|
