ICCJ. Decizia nr. 526/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 526/2012
Dosar nr.67288/3/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 867/F din data de 02 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a l-a penală a hotărât condamnarea inculpatului N.D. la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) C. pen. şi alin. (3) teza I şi art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În fapt, i s-a imputat inculpatului că în perioada august 2010-18 iunie 2011, în timp ce se afla în locuinţa sa, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale normale cu fiica sa M.D.E., în vârstă de 11 ani şi 9 luni, iar în data de 18 iunie 2011, în jurul orelor 06:00, a fost surprins de soţia sa N.E. în dormitorul locuinţei, întreţinând raport sexual normal cu fiica sa M.D.E.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, judecătorul fondului s-a raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă stabilite în textele incriminatoare reduse potrivit art. 3201 C. proc. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor ce decurge din agravantele reţinute, caracterul repetat al faptelor, de împrejurările în care acestea au fost comise, respectiv chiar în locuinţa familiei, în condiţiile în care în această locuinţă se mai aflau alţi cinci copii minori ai inculpatului, existând posibilitatea ca aceştia să surprindă abuzul, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat în privinţa minorului M.Ş.V., vârsta fragedă a victimei, dar şi nivelul de dezvoltare fizică al acesteia, partea vătămată având Constituţia corporală specifică unui copil, urmările produse şi cele care se pot produce, pericolul sporit al persoanei inculpatului care nu a ţinut cont de vârsta şi gradul de rudenie cu victima, punându-i în primejdie dezvoltarea ulterioară, în condiţiile în care avea obligaţia legală, dar mai ales morală de a o ocroti.
Astfel, instanţa având în vedere consecinţele vătămătoare ale faptelor asupra dezvoltării ulterioare a minorei şi trauma psihică cauzată acesteia impun în mod necesar acordarea unor despăgubiri băneşti, de natură a compensa cel puţin parţial prejudiciul moral suferit şi a realiza funcţia sancţionatorie a răspunderii civile delictuale, statuând în echitate, a obligat inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale, apreciind că această compensaţie este rezonabilă şi proporţională cu suferinţa ce i-a fost provocată.
Sentinţa a fost apelată de inculpat pentru motive de netemeinicie ce ţin de individualizarea pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă în raport cu atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat, în baza propriei evaluări a probatoriului cauzei, că prima instanţă a dat semnificaţia cuvenită criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind o pedeapsă într-un cuantum orientat spre mediu, având în vedere într-o măsură suficientă, atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârstă, antecedente penale), cât şi pericolul social concret al faptei pendinte pus în evidenţă de împrejurările şi modalităţile în care a acţionat asupra propriei fiice de 11 ani şi 9 luni, în locuinţa în care se aflau şi ceilalţi membri ai familiei, inclusiv alţi 5 copii minori, caracterul repetat al activităţii infracţionale, iar atitudinea inculpatului după săvârşirea faptelor, în sensul absenţei totale de empatie faţă de partea vătămată, conduc la ideea unei reinserţii sociale dificile.
Astfel că, pentru realizarea scopului pedepsei, instituit de art. 52 C. pen., punitiv şi coercitiv, cuantumul pedepsei este just cuantificat, neimpunându-se modificarea lui.
În consecinţă, Curtea, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.D.
În temeiul art. 381 C. proc. pen. s-a computat inculpatului prevenţia de la 24 iunie 2011 la zi şi s-a menţinut arestarea preventivă, în conformitate cu art. 350 C. proc. pen.
În virtutea art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul-inculpat, aflat în culpă procesuală, a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.D., criticând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi reducerea pedepsei de 16 ani, aplicată.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat N.D., întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât din punct de vedere al cuantumului acesteia cât şi a modalităţii de executare, nefiind identificate circumstanţe favorabile inculpatului.
Aşadar, Înalta Curte, reţine că, la individualizarea pedepsei de 16 ani închisoare ce a fost aplicată inculpatului, s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, inculpatul N.D. prin constrângere şi profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, a întreţinut raporturi sexuale normale cu fiica sa M.D.E., în vârstă de 11 ani şi 9 luni, persoana inculpatului, poziţia procesuală a acestuia, care a recunoscut fapta în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen., însă, scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse întru-un cuantum de 16 ani şi cu executarea în regim de detenţie.
Astfel, Înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate alte circumstanţe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală constant sinceră şi cooperantă, la soluţionarea cauzei a uzat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată inculpatului N.D. împotriva deciziei penale nr. 370/A din 08 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva deciziei penale nr. 370/A din 08 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iunie 2011 la 22 februarie 2012.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D. împotriva deciziei penale nr. 370/A din 08 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului N.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iunie 2011 la 22 februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 514/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
