ICCJ. Decizia nr. 540/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 540/2012
Dosar nr.1228/59/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 277/PI din 19 septembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.I. împotriva referatului D.N.A. din data de 25 iulie 2011.
A obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. 1228/59/2011, la data de 17 august 2011, petentul A.I. a formulat o plângere împotriva rezoluţiei emise în dosarul D.N.A. din data de 25 iulie 2011, motivând că serviciul teritorial Timişoara refuză să cerceteze plângerea sa penală, de la dosarul nr. 333/VIII/1/2011, de tentativă de omor, deşi această faptă este dovedită cu actele de la dosar.
Din actele de la dosar respectiv dosarul D.N.A., s-au reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la D.N.A. la data de 22 iulie 2011, petentul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului C.A.L., procuror la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie şi complicitate la infracţiunea de omor, motivând că este nemulţumit de modul în care procurorul a soluţionat o plângere penală formulată anterior de petent împotriva unor magistraţi.
Prin referatul din data de 25 iulie 2011, din dosarul nr. 333/VIII/1/2011, dosarul D.N.A. a dispus clasarea lucrării pe motiv că în petiţia sa petentul nu a descris fapte concrete care să impună efectuarea de cercetări şi verificări.
Potrivit prevederilor art. 2781 C. proc. pen, persoanele vătămate pot face plângere la judecător doar împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată.
În cauza de faţă s-a constatat că petentul a formulat plângere împotriva unui referat prin care s-a dispus casarea lucrării pe motiv că petentul nu a descris faptele care să impună efectuarea unor cercetări şi verificări. Din acest referata rezultat aşadar că nu a fost efectuată o cercetare penală care să justifice pronunţarea unei rezoluţii sau ordonanţe de netrimitere în judecată. S-a mai constată că prin Decizia nr. 57/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-un recurs în interesul legii a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV. În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 19 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 277/PI din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 543/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
