ICCJ. Decizia nr. 550/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 550/2012
Dosar nr. 6495/115/2006/a1
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 10 februarie 2012 pronunţată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul B.R. privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 508/2004."
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul B.R. a fost trimis în judecată de către D.I.I.C.O.T. – B.T. Caras Severin şi condamnat de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) raportata la art. 2 lit. b) pct. 16 din Legea nr. 39/2003 şi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 175 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Cauza se află în faţa instanţei de apel.
La termenul de judecată din data de 10 februarie 2012 inculpatul B.R. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. I) din Legea nr. 508/2004."
La solicitarea instanţei de a-şi preciza această cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, inculpatul a arătat că dispoziţiile legale amintite le consideră neconstituţionale deoarece încalcă prevederile art. 16, 21, 124 din Constituţia României.
Inculpatul a arătat că dispoziţiile legale criticate nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate şi creează inechitate între persoanele care sunt trimise în judecată pentru infracţiunii vamale, precizând că astfel de infracţiuni vamale nu pot exista în lipsa unui prejudiciu. Inculpatul B.R. a mai învederat faptul că aceste dispoziţii legale art. 12 alin. (1) lit. I) din Legea nr. 508/2004 sunt în contradicţie cu dispoziţiile codului vamal [(art. 234 alin. (3) din Legea nr. 86/2006)].
În soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Curtea a constatat că cererea de sesizare, cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de către inculpatul B.R., vizează într-adevăr o prevedere dintr-o lege în vigoare, este ridicată de către o persoană îndreptăţită să formuleze o astfel de cerere (inculpatul este parte în această cauză penală), iar prevederile legale ce formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din modul de redactare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (prezentat în scris şi susţinută oral în faţa instanţei) s-au desprins 2 aspecte:
1. Nemulţumirile inculpatului vizează cu precădere aspecte ce cad în competenţa puterii legislative, respectiv modul de redactare al actelor normative şi contradicţii existente între acte normative ce fac referire la infracţiunea de contrabandă, de care este acuzat inculpatul. Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă deoarece nu ţine de competenţa acestei din urmă jurisdicţii, modalitatea de reglementare şi incriminare a unor fapte penale. Este atributul puterii legislative de a elabora acte normative care să îndeplinească condiţiile de previzibilitate şi tot în sarcina acestei puteri stă şi obliga de a pune de acord eventualele contradicţii între acte normative.
2. Nemulţumirea inculpatului mai vizează şi faptul că este trimis în judecată pentru o infracţiune de contrabandă în varianta legislativă în vigoare la data săvârşirii, deşi cercetarea penală nu a dovedit existenţa vreunui prejudiciu cauzat statului. Acest aspect invocat de către inculpat reprezintă o apărare pe fond, iar nu o excepţie de neconstituţionalitate de această apărare urmând ca instanţa să ţină seama la soluţionarea pe fond a cauzei.
Instanţa a constatat că indicarea respectivului text de lege, art. 12 lit. l) din Legea nr. 508/2004 nu are legătură cu cauza în sensul invocat de către legiuitor în dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992. S-a apreciat că este rolul judecătorului cauzei de a analiza această legătură între textele de lege invocate şi cauza dedusă judecăţii, legătură care se desprinde dintr-o analiză atentă atât a argumentelor invocate de către parte cât şi a obiectului judecăţii.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal inculpatul B. R. a declarat recurs solicitând casarea încheierii, admiterea excepţiei şi sesizarea Curţii constituţionale cu excepţia invocată.
Înalta Curte a constatat că recursul a fost declarat în termen potrivit dispoziţiilor art. 186 pct. 4 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.R. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, examinând excepţia invocată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite, formal toate cerinţele de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă: priveşte o dispoziţie dintr-o lege care este în vigoare, că nu a fost examinată şi admisă de către Curtea Constituţională, este invocată de către o parte din proces şi are legătură cu cauza.
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa uni judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, verificând condiţiile expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite:
Astfel, dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. I) din Legea nr. 508/2004, nu şi-au încetat activitatea, iar până la această dată, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat printr-o decizie care să constate neconstituţionalitate acestor texte de lege, însă referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Braşov a apreciat că excepţia ridicată nu are legătură cu cauza în sensul invocat de către legiuitor în dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, apreciindu-se că este rolul judecătorului cauzei de a analiza această legătură între textele de lege invocate şi cauza dedusă judecăţii, legătură care se desprinde dintr-o analiză atentă atât a argumentelor invocate de către parte cât şi a obiectului judecăţii.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate rezultă, pe de o parte, necesitatea ca excepţia ridicată să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, iar pe de altă parte, să fie îndeplinită condiţia relevantei.
Sub aspectul condiţiei relevanţei se impune a se observa că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, fac referire la legi sau ordonanţe ori dispoziţii ale acestora care au legătură cu soluţionarea cauzei.
Înalta Curte constată că nu este îndeplinită şi cea de a treia condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv legătura cu cauza a dispoziţiilor legale vizate de excepţia de neconstituţionalitate.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva încheierii de şedinţă din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat B.R. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva încheierii de şedinţă din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 6495/115/2006/a1.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu intimaţilor inculpaţi D.S., D.Z., R.O., C.Z., D.D., C.S., S.V., I.I.D., L.G. şi S.M. în sume de câte 100 lei se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 558/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 548/2012. Penal → |
|---|
