ICCJ. Decizia nr. 560/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 560/2012
Dosar nr. 711/122/2011
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 258 din 8 iunie 2011, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de schimbare a încadrării juridice date prin rechizitoriu faptelor comise de inculpatul N.D.D., din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunile de tentativă la omor şi loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.D.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 758 din 14 aprilie 2009 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa de 8 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus prevenţia de la 3 februarie 2011 la zi.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit cu lungimea de 34 cm şi lungimea lamei de 21,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Giurgiu.
Conform art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 şi urm. C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul clinic de urgenţă Dr. B.A. şi s-a dispus obligarea inculpatului către aceasta la plata sumei de 6562 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, pe baza probatoriilor administrate, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul şi partea vătămată C.S.A. au trăit în concubinaj începând cu anul 2006, din această relaţie rezultând minora N.P.C., în vârstă de 4 ani.
La sfârşitul lunii ianuarie 2011, cei doi concubini s-au despărţit, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, partea vătămată mutându-se împreună cu minora la mama sa, C.M., în comuna Vărăşti, sat Obedeni, judeţul Giurgiu.
În ziua de 1 februarie 2011 după o discuţie violentă, la telefon, cu concubina sa, inculpatul a luat din locuinţă un cuţit cu o lungime de 34 cm, pe care l-a ascuns sub giacă şi a mers la locuinţa mamei acesteia.
În jurul orelor 10.30, inculpatul a ajuns acolo şi, în camera în care se aflau concubina sa, fiica minoră şi mama concubinei, Ie-a adresat cuvinte injurioase şi ameninţări că le omoară („.. vă omor, .. vă fac varză .."). C.M. a încercat să-l liniştească, însă inculpatul a scos cuţitul din geacă şi a înjunghiat-o în zona hemitoracelui stâng. El s-a îndreptat apoi spre concubina sa, C.S.A., care se urcase în pat şi se apăra cu o pernă, încercând de două ori să o înjunghie în zona abdominală. Inculpatul a reuşit, în aceste condiţii, doar să o rănească în regiunea coapsei stângi.
Deoarece C.M. a reuşit să fugă în altă cameră, strigând după ajutor, inculpatul a venit după ea şi a prins-o de păr, apoi, cu acelaşi cuţit, i-a mai aplicat o lovitură în zona latero-cervicală dreapta şi în braţul drept. C.S.A. a reuşit să iasă din casă, strigând după ajutor, iar inculpatul s-a speriat şi a fugit, fiind văzut de martorii U.V., B.T. şi G.A.
Victimele au fost transportate în scurt timp la Spitalul Clinic de urgenţă Dr. B.A., unde au fost internate şi li s-a acordat tratament medical, fiind necesare intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Inculpatul a recunoscut iniţial săvârşirea infracţiunii, pentru ca în declaraţiile ulterioare, inclusiv în fata instanţei, să susţină că îşi aminteşte doar că a lovit-o cu cuţitul pe C.M., nu şi pe concubina sa.
De asemenea, în primele declaraţii a arătat că a luat cuţitul la el cu intenţia de „a se răzbuna”, iar apoi că a dorit doar să le sperie pe cele două femei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel motivat inculpatul, care a formulat următoarele critici:
În mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., deşi el a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, fiind vorba despre tentativă, fapta nu se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, astfel încât dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., sunt incidente;
Instanţa de fond ar fi trebuit să admită cererea de schimbare a încadrării juridice, nefiind vorba despre tentativa de omor asupra a două persoane, partea vătămată C.S. A. a declarat că inculpatul nu a intenţionat să o omoare, iar rana produsă nu i-a pus viaţa în primejdie;
- sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 74 lit. b) şi c) C. pen., având în vedere stăruinţa depusă de inculpat pentru a înlătura rezultatul faptelor sale, el reluând convieţuirea cu C.S.A., în interesul copilului lor minor, care este grav bolnav.
Prin decizia penală nr. 280 din 23 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respins, ca nefundat, apelul inculpatului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a reţinut următoarele, în contextul criticilor formulate:
În mod corect instanţa de fond nu a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 320 C. proc. pen.
Potrivit alin. (2) al textului, acesta devine aplicabil „doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei ..”.
Or, în declaraţia dată în fata tribunalului la termenul de judecată de la 11 mai 2011, acesta a declarat că nu a intenţionat să ucidă victimele, a luat cuţitul doar pentru a le speria, nu-şi mai aminteşte nimic despre agresarea concubinei sale, nu Ie-a ameninţat că le omoară din răzbunare. El a negat parţial săvârşirea faptelor şi mai ales intenţia infracţională, a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, despre care a declarat că „nu au fost obţinute prin presiuni” asupra sa şi în general a căutat să-şi diminueze responsabilitatea. Nu a fost vorba despre o recunoaştere integrală, clară şi necondiţionată a faptelor, care s facă incidente prevederile art. 3201 C. proc. pen.
De altfel, inculpat, prin avocat, a solicitat instanţei audierea celor două, victime ale agresiunii, astfel încât inaplicabilitatea art. 3201 C. proc. pen., este evidentă.
În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice, această solicitare a fost în mod corect respinsă de către instanţa de fond.
Intenţia apelantului inculpat, pe care a şi încercat să o transpună în practică, de a le ucide pe cele două femei, rezultă cu claritate din ansamblului materialului probator.
În legătură cu victima C.S.A., concubina inculpatului, aceasta a arătat în mod constant pe parcursul urmăririi penale, că atitudinea inculpatului denotă intenţia de a-i suprima viaţa. El a încercat, în două rânduri, să o înjunghie în abdomen, iar datorită faptului că victima s-a urcat pe pat şi s-a apărat cu o pernă, a reuşit să o rănească doar în zona coapsei.
Faptul că ulterior victima, rămasă singură să aibă grijă de copilul bolnav pe care îl are cu inculpatul, şi-a nuanţat susţinerile, a fost apreciat în mod corect de către instanţa de fond, care a reţinut intenţia certă a inculpatului de a le ucide pe ambele femei.
În fine, dispoziţiile art. 74 lit. b) şi c) C. pen., nu sunt incidente în cauză. Nu s-a dovedit vreo stăruinţă a inculpatului în înlăturarea rezultatelor infracţiunii, iar în privinţa atitudinii ulterioare comiterii faptei, este semnificativ că el a fugit şi s-a ascuns două zile, fiind convins să se predea de către tatăl său.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea de Apel a reţinut că sancţiunea de 8 ani închisoare nu poate fi în nici un caz considerată ca prea severă, în raport de gravitatea faptelor, urmările produse şi statutul de recidivist al inculpatului, condamnat anterior tot pentru o infracţiune de violenţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.D.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 172 C. proc. pen.
S-a arătat astfel că în mod greşit s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., că faptele comise de inculpat au fost greşit încadrate în drept în dispoziţiile art. 176 C. pen., în realitate fiind vorba despre o tentativă la omor şi o infracţiune de loviri sau alte violente, ambele aflate în concurs real.
De asemenea, s-a solicitat aplicarea art. 74 lit. b) şi c) C. pen., invocând stăruinţa depusă de inculpat pentru a înlătura rezultatele faptelor sale, precum şi împrejurarea că după comiterea acestora, s-a prezentat în faţa organelor de anchetă, înţelegând să răspundă pentru faptele săvârşite.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
În ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., cu referire la încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat, Curtea constată că din materialul probator administrat în cauză rezultă că la data de 1 februarie 2011, în aceleaşi împrejurări, inculpatul N.D.D. a agresat părţile vătămate C.S.A. (concubina sa) şi C.M. (mama acesteia), aplicând acesteia din urmă o lovitură cu cuţitul în zona hemitoracelui drept (iar mai apoi în zona latero-cervicală dreapta şi braţul drept), iar concubinei sale, lovituri în zona coapsei stângi, ce fuseseră însă deviate de victimă cu ajutorul unei perne.
Din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi apel rezultă că inculpatul a acţionat cu premeditare, înarmându-se în prealabil cu un cuţit, ameninţându-le totodată pe ambele victime anterior agresării că „vă omor pe amândouă, vă fac varză”.
Pe de altă parte, pentru stabilirea intenţiei cu care inculpatul a acţionat prezintă mai puţină importanţă numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit în actele medico-legale ori dacă s-a precizat sau nu împrejurarea că leziunile au pus în primejdie viaţa victimelor.
Ţinând seama de numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimelor, de zonele vizate, de aptitudinea obiectului vulnerant de a produce leziuni cu caracter letal, rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea acestuia, ceea ce caracterizează intenţia directă, ca formă de vinovăţie pentru infracţiunea de omor.
În consecinţă, corect s-a reţinut în cauză că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei prevăzute de art. 174 şi 176 lit. b) C. pen., astfel încât primul motiv de recurs formulat de inculpat este nefondat.
În ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu referire la neaplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Curtea constată că aceste dispoziţii de favoare nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
Este adevărat că în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de omor deosebit de grav în forma tentativei, iar nu în formă consumată, însă această împrejurare este lipsită de relevanţă, căci prin excluderea instituită prin art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., s-au avut în vedere anumite infracţiuni care, prin sancţiunea instituită în textul incriminator, relevă un grad de pericol social generic deosebit de ridicat.
În acest sens, dincolo de imperfecţiunea reglementării din alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., este evident că excluderea are în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită; or, potrivit art. 141 C. pen., prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înţelege pedeapsa prevăzută de lege în textul care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În consecinţă, chiar dacă inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor deosebit de grav, aceasta nu reprezintă decât o formă a infracţiunii excluse de plano de la beneficiul art. 3201 C. proc. pen., relevantă fiind doar sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea în formă consumată (detenţiunea pe viaţă alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani).
În fine, în ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că în cauză s-au dat efecte corespunzătoare tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând motive care să justifice o diminuare a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.
În acest sens, Curtea constată că faptele comise de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, dedus din modalitatea în care acesta şi-a conceput şi realizat activitatea infracţională (acţionând cu premeditare, urmărind şi prevăzând posibilul rezultat letal al actelor sale), în condiţiile în care inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală (fiind anterior condamnat tot pentru o infracţiune de violenţă, pentru care a beneficiat de clemenţă în ce priveşte executarea pedepsei).
Împrejurarea că după comiterea faptei inculpatul ar fi încercat o bună relaţionare cu una dintre victime (concubina sa) nu este suficientă pentru a constata incidenţa circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen., după cum invocarea stării de sănătate a fiicei sale minore, rezultate din convieţuirea inculpatului cu victima este cel puţin imorală, în condiţiile în care, prin fapta comisă, acesta a tins la suprimarea vieţii mamei acestui copil.
În ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatului, chiar dacă aceasta a fost relativ sinceră (el recunoscând o parte din actele comise şi necontestând în mod expres pe celelalte), Curtea constată că luarea în considerare a sincerităţii unui inculpat, ca şi circumstanţă atenuantă judiciară, rămâne la latitudinea instanţei investite cu soluţionară cauzei, care urmează a aprecia conduita procesuală a inculpatului în contextul celorlalte circumstanţe reale şi personale.
Or, din această perspectivă, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor comise şi de persoana inculpatului (care se dovedeşte a fi una extrem de violentă), Curtea apreciază că nu se impune reţinerea vreunei circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât în speţă sunt incidente şi dispoziţiile legale privind starea de recidivă, ceea ce ar lipsi de efecte obligatorii eventualele asemenea circumstanţe.
De altfel, pedeapsa aplicată inculpatului pentru faptele comise, de 8 ani închisoare, este oricum orientată către minimul special, pedeapsa de executat, de 9 ani închisoare, fiind rezultatul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de care inculpatul a beneficiat anterior.
În consecinţă, recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu deducerea prevenţiei la zi şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) c. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul N.D.D. împotriva deciziei penale nr. 280 din 23 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 februarie 2011 la 23 februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 23 februarie 2012. |
| ← ICCJ. Decizia nr. 562/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 558/2012. Penal → |
|---|
