ICCJ. Decizia nr. 588/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 588/2012
Dosar nr. 7654/1/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 iunie 2011 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care se solicita recunoaşterea sentinţei penale din 10 mai 2010 a Tribunalului Landului Viena pentru cauze penale, pronunţată în Dosarul nr. 111Hv35/10W, privind pe cetăţeanul român C.M.F. şi transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Pentru soluţionarea cauzei s-au depus următoarele acte:
- adresa Direcţiei Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din Ministerul Justiţiei (fila 8 d.u.p.) la care sunt ataşate:
- declaraţia de consimţământ a persoanei transferabile (fila 11 d.u.p.);
- adresa din 9 martie 2011 şi referatul privind situaţia familială şi socială a condamnatului, ambele emise de Ambasada României la Viena (filele 10, 12 d.u.p.);
- copie în traducere autorizată a sentinţei de condamnare (filele 48-60 d.u.p.);
- extras de legislaţie penală austriacă incidentă în cauză (filele 61-72 d.u.p.);
- adresele Ministerului Administraţiei şi Internelor referitoare la identificarea persoanei transferabile (fila 7 d.u.p.).
Prin sentinţa penală nr. 347 din 29 iulie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut sentinţa penală din 10 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Landului Viena în Dosarul nr. 111Hv35/10W privind pe cetăţeanul român C.M.F.
A dispus transferarea condamnatului C.M.F. într-un penitenciar din România în vederea continuării pedepsei de 5 ani închisoare, din care s-a dedus perioada executată, de la 20 februarie 2010 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală din 10 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Landului Viena în Dosarul nr. 111Hv35/10W, rămasă definitivă, cetăţeanul român C.M.F., a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav prin efracţie, parţial finalizat, parţial rămas în faza de tentativă, prev. de art. 127, 128 alin. (1) pct. 4, art. 129 pct. 1, art. 130 şi art. 15 C. pen. austriac, tentativă de constrângere, prev. de art. 15, art. 105 şi vătămare corporală, prev. de art. 83 alin. (1) din acelaşi cod.
S-a reţinut că în perioada 3 martie 2008 - 1 septembrie 2009, persoana transferabilă a sustras şi în alt caz a încercat să sustragă bunuri mobile de la diferite persoane (telefoane, bijuterii, ceasuri, ş.a.), iar la data de 20 februarie 2010 a ameninţat cu un cuţit şi apoi a lovit pe partea vătămată A.O.D. pentru a o sili să-i restituie o cantitate de aur.
Curtea a mai reţinut că persoana transferabilă a fost arestată pe teritoriul austriac la 20 februarie 2010 şi în prezent se află încarcerat în Penitenciarul Sonnberg.
Deliberând asupra solicitării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi având în vedere actele dosarului, Curtea a constatat realizate exigenţele impuse de art. 131 şi art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana condamnată C.M.F.
Recursul este nefondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Analizând actele şi lucrările dosarului, se constată că instanţa fondului, în mod corect, deliberând asupra solicitării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a constatat realizate exigenţele impuse de art. 131 şi art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată şi republicată.
Astfel:
- persoana transferabilă este cetăţean român;
- hotărârea de condamnare este definitivă, iar condamnatul are mai mult de 6 luni de executat în continuare, din pedeapsa aplicată;
- transferul a fost consimţit la 1 martie 2011 prin declaraţie olografă;
- faptele pentru care a fost pronunţată condamnarea de către autorităţile judiciare austriece sunt incriminate şi în legislaţia penală română în art. 208-209 alin. (1) lit. i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 194 alin. (1) C. pen., pedepsele fiind cuprinse între 3 şi 15 ani.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de persoana condamnată nu este fondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată C.M.F. împotriva sentinţei penale nr. 347 din 29 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 594/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 585/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
