ICCJ. Decizia nr. 568/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 568/2012

Dosar nr.2448/111/2009

Şedinţa publică din 23 februarie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 242/P din 28 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei M.V., din infracţiunea de deţinere de mărfuri-pirat în scopul utilizării prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice în scop comercial şi închiriere de asemenea mărfuri prevăzuta de art. 139⁶ alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996 în infracţiunea prevăzuta de art. 139⁶ alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., texte în baza cărora a fost condamnată la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 139⁹ din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpata pentru comiterea infracţiunii de reproducere neautorizata pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator la o pedeapsa de 200 lei amenda penala

În baza art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 2 ani 3 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia acesteia asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii

În baza art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. şi art. 139 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata a fost obligată inculpata să plătească părţii civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 194 lei cu titlu de despăgubiri civile şi s-au respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins pretenţiile părţii civile M.C. ca neîntemeiate

În baza art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. şi art. 139 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata a fost obligată inculpata să plătească părţii civile A.S.I. suma de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile şi respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate

În baza art. 118 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. s-a dispus confiscarea speciala a următoarelor bunuri 72 discuri optice tip CD şi DVD, unitate centrala PC cu DVD Writer, 3 hard disk-uri marca W.D., 2 hard disk-uri marca S., 2 hard disk-uri marca M., enumerate în dovezile de ridicare şi aflate la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Bihor.

În baza art. 139 alin. (14) lit. c) şi alin. (15) din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata s-a dispus distrugerea celor 72 discuri optice tip CD şi DVD reprezentând copii efectuate ilegal, pe cheltuiala inculpatei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis în 12 martie 2009 în dosarul nr. 156/P/2007 a fost trimisa în judecata inculpata M.V. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 139⁶ alin. (2), (3) şi (4), respectiv art. 139⁹ din Legea nr. 8/1996 republicata, reţinându-se ca în fapt, în calitate de administrator al SC I. SRL Ineu a deţinut mărfuri pirat în scopul utilizării prin comunicare publica, programe pentru calculator fără licenţe de utilizare din partea producătorilor.

În cauza, s-au constituit părţi civile companiile M.C. şi A.S.I. cu suma de 8.755,5 euro, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România cu suma de 1.940,79 lei.

Inculpatei i s-a adus la cunoştinţa punerea sa sub învinuire pentru comiterea acestor infracţiuni, însă ulterior nu s-a mai prezentat în faţa organelor de urmărire penala. Ulterior, în faţa instanţei, aceasta s-a prezentat la fiecare termen de judecata şi a dat declaraţie în cauza.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

În cursul lunii martie 2007, organele de politie din localitatea Ineu jud. Bihor, au constatat ca în imobil funcţionează un club de internet în care erau circa 15 clienţi. Potrivit raportului întocmit cu aceasta ocazie, s-a atras atenţia responsabilului clubului, identificat ca fiind S.L., fiul inculpatei M.V., sa „legalizeze activitatea" în condiţiile în care acesta a refuzat sa dea orice detalii cu privire la încasarea sumelor de bani din funcţionarea acestui club.

Ulterior, în data de 27 aprilie 2007, a avut loc un nou control al organelor de politie la aceasta locaţie, inculpata M.V. pretinzând ca acel club de internet aparţine SC I. SRL Ineu iar ea este administratorul acestei societăţi. Şi de aceasta data s-a constatat ca în incinta clubului de internet al societăţii funcţionează mai multe unităţi de calculator folosite de către clienţi.

Potrivit actului constitutiv depus la Ministerul Justiţiei în vederea eliberării certificatului de înregistrare, sediul social al SC I. SRL era stabilit în Ineu, însă certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a fost eliberat de abia în 04 mai 2007.

Au fost solicitate inculpatei M.V. licenţele pentru utilizarea programelor instalate pe calculatoare, însă aceasta nu Ie-a putut prezenta. De asemenea, organele de control au constatat ca discurile optice aflate în aceeaşi locaţie nu prezentau însemnele unor produse originale, astfel încât s-a procedat la ridicarea a 7 hard disk-uri şi 72 de discuri optice.

Din raportul de constatare tehnic-ştiinţifica din 10 ianuarie 2008 efectuat de către Oficiul Român pentru Drepturile de autor a rezultat că hard disk-urile examinate conţin reproduse atât programe ce necesita acordul titularilor de drepturi pentru reproducere, cât şi programe ce funcţionează în regim freeware/shareware, adică pentru instalarea şi stocarea cărora nu se impune solicitarea acordului titularilor şi nici nu este nevoie de achiziţionarea unei licenţe în acest sens. Printre aceste programe identificate pe hard disk-urile examinate au fost identificate următoarele produse soft pentru instalarea şi stocarea cărora se impunea achiziţionarea de licenţe.

De asemenea, pe discurile optice examinate au fost identificate un număr de 775 produse pirat opere muzicale, 14 opere audiovizuale pirat, 21 programe pentru calculator pirat, precum şi unele înregistrări personale ce nu fac obiectul legislaţiei privind dreptul de autor.

Inculpata a arătat în declaraţia sa ca, la data efectuării controlului organelor de politie, în clubul de internet erau câţiva copii ce probau calculatoarele ce urmau sa fie folosite ulterior, întrucât clubul nu era încă deschis oficial. „Erau circa 10 copii, pe câţiva dintre ei i ştiu personal, iar ceilalţi ştiu ca sunt din sat. Nu eu i-am chemat pe copii ci veniseră aşa, auzind muzica, însă printre ei erau şi doi de la care am împrumutat două calculatoare pentru ca nu aveam destule la firma. Poliţia m-a întrebat de licenţe, însă întrucât firma nu era deschisa încă, eu neintrând în posesia actului constitutiv, nu aveam nici licenţele pentru programele de calculator.. ulterior controlului eu nu am mai achiziţionat licenţele pentru ca nu am mai deschis internet cafe-ul. Precizez ca aceste calculatoare s-au încercat la I. circa o luna de zile dar copiii au folosit până în acea seara doar programul Linux". Inculpata a mai arătat ca realizarea reţelei de calculatoare a fost efectuata de către „un băiat pe care l-am găsit prin ziar, prin serviciul publicitate.. acelaşi băiat a instalat şi mai multe jocuri.. nu mai ţin minte cum îl cheamă şi nici nu mai ştiu exact cum l-am găsit, număr de telefon sau adresa".

De altfel, inculpata a mai arătat explicit ca nu recunoaşte comiterea infracţiunilor ce i se imputa prin actul de sesizare.

Însă, aceasta poziţie nu a fost susţinuta şi de ansamblul probator administrat în prezenta cauza.

Potrivit art. 139⁶ alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amenda oferirea, distribuirea, deţinerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum şi deţinerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice, iar când aceste fapte sunt săvârşite în scop comercial, pedeapsa este de la 3 la 12 ani închisoare. Or, aşa cum a recunoscut chiar inculpata clienţii din internet cafe-ul respectiv veneau „auzind muzica", deci în condiţiile în care s-a stabilit fără urma de îndoiala ca operele muzicale identificate pe discurile optice erau opere pirat, deţinerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publica realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de mai sus. De altfel, latura obiectiva a infracţiunii s-a realizat şi prin distribuirea unor asemenea opere pirat. Din declaraţia martorei M.G. rezulta ca inculpata a chemat o persoana rămasa necunoscuta pentru a instala programul de operare atât pe calculatoarele proprii cât şi pe cale aparţinând unor cunoscuţi, fără a avea licenţele necesare. Deci deţinerea discurilor optice pe care erau stocate programele de operare piratate avea ca şi scop distribuirea de asemenea mărfuri. Instanţa reţine ca inculpata nu a prezentat nicio justificare pentru deţinerea unui număr atât de mare de discuri optice pe care erau instalate programe pirat.

În condiţiile în care aceste produse pirat erau deţinute la sediul unei societăţi comerciale, tribunalul a reţinut ca este realizata şi condiţia privind scopul comercial prevăzut de alin. (3) al art. 139⁶ din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata, însă nefiind dovedit ca mărfurile pirat erau închiriate sau oferite spre închiriere, tribunalul a proceda la schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii doar a alin. (2) şi (3) de la art. 139⁶ din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, tribunalul a reţinut că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 139⁹ din Legea nr. 8/1996 care prevede ca constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 4 ani sau cu amenda reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea interna. Potrivit raportului de constatare tehnic-ştiinţifica din 10 ianuarie 2008, pe unităţile de calculator depistate la sediul clubului de internet cafe erau instalate ca program de operare W., pentru ca cărui instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea este necesara obţinerea titularului drepturilor de autor, prin achiziţionarea licenţei. Aşa cum a rezultat din poziţia inculpatei, aceasta nu a achiziţionat până la data controlului aceste licenţe întrucât nu cunoştea ca are aceasta obligaţie.

La stabilirea pedepselor pentru fiecare din aceste infracţiuni, tribunalul a ţinut cont de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) începând cu limitele de pedeapsa prevăzute în legea speciala, cât şi de gradul de pericol social constatat reflectat de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, de urmarea produsa, precum şi de persoana şi conduita inculpatei. Astfel, tribunalul a reţinut că modul şi mijloacele de săvârşire nu pot caracteriza faptele ca prezentând un grad de pericol exagerat, nefiind vorba nici pe departe de acţiuni însemnate de reproducere, distribuire sau promovare a produselor pirat. De asemenea, nici împrejurările concrete în care au fost comise faptele şi nici persoana inculpatei cu perspective reale de reintegrare sociala, nici conduita sa după săvârşirea infracţiunilor nu au putut caracteriza faptele sale ca prezentând un grad de pericol social ridicat.

Ca atare, tribunalul, reţinând conduita buna a inculpatei înainte de comiterea infracţiunilor, precum şi comportarea sa în cursul procesului penal constând în prezentarea în faţa instanţei, a reţinut circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), urmând a reduce pedepsele stabilite sub minimul special prevăzut de lege.

Faţă de cele de mai sus, tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatei M.V. din infracţiunea de deţinere de mărfuri-pirat în scopul utilizării prin comunicare publica la punctele de lucru ale persoanelor juridice în scop comercial şi închiriere de asemenea mărfuri prevăzuta de art. 139⁶ alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996 în infracţiunea prevăzuta de art. 139⁶ alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., texte în baza cărora a condamnat-o la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa 3 luni închisoare, iar în baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Apreciind ca scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 2 ani 3 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia acesteia asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Sub aspectul laturii civile, tribunalul a reţinut că pretenţiile părţilor civile sunt justificate doar în parte. Astfel, sumele precizate de către acestea ca reprezentând cuantumul prejudiciului suferit prin piratarea operelor muzicale sau a programelor de calculator sunt rezultatul unui calcul greşit.

Tribunalul a reţinut că pe de o parte, părţile civile au calculat prejudiciul fără a scădea din contravaloarea fiecărui produs costurile de producţie pe care ar fi trebuit sa le suporte în cazul în care ar fi difuzat acele CD-uri sau DVD-uri (pentru exemplificare, s-a arătat că atunci când un infractor reproduce fără drept pe un compact disc o bucata muzicala şi apoi comercializează acel CD, titularul de drepturi nu este prejudiciat cu întreaga contravaloare a unui compact disk original câtă vreme infractorul a suportat costul CD-ului neînregistrat, precum şi costul înregistrării - energie electrica, uzura morala a unităţii de calculator, etc), iar nu părţile civile. Or, a fost evident ca inculpatul nu poate fi obligat sa plătească părţilor civile şi sumele pe care aceştia nu le-au cheltuit niciodată. Inculpatul nu a sustras nişte produse originale din patrimoniul părţilor civile pentru a fi obligat pur şi simplu la plata echivalentului acestor produse. Părţile civile au fost prejudiciate doar cu contravaloarea drepturilor de autor, iar nu şi cu contravaloarea suportului disc optic sau cu contravaloarea manoperei de înregistrare ori a coperţii, etc.

Tribunalul a reţinut că părţile civile tind prin constituirile formulate sa se îmbogăţească fără justa cauza în detrimentul inculpatului. Invocarea prevederile art. 139⁶ alin. (6) teza a doua din Legea nr. 8/1996 în susţinerea pretenţiilor formulate este complet eronata. Textul legal amintit stabileşte modalitatea de calcul pentru stabilirea caracterului calificat sau nu al faptei, iar nu pentru calcularea prejudiciului. în nici un caz acest text de lege nu ar putea fi interpretat în sensul în care ar conduce la crearea unor situaţii absurde de genul celei arătate, adică la obligarea inculpatului la plata unor sume mai mari decât cuantumul prejudiciului suferit de către părţile civile.

Pe de alta parte, tribunalul a considerat ca este eronat raţionamentul părţilor civile care considera ca ori de cate ori un infractor „piratează" un număr de CD-uri cu conţinut muzical, software, etc., prejudiciul rezultat îl constituie echivalentul sumei preţului acelor CD-uri originale. Acest raţionament ar fi valabil daca ar fi adevărat ca acei cumpărători ar fi achiziţionat cu certitudine produsele piratate în lipsa ofertei infractorului. Or, aceasta premisa este complet falsă. Nu este un secret ca fenomenul pirateriei drepturilor de autor este major în acele tari sau regiuni geografice în care puterea de cumpărare al cetăţenilor este scăzuta astfel încât aceştia îşi permit cu dificultate achiziţia unor asemenea produse. Aceasta înseamnă ca o parte a celor care îşi doresc produsele vizate nu vor fi în măsura sa plătească preturile produselor originale, iar faptul ca îşi cumpăra produse piratate nu poate prejudicia în nici un fel titularii drepturilor de autor. Dimpotrivă, daca tribunalul s-ar fi referit la producătorii de software, s-a reţinut că prin folosirea unui produs piratat, utilizatorul devine oarecum dependent sub aspect subiectiv şi atunci când îşi va permite financiar sa îşi cumpere un produs original, îl va prefera evident pe cel cu care este deja obişnuit.

Tribunalul a reţinut ca fiind dincolo de orice îndoiala necesitatea protejării proprietăţii intelectuale şi, totodată, necesitatea combaterii pirateriei, însă în nici un caz obţinerea obligării autorilor unor asemenea fapte la plata unor sume exorbitante, fără legătura cu cuantumul real al prejudiciului suferit nu poate face parte din arsenalul acestei lupte, instanţele judecătoreşti fiind chemate sa stabilească un echilibru intre părţi.

Ca atare, tribunalul a cenzurat pretenţiile formulate şi ţinând cont de toate împrejurările cauzei, de amplitudinea faptelor inculpatului, de condiţiile economice generale în care au fost comise acestea, numărul produselor piratate, va dispune după cum urmează:

În baza art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. şi art. 139 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata a fost obligată inculpata să plătească părţii civile Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 194 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând 10% din suma totala solicitata şi s-au respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins pretenţiile părţii civile M.C. ca neîntemeiate.

În baza art. 14, 15 şi 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. şi art. 139 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 modificata şi completata a fost obligată inculpata să plătească părţii civile A.S.I. suma de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 10% din suma solicitata, şi s-au respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva hotărârii penale mai sus arătate a formulat apel inculpata M.V. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei apelate şi ca urmare a reanalizării probaţiunii să se dispună achitarea ei în baza art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative.

În motivarea apelului în faţa instanţei de apel, inculpata prin apărătorul său desemnat din oficiu a arătat că fapta a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, inculpata înfiinţând la insistenţele fiului ei o societate comercială pentru a da posibilitatea ca tinerii din sat să se adune la un club de internet; la data efectuării controlului societatea nu era înfiinţată însă în prezent inculpata a depus diligente şi a obţinut licenţa necesară programelor pentru calculator.

Prin Decizia penală nr. 61/A din 13 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respins ca nefondat apelul inculpatei.

Examinând hotărârea apelată din oficiu şi prin prisma motivelor invocate curtea în baza art. 378 C. proc. pen. Curtea de Apel reţine că aceasta este legală şi temeinică, în mod corect prima instanţă reţinând situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii şi a stabilit vinovăţia inculpatei pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză.

Astfel, la dosarul cauzei se găsesc o serie de probe proces-verbal încheiat cu ocazia controlului organelor de poliţie în cursul lunii martie 2007 din care rezultă că în imobilul din localitatea Ineu funcţionează un club de internet, proces-verbal de control încheiat în data de 27 aprilie 2007 din care rezultă că în incinta aceluiaşi club de internet funcţionează mai multe unităţi de calculator folosite de către clienţi, procesele-verbale de ridicare a 7 hard disk-uri şi 72 de discuri optice, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor din care rezultă cu certitudine că inculpata a deţinut la sediul societăţii sale comerciale SC I. SRL Ineu produse pirat care erau închiriate sau oferite spre închiriere şi totodată că la sediul clubului de internet erau instalate pe calculatoare ca programe de operare pentru a cărui instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea este necesară obţinerea licenţei de autorizare.

Susţinerea inculpatei potrivit căreia nu se consideră vinovată de comiterea faptelor reţinute în sarcina sa întrucât nu a ştiut că este necesară licenţă pentru programe nu poate fi primită, necunoaşterea legii neabsolvind-o pe aceasta de răspunderea penală în condiţiile în care Legea nr. 8/1996 a fost publicată în M. Of. şi putea fi cunoscută de aceasta. De asemenea nu are relevanţă nici împrejurarea că la data realizării primului control inculpata nu avea firma constituită câtă vreme din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta a deţinut discurile şi programele piratate în scop comercial, iar potrivit art. 139⁶ alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 se sancţionează doar deţinerea de astfel de produse pirat nefiind necesar să se facă dovada că acestea erau închiriate sau oferite spre închiriere.

Acesta este şi motivul pentru care prima instanţă a şi dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzute şi pedepsită de art. 139⁶ alin. (2), (4) şi (3) din Legea nr. 8/1996 care a fost reţinută în sarcina inculpatei apelante prin rechizitoriu în infracţiunea prevăzută şi pedepsită doar de alin. (2) şi (3) ale art. 139⁶ din Legea nr. 8/1996.

De asemenea instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatei atât sub aspectul naturii şi cuantumului naturii acestora cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, prima instanţă a avut în vedere că inculpata nu are antecedente penale, că a avut o atitudine de colaborare în cursul procesului penal constând în prezentarea în faţa instanţei, motive pentru care a şi reţinut în favoarea acesteia circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi a redus pedepsele stabilite sub minimul special stabilit de lege.

În ceea ce priveşte cererea inculpatei de achitare a sa în baza art. 10 alin. (1) lit. b¹) C. proc. pen. pentru motivele arătate mai sus, Curtea consideră că aceasta este nefondată întrucât nu se poate spune că faptele săvârşite de inculpată au adus o atingere minimă a valorilor sociale apărate de Legea nr. 8/1996 - drepturile de autor - şi că ele sunt în mod vădit lipsite de importanţă.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social Curtea a ţinut seama de art. 18¹ alin. (2) C. pen. reţinând că inculpata prin fapta sa a adus prejudicii părţilor civile M.C. şi A.S.I., precum şi de împrejurarea că aceasta nu a recunoscut decât parţial comiterea faptelor încercând să justifice săvârşirea acestora prin necunoaşterea legii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata M.V., criticând-o cu privire la greşita condamnare a acesteia, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ prev. de art. 91 C. pen. întrucât fapta nu prezintă pericol social.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care formal acestea se încadrează, respectiv art. 385⁹ pct. 13 şi 18 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 27 aprilie 2007, cu ocazia unui control efectuat de lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Bihor, s-a descoperit că în comuna Ineu funcţionează în fapt un club de internet, în care se găseau 6 calculatoare, pentru care nu au putut fi prezentate licenţele necesare utilizării programelor instalate.

Cu aceeaşi ocazie, au fost descoperite şi 72 de discuri optice (CD şi DVD), pe care erau înscrise cu marker diferite titluri de opere cinematografice, muzicale şi programe pentru calculator.

Procedându-se la verificarea bunurilor ridicate în vederea cercetărilor (hard-disc-urile calculatoarelor şi cele 72 discuri optice), s-a constatat pe de o parte că pe hard-disc-uri sunt reproduse programe pentru calculator, care necesită acordul titularilor de drepturi pentru reproducere, iar pe discurile optice se găsesc produse pirat (videograme şi opere muzicale).

Cu ocazia controlului, inculpata a refuzat să prezinte documentele de achiziţie şi licenţele pentru produsele găsite, susţinând în mod neadevărat că acestea ar fi fost instalate de pe internet.

Inculpata a încercat să acrediteze ideea că la data controlului societatea sa nu era încă înregistrată, astfel încât nu poate fi vorba despre o activitate comercială; în plus, nu toate calculatoarele îi aparţineau (parte din ele provenind de la copiii din sat), că discurile optice găsite nu-i aparţineau (ci erau tot ale copiilor ), că nu are nicio pregătire în domeniul calculatoarelor şi de aceea nu ştie ce fel de programe erau instalate.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, necunoaşterea legii nu poate servi ca temei pentru înlăturarea răspunderii penale, după cum lipsa cunoştinţelor în domeniu nu înlătură obligaţia oricărei persoane care doreşte să desfăşoare o activitate de genul celei constatate cu ocazia controlului (sala de internet) de a avea toate documentele legale, inclusiv licenţe pentru instalarea şi rularea lor pe calculatoare.

De asemenea, este lipsit de relevanţă că la momentul controlului societatea inculpatei nu fusese încă înregistrată la Registrul Comerţului, câtă vreme actul constitutiv fusese încheiat şi depus la această instituţie cu câteva zile mai înainte de data controlului, iar codul unic de înregistrare era emis chiar la acea dată, respectiv 27 aprilie 2007 (doar certificatul de înregistrare a fost eliberat mai târziu, pe 2 mai 2007).

Mai mult, aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit cu ocazia controlului, la acea dată toate cele 6 calculatoare aflate în incinta clubului erau în stare de funcţionare, fiind utilizate de clienţi, care le foloseau pentru jocurile instalate pe acestea.

Prin urmare, la acea dată societatea funcţiona în fapt, desfăşurând aşadar activităţi înscrise în obiectul de activitate (cele legate de informatică), conform actului constitutiv.

De asemenea, din actul de control nu rezultă că persoanele care foloseau calculatoarele erau copii, menţionându-se explicit că era vorba despre „clienţi".De altfel, situaţia prezentată de inculpată nu are o justificare logică, fiind greu de acceptat că o persoană îşi înfiinţează o societate comercială pentru a desfăşura activităţi cu titlu gratuit (punerea la dispoziţia copiilor din sat a unor calculatoare, pe care în cea mai mare parte tot ei le-ar fi adus), căci scopul oricărei societăţi este obţinerea de profit, iar nu săvârşirea unor acte caritabile (pentru acestea se putea înfiinţa o fundaţie, iar nu o societate comercială). Tot astfel, este cel puţin ciudată apărarea inculpatei, în sensul că respectivii copii i-ar fi pus la dispoziţie propriile calculatoare, cu titlu gratuit, indiferent dacă inculpata ar fi urmărit sau nu obţinerea vreunui profit.

De altfel, legea sancţionează deţinerea unor mărfuri pirat în scopul utilizării lor prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice, iar ca formă agravată - săvârşirea unor asemenea fapte în scop comercial, fiind vorba despre infracţiuni de pericol, necondiţionate de realizarea scopului urmărit.

În consecinţă, Curtea constată că faptele au fost comise de inculpată cu forma de vinovăţie cerută de lege, sunt prevăzute de legea penală şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnată.

În ce priveşte solicitarea de a i se aplica prevederile art. 18¹ C. pen., aceasta a fost analizată corespunzător de către instanţa de apel, prin raportare la criteriile prevăzute de lege, constatându-se în mod întemeiat că faptele comise de inculpată nu sunt în mod vădit lipsite de importanţă, cu atât mai mult cu cât aceasta a încercat să se exonereze de răspundere prin prezentarea unei situaţii de fapt nereale.

Aşa fiind, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata M.V. împotriva deciziei penale nr. 61/A din 13 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 23 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 576/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 566/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

ICCJ. Decizia nr. 568/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 568/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs