ICCJ. Decizia nr. 635/2012. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 635/2012

Dosar nr. 8136/1/2011

Şedinţa publică din 02 martie 2012

Asupra recursurilor penale, deliberând, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 224 din 4 iunie 2009, Tribunalul Argeş, a dispus condamnarea inculpaţilor:

- U.M.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând prevenţia 12 ianuarie 2007 la zi şi menţinând starea de arest;

- G.S.R., la pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând prevenţia 12 ianuarie 2007 la zi şi menţinând starea de arest;

T.V., la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare (8 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi 8 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001) cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, deducând prevenţia 12 ianuarie 2007 la zi şi menţinând starea de arest;

F.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

S-a luat act că părţile vătămate B.I.E., M.A.M. şi S.A.M. nu s-au constituit părţi civile.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în seara zilei de 09 ianuarie 2007, partea vătămată B.I.E., a fost acostată de trei bărbaţi aflaţi într-un autoturism, care i-au propus să întreţină raporturi sexuale contra cost, iar în timp ce a avut un raport sexual pe bancheta din spate cu numitul R.D.V., pentru suma de 50 lei, inculpaţii G.S.R., şi I.M.G. au aşteptat în afara autoturismului.

După consumarea actului sexual, inculpatul G.S.R. s-a suit la volanul autoturismului şi a plecat în trombă pe autostrada Piteşti - Bucureşti, unde partea vătămată a fost coborâtă din maşină şi urcată în alt autoturism al inculpatului F.V., în care se mai afla inculpatul T.V., aceştia transportând-o la locuinţa inculpatului I.M.G.

A doua zi, partea vătămată a fost transportată de inculpaţii I.M.G. şi F.V., la locuinţa inculpatului T.V. din Bucureşti, unde a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi contra sumei de 70 lei, sumă însuşită de inculpaţi.

C.E.F. care fusese de faţă în momentul ridicării părţii vătămate B.I.E. de către inculpaţi a încercat să ia legătura cu unul dintre aceştia, reuşind astfel că vorbească cu inculpatul F.V., care în schimbul eliberării părţii vătămate B.I.E. a solicitat suma de 1.000 de euro, împrejurare ce a determinat-o pe martoră să sesizeze organele de urmărire penală.

Primind denunţul, organele judiciare au organizat un flagrant în urma căruia au fost prinşi inculpatul I.M.G. şi numitul L.N., fiind recuperată partea vătămată B.I.E. aflată în autoturismul aparţinând inculpatului F.V., care a reuşit să fugă, aspecte consemnate în procesul verbal de prindere (filele 26-29, d.u.p.).

În declaraţiile iniţiale inculpatul I.M.G. a recunoscut întreaga activitate infracţională arătând modul în care au ridicat-o de pe stradă pe partea vătămată, care a încercat să scape folosind un spray paralizant, pe autostradă urcând-o în autoturismul inculpatului F.V. care a dus-o la locuinţa inculpatului T.V. unde a întreţinut raporturi sexuale contra cost cu doi bărbaţi (filele 190-202, d.u.p.), aspecte care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate B.I.E. şi ale martorei C.E.F.

La rândul său inculpatul T.V. a recunoscut iniţial faptele, respectiv înţelegerea pe care a avut-o cu ceilalţi trei coinculpaţi, în sensul răpirii unei prostituate din Piteşti, modul în care s-au derulat evenimentele, precum şi faptul că a găzduit-o pe partea vătămată la domiciliul său (filele230 - 235, d.u.p.).

Ca atare, instanţa de fond a apreciat că declaraţiile inculpaţilor date în cursul cercetării judecătoreşti, dar şi ale inculpatului G.S.R. date pe parcursul întregului proces penal, sunt nesincere, motiv pentru care le-a înlăturat.

La data de 12 ianuarie 2007 a fost efectuată o percheziţie domiciliară la inculpatul T.V., unde a fost găsită partea vătămată M.A.M., în vârstă de 14 ani, care a arătat că a fost vândută de numitul „S." inculpatului, fiind obligată să practice prostituţia, precum şi faptul că la domiciliul acestuia a fost adusă şi partea vătămată B.I.E. (filele 38-43, d.u.p., fila 699, d.i.).

Inculpatul T.V. a confirmat că cele două părţi vătămate s-au întâlnit în locuinţa sa, precizând, totodată că partea vătămată M.A.M. era prietena lui, pentru ca ulterior să revină şi să spună că aceasta nu a fost niciodată la domiciliul său, dar că, în fapt, practica prostituţia.

Aceste aspecte au fost apreciate ca nesincere, întrucât contraziceau declaraţiile celor două părţi vătămate, dar şi menţiunile procesului-verbal de percheziţie domiciliară potrivit căruia minora M.A.M. a fost depistată la domiciliul inculpatului.

Partea vătămată S.A.M. a sesizat organele judiciare arătând că în ziua de 21 decembrie 2006, aflându-se în municipiul Târgovişte împreună cu martorul T.L.L., a fost abordată de inculpaţii I.M.G. şi F.V., aflaţi într-un autoturism, care au întrebat-o unde pot găsi o benzinărie, motiv pentru care s-a urcat cu martorul în maşină, conducându-i până la benzinăria P., iar în timp ce martorul T.L.L. plătea contravaloarea benzinei, inculpat F.V. a pus în mişcare autoturismul, partea vătămată fiind ameninţată cu cuţitul de inculpatul I.M.G. pentru o împiedica să scape (filele 4-7, 45-49, d.u.p.), declaraţii ce se coroborează cu cele ale martorilor T.L.L. (filele 146-147 d.u.p., fila 700, d.i.) şi I.N. (filele 144-145, d.u.p., fila 831, d.i.).

Partea vătămată S.A.M. a fost transportată la locuinţa inculpatului I.M.G., a doua zi fiind condusă la domiciliul inculpatului T.V. unde i s-a cerut să practice prostituţia şi, întrucât a refuzat, inculpaţii I.M.G. şi F.V. au vândut-o numitului „A.Ş.", în schimbul sumei de 1.400 lei.

Martorul T.L.L. a luat legătura cu inculpatul I.M.G., care i-a cerut în schimbul eliberării părţii vătămate suma de 1.000 euro, aspect ce a fost adus şi la cunoştinţa martorei I.N.

La data de 26 decembrie 2006, partea vătămată S.A.M. fugit de la „A.Ş.", luând legătura cu prietenul său, numitul S.M.

Inculpaţii I.M.G. şi F.V. nu au recunoscut săvârşirea acestei fapte, arătând că partea vătămată a fost de acord să vină cu ei la Bucureşti pentru practicarea prostituţiei, declaraţiile celor doi fiind înlăturate întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Vinovăţia inculpaţilor F.V. şi G.S.R., care au negat orice implicare în răpirea părţii vătămată B.I.E., rezultă din declaraţiile părţii vătămate B.I.E. coroborate cu menţiunile procesului verbal de prindere în flagrant, dar şi cu cele consemnate în procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice.

Pentru aceste considerente s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul F.V. întrucât din probele administrate a rezultat că părţile vătămate au fost răpite, acţiune de natură să anihileze libertatea de voinţă a acestora, valoare socială vizată în primul rând de legiuitor atunci când a înţeles să incrimineze infracţiunea de trafic de persoane.

În drept, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor I.M.G. şi F.V. care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale la data de 21 decembrie 2006, au răpit- o pe partea vătămată S.A.M., în scopul exploatării, iar la data de 09 ianuarie 2007 împreună cu inculpaţii T.V., G.S.R. şi numitul R.D.V. au răpit-o pe partea vătămată B.I.E., obligând-o să se prostitueze în folosul lor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), comise de inculpatul I.M.G. în stare de recidivă postexecutorie, întrucât anterior, a fost condamnat la două pedepse de 3 ani închisoare aplicate prin sentinţele penale nr. 1314 din 04 septembrie 2002 şi nr. 1928 din 06 noiembrie 200 ale Judecătoria Buftea.

S-a mai reţinut că faptele inculpaţilor G.S.R. şi T.V. care, la data de 09 ianuarie 2007 împreună cu inculpaţii I.M.G., F.V. şi numitul R.D.V. au răpit-o pe partea vătămată B.I.E., în scopul exploatării ei, întruneşte elementele constitutive ale in fracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar fapta inculpatului T.V. care a găzduit-o în locuinţa sa pe partea vătămată M.A.M., în vârstă de 14 ani, în scopul exploatării sexuale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social reliefat de modul şi mijloacele folosite, respectiv recurgerea la acte violenţă în scopul înfrângerii voinţei părţilor vătămate, circumstanţele reale ale comiterii faptelor, în baza unui plan prestabilit şi cu participarea mai multor persoane, urmările produse constând în anihilarea libertăţii de voinţă şi acţionare a victimelor şi obţinerea unor foloase materiale de pe urma exploatării acestora, datele care caracterizează persoana inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale pentru inculpaţii T.V., G.S.R. şi F.V., atitudinea de nerecunoaştere a celor patru inculpaţi, în plus, inculpatul F.V. sustrăgându-se de la cercetări, precum şi contribuţia la realizarea activităţii infracţionale.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpaţii T.V., I.M.G., G.S.R. şi F.V.

Parchetul, a susţinut că nu a fost reţinută starea de recidivă postcondamnatorie pentru inculpatul T.V., deşi acesta a comis faptele în termenul de liberare condiţionată pentru restul de 606 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, împrejurare ce impunea revocarea liberării condiţionate, precum şi greşite individualizare a pedepselor, aplicate inculpaţilor în raport de conţinutul concret a infracţiunilor, atitudinea şi circumstanţele personale ale acestora.

Inculpaţii T.V., U.M.G., G.S.R. şi F.V. au criticat hotărârea cu privire la individualizarea pedepselor.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr. 100/A din 24 noiembrie 2010, a admis apelul formulat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a desfiinţat în parte sentinţa apelată, reţinând pentru inculpatul T.V. dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. a menţinut pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă pe care a contopit-o cu restul de 606 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, ca urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, fiind respinse ca nefondate apelurile inculpaţilor I.M.G., T.V., G.S.R. şi F.V.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a apreciat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi încadrarea juridică a faptelor, activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi, fiind dovedită de procesele-verbale de prindere în flagrant, declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile martorilor.

S-a considerat că susţinerile inculpatului F.V. de nerecunoaştere a faptelor sunt contrazise de probele administrate, relevante fiind declaraţiile părţii vătămate B.l.E. şi ale inculpatului I.M.G.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul T.V. a comis faptele în termenul de liberare condiţionată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a reţinut că instanţa de fond a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptelor, împrejurările comiterii, circumstanţele personale ale inculpaţilor, inclusiv atitudinea procesuală, astfel că tratamentul sancţionator aplicat atât din perspectiva cuantumului cât şi a modalităţii de executare, corespunde principiul proporţionalităţii, fiind adecvat scopului urmărit de legea penală.

Ulterior, Curtea de Apel, prin încheierea din 31 decembrie 2010, în baza art. 196 raportat la art. 195 C. proc. pen., a înlăturat omisiunea vădită strecurată în practicaua încheierii de şedinţă de la termenul din 09 noiembrie 2010, privind concluziile orale ale procurorului în susţinerea apelului şi a inserat după alin. (6) de la pagina 2 un nou alineat respectiv „Ca un al doilea motiv de apel, susţinut în afara motivelor de apel invocate în scris, reprezentantul parchetului solicită oral admiterea acestuia şi pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate pentru toţi cei 4 inculpaţi, deoarece pedepsele aplicate au un cuantum orientat spre minimul special, în opinia sa, cuantumul acestora urmează a fi majorat spre maximul special, deoarece legea prevede pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor pedepse de la 5 la 15 ani".

Prin decizia penală nr. 1658 din 26 aprilie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, a admis recursurile parchetului şi ale inculpaţilor, a casat decizia atacată, trimiţând cauza la instanţa de apel, pentru rejudecare, menţinând starea de arest a inculpaţilor G.S., I.M. şi T.V.

Înalta Curte a reţinut în considerentele deciziei de casare că motivul de apel susţinut de către procuror în şedinţă publică, nu a fost dezbătut în contradictoriu şi, ca urmare, nu a fost examinat de către instanţa de prim control judiciar, împrejurare care nu constituie o simplă omisiune vădită întrucât inculpaţilor li s-au încălcat drepturile la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea să-l dezbată nemijlocit şi contradictoriu.

În rejudecare, Curtea de Apel Piteşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a dispus prin decizia penală nr. 85/A din 15 septembrie 2011, admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a reţinut faţă de inculpatul T.V. dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., pentru fiecare infracţiune în parte, menţinând pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă pe care a contopit-o cu restul de 606 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, ca urmare a revocării beneficiului liberării condiţionate.

Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate au fost menţinute, fiind respinse apelurile inculpaţilor I.M.G., T.V., G.S.R. şi F.V., iar starea de arest a inculpaţilor I.M.G. şi T.V. a fost menţinută.

S-a reţinut de către instanţa de prim control judiciar, că în raport cu fişa de cazier a inculpatului T.V. rezultă că faptele au fost comise în termenul de liberare condiţionată a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196 din 12 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, împrejurare ce impune reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., privind contopirea restului de pedeapsă de 606 zile rămas neexecutat, cu pedeapsa rezultantă aplicată acestui inculpat.

S-a constatat că inculpaţii I.M.G., T.V. şi F.V. au primit pedepse de câte 8 ani închisoare în regim de detenţie, sancţiuni care reprezintă măsuri coercitive serioase care, atât din perspectiva cuantumului cât şi a modalităţii de executare, au capacitatea de a realiza funcţiile pedepsei stabilite de legiuitor în art. 52 C. pen.

Cu privire la inculpatul G.S.R., s-a considera că dat fiind contribuţia sa mai redusă, întrucât a participat la un singur act material, precum şi faptul că se află la primul conflict cu legea penală, aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, în detenţie, reprezintă o măsură de constrângere şi o modalitate de reeducare ce răspunde cerinţelor unei juste individualizări.

Referitor la apelurile celor patru inculpaţi s-a constatat că în procesul individualizării pedepselor, trebuie avute în vedere nu numai datele favorabile inculpaţilor, ci un întreg complex de împrejurări legate de gradul de pericol social al faptelor, circumstanţele ce privesc comiterea acestora şi modul de acţiune al inculpaţilor, efectele produse ori care s-ar fi putut produce, cât şi alte aspecte ce pot conduce la agravarea ori atenuarea răspunderii penale.

S-a apreciat că atitudinea sinceră, regretul manifestat în legătură cu activitatea infracţională, lipsa antecedentelor penale, reprezintă tot atâtea aspecte ce pot determina un regim sancţionator mai blând, aplicarea sancţiunii, însă, în tiparul stabilit de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), rămânând atributul exclusiv al instanţei de judecată.

S-a reţinut că inculpaţii pentru a obţine sume de bani importante şi-au conjugat eforturile de traficare, prin răpire, în scopul exploatării sexuale a părţilor vătămate S.A.M., B.l.E. şi M.A.M., minoră în vârstă de 14 ani, activităţi care au un accentuat pericol social în raport şi de limitele de pedeapsă deosebit de severe stabilite de legiuitor.

S-a constatat că inculpaţii U.M. şi F.V., primul recidivist postcondamnatoriu, iar cel de-al doilea cunoscut cu antecedente penale, au avut o contribuţie esenţială în realizarea activităţii infracţionale, participând atât la comiterea faptelor din 9 ianuarie 2007, cât şi a celei din 21 decembrie 2006, prin deplasarea cu autoturismul, în scopul ridicării victimelor şi transportării în diferite locaţii unde erau constrânse să întreţină raporturi sexuale pentru diverse sume de bani, acestea fiind uneori vândute în scopul obţinerii unor profituri mult mai substanţiale.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.V., în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de persoane, una din părţile vătămate fiind minoră în vârstă de 14 ani, s-a avut în vedere că acesta este recidivist, nefiind la primul conflict cu legea penală.

Toate aceste împrejurări, au fost apreciate de instanţa de prim control judiciar că nu recomandă aplicarea inculpaţilor unui tratament sancţionator mai blând, ca urmare a reţinerii unor circumstanţe atenuante.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii I.M.G., T.V., G.S.R. şi F.V.

Parchetul, a criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate celor patru inculpaţi, în raport de circumstanţele personale ale acestora, respectiv atitudinea nesinceră, antecedentele penale ale inculpaţilor T.V. şi I.M.G., sustragerea de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească a inculpatului F.V. şi de amploarea activităţii infracţionale desfăşurate de aceştia. Inculpaţii I.M.G., T.V. şi G.S.R. au solicitat redozarea pedepselor, invocând în acest sens şi declaraţiile de recunoaştere date în ultima fază a procesului penal.

Inculpatul F.V. a criticat hotărârea atacată întrucât nu cuprinde motivarea aspectelor invocate în apel, precum şi pentru faptul că instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale în dezlegarea pricinii, sens în care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Ia aceeaşi instanţă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385¹ alin. (1) pct. 9, 10, 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii I.M.G. şi G.S.R. şi F.V. ca fondate, iar cel al inculpatului T.V. ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Legiuitorul, reglementând în art. 378 C. proc. pen., procedura judecării apelului, a instituit controlul judecătoresc asupra tuturor motivelor invocate, cu obligativitatea examinării cauzei sub toate aspectele în limitele efectului devolutiv prevăzut de art. 371 C. proc. pen.

Acest controlul judecătoresc trebuie să fie însă efectiv, iar nu formal, lipsit de conţinut, ceea ce impune atât o examinare a hotărârii instanţei de fond prin prisma motivelor invocate în cuprinsul cererii de apel sau în susţinerea orală a căii de atac, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, cât şi motivarea de către judecător a soluţiei pronunţate.

De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţie, înglobează obligaţia instanţei de a examina efectiv argumentele şi probele prezentate de părţi, motivarea hotărârilor judecătoreşti făcându-se de o asemenea manieră încât să permită justiţiabilului să poată observa care dintre susţinerile sale au fost acceptate şi motivele pentru care unele apărări i-au fost respinse (cauzele Boldea împotriva României şi Folea împotriva României).

În speţă, deşi în motivele de apel formulate în scris şi în parte susţinute şi oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul F.V. a invocat o serie de încălcări ale dispoziţiilor legale, instanţa de control judiciar, nesocotind prevederile art. 378 alin. (2) C. proc. pen., nu a răspuns la majoritatea acestor critici, esenţiale pentru clarificarea situaţie juridice şi reţinerea vinovăţiei inculpatului, de natură a-i garanta drepturile şi a influenţa soluţia, mulţumindu-se să facă o analiză a cauzei doar din perspectiva tratamentului sancţionator în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat.

Cu toate că inculpatul F.V. a invocat tardivitatea apelului formulat de parchet, greşita încadrare juridică a faptei, nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, lipsa motivelor care au stat la baza soluţiei de condamnare şi nelegalitatea hotărârii sub aspectul reţinerii vinovăţiei sale şi în subsidiar, reidividualizarea pedepsei (filele 105-111 d.i.a.), instanţa a examinat numai acest din urmă motiv, având în vedere că şi parchetul a formulat această critică, omiţând să se pronunţe asupra neregularităţilor semnalate de inculpat.

În plus, instanţa de apel nu a analizat în mod coroborat probatoriului administrat în cauză, conform dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care stabilesc că aprecierea fiecărei probe se face în urma examinării tuturor probelor administrate pentru aflarea adevărului, acestea neavând valoare mai dinainte stabilită, ba mai mult nu a tăcut aprecieri nici măcar formale, prin referire la cele reţinute de prima instanţă, că situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului F.V. ar fi fost corect stabilite.

Nu au fost indicate probele concordante care au condus la pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatului F.V. pentru infracţiunea de trafic de persoane, în condiţiile în care acesta a negat în mod constant comiterea faptei sens în care a formulat apărări, neverificate însă de instanţă.

În aceste condiţii, se constată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale ale inculpatului şi nici nu a analizat probele administrate şi eventual nu a înlăturat motivat acele probe ce nu puteau constitui fundament al soluţiei de condamnare, ceea ce echivalează, practic, cu o nerezolvare a fondului cauzei, specifică judecăţii în apel, deoarece, aşa cum s-a arătat, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa avea obligaţia să se pronunţe, în primul rând, asupra tuturor motivelor invocate de părţi, după care să examineze cauza din oficiu.

Pentru aceste considerente urmează a trimite spre rejudecare cauza doar cu privire la apelul inculpatului F.V. pentru a fi examinate toate apărările şi criticile formulate de acesta atât în scris cât şi oral şi având în vedere soluţia ce se va pronunţa nu va mai fi examinat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen, invocat, în subsidiar, de inculpat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se reţine că, în recurs, la termenul din 23 februarie 2012, inculpaţii I.M.G., G.S.R. au solicitat ca judecata să se realizeze pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, sens în care şi-au exprimat fără echivoc poziţia procesuală de recunoaştere a faptelor aşa cum au fost stabilite prin rechizitoriu, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Ca atare, înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320¹ alin. (1) C. proc. pen., întrucât, în cauză, cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, iar solicitarea inculpaţilor I.M.G. şi G.S.R. de aplicare a dispoziţiilor referitoare la procedura recunoaşterii vinovăţie s-a făcut potrivit art. XI din O.U.G nr. 121/2011 publicată în M. Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011 la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, în recurs, la data de 23 februarie 2012, în condiţiile în care hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată la data de 15 septembrie 2011.

Pentru considerentele ce preced se va proceda la aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., urmând ca pedepsele aplicate inculpaţilor I.M.G. şi G.S.R. să fie reduse de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare, respectiv de la 6 ani închisoare la 5 ani şi 3 luni închisoare.

La stabilirea pedepselor ce urmează a fi aplicate, înalta Curte, raportându-se la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), are în vedere circumstanţele în care au fost comise faptele, respectiv contribuţia fiecărui inculpat (I.M.G. având o contribuţie esenţială la comiterea faptelor, materializată în acte de răpire şi de transport la diferite locaţii în scopul exploatării sexuale a părţilor vătămate ), caracterul continuat al infracţiunii de trafic de persoane dat de numărul părţilor vătămate exploatate sexual în cazul inculpatului I.M.G., gradul de pericol social generic rezultat din limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru fiecare infracţiune, dar şi a celui concret ce reiese din modalitate de realizare a activităţii infracţionale şi importanţa valorilor sociale lezate prin acţiunile ilicite (demnitatea persoanei, dar şi libertatea de mişcare şi de luare a propriilor decizii, părţile vătămate fiind răpite şi obligate să întreţină raporturi sexuale cu diferite persoane), precum şi datele care caracterizează persona inculpaţilor, I.M.G. fiind recidivist postcondamnatoriu, iar G.S.R. necunoscut cu antecedente penale, atitudinea de recunoaştere a faptelor (valorificată prin incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.), motiv pentru care stabilirea unor pedepse în cuantumul anterior menţionat, cu executare în regim de detenţie este de natură a asigura reeducarea inculpaţilor şi a realiza scopului preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., gravitatea şi circumstanţele reale ale comiterii faptelor nerecomandând reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului T.V., înalta Curte constată că, în cauză, există temeiuri care să justifice stabilirea unui tratament sancţionator mai sever, aşa cum a solicitat parchetul, întrucât, în contextul general, respectiv reţinerea în sarcina acestuia a două infracţiuni de trafic de persoane, una dintre părţile vătămate având 14 ani, atitudinea constantă de nerecunoaştere a faptelor, contribuţia importantă la realizarea lor, constând în cazarea la domiciliul său a persoanelor pe care le exploata sexual, antecedentele penale, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu, împrejurarea care dovedeşte perseverenţă infracţională, dar şi faptul că sancţiunea penală deja executată nu şi-a atins scopul prevăzut de art. 52 C. pen., se impune majorarea pedepselor pentru fiecare infracţiune de la 8 ani închisoare la 9 ani închisoare, cuantum în măsură să asigure principiul proporţionalităţii cu activitatea infracţională desfăşurată.

Ca atare, înalta Curte apreciază că instanţele inferioare nu au făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului T.V., cuantumul stabilit nefiind suficient pentru a asigura realizarea scopului coercitiv, dar şi educativ al acestora, motiv pentru care hotărârile atacate vor fi modificate şi sub acest aspect.

Constatând, aşadar, că, în cauză, sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 10 şi 14 C. proc. pen., înalta Curte, în temeiul art. 385¹³ pct. (2) lit. c) şi d) C. proc. pen., va admite recursurile Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii I.M.G., G.S.R. şi F.V., casând în parte hotărârile atacate, va reduce pedepsele aplicate primilor doi inculpaţi şi va majora pedepsele stabilite pentru inculpat T.V. în condiţiile dezvoltate anterior, va trimite cauza spre rejudecare pentru inculpatul F.V. la Curtea de Apel Piteşti, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei, respingând ca nefondat recursul inculpatului T.V.

Având în vedere că recurentul inculpat T.V. este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii I.M.G., G.S.R. şi F.V. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 15 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 224 din 4 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş, cu privire la inculpaţii T.V., I.M.G. şi G.S.R. şi rejudecând:

1. Face aplicarea art. 320 C. proc. pen. şi reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului I.M.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) din C. pen. de la 8 ani închisoare la 7 ani închisoare.

2. Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

3. Face aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului G.S.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 de la 6 ani închisoare la 5 ani şi 3 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului T.V. de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente de:

- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

- restul neexecutat de 606 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196/2004 a Tribunalului Bucureşti.

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de la 8 ani închisoare la 9 ani închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 8 ani închisoare la 9 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului T.V., astfel cum au fost majorate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen. contopeşte restul neexecutat de 606 zile închisoare din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196/2004 a Tribunalului Bucureşti cu pedeapsa rezultantă de mai sus, urmând ca inculpatul T.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Casează în totalitate decizia penală atacată, cu privire la inculpatul F.V. şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri, cu privire la inculpaţii T.V., G.S.R. şi I.M.G.

Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi T.V. şi I.M.G. durata prevenţiei de la 12 ianuarie 2007 la 02 martie 2012.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat T.V. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 400 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi G.S.R. şi I.M.G. în sumă de câte 400 lei şi pentru recurentul inculpat F.V. în sumă de 100 lei, pentru acesta din urmă reprezentând onorariul parţial până la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 02 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 600/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 638/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 595/2012. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 600/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 638/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 657/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 662/2012. Penal