ICCJ. Decizia nr. 614/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 614/2012
Dosar nr. 609/42/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 36 din 16 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 609/421/2008, a dispus, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 278/2000, condamnarea inculpatului M.C.G. la pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (3 fapte).
În baza art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 258 C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate S.C.G.
În baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 lit. a), cu excepţia dreptului de a alege, b) şi c) C. pen.
A obligat inculpatul la restituirea sumei de 10000 Euro către partea vătămată S.C.G.
În conformitate cu art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus ca inculpatul să restituie părţii vătămate T.M., suma de 6000 Euro.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 500 Euro, nesolicitată de denunţătorul P.C.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei M.(C).M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 258 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate S.C.G.
A obligat inculpatul M.C.G., la 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi nr. 67/D/P/2006, s-a dispus trimiterea în judecată a părţii vătămate S.C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat, fiind arestat preventiv, începând cu data de 20 aprilie 2007 când a fost asistat de avocaţii M.C.T., C.R. şi inculpatul M.C.G.
Urmare discuţiilor purtate relativ la probatoriul ce se impunea a fi administrat în dosarul nr. 67/D/P/2006, inculpatul M.C.G. a aflat că partea vătămată S.C.G. este titularul contului nr. deschis la BRD, unde a depus la 22 martie 2007, suma de 16.000 Euro.
Partea vătămată S.C.G., a solicitat inculpatului M.C.G. să-i asigure prezenţa în arest a unui notar care să întocmească o procură legalizată pentru a retrage din cont restul sumei din care urmează să plătească onorariul apărătorilor, restul sumei fiind destinată membrilor familiei sale. Inculpatul M.C.G. a fost de acord cu propunerea părţii vătămate, promiţându-i că va lua legătura cu un notar public în scopul încheierii procurii. La data de 04 mai 2007, în timp ce la Tribunalul Iaşi se judeca o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, inculpatul M.C.G. i-a dat părţii vătămate – aflată în stare de arest preventiv – să semneze un formulat intitulat „ordin de plată în valută", completând în prealabil, toate rubricile, mai puţin cele referitoare la numărul contului său şi al părţii vătămate. Acest formular a fost prezentat părţii vătămate alături de mai multe înscrisuri, astfel că partea vătămată nu are posibilitatea reală de a vedea conţinutul înscrisului dar fiind întrebat inculpatul despre acest fapt, acesta a spus că partea vătămată a semnat o împuternicire pentru avocatul M.L.C.
În aceeaşi zi, inculpatul M.C.G. a deschis la BRD – agenţia A. Panu, contul său nr. , operaţiunea fiind efectuată de către inculpata M.M., aceasta devenind prin căsătoria încheiată în 2007, cumnata inculpatului.
Ordinul de plată în valută completat de inculpatul M.C.G. şi semnat de titularul contului – partea vătămată S.C.G. – care autoriza efectuarea de către BRD a transferului sumei de 11579 Euro din acest cont în contul inculpatului, a fost prezentat apoi inculpatei M.M. care a efectuat operaţiunea la ora 13,21, după care inculpatul a retras din contul personal suma de 11.500 Euro.
Conform adresei nr. 253 din 12 iulie 2007 emisă de BRD, accesul la un cont deschis – persoane fizice – poate avea titularul contului, împuternicitul desemnat de titular la deschiderea contului său, o persoană mandatată de titular pe baza unei procuri autentice precum şi moştenitorii titularului, în caz de deces, pe baza certificatului de moştenitor.
În condiţiile în care la data de 04 mai 2007, când au fost retraşi banii din cont, partea vătămată S.C.G., era arestată, nefiind desemnată o persoană împuternicită să ridice banii din contul său, singura modalitate în care se putea retrage era aceea de transfer valută de către o persoană mandatată prin procură autentică de către titular. În acest sens a dorit să procedeze partea vătămată când i-a solicitat inculpatului să-i înlesnească prezenţa unui notar la locul de deţinere pentru întocmirea unei procuri autentice.
Inculpatul nu a mai dat curs acestei solicitări dar având asupra sa ordinul de plată, completat personal şi semnat de partea vătămată, s-a prezentat la BRD – agenţia A.Panu – a prezentat înscrisul inculpatei M.M., care nerespectând normele băncii, în lipsa titularului sau a împuternicitului acestuia şi fără a solicita inculpatului M.C.G., o procură autentică, a efectuat operaţiunea de transfer a sumei de 11.579 Euro din contul părţii vătămate S.C.G., în contul său.
În aceeaşi zi, inculpatul i-a adus la cunoştinţă concubinei părţii vătămate – martora C.C. – că a retras banii din cont, ascunzându-i însă modalitatea şi că suma de 7000 Euro a dat-o angajaţilor băncii pentru a putea face operaţiunea, astfel că a mai rămas cu 4000 Euro din care 1500 reprezintă onorariul său, alţi 1500 Euro reprezintă taxe ce se impuneau a fi efectuate, iar restul de 1000 Euro i-a înmânat-o concubinei părţii vătămate.
Martora C.C. şi sora părţii vătămate, i-au comunicat telefonic acesteia, despre modalitatea la care a recurs inculpatul iar ulterior i s-a solicitat restituirea sumei retrase fără acordul său din cont, dar întrucât nu a reuşit să intre în posesia banilor a formulat plângere la parchet împotriva inculpatului M.C.G.
Inculpatul M.C.G., în afara contractului de asistenţă juridică încheiat cu partea vătămată S.C.G., a încheiat un alt contract de asistenţă juridică cu membrii familiei acestuia – T.L. – mama părţii vătămate S.V. – tatăl părţii vătămate Ş. şi a fratelui acestuia, S.I.
Se reţine că S.C.G. cumpărase în numele mamei sale, un imobil în judeţul Iaşi, asupra căruia s-a instituit, prin ordonanţa nr. 67/P/2006 din 20 aprilie 2007 sechestru asigurător, solicitându-se ridicarea inscripţiei ipotecare şi înscrierea în registrul de carte funciară.
La sfârşitul lunii aprilie 2007, inculpatul M.C.G. a luat legătura cu martora C.C., concubina lui S.C.G., întâlnindu-se cu aceasta şi cu S.A.L., cărora le-a solicitat suma de 6000 Euro pentru a „o scoate din dosar" pe mama acestora, T.L.
La data de 30 aprilie 2007, martora T.M. s-a deplasat împreună cu martorele C.C. şi S.A.L., la cabinetul inculpatului M., acesta afirmând că suma de 6000 Euro trebuie să o dea persoanelor care „aveau dosarul în lucru", fără a menţiona vreun nume sau vreo calitate, stabilind să primească banii până la data de 3 mai 2007.
În dimineaţa zilei de 3 mai 2007, martorele T.M., S.A.L. şi C.C., după ce au făcut rost de bani, s-au întâlnit cu inculpatul M.C.G. la Tribunalul Iaşi, stabilind de comun acord, să meargă la cabinetul său, o rudă şi respectiv avocat S.C.D.
Acesta i-a dat inculpatului suma de 6000 Euro într-un plic obişnuit, iar inculpatul, după ce i-a înmânat, i-a aşezat în două plicuri de câte 3000 Euro, explicând că procedează după cum trebuie să-i dea mai departe. După ce a ieşit din biroul inculpatului, martorul S.C.D. i-a dat telefon concubinei sale şi i-a povestit cum s-a întâmplat.
Ulterior datei de 3 mai 2007, constatând că nu a fost admisă nici cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.D. şi nici nu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei T.L., martora T.M. l-a căutat pe inculpatul M.C.G. care i-a spus că o va contacta, banii nefiindu-i însă restituiţi.
În vara anului 2006, P.C., conducător auto la SC „E.V." SRL Iaşi, s-a deplasat în Italia cu autoturismul Opel Vectra înmatriculat sub nr. Când a ajuns pe teritoriul Ungariei, într-o benzinărie a fost oprit de un echipaj al Gărzii Vamale, cu unul dintre aceştia având o altercaţie pentru care autorităţile ungare au efectuat cercetări sub aspectul infracţiunii de ultraj.
În luna iulie 2007, mama lui P.C. a fost citată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 2606-II/5/2007 având ca obiect, recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţată în străinătate", aducându-i-se la cunoştinţă faptul că autorităţile judiciare ungare au dispus începerea urmăririi penale faţă de P.C. şi aplicarea unei mustrări.
Fără să cunoască soluţia dată de autorităţile judiciare ungare, denunţătorul P.C. a luat legătura cu inculpatul M.C.G. – anterior l-a contactat pentru a-i asigura asistenţă juridică într-o cauză civilă – rugându-l să meargă la parchet pentru a se interesa despre motivul citării sale.
Denunţătorul ţinea legătura cu inculpatul prin telefon iar acesta i-a transmis, prin intermediul martorului B.C.C., că problema sa este destul de gravă şi că ar fi bine să nu meargă prin oraş atunci când se va întoarce din Italia.
La data de 28 august 2007, când denunţătorul P.C., s-a întors în ţară, a luat legătura cu inculpatul M.C.G., care i-a spus că problema lui poate fi rezolvată doar prin intermediul unei persoane care lucra la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În ziua următoare – 29 august 2007 – la solicitarea inculpatului, martorul B.C.C. l-a căutat pe denunţătorul P.C. şi s-au întâlnit toţi trei, în jurul orelor 21,00.
Discuţiile dintre denunţătorul P.G. şi inculpatul M.C.G., s-au purtat în maşina acestuia din urmă, de faţă fiind şi martorul B.C.C. Inculpatul i-a spus că dosarul său se află în instrumentare la procurorul M.C., afirmând că în seara de 29 august 2007 trebuia să-i dea suma de 1.500 Euro şi încă 1000 Euro trebuie să-i dea colegului de birou al procurorului. De asemenea, i-a spus că suma de 500 Euro reprezintă comisionul său.
Denunţătorul a fost de acord să plătească banii pentru a obţine o soluţie favorabilă, însă neavând decât 1500 Euro i-a cerut inculpatului să-i mai acorde o oră, timp în care a împrumutat bani de la mai multe persoane, până la 3000 Euro.
În ziua de 30 august 2007, inculpatul M.C.G. l-a contactat telefonic pe denunţător cu care s-a întâlnit la cabinetul său, unde i-a fost înmânată copia ordonanţei de aplicare a sancţiunii cu mustrare de către autorităţile ungare, în limba maghiară şi traducerea autorizată în limba română. Înscrisurile fuseseră remise avocatului M.L. în ziua de 28 august 2007, în calitate de împuternicit al denunţătorului P.C., astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 2606/II/5/2007 întocmit de procurorul cauzei.
În aceeaşi zi, denunţătorul a plecat cu autocarul în Italia, fiind însoţit şi de martorul B.C., astfel că, verificând înscrisurile primite de la inculpat şi-a dat seama că a fost indus în eroare şi că suma de 2500 Euro a rămas în posesia acestuia.
Până la data audierii inculpatului, denunţătorul P.C. a reuşit să recupereze o parte din bani, nefiind recuperată suma de 500 Euro.
Cu ocazia primei declaraţii date la parchet, inculpatul M.C.G. a susţinut că partea vătămată S.C.G. îi datora suma de 10.000 Euro, bani pe care i-ar fi împrumutat în 2007 în prezenţa colegului său M.L.C. şi a prietenei sale – P.M., aceasta din urmă garantând împrumutul cu o cantitate mare de bijuterii.
Aceştia au fost audiaţi ca martori, confirmând iniţial versiunea inculpatului, dar ulterior s-a stabilit că declaraţiile sunt mincinoase fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Cu privire la inculpaţii M.L.C. P.M., la data de 17 decembrie 2008, când au fost audiaţi de instanţă, au dat declaraţii de retragere a mărturiilor din cursul urmăririi penale, astfel că în temeiul art. 38 C. pen., cauza a fost disjunsă iar prin sentinţa penală nr. 203 din 17 decembrie 2008 s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i) C. proc. pen. şi art. 260 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond administrând probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească a reţinut ca fiind dovedite infracţiunile de trafic de influenţă respectiv infracţiunea de înşelăciune iar în ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanei (pentru inculpata M.M.) s-a reţinut că se impune încetarea procesului penal conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. pen., în raport de modificările aduse prin Legea nr. 58/19 martie 2009 care obligă procurorul să cheme partea vătămată şi să întrebe dacă formulează plângere prealabilă împotriva inculpatului M.C.G. respectiv M.M.
Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, solicitând casarea hotărârii şi în rejudecare condamnarea inculpaţilor şi pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu respectiv abuz în serviciu şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului M.C.G.
În motivele scrise se reţine că procurorul de caz a apreciat faptele ca fiind circumscrise dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi ca atare nu era obligat şi nici nu putea face aplicarea dispoziţiilor art. 286 C. proc. pen.
Pe de altă parte, deşi în motivele scrise de recurs se arată că plângerea formulată de partea vătămată S.C.G., la data de 25 mai 2007 satisface condiţiile unei plângeri prealabile, în susţinerea orală, procurorul a arătat că această plângere nu îndeplineşte cerinţele legii şi ca atare nu poate fi considerată o plângere prealabilă.
În motivele scrise de recurs s-a solicitat aşadar, condamnarea inculpaţilor şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi pentru inculpatul M.C.G., majorarea pedepselor.
În susţinerea orală, procurorul de şedinţă a solicitat în principal casarea sentinţei şi în rejudecare, condamnarea inculpatului M.C.G., pentru toate infracţiunile reţinute în actul de sesizare şi majorarea pedepsei.
De asemenea, a solicitat disjungerea cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a proceda la citarea părţii vătămate în scopul de a-şi manifesta voinţa în ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a inculpaţilor M.C.G. şi M.M.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din Legea nr. 58/2008.
Recurentul inculpat M.C.G. a solicitat casarea sentinţei şi în rejudecare achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
A solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de abuz de încredere şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.
În drept, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 3, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din analiza probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine în esenţă, următoarea stare de fapt:
1. Inculpatul M.C.G. este avocat în cadrul Baroului Iaşi având drept de a pune concluzii la judecătorie, tribunal şi curte de apel.
În virtutea acestei calităţi, inculpatul a încheiat un contract de asistenţă juridică cu partea vătămată S.C.G. care era arestat în dosarul nr. 67/D/P/2006 al Serviciului Teritorial Iaşi – D.I.I.C.O.T. şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
Urmare mai multor discuţii pe care le-a purtat cu partea vătămată în dosarul arătat, inculpatul a luat la cunoştinţă faptul că partea vătămată este titularul unui cont deschis la BRD – Groupe Societe Generale, pentru suma de 16.000 Euro.
Partea vătămată i-a solicitat inculpatului M.C.G. să ia legătura cu un notar care era dispus să se prezinte la locul de deţinere în vederea întocmirii unei procuri speciale pentru a se putea retrage banii din cont, urmând să folosească o parte pentru plata onorariilor avocaţilor săi iar restul sumei era destinată membrilor familiei sale.
Deşi inculpatul a promis că va lua legătura cu un notar, nu a făcut nici un demers în acest sens iar la data de 04 mai 2007, în timp ce la Tribunalul Iaşi se examina cererea părţii vătămate de revocare a măsurii arestării preventive, inculpatul i-a dat acesteia să semneze un formular intitulat „ordin de plată în valută" pe care l-a completat la toate rubricile cu excepţia numărului de cont al său şi al părţii vătămate. Înscrisul a fost predat părţii vătămate împreună cu mai multe hârtii astfel că aceasta nu a avut reprezentarea că semnează un ordin de plată ci dimpotrivă că a semnat o împuternicire pentru al doilea apărător al său, avocatul M.L.C.
Fiind în posesia ordinului de plată obţinut, prin mijloace dolosive de la partea vătămată, inculpatul s-a deplasat la B.R.D. – Agenţia A. Panu Iaşi, unde îşi avea cont deschis partea vătămată şi şi-a deschis propriul său cont, fiind ajutat de inculpata M.M., angajată la BRD.
Ordinul de plată în valută completat de inculpatul M.C.G. şi semnat de titularul contului care autoriza efectuarea de către bancă a transferului sumei de 11.579 Euro, a fost predat inculpatei M.M. care a efectuat operaţiunea de transfer la ora 13,21, banii fiind folosiţi de inculpat în interes propriu, mai puţin suma de 1000 Euro ce a fost dată concubinei părţii vătămate.
Vinovăţia inculpatului rezultă din declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor C.C. şi S.A.L. precum şi înscrisurile emise de bancă prin care se arată procedura ce trebuia respectată pentru transferul unor sume de bani din contul unei persoane în contul altei persoane.
Astfel, din adresa nr. 253 din 12 iulie 2007 a BRD – Groupe Societe Generale – rezultă că accesul la un cont deschis la această bancă – persoane fizice – îl poate avea titularul contului, în lipsa acestuia o persoană împuternicită de titular la deschiderea contului său sau o persoană mandatată de titular pe baza unei procuri autentice. Această din urmă modalitate a fost discutată de partea vătămată şi inculpat care trebuia să întreprindă demersurile necesare pentru a facilita prezenţa la locul de detenţie, a unui notar care să întocmească o procură legalizată.
Inculpatul, profitând de starea de detenţie a părţii vătămate şi în deplină cunoştinţă de cauză, i-a dat acestuia, la instanţă, să semneze mai multe hârtii printre care se afla şi un ordin de plată completat, mai puţin numărul de cont al părţii vătămate dar pe care inculpatul îl aflase anterior în cadrul vizitelor pe care le-a efectuat în arest şi a discuţiilor purtate cu partea vătămată.
Din declaraţiile martorilor C.C. şi S.A.L., cu care se întâlnise la cabinetul său, inculpatul le-a adus la cunoştinţă că a retras din cont suma de 11.000 Euro – fără a le informa asupra modalităţii adoptate – din care suma de 7000 Euro a dat-o unor angajaţi ai băncii pentru a putea face operaţiunea, 1500 Euro reprezintă onorariul său, 500 Euro taxe, iar suma de 1000 Euro le-a fost înmânată celor două martore. Acestea au luat legătura telefonic cu partea vătămată S.C.G. care le-a spus că au fost înşelate, în condiţiile în care inculpatul nu s-a prezentat la locul de deţinere cu un notar pentru a întocmi procura legalizată şi nici nu l-a împuternicit pe inculpat să retragă banii din cont.
Retragerea banilor din contul părţii vătămate a fost posibilă datorită activităţii culpabile a inculpatei M.M. - aflată în situaţie de rudenie cu inculpatul – care nu a respectat metodologia bancară, fiind de acord cu transferul banilor dintr-un cont în altul în condiţiile în care această operaţiune nu a fost stabilită de titularul contului şi nici de celelalte persoane enumerate de bancă.
Fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă anterior, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
Nu poate fi însuşită cererea formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea de abuz de încredere, în condiţiile în care din probe a rezultat, în mod evident, inducerea în eroare a părţii vătămate prin manopere dolosive.
2. Inculpatul M.C.G. a încheiat un contract de asistenţă juridică cu membrii familiei Ş., respectiv cu T.L. (mama părţii vătămate Ş.), S.V. – tatăl şi S.I. – fratele acestuia.
Din probele administrate rezultă că S.C.G. i-a cumpărat mamei sale un imobil în localitatea Horpaz comuna Miroslava, judeţul Iaşi, asupra căruia s-a instituit, prin ordonanţa dată de procuror în dosarul nr. 67/D/P/2006, sechestru asigurator.
Din declaraţiile martorei C.C. rezultă că inculpatul, în cursul lunii aprilie 2007, a luat legătura cu aceasta şi cu S.A.L., cărora le-a solicitat suma de 6000 Euro pentru a se obţine o soluţie favorabilă în dosar faţă de T.L.
Martora T.M., împreună cu martorele C.C. şi S.A.L. s-au deplasat la cabinetul inculpatului care le-a spus că suma de 6000 Euro trebuie împărţită la persoanele care „aveau dosarul în lucru".
După discuţia cu inculpatul, denunţătorii au făcut rost de banii solicitaţi pe care i-au dat martorului S.C. care urma să se întâlnească cu inculpatul la cabinetul său. Banii au fost remişi inculpatului într-un plic alb obişnuit, după care acesta i-a împărţit, punându-i în două plicuri a câte 3000 Euro, explicându-i că procedează în această manieră deoarece trebuie să-i dea mai departe. După ce a dat banii, martorul S.C. a sunat-o pe concubina sa şi i-a spus cum a procedat.
Ulterior s-a constatat că nu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui T.L., fiind de asemenea respinsă cererea de punere în libertate a inculpatului S.C.G., cercetat în acelaşi dosar.
Împrejurările comiterii faptei rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi din declaraţiile inculpatului din care rezultă că, în mod repetat a contactat-o telefonic pe martora T.M. şi C.C. pentru a le convinge că le va restitui banii dacă S.C.G. îşi va retrage plângerea formulată împotriva sa.
În condiţiile în care inculpatul a solicitat bani de la denunţători, afirmând că are influenţă asupra procurorului care instrumentează cauza, putând să obţină o soluţie favorabilă pentru învinuita T.L., faptele acestuia realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
3. Cea de-a treia infracţiune a fost săvârşită de inculpat în cursul anului 2006 când a fost contactat de denunţătorul P.C. – acesta îl cunoştea pe inculpat întrucât îi asigurase anterior asistenţă juridică într-o cauză civilă – solicitându-i să se intereseze care a fost motivul pentru care mama sa a fost citată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 11370/1528/AJI/2007.
Inculpatul a luat la cunoştinţă faptul că împotriva denunţătorului P.C., autorităţile ungare – datorită unui incident pe care acesta l-a avut pe teritoriul acestui stat – au început urmărirea penală aplicându-i acestuia sancţiunea mustrării, fiind necesar a-i fi înaintate actele întocmite precum şi traducerea acestora în limba română.
Deşi inculpatul ştia soluţia dispusă de autorităţile străine i-a transmis denunţătorului, prin intermediul martorului B.C. că la întoarcerea din Italia, ar fi bine să nu iasă din oraş deoarece problema sa este una gravă.
În data de 29 august 2007, la solicitarea inculpatului, martorul B.C.C. l-a căutat pe denunţătorul P.C. şi s-au întâlnit toţi trei, după orele 21,00 în judeţul Iaşi.
Discuţiile au fost purtate în autoturismul inculpatului care i-a spus denunţătorului că dosarul său se află în lucru la procurorul M.C., căruia, pentru a i se da o soluţie favorabilă trebuie să-i dea suma de 1500 Euro, iar suma de 1000 Euro trebuie dată în acelaşi scop, colegului de birou al magistratului. De asemenea, i-a cerut denunţătorului şi suma de 500 Euro reprezentând onorariul său.
Denunţătorul a fost de acord să plătească, fiindu-i dată în aceeaşi seară suma de 1500 Euro, urmând ca restul să fie daţi a doua zi.
În 30 august 2007, inculpatul l-a sunat pe denunţător, s-au întâlnit la cabinetul său unde i-a înmânat copia ordonanţei de aplicare a sancţiunii mustrării dispusă de autorităţile ungare. Înscrisurile fuseseră remise avocatului M.L. în ziua de 28 august 2007, în calitate de împuternicit a denunţătorului P.C., astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de procuror.
Denunţătorul P. a împrumutat de la martorul P.R. suma de 1000 Euro pe care i-a dat-o inculpatului.
În aceeaşi zi denunţătorul împreună cu martorul B. au plecat în Italia şi după lecturarea ordonanţei şi-au dat seama că inculpatul i-a indus în eroare, astfel că luând legătura cu inculpatul, i-a cerut restituirea banilor.
Declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, inclusiv în faţa instanţei de recurs, coroborate cu înscrisurile emise de autorităţile ungare din care rezultă că denunţătorului i se aplicase doar o mustrare, dovedesc, dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpatului. Acesta a pretins şi primit bani în contextul în care a afirmat că trebuie să-i dea magistratului procuror care instrumentase cauza, dar şi colegului său de birou, fapta sa realizând elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
În atare condiţii, criticile inculpatului invocate în recurs sunt nefondate, sentinţa pronunţate de Curtea de Apel fiind legală.
În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate invocat de procuror privind greşita încetare a procesului penal pentru inculpaţii M.C.G. şi M.M. - pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei respectiv abuz în serviciu – Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate rezultă că faptele au fost comise de inculpaţii M.C.G. şi M.M., în cursul lunii august 2007, acesta constând în aceea că inculpatul M. a determinat-o pe inculpata M.M. să încalce normele bancare şi să dispună transferarea sumei de 11.579 Euro în contul inculpatului.
Urmărirea penală a fost începută la data de 10 iulie 2007 (f.4-5 d.u.p.) iar sesizarea instanţei s-a dispus la data de 08 aprilie 2008.
Între momentul începerii urmăririi penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor, a intrat în vigoare Legea nr. 58 din 19 martie 2009 pentru completarea art. 258 C. pen.
Potrivit art. 1 alin. (2) din lege, „în cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute la art. 246, art. 247 şi art. 250 alin. (1)-(4), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia celor care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (3) C. pen.
De asemenea, dispoziţiile art. 286 C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, în alin. (2) al textului arătându-se că „dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere".
Dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi text – care prevedeau o soluţie similară pentru instanţa de judecată – au fost abrogate.
Cât priveşte termenul de introducere a plângeri, acesta este de 2 luni şi curge din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
Spre deosebire de aplicarea în timp a normelor de drept penal, unde pe baza principiului activităţii există şi situaţii în care se aplică principiile retroactivităţii respectiv ultraactivităţii (art. 10-17 C. proc. pen.), Codul de procedură penală nu cuprinde nici o prevedere de principiu referitoare la aplicarea în timp a normelor de drept procesual penal, devenind operant principiul activităţii, potrivit căruia normele procesual penale se aplică între momentul intrării în vigoare şi momentul încetării acţiunii lor, fiind aplicabil principiul tempus regit actum.
În ceea ce priveşte valabilitatea actelor procesuale şi consecinţa nerespectării termenului prevăzut de lege, pentru efectuarea acestora, se impune a fi reţinut – sub primul aspect – că orice act procesual trebuie să îndeplinească două condiţii de fond şi anume: să fie efectuat de organul judiciar competent sau de persoana abilitată prin lege şi să cuprindă manifestarea de voinţă de a produce efectele juridice pe care le are în vedere legea pentru acel act procesual.
În cazul plângerii prealabile, aceasta nu poate fi introdusă decât de persoana vătămată personal sau prin mandatar special, şi nu mai târziu de 2 luni de la data de la care persoana vătămată a cunoscut cine este făptuitorul.
Sub cel de-al doilea aspect, atunci când un drept procesual nu este exercitat în termenul imperativ prevăzut de lege, intervine decăderea titularului din acest drept, ceea ce îl împiedică să-l mai exercite după expirarea termenului.
În cauza dedusă judecăţii, în condiţiile în care persoana vătămată era o instituţie privată de utilitate publică – BRD nefiind o instituţie publică – iar funcţionarii acesteia nu sunt funcţionari publici, procurorul avea obligaţia, ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 58/2008, să cheme persoana vătămată şi să întrebe dacă formulează plângere prealabilă împotriva inculpaţilor M.C.G. şi M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), respectiv instigare la abuz în serviciu.
Procurorul era obligat să cheme persoana vătămată, atâta timp cât legea a intrat în vigoare între momentul începerii urmăririi penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor şi atâta timp cât încadrarea juridică dată de procuror este provizorie, instanţa fiind ţinută doar de faptele reţinute în actul de sesizare nu şi de încadrarea juridică. date acestora.
În aceste condiţii este lipsită de fundament susţinerea parchetului în sensul că procurorul a caz a apreciat că persoana vătămată este o instituţie publică şi ca atare nu era necesară plângerea prealabilă, interpretarea fiind greşită în raport cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 58/2008, respectiv art. 147 C. pen.
Această condiţie nu putea fi acoperită în cursul judecăţii dat fiind faptul că se depăşise termenul de 2 luni în care persoana vătămată putea să formuleze plângere prealabilă împotriva celor doi inculpaţi. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 286 alin. (2) C. pen. au fost abrogate prin aceeaşi lege.
Aşa fiind, instanţa de fond în mod corect a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, astfel încât critica parchetului este nefondată şi ca atare nu poate fi însuşită de instanţa de recurs.
Nefondată este şi critica ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei.
Instanţa de fond a evaluat în mod corespunzător împrejurările comiterii faptelor care reflectă gradul de pericol social concret al acestora dar şi datele personale ce-l caracterizează pe inculpatul M.C.G., astfel că aplicarea unei pedepse rezultante de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este de natură a atinge scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul M.C.G., împotriva sentinţei penale nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 – 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpatul M.C.G. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată M.(C)M. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 654/2012. Penal → |
|---|
