ICCJ. Decizia nr. 618/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.618/2012
Dosar nr. 5886/5/3/2010/3
Şedinţa publică din 27 februarie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penala nr. 1015/F din 19 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre altele, l-a condamnat pe inculpatul I.D.N., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3201 C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 09 noiembrie 2010 la zi.
În baza art. 17 şi art. 18 din Legea 143/2000 a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantităţii de 0,39 grame heroină rămasă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte a IGPR - DCJSEO conform dovezii seria H nr. 0020345 din 08 septembrie 2010.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 200 lei.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul I.D.N., apel ce formează obiectul dosarului nr. 58865/3/2010 (265/2012) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
La termenul din 14 februarie, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 300 combinat cu art. 160 alin. (3) C. proc. pen., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul I.D.N. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c).
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, respectiv că inculpatul I.D.N. la data de 13 august 2010 a vândut 4 doze de heroină în amestec cu cafeina şi paracetamol cu masa de 0,5 grame colaboratorului sub acoperire „G.S." - nume de cod în schimbul sumei de 200 lei, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pe care inculpatul a săvârşit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei presupuşi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160 alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Înalta Curte, conform art. 38515 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.D.N. împotriva încheierii din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 58865/3/2010 (265/2012).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.D.N. împotriva încheierii din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 58865/3/2010 (265/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 623/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 617/2012. Penal → |
|---|
