ICCJ. Decizia nr. 732/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.732/2012

Dosar nr.111/57/2011

Şedinţa publică din 14 martie 2012

Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 20 ianuarie 2011 (data poştei) a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul D.M.G. împotriva Deciziei penale nr.30 din 10 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1905/85/2008.

Prin Decizia penală nr. 1/ A din 28 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , secţia penală, unde la 15 aprilie 2011, a fost înregistrată sub numărul 111/57/2011.

în motivarea demersului său, contestatorul , invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 386 lit. c) şi e) din C. proc. pen., a arătat că Tribunalul Sibiu a comis o eroare, că a fost judecat în mod abuziv, că rechizitoriul nu fusese confirmat de prim - procurorul Parchetului emitent.

Cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă.

Prin Decizia penală nr. 30 din 10 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1905/85/2008, au fost respinse , ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de inculpaţii D.M.G. şi P.l.C. şi de părţile civile B.A., B.l., B.V.Ş. şi T. (fostă B.) A. împotriva Deciziei penale nr.9/A/2010 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului D.M.G. durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 aprilie 2008 la 10 ianuarie 2011, şi obligat acest recurent la plata sumei de700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa, constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este unul dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Din examinarea motivării scrise a contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator - că Tribunalul Sibiu a comis o eroare de judecată, că a fost judecat în mod abuziv , că Rechizitoriul nu a fost confirmat de prim - procuror - nu se încadrează în nici unul din cazurile de contestaţie în anulare expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Aşa fiind, cererea de contestaţie în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea contestatorul ui, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul D.M.G. împotriva deciziei penale nr. 30 din 10 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1905/85/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 732/2012. Penal