ICCJ. Decizia nr. 695/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 695/2012

Dosar nr. 1226/2/2012/a2

Şedinţa publică din 12 martie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin încheierea din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 1226/2/2012, printre altele, în baza art. 160⁸ C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de liberare provizorie formulate de inculpaţii M.A. şi A.M.

În baza art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen., au fost respinse ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar.

În baza art. 145 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reprezentantului Ministerului Public de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpatele C.R. şi C.E.

În temeiul art. 198 C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reprezentantului Ministerului Public de aplicare a amenzii judiciare inculpatului M.A.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la datele de 22 februarie 2012, respectiv 24 februarie 2012, au fost înregistrate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii M.A. şi A.M.

Inculpatul A.M. a solicitat ca prin hotărârea pronunţată, să se dispună aplicarea dispoziţiilor art. 160² alin. (3) şi (3)¹ raportat la art. 160¹⁰ C. proc. pen., arătând că la dosarul cauzei nu există date şi indicii temeinice din care să rezulte că ar fi comis infracţiunile de care este acuzat, că ar prezenta pericol şi ar zădărnici aflarea adevărului sau influenţarea unor părţi din proces, martori sau experţi, alterarea, ori distrugerea unor mijloace de probă care să ducă la cunoaşterea adevărului în prezenta cauză penală.

Inculpatul a dorit a se lua act că nu are antecedente penale, are o familie organizată a cărei existenţă a fost asigurată din mijloace licite, fiind cunoscut în societate ca o persoană cu un comportament corespunzător, iar în calitatea pe care o avea, aceea de primar al comunei S, s-a remarcat printr-o conduită adecvată, dând dovadă de corectitudine în soluţionarea problemelor ivite în activitatea sa de primar, manifestând bunăvoinţă şi înţelegere faţă de toţi cetăţenii comunităţii, reieşind astfel faptul că buna desfăşurare a procesului penal poate fi luată şi cu inculpatul în stare de libertate, cu restrângerea unor drepturi şi libertăţi, precum şi prin instituirea unor obligaţii stricte în sarcina sa.

Inculpatul a mai arătat că nu există date şi indicii temeinice din care să rezulte că, odată pus în libertate, ar zădărnici în vreun mod direct sau indirect aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.

Inculpatul M.A. a solicitat instanţei să se constate îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a cererii de liberare condiţionată sub control judiciar, punerea în libertate cu aplicarea disp. art. 160² alin. (3) şi (3)¹ C. proc. pen.

Inculpatul a arătat că nu există nici un indiciu din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluţia din 20 octombrie 2011, arătând că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 160² alin. (1) C. proc. pen., fiind astfel îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, invocând în acest sens Decizia nr. 17 din 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai precizat că la dosarul cauzei nu există nici un indiciu pe care să se întemeieze aprecierea că, odată pus în libertate, acesta ar zădărnici sau influenţa în vreun fel cursul procesului penal, urmărirea penală fiind finalizată, în acest sens semnând, la data de 09 februarie 2012, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. A mai menţionat că a fost instituit sechestrul asigurător asupra unui bun imobil, până la concurenţa sumei de 50.0000 euro.

Inculpatul a mai precizat că au fost audiaţi martorii din cauză, toţi ceilalţi inculpaţi, de asemenea au fost audiaţi toţi martorii, înregistrările telefonice cât şi cele din mediul ambiental se află în custodia organelor de urmărire penală şi nu pot fi modificate, alterate, distruse în nici un mod prin vreun act sau faptă a acestui inculpat, toate acestea constituind garanţii suficiente pentru buna desfăşurare a procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.

A subliniat faptul că prin încheierea din 03 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 586/2/2012, instanţa a dispus punerea în libertate a inculpatului S.O., care se află în aceeaşi situaţie cu el, arătând astfel că nu se poate impune în continuare menţinerea sa în stare de arest.

Cu privire la circumstanţele favorabile inculpatului, acesta a subliniat că este o persoană instruită, a acordat o atenţie deosebită cetăţenilor din comuna în care şi-a îndeplinit atribuţiile de primar, are o familie organizată, are un copil de 5 luni, are asigurate mijloacele de existenţă, nu are antecedente penale şi a avut o conduită ireproşabilă.

La termenul de judecată din 06 martie 2012, Curtea de apel a constatat admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, faţă de dispoziţiile art. 160⁸ C. proc. pen. întrucât persoanele care le-au formulat sunt dintre cele cărora legea le conferă acest beneficiu (art. 160⁶ C. proc. pen.), iar cererile au pertinenţă funcţională întrucât pot conduce la satisfacerea intereselor părţilor care le-au formulat, toate cerinţele legale care creează limitele admisibilităţii, prevăzute de art. 160⁶, art. 160⁷ şi art. 160² alin. (1) C. proc. pen. fiind, totodată, îndeplinite.

La acelaşi termen, inculpaţii au fost audiaţi, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Analizând conţinutul cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, declaraţiile dată în faţa instanţei şi materialul de urmărire penală din Dosarul nr. 77/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA, Curtea de apel a reţinut următoarele.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor M.A. şi A.M. pe o durată de 29 de zile, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a faptelor pentru care au fost cercetaţi şi că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea inculpaţilor în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de natura infracţiunii pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, ce prezintă un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar şi din modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele, precum şi din calitatea celor doi inculpaţi.

S-a constatat că inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din data de 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru următoarele fapte.

1. A.M..

- a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov –G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză, faptă încadrată în infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. 1028 la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită), faptă încadrată ca infracţiunile de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

2. M.A.

-în calitate de primar, a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului P.F. (din care a primit 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), faptă încadrată ca infracţiunea de luare de mită, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.;

- l-a determinat pe finul său, S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit şi autentificat sub nr. 2611 la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă încadrată în infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, (instigare mediată), prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

Totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat sub nr. 2611/28 iulie 2011), s-au transferat bunurile menţionate (2 terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

După sesizarea instanţei de judecată, măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în temeiul art. 300¹ C. proc. pen. prin încheierea din 15 februarie 2012.

S-a reţinut că, potrivit art. 160² alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni (...). De asemenea, liberarea provizorie, fiind o măsură preventivă, trebuie să asigure scopul instituit de legiuitor la luarea acestora, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea (...) inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată (...). De asemenea, s-a reţinut că instanţa respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluţionând cererea potrivit art. 160^8a C. proc. pen., constată că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Instanţa a avut în vedere împrejurarea că norma prevăzută în art. 160² alin. (2) C. proc. pen. nu conţine o enumerare limitativă a cazurilor în care nu se poate acorda liberarea provizorie, ci se instituie în mod imperativ interdicţia acordării liberării provizorii în cele două cazuri menţionate, dar fără ca prin acesta să se îngrădească posibilitatea acordată instanţei prin alin. (1), de a respinge cererea de liberare provizorie pentru motive care nu se circumscriu neapărat cazurilor din alin. (2) şi care, deci, rămân la aprecierea sa, în funcţie de datele concrete ale fiecărei speţe, urmând a se verifica în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaţilor.

S-a constatat că din coroborarea textelor legale care reglementează măsura arestării preventive şi, respectiv, liberarea provizorie sub control judiciar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive, interpretare care este confirmată de Decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii. în raport de această interpretare, s-a constatat că se menţin temeiurile arestării preventive - art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., situaţia nefiind schimbată de la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive în temeiul art. 300¹ C. proc. pen.

Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materie, s-a reţinut că în cauza Letellier c. Franţei, C.E.D.O. a arătat că pot fi invocate mai multe motive pentru care se poate refuza punerea în libertate provizorie a unui inculpat, respectiv: a. existenţa riscului influenţării martorilor, însă acesta se poate diminua odată cu trecerea timpului; b. existenţa riscului de a se sustrage de la desfăşurarea procesului penal, arătând că pericolul sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai pe baza gravităţii pedepsei pe care o riscă persoana respectivă; c. necesitatea apărării ordinii publice, arătând că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puţin pentru o perioadă de timp. De asemenea, C.E.D.O. a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (Labita c. Italiei).

S-a mai reţinut că la soluţionarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie să o aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului, în acest sens fiind şi jurisprudenţa C.E.D.O, care a statuat că la menţinerea unei persoane în detenţie instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).

În acest sens, instanţa de judecată a reţinut că cei doi inculpaţi prezintă circumstanţe personale favorabile: nu au antecedente penale, au o familie organizată, au fost bine integraţi în comunităţile locale la dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea funcţiilor în care au fost aleşi.

Pe de altă parte, s-a apreciat că în cauză există riscul ca, odată puşi în libertate, inculpaţii să poată influenţa declaraţiile coinculpaţilor şi ale martorilor care sunt în parte angajaţi sau apropiaţi ai lor, fiind necesară şi privarea de libertate în vederea apărării ordinii publice, în raport de periculozitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele (cu premeditare, cu participarea mai multor persoane care au acţionat coordonat), precum şi împrejurarea că inculpaţii aveau calitatea de primari, aspect ce implică o periculozitate sporită, în condiţiile în care legea este încălcată tocmai de o persoană aleasă să garanteze respectarea ei, care beneficiază de încrederea societăţii în acest sens. Instanţa nu şi-a putut forma convingerea că interdicţia care poate însoţi liberarea provizorie ca inculpaţii să îşi exercite funcţia şi să ia legătura cu inculpaţii şi martorii, ar fi suficientă pentru a se asigura că declaraţiile acestora nu sunt influenţate, în condiţiile în care inculpaţii au avut suficient timp pentru a-şi dezvolta o reţea de relaţii şi intermediari, după cum indică procesele-verbale de transcriere a convorbirilor interceptate.

S-a apreciat că faptul că înscrisurile probatorii se află la dosarul cauzei şi că martorii au dat declaraţii în cursul urmăririi penale nu apare ca suficient pentru a asigura o bună desfăşurare a procesului penal în cursul judecăţii, esenţială fiind audierea în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.

Prin urmare, s-a apreciat că necesitatea prezervării ordinii publice şi a bunei desfăşurări a procesului penal, a aflării adevărului în cauză, primează faţă de circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Deşi s-a invocat egalitatea de tratament cu alţi inculpaţi, cercetaţi în stare de libertate, ca urmare a admiterii unor cereri de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea de apel a apreciat că Decizia de admitere sau respingere a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie luată în urma analizei individuale a fiecărui caz în parte, iar nu prin analogie cu situaţia altor persoane, fie ele cercetate în aceeaşi cauză penală. S-a reţinut astfel că situaţia nu este identică, luându-se în considerare participarea concretă a fiecărui inculpat, precum şi folosirea de funcţia în care au fost aleşi inculpaţii în vederea săvârşirii faptelor.

Oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar a fost evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probaţiunea nefiind în acel moment începută, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpaţilor nu este disproporţionată în raport de importanţa şi complexitatea cauzei, precum şi de gravitatea faptelor imputate.

Împotriva încheierii din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.A. şi A.M, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate şi admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţi, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpaţii M.A. şi A.M., alături de alţi inculpaţi, au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din data de 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul M.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000 şi art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpatul A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000; art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpaţii au fost arestaţi preventiv prin încheierea de şedinţă din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constatându-se incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea inculpaţilor în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de natura infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi, ce prezintă un grad de pericol social ridicat, care rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar şi din modalităţile şi împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost comise faptele, precum şi din calitatea celor doi inculpaţi.

Se reţine că, în cauză, temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, în raport cu dispoziţiile art. 143 C. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. pen., în baza cărora s-a dispus în cauză arestarea preventivă a inculpaţilor.

Înalta Curte constată că, deşi actele şi lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpaţii ar săvârşi alte infracţiuni sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat în încercarea de a zădărnicii adevărul, cererile de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., arestarea preventivă este una dintre măsurile preventive ce pot fi luate împotriva învinuitului sau inculpatului cercetat într-o cauză privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

În alin. (2) al articolului anterior menţionat, legiuitorul a arătat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.

Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri fiind acelaşi, şi anume buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.

Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 160² C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.

Prima condiţie pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, iar a doua condiţie pozitivă vizează natura şi gravitatea infracţiunii de comiterea căreia este bănuit inculpatul.

Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 160² alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".

Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate provizorie.

Dispoziţiile art. 160² C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie este o măsură facultativă şi nu una obligatorie (legea foloseşte sintagma „se poate acorda"), inculpaţii având doar o vocaţie la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunităţii lăsării în libertate a inculpaţilor prin verificarea temeiniciei cererii.

În prezenta cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, faţă de dispoziţiile art. 160⁸ C. proc. pen., însă în urma analizei conţinutului acestor cereri, procedând la evaluarea oportunităţii liberării provizorii sub control judiciar prin raportare la stadiul actual al procedurii, dar şi la durata arestării preventive a inculpaţilor, a apreciat că cererile sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că acordarea acestei facilităţi legale nu constituie un drept absolut al inculpaţilor, ci doar o vocaţie, instanţa nefiind obligată să se pronunţe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situaţie.

Dimpotrivă, instanţei i se cere prin alineatul (2) al articolului 160² C. proc. pen. să verifice şi să examineze existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe inculpaţi să săvârşească alte infracţiuni sau că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În opinia instanţei, expresia „date" conţinută în textul de lege anterior menţionat nu se referă la existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpaţilor, la modul de operare, la infracţiunea pretins a fi comisă, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.

Prin urmare, instanţei i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-i opri pe inculpaţi de la orice altă activitate infracţională.

Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curţi, instanţa trebuie să se raporteze la gravitatea faptelor - în speţă fiind vorba despre infracţiuni de corupţie -, la circumstanţele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum şi la datele care caracterizează inculpaţii - circumstanţele personale ale acestora, în sensul că nu au antecedente penale, au o familie organizată, au fost bine integraţi în comunităţile locale la dezvoltarea cărora au ajutat în exercitarea funcţiilor deţinute, fiind deja avute în vedere de către instanţa de judecată.

Potrivit deciziei nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 160^8a alin. (2) teza a II-a şi alin. (6) teza a II-a C. proc. pen., instanţa, verificând într-o primă fază dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, procedează apoi la verificarea condiţiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia cererii, prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive, ce constă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea inculpatului să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.

În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare judiciară sub control judiciar, instanţa trebuie să se raporteze la elementele ce privesc faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, cât şi datele ce caracterizează persoana acestora, respectiv datele concrete din dosar ce justifică sau nu privarea în continuare de libertate, în raport cu probele administrate, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică, impactul social al faptei, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penale.

Instanţa poate refuza liberarea dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea arestării preventive.

Prin prisma acestor considerente, soluţia pronunţată de Curtea de apel apare ca fiind justă, detenţia provizorie putând fi menţinută atunci când se constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.

Raportând datele speţei deduse judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională, corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte aprecieză - astfel cum a dispus şi instanţa de fond - că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpaţilor M.A. şi A.M., având în vedere activitatea infracţională, gravitatea faptelor presupus a fi fost comise, calitatea inculpaţilor, necesitatea prezervării ordinii publice, acest control fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive.

Se reţine, de asemenea, că circumstanţele personale ale recurenţilor inculpaţi au fost avute în vedere de către instanţa de fond, însă acestea nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru a justifica punerea în libertate.

Astfel, este adevărat că inculpaţii beneficiază de circumstanţe personale favorabile, însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii - natura infracţiunilor săvârşite, gradul de pericol social concret al acestora, astfel cum este conturat acesta de modalităţile şi împrejurările comiterii, frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiuni şi urmările negative pe care le produc.

Cât priveşte egalitatea de tratament cu alţi inculpaţi din prezenta cauză, cercetaţi în stare de libertate, în mod corect Curtea de apel a reţinut că aceştia nu se află într-o situaţie juridică identică, oportunitatea admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar fiind necesar a fi analizată pentru fiecare inculpat în parte.

Totodată, se reţine că până în prezent nu a fost depăşită durata rezonabilă a unei detenţii provizorii, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, existând indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

Pentru considerentele expuse, apreciind încheierea atacată ca fiind temeinică şi legală, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A. şi A.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A. şi A.M. împotriva încheierii din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 575/2012. Penal. Contestaţie la executare...		ICCJ. Decizia nr. 72/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 695/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 695/2012. Penal