ICCJ. Decizia nr. 72/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 72/2012
Dosar nr.11530/63/2010
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 176 din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 11530/63/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul S.I. din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar conform art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul S.I. la pedeapsa de 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.; i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe perioada prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.; în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 15 august 2010, la zi şi s-a menţinut starea de arest a acestuia.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu mâner negru şi lama zimţată, ridicat conform procesului verbal din data de 14 august 2010; în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul S.I. a unei batiste şi a unui cuţit cu plăsele din plastic, ridicate conform procesului verbal din data de 14 august 2010.
În baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 15 alin. (2) C. proc. pen., s-au respins acţiunile civile formulate de părţile civile P.Ş., V.M. şi V.D., ca tardive.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul S.I. la plata sumei de 1160 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care, 500 lei în faza de urmărire penală şi 660 lei în faza de judecată, compusă din 360 lei cheltuieli judiciare avansate de stat şi 300 lei onorariu avocat din oficiu; în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor judiciare în sumă de 500 de lei, efectuate de partea civilă P.Ş., reprezentând onorariu apărător ales.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunal Dolj cu nr. 727/P/2010 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.I., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., constând în fapt în aceea că în ziua de 14 august 2010, în jurul orei 14,30, după ce în prealabil inculpatul, victima şi fratele acesteia, martorul V.D., au consumat băuturi alcoolice la locuinţa inculpatului, acesta din urmă a lovit victima V.S. cu un cuţit în zona sternului. După ce a fost lovită, victima a părăsit locuinţa inculpatului, ajungând în drumul comunal, unde a fost găsită de echipajul medical sosit la faţa locului, care a constatat decesul acesteia.
Conform raportului medico - legal de necropsie, moartea victimei V.S. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa unei plăgi sternale tăiate/înţepate penetrantă în miocard, iar leziunea de violenţă s-a produs prin lovire cu un obiect tăietor–înţepător, posibil cuţit, cu lungimea de 7, 8 cm. şi lăţimea maximă de 16 cm.
Examinând actele efectuate atât în faza de urmărire penală cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a constatat că starea de fapt reţinută în actul de sesizare este în concordanţă cu probele administrate în cauză.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, s-a reţinut că prin sentinţa penală cu nr. 162 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Băileşti, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 C. pen., din care a executat efectiv perioada cuprinsă între 9 noiembrie 2007 şi 11 iunie 2008 şi a fost liberat condiţionat cu un rest de 150 de zile, situaţie în raport de care s-a impus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fapta care face obiectul prezentei cauze fiind comisă după executarea pedepsei de un an închisoare şi înainte de împlinirea termenului de reabilitare prevăzută de art. 134 C. pen. (3 ani).
În baza textului de lege menţionat, inculpatul a fost condamnat de către instanţa de fond la pedeapsa de 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară, cu interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe perioada art. 71 alin. (1) C. pen.
La stabilirea cuantumului şi a modalităţii de executare a pedepsei, s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi de circumstanţele concrete în care a fost săvârşită fapta.
Sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat în esenţă că părţile civile P.Ş., V.M. şi V.D. (fraţii victimei), s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 100.000 de lei fiecare, la data de 17 noiembrie 2010, după citirea actului de sesizare care a avut loc la data de 03 noiembrie 2010, aşa încât cererile formulate au fost respinse ca tardive.
În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor judiciare în sumă de 500 de lei făcute de partea civilă P.Ş., reprezentând onorariu apărător ales, întrucât nu a fost admisă acţiunea civilă formulată de aceasta.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel inculpatul S.I. şi părţile civile P.Ş., V.M. şi V.D.
Părţile vătămate constituite părţi civile au criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, susţinând că s-a dispus respingerea cererii de despăgubiri civile fără a se pune în discuţia părţilor tardivitatea cererilor de constituire ca părţi civile, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii. S-a susţinut că la termenul din 20 octombrie 2010, la instanţa de fond, nefiind asistaţi de un apărător şi aflaţi sub imperiul emoţiilor şi a suferinţei, nu au apreciat în mod corespunzător în ce ar consta solicitarea de obligare a inculpatului la despăgubiri civile, constituirea făcându-se la termenul ulterior, din 17 noiembrie 2010, când au beneficiat de asistenţă juridică. S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, admiterea cererii de despăgubiri civile, aşa cum rezultă din declaraţia la instanţa de fond la termenul din 17 noiembrie 2010.
În plus, părţile civile au invocat şi disponibilitatea inculpatului care, la 21 martie 2010, a fost de acord să achite despăgubirile civile pentru daune morale pretinse de ei.
Inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, au fost relevate starea de ebrietate în care se afla inculpatul şi atitudinea agresivă a victimei, care a provocat reacţia violentă a inculpatului şi s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
Prin Decizia penală nr. 172 din 29 august 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins apelurile declarate de inculpat şi părţile civile; s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii arestării preventive la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului. A fost respinsă cererea părţilor civile de acordare a cheltuielilor judiciare. Au fost obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat just latura civilă a cauzei, prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., părţile vătămate declarând, iniţial că nu solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile şi constituindu-se părţi civile după momentul procesual al criticii actului de acuzare. Astfel, apelurile declarate de părţile vătămate au fost apreciate ca nefondate şi, consecutiv, respinsă ca neîntemeiată şi cererea acestora de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Cu privire la apelul declarat de inculpat s-a apreciat că prima instanţă a dat o justă evaluare materialului probator administrat, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. nefiind incidente. Astfel, s-a reţinut că la incidentul produs în ziua de 14 august 2010, în afară de inculpat şi victimă a fost de faţă martorul V.D., care a relatat că între inculpat şi victimă existau relaţii de prietenie, pe fondul cărora se şi întâlniseră în ziua respectivă şi consumaseră o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice, în curtea locuinţei inculpatului.
În mod constant, fratele victimei a relatat, atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond, că inculpatul a acţionat în mod spontan, lovind victima cu un cuţit în zona sternului, în timp ce amândoi se aflau în picioare.
După ce victima a fost lovită, a solicitat ajutorul fratelui ei, care a constatat că aceasta sângera puternic, inculpatul se afla în imediata sa apropiere şi ţinea în continuare în mână obiectul vulnerant cu care lovise pe V.S., iar încercările de prim ajutor ale acestuia în sensul de a opri sângerarea prin aplicarea unui bandaj în zona rănii, nu au fost eficiente, a fost chemată de urgenţă ambulanţa, victima decedând ca urmare a hemoragiei interne şi externe, consecinţă a unei plăgi sternale tăiate-înţepate penetrantă în miocard, aşa cum se menţionează în concluziile raportului medico-legale de necropsie din 17 august 2010 întocmit de I.M.L. Craiova.
De altfel, în declaraţia dată la organele de urmărire penală imediat după producerea incidentului, apelantul–inculpat a declarat că a consumat împreună cu victima şi cu fratele acesteia o cantitate foarte mare de băuturi alcoolice (circa 8 litri de vin), prilej cu care a folosit un cuţit pentru a pregăti hrana, respectiv pentru a tăia roşii, a mai susţinut că victima „l-a jignit", iar în aceste condiţii, a reacţionat şi a lovit victima odată, în piept, cu cuţitul, în timp ce aceasta se afla în picioare, iar fratele victimei se afla în imediata apropiere a incidentului.
Mai mult, V.D. declară că a încercat să intervină pentru aplanarea incidentului şi pentru a împiedica inculpatul să lovească în continuare victima, ocazie cu care a fost lovit şi el în antebraţul stâng de inculpat, cu acelaşi obiect vulnerant.
Susţinerile inculpatului referitoare la faptul că a fost jignit de victimă nu este dovedită cu un alt mijloc de probă, şi în orice caz, nu poate constitui un element pe care instanţa să-l reţină ca fiind în măsură să provoace o tulburare puternică sau o emoţie în sensul prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la critica relativă la netemeinicia sentinţei, s-a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, inculpatul a săvârşit infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie conform art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), primul termen al recidivei constituindu-l o pedeapsă de 1 an închisoare aplicată tot pentru o infracţiune comisă cu violenţă, respectiv vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 162 din 07 mai 2007 a Judecătoriei Băileşti, în executarea căreia a fost arestat la 09 noiembrie 2007 şi liberat condiţionat la 11 iunie 2008, rămânând un rest de pedeapsă neexecutat de 150 de zile închisoare.
Având în vedere circumstanţele reale şi cele personale ale apelantului, care anterior a suferit numeroase condamnări pentru săvârşirea unor infracţiuni contra patrimoniului şi de violenţă (art. 208, 209 C. pen.; art. 181 C. pen.; art. 180 alin. (1) C. pen. şi, aşa cum s-a arătat, art. 182 C. pen.), s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul şi părţile civile, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate (după cum rezultă din memoriul depus la dosar recurs şi concluziile orale ale apărătorului din oficiu, expuse în partea introductivă a acestei decizii) pentru neobsevarea probelor solicitate care demonstrau relaţia cu victima şi părţile civile V.D. şi V.S., greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., greşita stabilire a cuantumului pedepsei; s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. Recurenţii părţi civile au invocat, potrivit concluziilor scrise (dosar recurs) greşita respingere a cererilor de constituire de parte civilă fără punerea în discuţie a excepţiei tardivităţii, în condiţiile în care acestea nu au beneficiat iniţial de asistenţă juridică.
Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate se constată că recursul inculpatului este fondat, iar cele declarate de părţile civile nefondate, pentru considerentele ce urmează:
1. În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpat, din verificarea actelor dosarului se reţine că, prin declaraţia dată în faţa instanţei de recurs în şedinţa de judecată din 17 ianuarie 2012 (dosar recurs) inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi să se realizeze aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., coroborate cu prevederile art. XI din OUG nr. 121/2011 cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării recursului declarat de inculpat este admisibilă.
Se reţine sub acest aspect că potrivit art. XI din OUG nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010) se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a OUG nr. 121/2011.
Se are în vedere, totodată, că prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 Curtea Constituţională a hotărât că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Aşa fiind, se constată că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. XI din OUG nr. 121/2011, instanţa de recurs urmând a lua act de poziţia procesuală a inculpatului exprimată în declaraţia dată la termenul de judecată din 17 ianuarie 2012 şi a proceda potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Având în vedere probele administrate şi starea de fapt reţinută în rechizitoriu, coroborate cu împrejurarea că, anterior, inculpatul a mai fost condamnat pentru comiterea de infracţiuni cu violenţă şi faţă de criteriile reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa de recurs apreciază că, faţă de natura şi gravitatea faptei comise, a circumstanţelor reale de săvârşire a acesteia şi a celor personale ale inculpatului (care a manifestat o atitudine violentă pe fondul consumului de alcool) pedeapsa de 12 ani închisoare este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancţiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen., contribuind la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale. Faţă de poziţia procesuală a inculpatului se constată că nu mai pot fi primite criticile relative la aprecierea probelor şi reţinerea stării de fapt.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat S.I. va fi admis, va fi casată Decizia recurată şi sentinţa pronunţată la prima instanţă numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului. Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi se va reduce cuantumul sancţiunii aplicate pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen. de la 17 la 12 ani închisoare. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2010 la 17 ianuarie 2012.
Se va face aplicarea art. 19 alin. (3) C. proc. pen. onorariul avocatului din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
2. Referitor la recursurile declarate de părţile civile se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererile de constituire de parte civilă au fost făcute cu depăşirea termenului imperativ reglementat de lege (art. 15 alin. (2) C. proc. pen.), împrejurarea că părţile vătămate nu au beneficiat de asistenţă juridică neavând relevanţă prin prisma prevederilor legale invocate, dreptul procesual al părţilor vătămate de a se constitui părţi civile fiind respectat de organele judiciare, dar neexercitat de acestea potrivit normelor ce îl reglementează, ceea ce atrage sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului, conform art. 185 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, se constată că prima instanţă şi cea de apel au realizat o justă interpretare şi aplicare a reglementărilor incidente, hotărârile anterior pronunţate fiind legale, temeinice şi riguros argumentate.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile declarate de părţile civile vor fi respinse, ca nefondate, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii părţi civile vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 172 din 29 august 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 176 din 25 martie 2011 a Tribunalului Dolj numai cu privire la individualizarea pedepsei principale.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen., de la 17 ani închisoare la 12 ani închisoare.
Menţine în rest dispoziţiile hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 15 august 2010 la 17 ianuarie 2012.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile P.Ş., V.M. şi V.D. împotriva deciziei penale nr. 172 din 29 august 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 695/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 760/2012. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
