ICCJ. Decizia nr. 740/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 740/2012
Dosar nr. 554/45/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel laşi petentul B.E. a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei nr. 229/P/2011 din 31 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi , prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror B.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Rezoluţia mai sus-arătă fost menţinută prin rezoluţia Procurorului General nr. 699/11/2/2011 din 1 iulie 2011.
Nemulţumit petentul s-a adresat cu plângere instanţei de judecată.
La termenul de judecată din 3 noiembrie 2011 petentul a invocat excepţii de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 51, art. 52 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183, art. 244 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen., în raport de prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 6 din Constituţia României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea acestor excepţii.
În motivarea excepţiilor s-a susţinut că prevederile articolelor sus menţionate încalcă dispoziţiile referitoare la un proces echitabil.
Prin sentinţa penală nr. 154 din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul B.E.
Totodată a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.E. împotriva Rezoluţiei nr. 229/P/2010 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.
Petentul a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale s-a reţinut că admisibilitatea acesteia este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Lege nr. 47/1992 republicată şi modificată, care reglementează o formă a controlului de neconstituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţei de judecată.
S-a arătat că o condiţie de bază pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate este invocată - în speţă, dispoziţiile art. 51, art. 52 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 183 şi art. 224 C. proc. pen. şi art. 2871 C. proc. pen. - să aibă un rol determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei.
Se reţine că excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât şi stabilirea existenţei acestui interes pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
Astfel, soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul penal principal, mai exact asupra soluţiei ce se va dezlega în cauză - plângerea formulată.
În aceste condiţii, examinând relevanţa şi pertinenţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petent, instanţa a constat că textele criticate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea cauzei în contextul în care se invocă neconstituţionalitatea procedurii de soluţionare a recuzării magistraţilor, a modului de sesizare a Curţii Constituţionale, a lipsei din Codul de procedură penală a unor texte similare din codul de procedură civilă privind suspendarea judecăţii, a prevederilor Legii nr. 51/1995 ce permit unui fost magistrat să activeze ca avocat, ori a dispoziţiilor ce reglementează caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de judecător în baza art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., norme legale ce nu sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei.
Pe fondul cauzei, Curtea, verificând rezoluţiile atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului nr. 229/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, a constat că soluţia neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală şi temeinică, bazându-se pe o corectă analiză şi o justă evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului.
S-a arătat că aspectele sesizate de petent nu pot fi reţinute drept indicii privind săvârşirea faptei reclamate în sarcina magistratului procuror.
Singurul temei al răspunderii penale îl constituie săvârşirea unei infracţiuni, iar existenţa infracţiunii implică, în mod necesar, existenţa unei fapte care prezintă anumite trăsături caracteristice.
Petentul B.E. a invocat în susţinerea plângerii sale motive subiective de nemulţumire faţă de soluţia pronunţată de procuror în dosarul penal nr. 722/P/2010, respectiv neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori şi judecători reclamaţi dar şi în ce priveşte disjungerea şi declinarea competenţei pentru o serie de magistraţi în favoarea Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât gradul profesional atrăgea competenţa acestei instanţe.
S-a constat din analiza întregului material probator că prin activitatea desfăşurată intimata şi-a îndeplinit în mod legal atribuţiile de serviciu, fără a acţiona intenţionat sau din neglijenţă într-o manieră de natură a încălca sau îngrădi drepturile petentului şi fără a manifesta părtinire în soluţia şi măsurile dispuse, din situaţia de fapt expusă de petent neconturându-se elementele unei infracţiuni.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, petiţionarul a formulat recursul de faţă, recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel laşi la 8 noiembrie 2011.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Cu privire la aceea dispoziţie din sentinţă prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale Înalta Curte constată că împotriva aceste dispoziţii petentul avea posibilitatea să formuleze recurs în termen de 48 de ore pronunţare conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, iar acesta a formulat recurs abia la 8 noiembrie 2011, cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege mai sus-menţionat.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul B.E.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 154 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 739/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 896/2012. Penal → |
|---|
