ICCJ. Decizia nr. 773/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.773/2012
Dosar nr. 547/45/2011
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petentul B.E. a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului din 23 mai 2011, dată în dosarul nr. 131/P/2010 al D.N.A - Serviciul Teritorial Iaşi prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 257 C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faţă de persoanele cercetate M.A. şi C.E.I.
In motivarea plângerii petentul a solicitat, în esenţă, să se aplice prevederile legale, să se desfiinţeze rezoluţia procurorului şi să se înceapă urmărirea penală împotriva persoanelor cercetate, pe baza probelor de la dosar.
Prin sentinţa penală nr. 161 din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel Iaşi în baza art. 278l alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.E., împotriva rezoluţiei din data de 23 mai 2011, dată în dosarul nr. 131/P/2010 al DNA - Serviciul Teritorial Iaşi şi a menţinut rezoluţia atacată. A obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A constatat instanţa că prin rezoluţia data în dosarul 131/P/2010 al D.N.A - Serviciul Teritorial Iaşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceste persoane, cu motivarea că nu au reieşit elemente din care să rezulte cele reclamate de petent. S-a motivat că, nu există indicii că numiţii M.A. şi C.E.I., ar fi comis infracţiunile de corupţie denunţate de petentul B.E., respectiv că ar fi făcut trafic de influentă, ar fi falsificat înscrisuri şi s-ar fi folosit de înscrisurile astfel falsificate în vederea producerii unor consecinţe juridice cu ocazia participării la judecarea cauzelor civile ori cu ocazia instrumentării şi soluţionării dosarului penal nr. 5772/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Un argument solid în motivarea acestei soluţii a fost acela că petentul nu a precizat în concret în ce ar consta, ori care este situaţia de fapt pe care o reclamă în cazul infracţiunilor de trafic de influenţă, fals şi uz de fals de care le acuză pe cele doua persoane.
Fiind nemulţumit de această rezoluţie, petentul B.E., a formulat plângere împotriva acesteia la Procurorul Şef de Serviciu Teritorial la DNA - Iaşi şi, prin rezoluţia din 30 iunie 2011, plângerea i-a fost respinsa ca neîntemeiată, cu aceeaşi motivare conform căreia, plângerea petentului cuprinde doar aserţiuni generice, insuficiente pentru a determina fapte de corupţie.
Curtea de Apel Iaşi a constatat că plângerea petentului B.E. este nefondată, şi că simpla presupunere a petentului, privind comiterea faptelor penale expuse în plângerile sale, nesusţinută de indicii şi probe temeinice care să dovedească dincolo de orice îndoială activitatea infracţională a persoanelor denunţate, nu este suficientă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanelor pe care le acuză. Curtea de Apel Iaşi a constatat că îşi însuşeşte argumentarea parchetului şi a constatat că nu se poate dispune începerea urmării penale faţă de aceste persoane pe simpla reclamare a petentului nesusţinută de probe.
Neputându-se stabili vinovata acestor persoane cercetate, în mod temeinic şi legal procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale, soluţie care a fost menţinută şi de procurorul ierarhic superior.
La data de 8 noiembrie 2011, nemulţumit de această hotărâre, petentul B.E. a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Curtea de Apel Iaşi, faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus, a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispoziţiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 278/1 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
În ceea ce priveşte cererea acestuia de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor invocate la instanţa de fond, Înalta Curte constată că potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă atunci când se referă la o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, ce are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate" instanţa, soluţionând cauza pe baza materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Verificând actele dosarului şi din cuprinsul hotărârii atacată, înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu se află şi nici în cuprinsul hotărârii nu se face nicio o referire la vreo excepţie de neconstituţionalitate invocată de petent.
În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte constată că cererea petentului de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională este inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât petentul nu a precizat, în concret, dispoziţiile pe care le consideră neconstituţionale şi ce principii consacrate de Constituţie sunt încălcate.
Astfel, urmează a fi respins, ca inadmisibil, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petentul B.E., conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 161 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 774/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 766/2012. Penal → |
|---|
