ICCJ. Decizia nr. 763/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.763/2012
Dosar nr. 5459/120/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 370 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza disp. art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A. , la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.. în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza disp. art. 862 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 6 ani. În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M.A. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. în baza disp. art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul M.A. să nu intre în legătură cu familia victimei N.M. În baza art. 863 alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 şi art. 84 C. pen., precum şi asupra disp. art. 864 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de la 16 noiembrie 2009, ora 13,00 la 17 noiembrie 2009, ora 13,00.
În baza disp. art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza disp. art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 15 zile. În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 C. pen. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza disp. art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.A., la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului N.A., acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume 15 zile închisoare. în baza disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. în baza disp. art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 15 zile. în baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 C. pen. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza disp. art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.N., la o pedeapsă de 15 zile închisoare. în baza disp. art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei. în baza disp. art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare de 2 ani şi 15 zile. În baza disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate în baza art. 71 C. pen. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
În baza disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că partea vătămată Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.A.A. şi a fost obligat inculpatul M.A. la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale către aceasta, urmând a fi respinsă cererea privind despăgubirile materiale ca nedovedită.
În baza disp. art. 17 C. proc. pen., a mai fost obligat inculpatul M.A. la plata sumei de 150 lei lunar, sub formă de prestaţie periodică, către minora N.A.M.V., născută la data de 15 februarie 2007, fiica victimei N.M., de la data decesului acestuia - 23 iulie 2008 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor de către minoră, conform art. 86 şi art. 94 C. fam., precum şi la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.
Prin aceiaşi hotărâre, s-a respins acţiunea civilă formulată de către partea civilă M.A., ca nedovedită.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul N.A. două bucăţi de ulucă şi toporul folosite de acesta la săvârşirea infracţiunilor şi ridicate de către organele de urmărire penală, conform procesului-verbal încheiat la data de 21 iulie 2008.
Cele două scaune din lemn ridicate de către organele de urmărire penală, conform proceselor-verbale de ridicare din data de 10 septembrie 2008 şi 11 decembrie 2008, s-a dispus să fi restituite numitului L.M.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi pe inculpaţii M.C., N.A. şi N.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 300 lei fiecare. în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 1.975 lei, în care sunt incluse şi cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 495/P/2008 au fost trimişi în judecată inculpaţii M.A. , M.C., N.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 322 alin. (1) şi art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen. şi N.N., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.
A reţinut instanţa de fond că în ziua de 20 iulie 2008 inculpatul M.A. s-a deplasat alături de fratele său, inculpatul M.C., un unchi şi fiul acestuia, la domiciliul lui N.A. din judeţul Dâmboviţa, în vederea recuperării unui lănţişor din aur pe care M., nepotul său, îl luase de acasă şi-l vânduse lui N.A., bijuterie ce a fost restituită de cel din urmă în schimbul sumei de 120 lei.
În cursul aceleiaşi zile, inculpatul N.A. şi soţia sa s-au reîntâlnit pe raza localităţii cu inculpatul M.C., prilej cu care între aceştia a continuat disputa legată de bijuteria restituită. Martorul C.A., prezent la discuţiile purtate între N.A., soţia acestuia şi inculpatul M.C., a arătat că aceştia şi-au adresat reciproc cuvinte jignitoare, fără a exista o confruntare.
În seara zilei de 20 iulie 2008, inculpatul M.C. l-a sunat pe fratele său, M.A., şi încercând în mod neadevărat să acrediteze ideea că după incidentul produs privind restituirea bijuteriei a fost ameninţat de către familia N. Pe fondul acestei stări conflictuale întreţinută de ambele familii, în aceeaşi seară, inculpatul M.A., însoţit de U.F. şi M.G.M., s-a deplasat din nou cu autoturismul său în comuna Costeştii din Vale, unde l-a găsit pe M.C. în preajma domiciliului lui N.A. şi împreună ducându-se la poarta casei familiei Nae. Inculpaţii M.A. şi M.C. au forţat poarta de acces, M.C. lovindu-l cu o sticlă în cap pe N.A., iar M.A. trăgându-l de haine pe N.N., din curtea casei la poartă, moment în care M.C. a început să-l lovească cu pumnii pe N.N. În sprijinul inculpaţilor N.A. şi N.N. a intervenit şi victima N.M., ostilităţile continuând în drumul public, unde N.A.,înarmat cu un topor în mână, l-a alergat pe inculpatul M.A.
Inculpatul M.C. s-a confruntat pe rând cu N.N. şi apoi cu N.M., care a intervenit încercând să acorde sprijin fratelui său. Deşi declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor date pe parcursul procesului penal sunt parţial contradictorii, toate conduc la concluzia că pe parcursul acestor confruntări între membrii celor două familii aceştia şi-au aplicat reciproc lovituri cu pumnii, picioarele şi uluci rupte din gard.
Totodată, în cursul desfăşurării incidentului s-a mai folosit şi o coasă de mână, provenită de la martorul S.I., în declaraţia sa martorul susţinând că inculpatul M.A. a fost cel care a intrat în curtea sa şi i-a luat coasa din mână (pagina 109 dosar fond). Cert este şi faptul că inculpatul N.A. era înarmat cu un topor, cu care l-a alergat pe M.A. şi cu care a distrus maşina proprietatea inculpatului M.A., parcată în apropierea locului incidentului. Acest aspect reiese atât din declaraţiile inculpaţilor M.A., N.A., M.C., cât şi din declaraţiile martorilor prezenţi la desfăşurarea incidentului U.F., M.G., N.F., B.D.N., S.I., C.A., C.S. Tot din declaraţiile acestora rezultă şi faptul că inculpatul M.C. l-a lovit pe N.A. cu vârful coasei, provocându-i o plagă contuză în zona pavilionului auricular drept care a necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 1041 din 5 august 2008 emis de S.M.L. Dâmboviţa şi raportului de constatare medico-legală nr. 384/V din 24 iulie 2008, fapt recunoscut în declaraţia sa chiar de inculpatul M.C., care precizează: „el avea toporul şi a încercat să mă lovească dar m-am ferit, după care eu l-am atins cu coasa la ureche" - pagina 61 dosar fond. Acest aspect a fost confirmat şi de martora M.G.M. care a susţinut în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că „am observat şi faptul că M.C. l-a lovit pe N.A. cu o coasă, dar nu am văzut de unde a luat acesta coasa". Nemaifiind urmărit de N.A., inculpatul M.A. s-a reîntors în direcţia porţii unde se confruntau fratele său M.C. şi inculpaţii N.A., N.N. şi victima N.M., pentru a-i acorda sprijin fratelui său.
În deplasarea sa, inculpatul M.A. a luat un scaun de lemn din faţa martorului L.M., care se afla pe terasa unui magazin, în imediata vecinătate a domiciliului lui N.A., l-a întors, apucându-l de picioare şi, apropiindu-se cu el în mâini de locul unde se aflau fraţii N., l-a aruncat în direcţia lui N.M., surprinzându-l pe acesta chiar în momentul în care se ridica din preajma fratelui său, lovitura fiind receptată în aceste condiţii în zona fronto-temporo-parietal stânga şi care a generat un hematom extradural de emisfer stâng ce a dus la decesul lui N.M. la 23 iulie 2008, după intervenţia chirurgicală la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, conform raportului medico-legal de necropsie nr. A.3/1158/2008.
Deşi inculpaţii M.A. şi M.C. au negat constant faptul că ar fi văzut sau folosit vreun scaun în timpul confruntării cu membrii familiei N., susţinerile acestora sunt contrazise de declaraţiile martorilor C.N., M.E., N.F., C.L.M., L.M., B.D.N., S.I. şi C.S. Martorii au susţinut că inculpatul M.A. a fost cel care a luat scaunul din faţa martorului L.M. şi l-a aruncat în direcţia victimei.
Deşi inculpatul M.A. şi familia acestuia au încercat să acrediteze ideea că victima N.M. ar fi decedat în urma unei lovituri la cap date cu toporul, din greşeală, de către inculpatul N.A., în timp ce încerca să-l lovească pe inculpatul M.C., a constatat instanţa că această apărare nu poate fi primită având în vedere că nu este susţinută de nici o probă din dosar, martorii anterior citaţi fundamentând ideea că inculpatul M.A. a fost cel care a luat scaunul din faţa barului aparţinând lui L.M., scaun cu care l-a lovit la cap pe N.M., provocându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia.
Mai mult, declaraţiile martorilor se coroborează şi cu raportul de constatare medico-legală nr. 385/V din 24 iulie 2008 emis de S.M.L. Dâmboviţa, cât şi cu raportul medico-legal de necropsie nr. A.3/1158/2008 întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti, avizat de Comisia de Avizare şi Control, în care se menţionează că „topografia şi morfologia leziunilor traumatice cranio-cerebrale susţin un mecanism de producere prin lovire activă, lovire cu un corp dur, posibil corpul delict menţionat în datele de anchetă".
Faptul că inculpatul M.A. şi familia acestuia au încercat să denatureze situaţia de fapt, determinându-i pe martorii C.A. şi G.A. în faza de urmărire penală să relateze aspecte inexistente sau neconforme cu realitatea, nu poate conduce decât la ideea că, în realitate, dinamica producerii incidentului din data de 20 iulie 2008 este cea descrisă în actul de sesizare a instanţei.
Coroborând toate probele dosarului, instanţa de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului M.A. care la data de 20 iulie 2008, în timpul unei confruntări cu membrii familiei N., i-a aplicat o lovitură prin aruncare cu un scaun de la mică distanţă părţii vătămate N.M., căreia i-a provocat un traumatism cranio-cerebral ce a generat decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de disp. art. 183 C. pen., având în vedere că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, respectiv cu intenţie directă în ceea ce priveşte lovirea victimei N.M., însă rezultatul letal s-a datorat culpei inculpatului, care nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă. Culpa inculpatului a fost dovedită în raport cu moartea victimei, dincolo de intenţia acestuia de a o lovi pe care se suprapune, astfel că răspunderea sa penală va fi stabilită pentru fapta prev. de disp. art. 183 C. pen.
În ce priveşte faptele inculpaţilor M.C., N.N. şi N.A., de a participa la încăierarea din ziua de 20 iulie 2008, instanţa de fond a apreciat că sunt pe deplin dovedite. Astfel, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată şi parţial declaraţiile inculpaţilor se coroborează cu concluziile certificatelor medico-legale nr. 983 din 24 iulie 2008, nr. 984 din 24 iulie 2008, nr. 1041 din 05 august 2008 şi nr. 1042 din 05 august 2008 eliberate de S.M.L. Dâmboviţa, din care rezultă că inculpaţii M.A. şi M.C. au suferit leziuni traumatice ce au necesitat l-2 zile de îngrijire medicală ce s-au putut produce la data de 20 iulie 2008, prin lovire cu corpuri dure, inculpatul N.A. a suferit leziuni traumatice ce s-au putut produce la data de 20 iulie 2008, prin lovire cu un obiect ascuţit de tip tăietor şi a necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul N.N. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce la aceeaşi dată prin lovire cu corp dur ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
A mai constatat instanţa că nu pot fi primite afirmaţiile inculpaţilor N.A. şi N.N. făcute în faţa instanţei, potrivit cărora ar fi acţionat în legitimă apărare, acţiunile lor neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare, câtă vreme ei nu aveau intenţia de a participa la producerea evenimentelor. De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia, ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului, înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate. în cauză se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.
Astfel, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpaţii N.A. şi N.N. au început să exercite acţiuni violente asupra inculpaţilor M.C. şi M.A. nu exista un atac actual sau iminent din partea acestora, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.
În momentele în care inculpatul N.A. l-a alergat pe inculpatul M.A. cu toporul, atacul nu era în curs de executare şi nici pe punctul de a se declanşa, martorii B.D., M.E., C.S., confirmând faptul că membrii celor două familii implicate în conflict s-au bătut în parte, iar N.A. îi alerga pe cei doi fraţi M. înarmat cu un topor. împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă şi din desfăşurarea acţiunilor astfel cum au fost relatate de către inculpaţi şi martori în declaraţiile date.
În aceste condiţii, în care, iniţial, conflictul încetase şi N.A., N.N. şi N.M. se aflau în interiorul curţii, iar fraţii M. în drum, susţinerea inculpaţilor N.N. şi N.A. că apărarea lor ar fi fost necesară pentru înlăturarea atacului nefiind fondată.
Astfel, a constatat instanţa că faptele săvârşite de către N.N. şi N.A. nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul N.A. i-a alergat pe fraţii M. cu toporul când aceştia fugeau şi se aflau cu spatele la el, eventual neînarmaţi, iar inculpatul N.N. şi fratele său l-au alergat pe inculpatul M.C. să-l bată.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpaţilor M.C., N.N. şi N.A. de a participa la încăierarea din 20 iulie 2008 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia inculpaţii vor fi condamnaţi.
Instanţa nu a putut reţine nici apărarea formulată de către inculpatul N.A. cu privire la faptul că s-ar fi aflat în stare de necesitate când a distrus autoturismul proprietatea inculpatului M.A. în timpul conflictului din data de 20 iulie 2008.
A mai constatat instanţa de fond că, în drept, fapta inculpatului N.A. care în ziua de 20 iulie 2008 a provocat distrugeri autoturismului aparţinând lui M.A., în timpul conflictului dintre părţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., având în vedere, totodată, şi faptul că cele două infracţiuni comise de către N.A. la data de 20 iulie 2008 au fost săvârşite în concurs real, prev. de disp. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu efectele prevăzute de disp. art. 76 C. pen.
Având în vedere că inculpatul N.A. a săvârşit cele două infracţiuni, respectiv încăierarea şi distrugerea, prev. de disp. art. 322 alin. (1) C. pen. şi art. 217 alin. (1) C. pen., în concurs real, în baza disp. art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Pe durata executării pedepselor principale, în baza disp. art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., inculpaţilor M.A. , M.C., N.A. şi N.N. li s-au interzis exercitarea drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În ce-l priveşte pe inculpatul M.A. , instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 861 C. pen. pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, neimpunându-se ca executarea pedepsei să se realizeze cu privare de libertate, în raport atât de împrejurările săvârşirii faptei, dar şi de circumstanţele sale personale.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii M.C., N.A. şi N.N., sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepselor, instanţa a apreciat că scopul preventiv educativ şi sancţionator al pedepselor aplicate acestor inculpaţilor poate fi atins şi fără privarea lor de libertate, astfel încât, în temeiul disp. art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor.
A luat act că partea vătămată Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză, şi că în faţa instanţei de judecată, în termen legal, s-au constituit părţi civile părţile vătămate D.A.A. şi M.A.
Astfel, partea vătămată D.A.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 50.000 Euro daune morale şi 50.000 Euro daune materiale (reprezentând cheltuielile de înmormântare şi pomenile făcute), în condiţiile în care concubinul său decedat, N.M., era singurul întreţinător al familiei, iar înainte de deces acesta contractase două credite, unul de 10.000 lei, iar altul de 2.000 lei.
Instanţa a apreciat că partea civilă D.A.A. nu a făcut dovada daunelor materiale solicitate, şi nu putut lua în considerare bonurile fiscale depuse de aceasta la dosar, mai ales că o parte dintre ele erau anterioare decesului victimei N.M.
În ce priveşte daunele morale solicitate de către partea civilă D.A.A., instanţa a apreciat cererea acesteia întemeiată apreciind că este evident că partea civilă D.A.A. şi fiica acesteia N.A.M.V., născută la data de 15 februarie 2007, au suferit ca urmare a decesului lui N.M., un prejudiciu ireparabil, iar suferinţa ce le-a fost produsă este nemărginit de mare, ecourile sale urmând a fi resimţite pe întreaga durată a vieţii lor.
Pentru repararea acestui prejudiciu moral, instanţa a apreciat că suma de 5.000 lei ce urmează să-i fie acordată părţii civile D.A.A., cu acest titlu, este suficientă, deoarece trebuie avut în vedere că scopul acordării daunelor morale este doar alinarea durerii pricinuite prin fapta ilicită, netrebuind ca acestea să devină o sursă de îmbogăţire fără justă cauză pentru cel care le pretinde.
Instanţa l-a obligat pe inculpatul M.A. la plata sumei de 150 lei lunar sub formă de prestaţie periodică către minora N.A.M.V., născută la data de 15 februarie 2007, fiica victimei N.M., de la data decesului acestuia -23 iulie 2008 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor de către minoră, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani, precum şi la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, întrucât prin decesul tatălui său minora a fost prejudiciată, fiind lipsită de sprijinul şi afecţiunea acestuia.
Partea vătămată M.A. s-a constituit parte civilă în cauză iniţial cu suma de 500 lei - reprezentând cheltuielile pe care le-a făcut cu repararea autoturismului distrus de N.A. în momentul incidentului, iar instanţa a apreciat că potrivit principiilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, prejudiciul care trebuie reparat persoanei căreia i-a fost cauzat, trebuie să fie determinat cert, iar în ce priveşte acţiunea civilă formulată de către partea civilă M.A. se constată că nu a fost dovedită, nefiind produsă nici o probă din care să rezulte prejudiciul cert, cauzat prin săvârşirea infracţiunii de distrugere de către inculpatul N.A.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpatul N.A. cele două bucăţi de ulucă şi toporul folosite de acesta la săvârşirea infracţiunilor şi ridicate de către organele de urmărire penală, conform procesului-verbal încheiat la data de 21 iulie 2008.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, partea civilă D.A.A. şi inculpaţii M.A., N.A. şi N.N.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a criticat sentinţa, cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpatului M.A. a circumstanţelor atenuante prevăzute de dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., aplicându-i-se o pedeapsă prea blândă şi o altă critica cu privire la modul de individualizare a pedepsei, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, dar şi a cuantumului acesteia, apreciindu-se că în raport de fapta comisă, respectiv de lovituri cauzatoare de moarte, ce a avut ca urmare suprimarea vieţii victimei, pedeapsa aplicată trebuia să fie executată în regim privativ de libertate în ceea ce ii priveşte pe inculpatul M.A. Individualizarea pedepselor aplicate celorlalţi inculpaţi, respectiv M.C., N.A. şi N.N., a fost de asemenea criticată, apreciindu-se că acestea sunt prea blânde, în contextul în care cei trei au comis infracţiunea de încăierare, iar victima N.M. a fost lovit cu un scaun în cap, traumatism ce a produs decesul victimei, dar şi faptul că alte persoane au suferit leziuni corporale, neimpunându-se reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea acestora. S-a mai precizat că instanţa de fond a omis să facă aplicarea art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) pentru inculpatul M.A., la reţinerea de 24 de ore şi s-a dispus restituirea a doua scaune către L.M., fără a se face aplicarea disp. art. 169 C. pen.
Partea civilă D.A.A. a criticat sentinţa sub aspectul laturii civile, apreciind instanţa de fond a acordat un cuantum prea mic al despăgubirilor civile, cheltuielile de înmormântare şi a pomenirilor ulterioare.
Inculpaţii N.N. şi N.A. au arătat că deşi au solicitat cercetarea inculpaţilor M.A. şi M.C. pentru infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen., procurorul nu a pus concluzii cu privire la această cerere, iar instanţa de judecată, în baza rolului său activ, trebuia să pună în discuţie extinderea procesului penal pentru inculpatul M.A. şi pentru faptele prev. de art. 322 şi art. 181 C. pen. A mai solicitat să se constate că se afla într-o stare de necesitate prev. de art. 45 C. pen. atunci când a lovit autoturismul lui M.A., ca urmare a acţiunilor insistente şi violente ale inculpaţilor M. exercitate asupra lui N.N. şi N.M. pe o perioadă îndelungată de timp, şi să reţină legitima apărare.
Inculpatul M.A., a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond apreciind că aceasta a reţinut o greşită stare de fapt, nefiind vinovat de comiterea infracţiunii de încăierare. Victima nu a fost lovită de el, ci de coinculpatul N.A.
Prin Decizia penală nr. 93 din 15 iunie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă D.A.A., împotriva sentinţei penale nr. 370 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desfiinţat, în parte în latură penală şi civilă sentinţa atacată şi rejudecând a înlăturat aplicabilitatea prevederilor art. 86 şi art. 71 alin. (5) C. pen. În ceea ce priveşte pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului M.A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. A majorat despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat inculpatul M.A. de la 5000 lei la 10000 lei în favoarea părţii civile D.A.A., cu titlu de daune morale şi de la 10000 lei la 20000 lei în favoarea minorei N.A.M.V., cu acelaşi titlu.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei .
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.A., N.N. şi M.A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat inculpaţii la plata cheltuielilor de judecată.
A reţinut instanţa de apel cu privire la apelul inculpatului M.A. că prima instanţă atunci când a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat în cauză.
Cu privire la apelurile inculpaţilor N.A. şi N.N. a constatat că acestea sunt nefondate, arătând că în mod corect nu s-a dispus prin actul de sesizare trimiterea în judecată a inculpatului M.A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 C. pen., constatând, de asemenea, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea stării de legitimă apărare şi nici a stării de necesitate în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere reţinută în sarcina inculpatului N.A.
Cu privire la apelul Parchetului a constatat că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.A. pedeapsa aplicată în speţa de faţă, îşi pierde funcţia de prevenţie, nemaiconstituind un avertisment pentru cei tentaţi să comită fapte de violenţă şi că sancţiunea adecvată ce trebuie aplicată inculpatului este executarea efectivă a pedepsei, în cuantumul stabilit de prima instanţă şi nu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Cu privire la apelurile părţilor civile V.E., N.I., V.L., ş.a., a constatat că acestea nu au expus motivele ce le-au determinat să promoveze calea de atac împotriva sentinţei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs M.A., N.A. şi N.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 5 iulie 2011.
Inculpatul M.A. a solicitat admiterea recursului în temeiul cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen., arătând ca s-a reţinut în Decizia atacată o alta situaţie de fapt, privind pe alte părţi, fiind vorba de o alta decizie.
A mai invocat cazul de casare prev de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. arătând că s-a reţinut o greşită stare de fapt, cazul de casare prev de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 323 alin. (3) C. pen. şi în temeiul pct. 14 a solicitat reindividualizarea pedepsei si menţinerea soluţiei Tribunalului Dâmboviţa.
Inculpaţii N.A. si N.N. au invocat cazurile de casare prev de art. 385/9 pct. 9 si pct. 10 C. proc. pen., arătând că a existat o plângere formulata de N.A. ca urmare a incidentului din data de 20 iulie 2008, respectiv ca urmare a agresiunii ce i-a fost aplicată de fraţii M. In temeiul art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., au solicitat aplicarea art. 44 si art. 45 C. pen., şi achitarea inculpaţilor in baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenţii inculpaţi, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi art. 385/7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor inculpaţi întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că Decizia atacată cuprinde o altă motivare referitoare la altă situaţie de fapt, Înalta Curte constată că această critică este întemeiată, întrucât în considerentele deciziei nu se regăsesc motivele şi argumentele (pag.24-29 din decizie) care au condus la pronunţarea deciziei, astfel încât în cauză nu se poate realiza un control judiciar corespunzător.
Mai mult decât atât în şedinţă publică, inculpaţii au depus la dosarul cauzei un exemplar legalizat al deciziei atacate, care are un alt conţinut şi face referiri la o altă situaţie de fapt şi alte persoane prezentând un conţinut diferit decât cel al deciziei atacate.
O hotărâre judecătorească este suficient motivată permiţând efectuarea controlului judiciar, dacă răspunde în ansamblu problemelor supuse dezbaterii, însă, în cauză, hotărârea atacată nu răspunde criticilor formulate de către părţi în apel.
De asemenea, în considerentele deciziei atacate, instanţa nu a făcut referire la toate probele administrate şi nu a dezvoltat pe larg motivele invocate de inculpaţii M.A., N.A. şi N.N., astfel că se regăseşte aplicabilitatea cazului de casare invocat de către inculpaţi, caz prevăzut de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen., deoarece hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, acestea nefiind cuprinse şi detaliate în hotărârea pronunţată.
Astfel, Înalta Curte constată că motivarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este generică în ceea ce priveşte susţinerile inculpaţilor N.A., N.N. si M.A., fără a se argumenta criticile acestora şi fără a se argumenta soluţia pronunţată în cauză - Decizia atacată fiind nemotivată, aşa încât este nelegală fiind incident cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen.
Faţă de cele precizate, Înalta Curte constată ca nu mai este necesar a fi analizate celelalte motive de recurs invocate de către inculpaţi şi în temeiul dispoziţiilor art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de inculpaţii M.A. , N.A. şi N.N. împotriva deciziei penale nr. 93 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa Decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe.
Faţă de disp art. 192 alin. (6) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii M.A. , N.A. şi N.N. împotriva deciziei penale nr. 93 din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe.
Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru recurenţii inculpaţi M.A., N.A. şi N.N. în sumă de câte 75 lei, precum şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat M.C. în sumă de 200 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 765/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 761/2012. Penal → |
|---|
