ICCJ. Decizia nr. 7747/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7747/2012
Dosar nr.19391/63/2011/a4
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 19391/63/2011/a4, printre altele, au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii P.M.I., I.C.S., V.T.S. şi S.N.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin încheierea din 31 august 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 17318/63/2011, menţinută prin Decizia 175 din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă propunerea DIICOT şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor P.M.I., I.C.S., V.T.S. şi S.N., începând cu data de 31 august 2011. Temeiul arestării pentru fiecare dintre inculpaţi a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
La data de 24 octombrie 2011, urmărirea penală fiind finalizată a fost întocmit rechizitoriul, cauza fiind înaintată instanţei de judecată.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii, în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2009, au efectuat o serie de retrageri frauduloase de la numeroase ATM-uri din Craiova şi Bucureşti, cu ajutorul unor cârduri falsificate.
Prin Sentinţa penală nr. 570 din 19 decembrie 2011, Tribunalul Dolj, i-a condamnat alături de ceilalţi inculpaţi şi pe apelanţii P.M.I., I.C.S., V.T.S. şi S.N. la pedepse privative de libertate, stabilind după contopirea acestora, să execute fiecare pedepsele rezultante de câte 5 ani închisoare pentru şi 3 ani interzicere a unor drepturilor - pedeapsă complementară.
În timp ce cauza este se afla pe rolul Curţii de Apel, inculpaţii V.T.S., S.N. şi I.C.S. au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar, cereri respinse prin încheierea recurată.
Cu privire la aceste cereri , s-a arătat că sub aspect formal într-adevăr inculpaţii au vocaţia la liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu faptul că îndeplinesc condiţiile cerute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. iar pe de altă parte, nu se află în nici unul din cazurile exceptate expres în alin. (2) al aceluiaşi text de lege.
Liberarea este însă facultativă pentru instanţă, care o va putea dispune sau respinge în raport şi cu celelalte elemente privind temeinicia cererii.
Or, în cauză, s-a impus o soluţie de respingere a cererilor , în raport cu mai multe elemente, care vizează amploarea activităţii infracţionale a inculpaţilor, gravitatea urmărilor patrimoniale, cooperarea organizată, rolul deţinut în activitatea grupului, îngreunarea aflării adevărului în apel, cale de atac devolutivă şi nu în ultimul rând, existenţa temerii că ar mai săvârşi infracţiuni, cu referire la natura şi gravitatea infracţiunilor imputate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii V.T.S., S.N. şi I.C.S. solicitând, atât prin apărători cât şi personal, casarea încheierii şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi punerea lor de îndată în libertate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziţia instanţei de apel - de a respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este legală şi temeinică.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
În speţă, pericolul social potenţial se apreciază în raport cu comportamentul inculpaţilor, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise, complexitate cauzei, numărul mare de inculpaţi, natura faptelor reţinute a fi fost săvârşite de aceştia.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimental de insecuritate în rândul societăţii, generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel, s-a reţinut în esenţă că inculpaţii, în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie 2009, au efectuat numeroase retrageri frauduloase de bani de la mai multe ATM-uri din Craiova şi Bucureşti, cu ajutorul unor cârduri falsificate-şi, nu în ultimul rând trebuie avut în vedere şi temeiul arestării preventive - art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Aspectele ce ţin de comportamentul anterior al inculpaţilor , de pregătirea lor profesională ori de familia organizată, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lor în libertate, la acest moment procesual l-ar genera.
Toate aceste elemente, de necontestat, de altfel, nu pot constitui, cu caracter pertinent şi suficient, temeiuri în vederea eliminării, în urma examinării efectuate cu privire îndeplinirea cerinţelor art. 148 lit. f) C. proc. pen., privind pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor l-ar genera la actualul moment procesual, pericol actual real şi precis.
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.T.S., S.N. şi I.C.S. împotriva încheierii din 7 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr.19391/63/2011/a4.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 775/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 774/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
