ICCJ. Decizia nr. 81/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.81/2012
Dosar nr. 807/45/2010
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 117 din 15 septembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a condamnat pe inculpatul C.L.C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă „ prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
In baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen.
In baza art. 86 alin. (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
In baza art. 86 C. pen. a stabilit un termen de încercare pentru inculpat de 5 ani.
In baza art. 86 C. pen. a obligat inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, la datele fixate, organ însărcinat cu aceste masuri de supraveghere;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă ori locuinţă si orice deplasare, care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
A învederat inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
In baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii, privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen., luata in baza art. 71 C. pen.
In baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de la data de 22 septembrie 2010, până la data de 23 septembrie 2010.
S-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată în cursul urmăririi penale de către denunţătorul P.D.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, din 23 noiembrie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul C.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii „trafic de influenţă „ prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în esenţă că inculpatul C.L.C., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul de inspector în cadrul Serviciului de Ordine Publică al I.PJ. Iaşi - cu atribuţii potrivit fişei postului de constatare/sancţionare a contravenţiilor, şi, respectiv constatare/urmărire a infracţiunilor, a pretins suma de 3.000 lei, acceptând în final 2.000 lei de la denunţătorul P.D., promiţându-i acestuia obţinerea în regim de urgenţă, a licenţei de funcţionare pentru activitatea de pază şi protecţie solicitată de acesta în calitate de reprezentant legal al SC K.N.I.S. SRL Proselnici, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, lăsând să se înţeleagă că acţionează în calitate de interpus al ofiţerului din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ce trebuia să elibereze, în schimbul respectivei sume de bani, licenţa în cauză - activitate infracţională depistată în condiţii de flagrantă de către organele de. urmărire .penală, la data de 22 septembrie 2010.
Fiind audiat în instanţă, inculpatul nu a recunoscut fapta penală reţinută în actul de inculpare, susţinând că nu a vorbit niciodată cu denunţătorul despre vreo sumă de bani şi că despre banii găsiţi, de organele de anchetă, în plicul din biroul său, nu ştie nimic.
A susţinut inculpatul că P.D. a făcut acel denunţ deoarece era supărat că primise o amendă şi că nu primise licenţa solicitată, deşi depusese documentele de aproximativ două luni.
Au fost audiaţi martorii din lucrările dosarului: P.D., P.M., G.G. şi R.M.
Inculpatul, în apărarea, sa a solicitat în circumstanţiere, proba cu înscrisuri şi audierea martorului C.V. Deoarece martorul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, acesta nu a putut fi audiat, şi, în final apărarea inculpatului a depus la dosar înscrisuri în circumstanţierea profilului sau socio-moral.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut ca temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul C.L.C. l-a cunoscut în cursul lunii iulie 2010 pe denunţătorul P.D. - consilier de comunicare în cadrul firmei SC K.N.I.S. SRL având cu acesta mai multe întâlniri - atât la domiciliul familiei P. din satul Proselnic, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, cât şi la restaurantul "E.R." din zona Tâtâraşi, împrejurări în care, potrivit susţinerilor neconfirmate însă de alte probe ale denunţătorului, inculpatul i-a pretins, iniţial: 1.000 RON - sub pretextul necesităţii de aşi achiziţiona un laptop performant pentru rularea aplicaţiilor specifice activităţilor sale profesionale, iar ulterior: 3.000 RON - pentru ai remite ofiţerului din cadrul I.G.P.R. ce urma să aprobe licenţierea societăţii - primind de la acesta, în cursul lunii august 2010, suma de 2.000 RON pe care inculpatul i-a returnat-o parţial (1.900 RON), fără explicaţii, după doar câteva zile.
Cert este faptul că, urmare a acestor demersuri, inculpatul C.L.C. a finalizat procedura de avizare întocmind raportul final FN din 03 septembrie 2010, în care a propus "acordarea licenţei de funcţionare pentru SC K.N.I.S. SRL Iaşi - CUI: în domeniul pazei, protecţiei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi al persoanelor"- raport pe care, împreună cu documentaţia justificativă, l-a depus personal la data de 08 septembrie 2010, la limita regulilor procedurale, la secretariatul I.G.P.R.
Deşi formal, rolul său în licenţierea respectivei firme se încheiase la data de 16 septembrie 2010 inculpatul l-a contactat telefonic pe denunţătorul P.D. cerându-i să vină la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi sub pretextul necesităţii de a completa documentaţia depusă de firmă, solicitare căreia denunţătorul nu i-a dat curs - aspect pe care inculpatul l-a raportat şi şefului de serviciu G.G., ascunzându-i însă acestuia faptul că documentaţia de licenţiere fusese deja înaintată la I.G.P.R.
Urmare acestui demers, după ce a aflat de la martorul G.G. că acesta nu se află într-o relaţie apropiată cu denunţătorul P.D., inculpatul l-a contactat din nou telefonic pe acesta cerându-i să se prezinte la biroul său din sediul I.P.J. Iaşi - solicitare acceptată de denunţător urmare a faptului că fusese sunat în prealabil de martorul G.G. - care i-a reproşat aspectul nedepunerii documentaţiei în termen.
In aceste condiţii, la data de 21 septembrie 2010, în jurul orelor 12.00, denunţătorul P.D. s-a prezentat la biroul inculpatului iar acesta, fără a-i cere vreun document suplimentar, i-a cerut să semneze un proces-verbal pe care l-a introdus într-un plic în care se mai aflau nişte documente - plic pe care inculpatul i l-a arătat spunându-i textual: "de aici mai lipseşte plicul cu bani", făcându-i trimitere evidentă la suma de 2.000 RON convenită anterior pentru a o remite ofiţerului din cadrul I.G.P.R. ce urma să aprobe licenţierea societăţii şi cerându-i să-i aducă aceşti bani, în aceeaşi zi, până la ora 16.
Lăsându-1 să creadă că va da curs cererii sale, denunţătorul l-a contactat în cursul aceleiaşi zile pe martorul G.G., căruia i-a adus la cunoştinţă aspectul condiţionării materiale primite din partea inculpatului - acesta recomandându-i să sesizeze Serviciul Teritorial Iaşi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - recomandare căreia acesta i-a dat curs a doua zi.
Urmare acestui fapt, la data de 22 septembrie 2010 denunţătorul P.D., s-a prezentat la sediul acestei din urmă unităţi punând la dispoziţia organelor de anchetă suma de 2.000 lei în bancnote din cupiura de 100 lei pentru a fi consemnate seriilor acestora. A reintrat apoi în posesia bancnotelor după care s-a deplasat la biroul inculpatului C.L.C., din sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, a scos din buzunarul hainei cele 20(douăzeci) de bancnote şi le-a numărat de câteva ori în faţa acestuia introducându-le apoi într-un plic pus la dispoziţie de inculpat - plic pe care l-a aşezat apoi pe biroul din faţa sa - acolo unde a fost găsit de către membrii echipei ce au organizat flagrantul la doar câteva minute după ce denunţătorul, condus de inculpat, a părăsit sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului, cu motivarea că aceasta nu se coroborează cu nici una din declaraţiile celorlalţi martori şi nici cu procedurile din faza organizării flagrantului.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că varianta prezentată de inculpat, nu este veridică.
In motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond a precizat că existenţa infracţiunii de trafic de influenta prevăzuta în art. 257 C. pen. nu presupune existenţa unei influenţe reale a făptuitorului asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori sa nu facă un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, însă, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă ca o are făptuitorul, să privească un funcţionar care ar avea atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase.
In speţa de faţă, aşa cum a acţionat inculpatul C.L.C., este îndeplinită cerinţa pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă care, presupune ca autorul să acţioneze prevalându-se de influenţa reală sau presupusă pe care o are sau lasă să se înţeleagă că o are pe lângă funcţionar, precum si cerinţa esenţială, ca persoana juridică din care face parte funcţionarul asupra căruia făptuitorul are sau pretinde că are influenţă să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia este traficată influenţa şi, de asemenea, funcţionarul, făcând parte din acest organ, să aibă competenţa de a efectua actul solicitat. In aceeaşi ordine de idei, s-a considerat că este îndeplinită şi condiţia ca acţiunea care constituie elementul material să fie săvârşită mai înainte ca funcţionarul să fi îndeplinit actul care intră în atribuţiile sale de serviciu şi care este cerut.
Prima instanţă a arătat că, chiar dacă inculpatul nu a indicat numele funcţionarului de la I.G.P.R., l-a determinat prin competenţă, prin calitatea de a emite licenţa solicitată, făcând astfel ca interesul denunţătorului să fie efectiv, real şi nelegitim.
Stabilindu-se vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a constatat că inculpatul urmează să răspundă penal, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în limitele prevăzute de textul de lege şi având în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care prevede că: „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se tine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală", precum si disp. art. 52 C. pen., care stipulează că: „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi că prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de munca si ordinea de drept".
Instanţa constată că în cadrul sancţiunilor de drept penal un loc important ocupă pedeapsa, care e singura sancţiune penală şi este menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcata prin săvârşirea de infracţiuni. Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanţa judecătoreasca infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se realizează şi pentru cei căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea şi reeducarea infractorului - prevenţie specială.
Adaptarea pedepsei concrete realizată de instanţa judecătorească are ioc cu respectarea criteriilor de individualizare legală, între limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, limite ale căror depăşire este posibilă în funcţie de stările si circumstanţele de agravare sau de atenuare şi al căror efect este prevăzut de lege.
Adaptarea pedepsei se face având ca obiectiv principal constrângerea, reeducarea şi reinserţia socială a infractorului. Aceasta presupune că instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere dezvoltarea psiho-fizică a infractorului, pregătirea profesională, condiţiile de viaţă, atitudinea în societate, în familie, la locul de muncă, atitudinea avută după săvârşirea infracţiunii, în fata organelor de urmărire penală etc.
În speţă, faţă de profilul socio-moral al inculpatului, care este fără antecedente penale, este tânăr, a avut un comportament bun în familie si societate până la comiterea faptei penale, are pregătire superioară, instanţa de fond a apreciat că se justifică suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.L.C. care a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. deoarece nu a pretins, primit ori acceptat suma de 2000 lei de la denunţătorul P.D.. In motivarea cererii, inculpatul a susţinut că soluţia de condamnare se bazează numai pe declaraţia denunţătorului, că instanţa nu a analizat prin coroborare probele administrate în acuzarea şi în apărarea sa. A menţionat că lipsa sa de reacţie, atunci când l-a văzut pe denunţător că a scos nişte bani pe care îi tot număra, nu poate fi interpretată ca o "acceptare" în sensul modalităţii de săvârşire a infracţiunii prev. de art. 257 C. pen., întrucât a considerat că sunt banii personali ai acestuia. A mai învederat că, fiind în biroul său, a mers la fişet şi i-a dat denunţătorului un plic, peste umăr, dar nu a văzut dacă mai avea sau nu banii în mână. A susţinut că au fost încălcate dispoziţiile legale privind procedura flagrantului deoarece martorii asistenţi au fost chemaţi în birou după începerea procedurilor specific flagrantului, iar în procesul verbal de flagrant nu s-au consemnat declaraţiile acestor martori.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de inculpat, precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că inculpatul C.L.C., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul de inspector, în cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Iaşi, a pretins suma de 3000 lei şi a primit 2000 lei, de la denunţătorul P.D. căruia i-a promis că va interveni pe lângă ofiţerul competent din cadrul I.G.P.R. pentru a-i elibera, în regim de urgenţă, licenţa de funcţionare pentru activitatea de pază şi protecţie solicitată pentru SC K.N.I.S. SRL.
În drept, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000.
Vinovăţia recurentului inculpat C.L.C. este dovedită prin mijloacele de probă administrate, respectiv: denunţul şi declaraţiile denunţătorului P.D., procesul verbal de surprindere a infracţiunii flagrante, procesul verbal de consemnare a datelor de identificare a bancnotelor ce au compus suma de 2000 lei remisă inculpatului, declaraţiile martorilor A.S.I.C., R.M. şi P.M., fotografiile judiciare, procesul verbal de redare rezumativă a convorbirii dintre inculpat şi denunţător înregistrată în mediu ambiental.
Astfel, denunţătorul P.D. a relatat că recurentul inculpat, la începutul lunii august 2010, i-a solicitat suma de 3000 lei pe care să-i trimită unui coleg al său de la Bucureşti, de la I.G.P.R., care avea atribuţii pe linia acordării licenţei pentru SC K.N.I.S. SRL. La 16 septembrie 2010 a fost sunat de inculpat care l-a invitat la sediul IPJ Iaşi pentru a completa documentaţia pentru licenţă, iar la 21 septembrie 2010 când s-a prezentat la biroul inculpatului, acesta i-a dat să semneze un proces verbal pe care l-a pus într-un plic de unde i-a spus că „mai lipseşte plicul cu bani". Denunţătorul a menţionat că l-a anunţat de cele petrecute, pe şeful inculpatului, pe martorul G.G.
Martorul G.G. a relatat că, la 21 septembrie 2010, în calitate de şef Serviciu Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean Iaşi, a aflat de la denunţătorul P.D. că inculpatul Cernat Costel i-a solicitat 2000 lei pentru a-i trimite, prin poştă, unui prieten din cadrul IGPR, ce avea atribuţii în ceea ce priveşte eliberarea licenţei pentru firma SC K.N.I.S. SRL. Martorul a menţionat că a întocmit un proces verbal în legătură cu cele relatate de denunţător, pe care l-a prezentat conducerii inspectoratului, iar denunţătorul a afirmat că este de acord să formuleze un denunţ.
Conform procesului verbal de surprindere în flagrant, la 22 septembrie 2010, ora 13,32, echipa operativă s-a deplasat la sediul IPJ Iaşi, unde inculpatul C.L.C. avea biroul, în care denunţătorul a intrat şi i-a lăsat inculpatului suma de 2000 lei, într-un plic primit de la acesta, după ce în prealabil i-a numărat în prezenţa inculpatului.
Fiind întrebat, la momentul flagrantului, de provenienţa sumei de bani, inculpatul a menţionat că aceştia nu-i aparţin şi că la cererea denunţătorului i-a dat plicul în cauză, dar că nu a văzut când i-a lăsat plicul cu bani.
Martorul asistent A.S.I.C. a declarat că a fost invitat de organele de urmărire penală în biroul unde se aflau inculpatul şi denunţătorul, că în prezenţa sa banii au fost număraţi şi s-a constatat că sunt 2000 lei şi că inculpatul a precizat că nu cunoaşte provenienţa lor, dar că P.D. a lăsat plicul şi când s-a întors, în birou, i-a găsit acolo.
Martorul asistent R.M. a declarat că banii, în sumă de 2000 lei, care erau pe birou, i-a numărat împreună cu martorul A.S.I.C., iar inculpatul nu a răspuns nimic când a fost întrebat de provenienţa acestora.
Conform procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante, a procesului verbal de consemnare a seriilor celor 20 de bancnote din cupiura de 100 de lei şi a fotografiilor judiciare, rezultă că seria şi numărul bancnotelor găsite în plicul din biroul inculpatului sunt identice cu cele ale bancnotelor consemnate în procesul verbal de consemnare a datelor de identificare a bancnotelor, întocmit înainte de realizarea flagrantului (fila 133 dosar urm. pen.).
Înalta Curte precizează că procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante reprezintă un mijloc de probă care produce efecte juridice sub aspectul probaţiunii întrucât criticile aduse acestuia de recurentul inculpat nu au fost invocate în termenul prevăzut de art. 197 alin. (4) C. proc. pen., specific nulităţilor relative. Această posibilitate exista cu atât mai mult cu cât procesul verbal a fost semnat atât de inculpat, dar şi de apărătorul ales (fila 140 dosar urm. pen.).
Pe de altă parte, se constată că martorii asistenţi R.M. şi A.S.I.C. au semnat procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, iar aceştia au fost audiaţi de procuror, în aceeaşi zi în care s-a realizat flagrantul, în data de 22 septembrie 2010, la orele 14,45, respectiv 14,45 (file 35, 37 dosar urm. pen.).
Declaraţiile inculpatului că nu a solicitat vreo sumă de bani sub pretextul că va interveni pe lângă persoana competentă pentru a obţine licenţa necesară SC K.N.I.S. SRL, precum şi susţinerea că nu a avut cunoştinţă de faptul că denunţătorul i-a lăsat plicul cu bani în birou, nu reflectă adevărul. Aceste susţineri sunt contrazise de toate celelalte probe administrate în cauză, iar pe de altă parte, nu este verosimilă apărarea inculpatului atâta timp cât suma de bani a fost numărată de denunţător în prezenţa sa, în biroul unde inculpatul îşi desfăşura activitatea, şi mai mult, inculpatul i-a dat denunţătorului un plic în care să introducă banii respectivi.
Prin urmare, din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă iară nici un dubiu că inculpatul este vinovat de comiterea infracţiunii pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia, astfel încât solicitarea acestuia de a fi achitat, nu poate fi primită.
Referitor la individualizarea pedepsei, instanţa de recurs constată că aceasta s-a realizat în mod just, atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, cat şi al modalităţii de executare.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriilor generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine cont de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este sancţionată cu închisoare de la 2 la 10 de ani.
Pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de apel este orientată către limita minimă a textului incriminator al faptei, în condiţiile în care acesta a manifestat nesinceritate în faţa organelor judiciare.
Reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ar fi fost posibilă numai prin reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante, însă instanţa de recurs nu identifică împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen.
Înalta Curte reţine că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, dar acest fapt singular, care era de altfel şi obligatoriu, în raport de profesia pe care o desfăşura, nu poate constitui o circumstanţă atât de puternicei încât să impună coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Apoi, trebuia menţionat că toate împrejurările enumerate de art. 7 C. pen. au doar o aptitudine potenţială de a constitui circumstanţe atenuante, fiind necesar ca acestea să fie analizate prin raportare la ansamblul faptei concrete şi la persoana inculpatului.
Din această perspectivă, se constată că s-a realizat o corectă individualizare prin aplicarea pedepsei de 3 ani închisoare, în funcţie de natura infracţiunii comise - infracţiune de corupţie, amploarea acestui fenomen, relaţiile sociale cărora li s-a adus atingere, urmările socialmente periculoase ale faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, care a negat acuzaţiile aduse în pofida probelor de vinovăţie administrate împotriva sa şi a surprinderii sale în flagrant.
Având în vedere însă, lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că inculpatul este bine integrat în societate şi că are o pregătire profesională, instanţa de recurs apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este aptă să asigure scopul preventiv educativ al acesteia, ca de altfel şi măsurile de supraveghere, la care inculpatul va fi suspus pe o perioadă de 5 ani, prin intermediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi.
De asemenea, revocarea acestei modalităţi de executare, în ipoteza în care inculpatul ar comite o nouă infracţiune, în intervalul celor 5 ani, stabilit ca termen de încercare, constituie o garanţie a faptului că inculpatul nu va mai intra în conflict cu legea penală.
Schimbarea modalităţii de executare a pedepsei cu suspendarea condiţionată a executării, nu ar fi în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al infracţiunii comise şi atitudinea procesuală a recurentului inculpat, manifestată pe parcursul procesului.
In consecinţă, în temeiul art. 385/15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L.C. împotriva sentinţei penale nr. 117 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.L.C. împotriva sentinţei penale nr. 117 din 15 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 775/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
