ICCJ. Decizia nr. 766/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 766/2012
Dosar nr. 5198/1//3/2011
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele .
Prin sentinţa penală nr. 611 din 1 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de reabilitare formulată de condamnatul I.C.
Instanţă a reţinut că petentul I.C. a solicitat reabilitarea sa judecătorească faţă de condamnarea la pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. prin sentinţa penală nr. 5 din 15 februarie 1990 a Tribunalului Bacău (definitivă prin Decizia penală nr. 564 din 10 mai 1990 a Curţii Supreme de Justiţie). în raport de condiţiile reabilitării prevăzute de art. 135 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 137 C. pen., a reţinut că petentul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare şi nici a despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat prin hotărârea de condamnare, nefiind astfel îndeplinite toate condiţiile reabilitării.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel petentul I.C. şi a solicitat în esenţă, admiterea cererii de reabilitare.
Curtea de Apel Bucureşti a procedat la recalificarea căii de atac, constatând că aceasta este recurs, iar nu apel, în şedinţa publică din data de 31 octombrie 2011, în raport de dispoziţiile art. 501 C. proc. pen. şi art. 3851 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod.
Prin Decizia penală nr. 2186/R din 31 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., art. 3853 C. proc. pen. a respins, ca tardiv, recursul formulat de recurentul petent I.C. împotriva sentinţei penale nr. 611 din 01 septembrie 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.
A constatat instanţa că în cauză petentul I.C. a fost prezent în şedinţa publică din data de 01 septembrie 2011, data când au avut loc dezbaterile în primă instanţă asupra cererii de reabilitare, astfel încât, pentru petent, termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data pronunţării sentinţei, respectiv 01 septembrie 2011. Raportându-se la modalitatea legală de calcul a termenului de recurs, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că ultima zi în care petentul-condamnat putea exercita calea de atac era 12 septembrie 2011, zi lucrătoare, context în care declararea căii de atac la data de 30 septembrie 2011 apare ca fiind tardivă. A mai constatat că susţinerea recurentului în sensul că nu a avut cunoştinţă de obligaţia de a declara recurs într-un termen anume, limitat de lege, nu are nicio relevanţă asupra tardivităţii căii de atac, deoarece exercitarea unui drept procesual dă naştere şi unor obligaţii corelative în sarcina părţii, care trebuie să depună toate diligentele pentru a-şi exercita acest drept în strictă conformitate cu normele legale incidente.
Împotriva acestei decizii definitive a formulat recurs condamnatul I.C. la data de 7 noiembrie 2011.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus în sensul menţionat ca instanţă de recurs, cauza aflându-se în etapa judecăţii căii de atac a recursului.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 385/1 C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii.
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel.
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, având în vedere că recurentul condamnat a formulat recurs împotriva unei decizii ce a fost soluţionată, ca instanţă de recurs de către Curtea de Apel Bucureşti, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de condamnatul I.C. ca fiind inadmisibil şi faţă de dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 2186/R din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 773/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 765/2012. Penal → |
|---|
