ICCJ. Decizia nr. 761/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 761/2012
Dosar nr.3091/104/2009
Şedinţa publică din 15 martie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Tribunalul Olt, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 62 din 25 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 3091/104/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul M.T., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a respins acţiunea civila a părţii civile P.F.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, suma de 50 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (delegaţia numărul 97 din 11 septembrie 2009) fiind avansată din fondurile M.J.L.C.
A luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 342/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, consecutiv căruia s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului M.T. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., constând, în esenţa, în aceea că în data de 1 noiembrie 2008, inculpatul a agresat victima P.V. care păştea o turmă de animale pe proprietatea sa, lovindu-l iniţial cu coada de la o furcă în zona capului, apoi cu pumnii şi picioarele, în urma agresiunii intervenind decesul victimei.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi în apărare cu martorii S.V., P.M., I.A., H.I., B.L., P.L.
Instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, infirmând săvârşirea faptei de către inculpat, sens în care a reţinut:
Cu privire la situaţia de fapt, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti instanţa a constatat că probele nu sunt apte să înlăture prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului din cauză, urmând a se dispune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Pentru a se dispune astfel instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen., lămurirea cauzei se face întotdeauna prin administrare de probe concludente, din a căror analiză şi interpretare trebuie să rezulte atât săvârşirea infracţiunii cât şi identitatea autorului.
În cauză, din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor a rezultat cu certitudine că agresiunea în urma căreia a intervenit decesul victimei s-a desfăşurat pe un teren agricol aflat la 1,5 km de staţia de irigaţii, in intervalul orar 15:00 - 15:30 şi 17:00 – 17:30 în data de 1 noiembrie 2008.
Relevante sub acest aspect au fost în principal declaraţiile martorilor B.I. si B.Y., în ceea ce priveşte ora aproximativă la care victima a fost văzută ultima oară în viaţă şi declaraţiile martorilor Ş.A. şi Ş.S. referitor la momentul la care s-a descoperit trupul victimei.
Primii doi martori menţionaţi sunt proprietarii oilor pe care victima le avea in pază şi conform declaraţiilor acestora la data comiterii faptei, în jurul orei 12-13, s-au deplasat la stâna proprietatea lor pentru a-l ajuta pe P.V. să mulgă animalele, rămânând în acel loc până în jurul orei 14 când victima a plecat cu animalele la păscut înspre zona în care a şi fost găsit cadavrul, iar martorii s-au deplasat în direcţia opusa pentru a cosi lucerna. Conform aceloraşi declaraţii, martorii au putut sa o observe pe victimă pana in jurul orei 15:30, remarcând chiar că acesta se îndrepta cu turma înspre terenurile cultivate de inculpat, fără a permite însă animalelor să pască pe acele suprafeţe ("..am observat că în jurul orei 15:30 P.V. a plecat cu oile in aceeaşi direcţie înspre terenurile lui M.T. şi V.T." declaraţii B.Y.; ".. de la stână am plecat în jurul orelor 15:30 şi el, victima, a plecat cu oile la păşunat.(..) în drum spre casă ne-am oprit lângă un canal unde aveam un teren cultivat cu lucerna şi soţul meu s-a apucat să taie lucerna iar eu l-am urmărit pe P.V. unde se deplasa cu animalele la păşunat. Zona unde P.V. era la păşunat cu oile se află lângă terenul deţinut de M.T., însă eu nu l-am văzut că ar fi intrat cu oile pe terenul acestuia", declaraţii B.I.
Pe de alta parte martorul Ş.S., persoana care a descoperit cadavrul victimei, a precizat în declaraţia dată în faza de urmărire penală menţinută în instanţă că în aceeaşi zi în jurul orei 17:30 în timp ce se deplasa cu turma de oi pe câmp a văzut că animalele pe care trebuia să le păzească P.V. păşteau pe un teren cultivat cu orz, şi, încercând să îl atenţioneze pe acesta din urmă a observat că este căzut la pământ şi nu se mai mişcă, context în care a plecat să cheme ajutoare, solicitând în acest sens sprijin martorului Ş.A.
Acesta din urmă a confirmat în mare parte ora indicată de către martorul anterior declarând că în data de 01 noiembrie 2008 în timp ce se afla pe un teren pentru a efectua lucrări agricole în jurui orei 17:00 a venit la el martorul Ş.S. indicându-i că a găsit un cadavru şi rugându-l să îl încunoştinţeze pe proprietarul turmei aflată în paza victimei, respectiv pe B.Y.
Dincolo de inadvertenţele minore legate de orele la care fac referire cei patru martori, în mare parte normale dacă se are în vedere caracterul aproximativ şi subiectiv în care fiecare persoană apreciază trecerea timpului, instanţa a reţinut că este stabilită dincolo de orice îndoială perioada de timp în care s-a produs agresarea victimei şi decesul acesteia, aproximativ 2 ore între 15:00-15:30 şi 17:00-17:30 în data de 01 noiembrie 2008, interval reţinut de altfel şi în actul de sesizare al instanţei.
Prin rechizitoriu s-a arătat că în această perioadă inculpatul M.T., surprinzând victima că lasă turma sa pască pe terenul său cultivat cu orz, a lovit-o pe aceasta iniţial cu coada de la o furca în zona capului şi apoi în mod repetat cu picioarele în timp ce era căzută la pământ provocându-i moartea, după care, întorcându-se în sat s-a deplasat la magazinul în care îşi desfăşura activitatea nora martorului B.Y., proprietarul turmei, spunându-i acesteia din urmă să îi atragă atenţia socrului său să discute cu paznicul animalelor pentru a nu se mai repeta situaţia. S-a concluzionat în raport de această situaţie de fapt că inculpatul a încercat acţionând în modul arătat să îşi ascundă fapta şi că în mod sigur a făcut referire chiar la incidentul care s-a soldat cu agresarea şi decesul victimei.
Cu toate acestea, instanţa de fond a constatat că situaţia expusă în actul de sesizare este puţin plauzibilă din cel puţin două motive.
În primul rând, instanţa de fond a reţinut că, aşa cum rezultă din declaraţiile martorei B.M. discuţia pe care a purtat-o cu inculpatul referitor la aceste aspecte a avut loc în ziua în care a intervenit decesul, în jurul orei 15:00, ceea ce o plasează anterior perioadei în care putea interveni decesul victimei, făcând astfel imposibil în mod obiectiv ca situaţia de fapt să fie cea reţinută de procuror, sprijinind însă apărarea formulată de inculpat şi susţinută de acesta în mod constant în tot cursul procesului, în sensul că discuţia se referea la un incident care avusese loc cu o zi înainte de deces.
Pe de altă parte, instanţa a apreciat că şi daca s-ar reţine că aprecierea martorei asupra orei ar fi eronata trebuie constatat că această discuţie nu putea avea loc mai târziu de ora 16:00 aceeaşi zi, întrucât la această oră martora B.M. s-a întâlnit cu soacra sa B.I. şi i-a povestit acesteia din urmă despre întâlnirea cu inculpatul, în acest sens în declaraţiile date în faza de urmărire penală B.I. arătând că „în jurul orei 16.00 m-am întâlnit cu nora mea B.M. şi mi-a povestit că la domiciliul său a venit învinuitul M.T...", declaraţie care se coroborează cu cea a martorului B.Y. sub aspectul orei la care s-a reîntors cu soţia sa în sat („în jurul orei 16:00 am terminat de cosit şi am venit acasă..").
De altfel, instanţa a constatat că acelaşi lucru rezultă şi dacă se are în vedere că potrivit soţilor B. au plecat de pe câmp în jurul orei 15:30, deplasându-se cu căruţa, iar deplasarea cu acest mijloc de transport până în sat durează aproximativ 23 de minute (conform experimentului judiciar realizat in faza de urmărire penală cu ajutorul martorului B.Y.), rezultând ca oră a sosirii în localitate aproximativ ora 16:00, iar discuţia dintre martore a avut loc conform declaraţiilor înainte ca B.I. să ajungă acasă de la câmp.
În contextul acestor probe, instanţa de fond a apreciat că dacă s-ar reţine că discuţia între inculpat şi martora B.I. a avut loc cel mai târziu în jurul orei 16:00 ar rezulta că agresarea victimei ar fi trebuit să se producă imediat ce martorii B.I. şi B.Y. au pierdut contactul vizual cu victima P.V., deci în jurul orei 15:30, ceea ce ar presupune că inculpatul în aproximativ 30 de minute a ucis victima, s-a reîntors la domiciliul sau, a luat o bicicletă şi s-a deplasat la magazinul în care îşi desfăşura activitatea martora B.I. pentru a discuta cu aceasta, străbătând drumul înapoi în sat cam în acelaşi interval de timp ca şi martorii B., de asemenea cu căruţa, fără a fi însă observat de aceştia deşi se deplasau pe aproximativ acelaşi traseu, pe un teren agricol care oferea în mod evident o bună vizibilitate.
Deşi martora D.I. a precizat în declaraţia dată în faza de urmărire penală că l-a văzut pe inculpat trecând cu căruţa cu lucerna în data de 1 noiembrie 2008, după amiaza, înspre sat, fiind reaudiată la domiciliul său în faza de cercetare judecătorească, martora a indicat că de fapt l-a văzut dimineaţa trecând înspre câmp (aşa cum susţine şi inculpatul de altfel), arătând chiar că nu se poate înşela asupra perioadei din zi întrucât tocmai hrănea păsările şi chiar a fost surprinsă cât de devreme a început inculpatul munca.
În plus, trecând peste aceste aspecte ţinând de probatoriul administrat în susţinerea acuzaţiei formulate, instanţa a reţinut că apărările constante ale inculpatului nu pot fi ignorate in condiţiile în care sunt susţinute de declaraţiile a 12 martori, dar şi de deducţiile logice rezultate din analiza probelor realizată în paragrafele anterioare privind intervalul în care putea fi comisă fapta.
Inculpatul a arătat în toate declaraţiile date în faza de urmărire penală dar şi în faţa instanţei judecătoreşti că la data comiterii infracţiunii, în intervalul orar reţinut ca posibil pentru săvârşirea omorului nu s-a aflat pe câmp, ci în localitatea de domiciliu, dând detalii specifice cu privire la activităţile desfăşurate pe parcursul întregii zile şi indicând oamenii cu care s-a întâlnit şi ora aproximativă la care aceste întâlniri au avut loc.
La solicitarea inculpatului s-a încuviinţat proba cu martori pentru a-şi dovedi apărările, fiind audiate persoanele cu care acesta a precizat că ar fi purtat discuţii la data de 1 noiembrie 2008, fiecare dintre martori confirmând întâlnirea cu inculpatul şi aspectele discutate cu acesta, astfel cum au fost indicate şi în declaraţiile inculpatului.
Astfel, inculpatul a precizat că în dimineaţa zilei de 1 noiembrie 2008 a plecat cu căruţa într-o livadă pentru a lua lemne de foc, rămânând în această zonă până la ora 13:00 când s-a întors acasă, întâlnindu-se la plecare cu S.V. şi la întoarcere cu C.M.
În continuare inculpatul a precizat că a rămas la domiciliu până în jurul orei 14:00, pregătindu-şi mâncare, şi că la ora 14:00 a fost vizitat de P.M. care i-a transmis să se ducă la familia P. pentru a lua brânză, martora a fost audiată la termenul din 16 noiembrie 2009, confirmând acest aspect, inclusiv în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de inculpat la acel moment. în jurul orei 15:00 inculpatul a arătat că a plecat înspre familia P., pe drum întâlnindu-se cu numiţii M.V. şi P.L. (cu acesta discutând despre dosarul de pensie al soţiei sale) după care a stat la familia P. la domiciliu aproximativ 20 de minute, la întoarcere oprindu-se pentru a discuta cu B.M., apoi la magazinul deţinut de familia l., discutând totodată pe drum şi cu B.L., I.I. şi P.M. căreia i-a dat şi un corn din cele cumpărate de la I.A.
Cu privire la fiecare dintre momentele descrise s-au audiat persoanele la care inculpatul a făcut referire, martorul P.L., confirmând ca a purtat o discuţie cu inculpatul privind actele de pensionare intr-o sâmbăta, în perioada in care s-a comis infracţiunea, fără a putea indica data cu exactitate, martorii P.I. si P.M. arătând ca la 01 noiembrie 2008 în jurul orei 16:00 inculpatul a venit cu bicicleta la ei la domiciliu pentru a lua brânza pe care sa o duca soţiei sale internate in spital, martorul I.A. indicând ca in ziua in care a aflat de uciderea victimei, in jurul orei 15:00 inculpatul a trecut pe la magazinul în care lucra cumpărând doua cornuri şi o sticlă de suc, martora B.M. a precizat că la 01 noiembrie 2008 în jurul orei 15:00 inculpatul a venit cu bicicleta până la magazinul în care lucra şi i-a solicitat să-l atenţioneze pe socrul său să nu mai permită ciobanului să pască turma de animale pe terenul pe care înfiinţase culturi, martora P.M. confirmând că în jurul orei 16:00, după discuţia iniţială cu inculpatul s-a reîntâlnit cu acesta pe drum şi a primit de la el două cornuri.
Deşi martorii indicaţi anterior nu au putut da detalii foarte exacte despre data şi ora la care s-au petrecut evenimentele la care au făcut referire, unii dintre ei fiind puşi în dificultate în momentele în care Ie-a fost solicitat sa dea relaţii despre activităţile lor imediat următoare sau anterioare acestei perioade, instanţa de fond a considerat că nu poate înlătura declaraţiile în condiţiile în care acestea se coroborează fiecare între ele şi fiecare cu declaraţia inculpatului, în plus nefiind infirmate prin alte probe. Faptul ca relatările martorilor nu sunt foarte exacte cu privire la unele detalii este influenţat în mod direct de modul în care fiecare dintre ei a perceput evenimentul în cauza, de importanţa pe care i-au acordat-o în contextul în care s-a petrecut în ziua în care s-a aflat de uciderea victimei, un eveniment rar în comunitate (martorul I.A. chiar precizează că îşi aduce aminte de întâlnirea cu inculpatul întrucât ".. era singurul care cumpăra acel tip de suc şi a doua zi, duminică, a aflat că inculpatul este bănuit că l-ar fi omorât pe P.V."), de propria vârsta şi modul în care aceasta, în mod inevitabil afectează capacitatea fiecăruia de a percepe, memora şi reda evenimentele la care a asistat.
În plus, în aprecierea acestor probe şi a importanţei lor în cauză s-a avut în vedere si faptul ca inculpatul a făcut referire la o parte din aceşti martori încă din fazele iniţiale ale urmăririi penale, atât în declaraţiile din dosarul de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată sesizată cu propunerea de arestare preventivă împotriva sa, neputându-i fi imputat ca aceştia nu au fost ascultaţi mai devreme, şi cu atât mai mult intervalul de timp scurs între momentul comiterii faptei şi momentul ascultării în instanţă a martorilor neputând justifica prin el însuşi concluzia ca declaraţiile sunt făcute pro causa, şi că ar fi contrare adevărului.
Cât priveşte proba esenţială pe care se sprijină acuzaţiile împotriva inculpatului, respectiv evidenţierea pe coada furcii aparţinând acestuia a unei microurme, în care prin analiza genetica s-a pus in evidenta un profil genetic cromozomial Y unic, incomplet, in corespondenta cu caracterele genetice haplotipul Y de referinţa al victimei P.V., s-a reţinut că această probă ştiinţifică nu stabileşte în mod cert existenţa unei agresiuni în care să fi fost folosită şi furca inculpatului, după cum nici nu stabileşte identitatea agresorului, şi nici măcar existenta unui contact fizic intre obiect şi victimă, transferul de materie putând interveni şi în alte împrejurări sputa, atingerea unor obiecte pe care Ie-a folosit şi victima, etc..
Potrivit instanţei de fond, faptul că în urma analizei probei nu s-a putut stabili ce anume substanţă este cea din care s-au prelevat microurmele sânge, sputa, fragmente epiteliale, etc.., înlătură de plan concluzia certă stabilită exclusiv în baza expertizei ADN ca furca este obiectul folosit pentru a lovi in prima faza a conflictului victima, referirea la concluziile raportului de expertiza medico - legala nefiind foarte relevantă în condiţiile în care nu atesta decât că furca ar fi putut fi obiectul contondent folosit de inculpat la agresarea victimei (după cum la fel de bine ar fi putut fi orice, alt obiect alungit cu aceleaşi caracteristici generale, coada de la unelte agricole, ciomagul găsit lângă victima, etc..).
Instanţa de fond a apreciat că toate aceste probe administrate creează un dubiu serios cu privire la identitatea autorului faptei reclamate, dubiu care in raport de principiile care guvernează procesul penal operează in favoarea inculpatului (in dubio pro reo), acesta beneficiind in continuare de prezumţia de nevinovăţie, în accepţiunea art. 66 C. proc. pen. ridicata la rang de principiu prin art. 52 C. proc. pen.
Prezumţia de nevinovăţie se regăseşte şi în dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, orice persoană acuzată de o infracţiune fiind prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită, purtând si asupra problemei sarcinii probei, care revine in principiu Ministerului Public, iar îndoiala profită persoanei acuzate (Comisia, raportul din 30 martie 1963 în cauza Austria împotriva Italiei).
În orice caz, condamnarea inculpaţilor în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie este de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 paragraful 2 din Convenţie (Curtea, T. împotriva Austriei, hotărârea din 20 martie 2001).
2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că reprezintă rezultatul unei analize incomplete a probatoriului administrat.
Rezumând expunerea argumentelor, apelantul a invocat certitudinea şi evidenţa cu care se impune în cauză concluzia, ce rezultă din probele administrate, că în data de 01 noiembrie 2008, orele 15:00, victima P.V. a plecat cu oile de la stâna familiei B., martorii B.I. şi B.Y. plecând în direcţia opusă, iar la ora 17:30, în aceeaşi zi, victima a fost găsită decedată de martorul Ş.S.; uciderea victimei a avut loc astfel între orele 15.00-17.00. Distanta dintre locul faptei şi domiciliul inculpatului, de 3 km, se parcurge cu bicicleta în 10 minute. Cum martorii P.I., P.M., la care inculpatul a venit la ora 16:00, I.A., cu care acesta s-a întâlnit la ora 15:00, B.M., la care inculpatul a mers la ora 15:00, respectiv P.M., care s-a reîntâlnit cu inculpatul la ora 16:00, nu fac decât să dovedească tocmai lipsa de veridicitate a acestor probe, întrucât inculpatul nu poate fi prezent, în acelaşi timp, în locuri diferite, rezultă singura concluzie logică şi certă, care se impune, şi anume aceea că între orele 16:00-17:00, interval rămas neacoperit, inculpatul s-a deplasat în câmp, unde a găsit-o pe victimă păscând oile în cultura lui şi l-a agresat pe acesta prin aplicarea unor multiple lovituri, ce au condus la decesul victimei.
Cu privire la criticile aduse de instanţa de fond analizei genetice, apelantul a precizat că inculpatul a recunoscut că în data de 01 noiembrie 2008 a luat furca şi a pus-o în căruţă, folosind-o la lucerna şi a subliniat faptul că inculpatul nu a prezentat o justificare valabilă pentru prezenţa ADN-ului, chiar şi incomplet, al victimei pe coada furcii sale, mai ales în condiţiile în care inculpatul a susţinut că nu a avut nici un contact cu victima.
În concluzie, inculpatul s-a deplasat cu căruţa în care avea furca la şi de la locul crimei, iar după aceea a lăsat căruţa în curte, deplasându-se numai cu bicicleta.
Pentru toate aceste motive, apelantul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi condamnarea inculpatului M.T. pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Faţă de motivele de apel, inculpatul a depus concluzii scrise în faţa instanţei de control judiciar.
Procedând conform dispoziţiilor imperative ale art. 378 alin. (1) indice 1 C. proc. pen., instanţa de apel a ascultat pe inculpat, care, în esenţă, şi-a menţinut declaraţiile anterioare, precizând că dacă s-ar fi ştiut vinovat de comiterea faptei, ar fi făcut dispărută furca, până la data percheziţiei, precum şi faptul că el s-a întâlnit cu victima cu o zi înainte, în data de 31 octombrie 2008, când a surprins-o cu oile în cultura sa şi a atenţionat-o verbal să nu se mai repete.
Totodată, la termenul din data de 04 noiembrie 2011, instanţa de apel a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală din 7 noiembrie 2008 întocmit de I.N.M.L. M.M., având ca principal obiectiv stabilirea naturii microurmelor biologice prelevate de pe coada furcii, dacă provin din sânge, spută sau celule epiteliale, întrucât din raportul anterior a rezultat că doar urmele prelevate de pe partea metalică a furcii au fost examinate cu kiturile de identificare rapidă a urmelor de sânge de natură umană, fiind înaintată spre examinare şi furca, corp delict, care, potrivit procesului verbal din 11 martie 2009, a fost ridicată din posesia inculpatului la data de 11 martie 2009, deci la un interval de cca. 4 luni de la comiterea faptei, interval în care furca a fost în continuare folosită în gospodărie de către inculpat.
S-a dispus, de asemenea, întocmirea unui referat de evaluare psihologică a inculpatului, depunându-se, în acest sens, referatul de evaluare din 25 noiembrie 2010.
Astfel, s-a depus la dosar raportul la suplimentul de expertiză medico-legală, examen ADN din 1 iunie 2011, probă în raport de concluziile căreia instanţa de apel a solicitat I.N.M.L. M.M. să se pronunţe în sensul avizării uneia dintre ele, întrucât concluziile celor două acte medicale, raportul de expertiză din 13 mai 2009 şi raportul la suplimentul de expertiză din 1 iunie 2011 sunt contradictorii.
Prin avizul înaintat la data de 5 octombrie 2011, Comisia Superioară de Medicină Legală a aprobat ambele acte medico-legale efectuate la I.N.M.L. Bucureşti, precizând că aparenta contradicţie s-a datorat faptului că într-o primă etapă de analiză s-a obţinut un ADN incomplet.
Instanţa de apel, examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar, precum şi a probelor noi, conform art. 371 şi 378 C. proc. pen., a apreciat că apelul parchetului este nefondat, iar soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Astfel, în ceea ce priveşte probele testimoniale prin prisma cărora apelantul a adus critici instanţei de fond, insistând asupra faptului că inculpatul nu justifică întregul interval de timp cuprins între orele 15:00-17:30, interval în care s-a stabilit în mod cert şi necontestat de nimeni că a avut loc uciderea victimei P.V., instanţa de apel a constatat că, dimpotrivă, inculpatul, prin activităţile a căror desfăşurare reală reuşeşte să o dovedească acoperă, practic, aproape întregul interval de cca. 2 ore în care s-a produs fapta, iar mijlocul de deplasare folosit de inculpat şi specificat expres de toţi martorii audiaţi cu privire la acest interval de timp, a fost bicicleta, fără ca vreunul să facă referire la existenţa vreunei furci, pe care ar fi şi greu să o prezumăm ataşată la bicicletă, se coroborează cu lipsa oricărei probe sau chiar indiciu de deplasare a inculpatului cu căruţa, în câmp sau în localitate în acest interval de timp.
Toate aceste motive au condus la concluzia neveridicităţii susţinerii apelantului în sensul că în interiorul acestui interval de timp inculpatul a luat căruţa, la care era ataşată furca şi a mers în câmp, unde l-a găsit pe P.V. cu oile în cultura lui de orz, pe care l-a lovit iniţial cu furca în cap în timp ce se afla în poziţie ortostatică iar după ce a căzut, l-a lovit repetat cu picioarele, pentru ca după toate acestea să se întoarcă în sat, fără să fie văzut de cineva când se ducea sau se întorcea cu căruţa de la câmp, iar mai departe să se ducă la domiciliul său, unde lasă căruţa, ia bicicleta şi efectuează toate deplasările indicate de el şi dovedite cu martori.
Deşi prin declaraţiile date asupra orei unii dintre martori aparent se contrazic, instanţa de apel a apreciat că nu trebuie omis, pe lângă argumentele aduse de prima instanţă cu privire la percepţiile personale influenţate de o serie de factori, nici faptul că în cauză primele declaraţii luate martorilor Ş.A., V.T., B.I., C.D. şi D.I. datează din 11 martie 2009, ale martorilor P.M., P.I. şi C.M. datează din 11 iunie 2009, doar martorii B.M., căreia inculpatul i-a spus despre discuţia cu victima din 31 octombrie 2008, Ş.S., care a descoperit cadavrul şi B.Y., proprietarul turmei, fiind audiaţi în data de 02 noiembrie 2008, imediat ulterior faptei. De asemenea, nici martorii solicitaţi de inculpat în apărarea sa nu au fost audiaţi în faza de urmărire penală, fiind audiaţi prima oară ulterior datei de 03 septembrie 2009, când s-a dispus trimiterea în judecată.
În mod suplimentar, aşa cum a reţinut prima instanţă, contradicţiile nu sunt de esenţă, existenţa evenimentelor din ziua respectivă şi mai ales ordinea succesiunii lor fiind veridică şi dovedită prin concordanţa existentă între declaraţiile martorilor, pe de o parte, precum şi între declaraţiile martorilor şi cele ale inculpatului, pe de altă parte.
Din alt punct de vedere, instanţa de apel a constatat şi faptul că, procedural, nu inculpatul este cel care trebuie să facă dovada modului în care şi-a petrecut un anumit interval de timp, într-o manieră mai justificată sau mai puţin justificată, acesta nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia, conform art. 66 C. proc. pen, atâta timp cât apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada vinovăţiei sale, ci apelantul era cel care trebuia să arate cu dovezi temeinice, care să se coroboreze între ele, că inculpatul a comis infracţiunea imputată între orele indicate, parchetul neputând invoca drept probă lipsa de dovadă contrară din partea inculpatului, beneficiar al prezumţiei de nevinovăţie.
S-a constatat astfel că nu există nicio probă directă, niciun martor ocular care să fi observat împrejurările în care victima a decedat, singura probă pe care s-a bazat acuzarea fiind raportul de expertiză medico legală ADN efectuat la urmărirea penală, care a concluzionat că pe obiectul corp delict (furca inculpatului) s-a regăsit alături de profilul ADN al inculpatului şi al unui bărbat înrudit pe linie masculină cu acesta, probabil tatăl inculpatului, şi un profil genetic incomplet asemănător cu al victimei.
Aceste concluzii cu valoare de probabilitate au fost însă înlăturate de completarea la raportul de expertiză şi avizul I.M.L. M.M., dispuse în faza de apel, care exclud varianta ca pe furca obiect delict să se regăsească ADN-ul victimei.
Astfel, prin suplimentul la expertiză dispus de instanţa de apel, a fost reanalizat şi extractul ADN rezultat din proba prelevată cu tampon steril de pe coada furcii, iar la această analiză subsecventă a rezultat, din aceeaşi probă prelevată iniţial, un profil ADN mixt cvasi-complet, provenit de la doi bărbaţi înrudiţi pe linie masculină. S-a menţionat că în acest amestec se regăsesc caracterele genetice autozomale şi cromozomiale ale suspectului M.T. alături de cele ale unui alt bărbat, înrudit pe linie masculină cu acesta.
Cu privire la cele ale victimei, prin concluziile suplimentului la raportul de expertiză s-a reţinut, în mod tranşant, că nu se mai regăsesc în acest amestec caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y din profilul ADN de referinţă al victimei.
Expresia din completarea la raportul de expertiză „pe obiectul corp delict nu se mai regăsesc caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y din profilul ADN de referinţă al victimei" nu trebuie interpretată în niciun caz în sensul că ar fi existat aceste urme şi ele ar fi dispărut datorită trecerii timpului întrucât niciun moment în cuprinsul raportului nu se arată că nu se poate concluziona, urmele fiind deteriorate datorită condiţiilor de mediu ci dimpotrivă se explică faptul că indicarea iniţială a lui P.V. ca posibil contribuitor al urmelor de pe mânerul furcii s-a făcut în condiţiile în care între profilele victimei P.V. şi suspectului M.T. există o multitudine de corespondenţe şi pentru această probă s-a obţinut într-o primă etapă de analiză un profil ADN incomplet (aceasta în condiţiile în care raportul de expertiză iniţial a fost efectuat pe baza probelor ridicate prin umectare cu tampon steril şi abia în faza de apel a fost pusă la dispoziţia comisiei furca obiect delict pentru a fi examinată în totalitate şi a se ridica toate probele necesare pentru analiză şi în plus completarea la raportul de expertiză s-a efectuat prin folosirea unor Kituri speciale de amplificare).
În consecinţă, pentru aceste considerente, instanţa de apel a constatat că împrejurarea că furca ar fi obiectul cu care a fost comisă infracţiunea de omor nu este susţinută de probele administrate.
De altfel, ar fi fost greu de crezut că, faţă de urmările produse, dacă s-ar fi acţionat cu acest obiect nu s-ar fi identificat urme de sânge cu ocazia examinării, or absenţa sângelui pe furca inculpatului a fost constatată atât în raportul iniţial cât şi în completarea la raport, astfel cum a fost avizat.
Mai mult, instanţa a apreciat că deşi furca a fost ridicată de la inculpat după 4 luni de la comiterea faptei, acest lucru nu poate fi folosit în niciun caz în defavoarea inculpatului, fiind obligaţia organelor judiciare să identifice, să ridice şi să conserve probele, întrucât inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi orice dubiu îi profită, şi mai mult, raportul de expertiză nu a concluzionat că s-ar fi depistat urme de răzuire, de ştergere, spălare sau alte asemenea fapte, aceste împrejurări fiind necesar să fie dovedite şi susţinute de probe întrucât nu se pot presupune.
Instanţa de apel a considerat că nu se poate ignora nici împrejurarea că pe hainele victimei nu s-a regăsit ADN-ul inculpatului, iar pe hainele inculpatului nu s-a regăsit ADN-ul victimei, relevant în acest sens fiind raportul de expertiză medico-legală efectuat la urmărirea penală.
Dimpotrivă, pe hainele victimei şi o bâtă găsită în apropierea acestuia s-a regăsit alături de ADN-ul victimei şi cel al unui bărbat neidentificat, însă ADN-ul inculpatului nu a fost descoperit în niciuna dintre aceste probe. Astfel, din concluziile primei expertize medico-legale, în care au fost supuse spre comparare ADN de referinţă al inculpatului cu probele prelevate din depozitul subunghial de la ambele mâini ale victimei şi cu cele prelevate de pe hainele victimei din momentul decesului, adică pantaloni, cămaşă, pulovere, s-a reţinut că au fost descoperite urme de sânge doar la nivelul cămăşii şi nasturilor de la puloverul victimei, ce s-a dovedit a fi al victimei.
În concluzie, fiind astfel înlăturată, din punct de vedere ştiinţific, şi singura probă invocată în acţiunea penală formulată împotriva inculpatului, care de altfel nu se corobora cu ansamblul materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi în primă instanţă şi constatând că, în cauză, nu există nicio probă sau vreun indiciu care să atragă calitatea de suspect a inculpatului, instanţa de control judiciar a apreciat că soluţia atacată este legală şi temeinică, deoarece nu inculpatul este cel care a ucis-o pe victimă.
3. Împotriva deciziei amintite a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, apreciind ca nelegale hotărârile pronunţate în cauză, susţinând că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului M.T., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. c) C. proc. pen., deşi la dosar există probe ce dovedesc că inculpatul e autorul omorului.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare reglementate în art. 3859 pct. 9, 10, 17, 18 C. proc. pen. se aduc următoarele argumente:
În sprijinul vinovăţiei inculpatului stau, în opinia procurorului, o serie de elemente de care instanţele nu au ţinut seama.
Astfel, de la începutul cercetării penale, inculpatul a fost considerat posibil autor al faptei, pornindu-se de la constatarea că victima (cadavrul) a fost găsit în cultura de grâu de pe terenul inculpatului, iar inculpatul însuşi recunoscuse că în după amiaza zilei precedente avusese o discuţie contradictorie cu victima P.V., după ce o surprinsese păşunând oile pe proprietatea sa cultivată cu grâu, aspect confirmat de martora B.M.
De asemenea, obiectele ridicate din domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei efectuate, o furcă având urme de culoare brun roşcată ce păreau a fi sânge, prin raportul de expertiză medico-legală stabilindu-se un profil cromozomial Y unic incomplet, dar şi faptul că între caracterele genetice din haplotipul Y de referinţă al victimei şi cele evidenţiate pe probă existând o concordanţă perfectă, reprezintă elemente pe care instanţele nu le-au avut în vedere şi nu le-au valorificat corespunzător la dezlegarea acţiunii penale.
În viziunea procurorului, instanţa de fond a înlăturat în mod neîntemeiat această probă cu valoare ştiinţifică, motivând greşit că transferul de materie pe coada furcii aparţinând inculpatului ar fi putut interveni şi în alte împrejurări spută, atingere, întrucât organele de urmărire penală au ridicat de pe coada furcii urme brun - roşcate ce păreau a fi de sânge, iar pe de altă parte, întregul conţinut al raportului de expertiză genetică ADN evidenţiază că toate urmele examinate au fost de sânge, şi nu de altă natură (cum ar fi sputa).
Se mai susţine că şi instanţa de apel a procedat la o eronată interpretare a concluziilor suplimentului efectuat la raportul de expertiză medico-legală examen ADN.
Astfel, sintagma folosită în concluziile întocmite, conform căreia caracterele genetice autozonale şi cromozomiale Y din profilul ADN de referinţă al victimei nu se mai regăsesc în acest amestec vizează situaţia la momentul examinării, însă nu înlătură şi nu influenţează în niciun fel constatările iniţiale înscrise în raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza urmăririi penale, cum greşit au stabilit instanţele.
În această logică se înscrie, în opinia procurorului, şi menţiunea făcută în cuprinsul aceluiaşi supliment de expertiză cu privire la cantitatea insuficientă de material genetic sau la degradarea acestuia prin expunere la factorii de mediu, ceea ce este firesc, ţinând seama de timpul scurs între data săvârşirii faptei şi data întocmirii suplimentului raportului de expertiză (1 noiembrie 2008, respectiv 1 iunie 2011).
Un alt aspect înfăţişat în sprijinul motivelor de recurs invocate de către procuror a fost acela al omisiunii instanţei de apel de a avea în vedere avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. M.M. Bucureşti din 22 septembrie 2011 prin care au fost aprobate ambele acte medico - legale, aviz la care nu se face nicio referire în considerentele deciziei.
O altă critică priveşte aspectul că atât prima instanţă, cât şi cea de prim control judiciar nu au analizat concluziile actului medico-legal din 21 iulie 2009 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Slatina care a concluzionat că furca obiect corp delict supusă examinării poate fi obiectul contondent folosit la agresarea victimei.
În fine, procurorul mai arată că prin probele propuse şi administrate de instanţa fondului, inculpatul nu a dovedit în niciun fel acţiunile întreprinse după ora 16 ale acelei zile, în sensul că în jurul orei 17-17:30 (ora săvârşirii faptei) s-ar fi aflat în alt loc, iar experimentul judiciar efectuat a demonstrat că traseul de la locul comiterii faptei până la domiciliul inculpatului putea fi parcurs de către acesta cu calul şi căruţa în 23 minute.
Examinând hotărârile recurate, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, prin prisma criticilor aduse de procuror, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel în baza probelor aflate la dosarul cauzei, precum şi a probelor noi administrate în faza controlului judiciar, au apreciat că în cauză nu există nicio probă sau vreun indiciu care să atragă calitatea de suspect a inculpatului în săvârşirea faptei, iar instanţa de apel a înlăturat din ansamblul probator al cauzei şi singura probă invocată în acţiunea penală împotriva inculpatului, respectiv concluziile raportului de expertiză medico-legală cu privire la împrejurarea că furca ar fi obiectul cu care a fost comisă infracţiunea de omor, urmare a analizei ADN.
În motivarea soluţiei de achitare a inculpatului, instanţele au procedat la evaluarea declaraţiilor martorilor, dar şi a probelor cu caracter ştiinţific - expertiză medico-legală.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a apreciat că inculpatul a făcut dovada faptului că în intervalul orar în care s-a reţinut în mod cert că a fost ucisă victima, nu s-a aflat la locul infracţiunii, ci, dimpotrivă a desfăşurat alte activităţi, iar din această perspectivă, susţinerile acuzării cu privire la aspectul că inculpatul ar fi luat căruţa şi s-ar fi deplasat pe câmp unde, găsind victima ar fi agresat-o, sunt nefundamentate.
În faza judecării apelului, instanţa de control judiciar a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, context în care s-a reanalizat şi extractul ADN rezultat din proba prelevată cu tampon steril de pe coada furcii.
Instanţa de apel a interpretat concluziile suplimentului efectuat la expertiza medico-legală în sensul că au fost de natură a înlătura cele stabilite iniţial cu privire la varianta ca pe furca obiect delict să se regăsească ADN-ul victimei.
Astfel, Curtea a motivat că sintagma din completarea adusă raportului de expertiză „pe obiectul corp delict nu se mai regăsesc caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y din profilul ADN de referinţă al victimei" nu trebuie interpretată în niciun caz în sensul că asemenea urme ar fi existat şi ele ar fi dispărut cu trecerea timpului.
S-a arătat că, de altfel, raportul de expertiză a evidenţiat că indicarea iniţială a lui P.V. ca posibil contribuitor al urmelor de pe mânerul furcii s-a datorat condiţiilor în care profilele victimei şi inculpatului se aseamănă, prezentând o multitudine de corespondenţe. Un alt argument a fost acela că la data întocmirii suplimentului de expertiză, a fost pusă la dispoziţia comisiei de expertiză furca obiect delict pentru a fi examinată în totalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu îşi propune să efectueze propriul demers analitic, examenul cu privire la aprecierea probelor în cauză, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune, la măsura în care probele din prezenta cauză conturează încrederea că sunt în concordantă cu adevărul şi nici să examineze măsura în care instanţele şi-au onorat obligaţia de a dovedi netemeinicia împrejurărilor ce formează obiectul probaţiunii, onus probandi.
Cu toate acestea însă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că pentru a afla adevărul şi a face o corectă aplicare a legii penale, instanţa trebuie să satisfacă anumite cerinţe în aprecierea probelor, un prim aspect constituindu-l obligaţia de a nu omite de la evaluare niciuna din probele administrate.
Din această perspectivă, criticile avansate de procuror cu referire la greşita înlăturare a concluziilor raportului de expertiză medico - legală efectuat în faza urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.M.L. M.M. (din 22 septembrie 2011) a aprobat ambele acte medico-legale întocmite în cauză - sunt fondate.
În acelaşi registru se înscrie şi omisiunea instanţelor de a evalua în cadrul probaţiunii, concluziile actului medico - legal din 21 iulie 2009 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Slatina.
Asemenea omisiuni ale instanţei de apel de a se pronunţa cu privire la unele probe administrate, esenţiale de altfel în plan probator, şi de natură a influenţa dezlegarea acţiunii penale, sunt în măsură a atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Pe de altă parte, evaluarea completă şi justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză minuţioasă a materialului probator şi apoi pe o sinteză raţională a evaluărilor făcute, pe examinarea probelor în ansamblul lor.
Din această perspectivă, în speţa de faţă, instanţa de apel avea obligaţia de a interpreta corespunzător concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză, având în vedere că avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală le aproba şi, de asemenea, în motivarea soluţiei se impunea a se face referire la acest aviz.
Este ştiut că înlăturarea unei probe se face de către organul judiciar în mod motivat în contextul în care o asemenea probă nu se înscrie, în planul coroborării, în registrul probator al cauzei.
Este criticabil faptul că în cuprinsul deciziei instanţei de prim control judiciar nu se face vorbire de avizul Comisiei Superioare de Avizare şi control a actelor medico-legale, prin care se statuase cu privire la aprobarea ambelor acte medico-legale efectuate la I.N.M.L. Bucureşti, iar instanţa a concluzionat în mod categoric în sensul că suplimentul de expertiză efectuat înlătură concluziile iniţiale, fără însă a oferi argumente suficiente.
De altfel, argumentele aduse de Curte în înlăturarea concluziilor expertizei medico-legale din faza urmăririi penale nu sunt convingătoare, iar aprecierea că acele contradicţii ce au rezultat în urma probei testimoniale cu privire la situaţia de fapt nu ar fi esenţiale, este eronată, atâta timp cât cauza nu a fost lămurită sub toate aspectele (în acest sens, a se evalua corespunzător declaraţiile martorilor Ş.A., V.T., B.I., C.D., D.I., P.M., P.I., C.M.).
În raport cu exigenţele ce s-ar fi impus a fi satisfăcute în materia aprecierii probelor, Curtea a considerat în mod nejustificat ca neesenţiale contradicţiile ce existau între probe, iar pe de altă parte a înlăturat, tot în mod nejustificat şi neconvingător motivat, concluziile cu caracter ştiinţific, ajungând la certitudine, fără însă a se baza pe un material probator complet şi fără a evalua în mod corespunzător pe cel existent.
În acest sens este de remarcat, printre altele, maniera în care instanţa de apel a statuat cu privire la faptul că inculpatul ar fi desfăşurat anumite acţiuni în intervalul orar în care s-a comis infracţiunea, astfel încât teza acuzării nu se confirmă.
S-a omis, însă, a se constata că asupra orei la care martorii audiaţi în cauză, Ş.A., V.T., B.I., C.D., D.I.; alţii, ar fi perceput cu propriile simţuri, prezenţa inculpatului, aceştia au revenit cu ocazia reaudierii lor.
Stabilirea intervalului de timp în care prezenţa inculpatului a fost sesizată constituia un element extrem de important în conturarea situaţiei de fapt şi, în mod implicit, în dezlegarea corectă a acţiunii penale.
Pe de altă parte, invocarea factorului trecerii timpului în justificarea unei atitudini procesuale inconsecvente în relatarea unor aspecte importante de către martori nu poate fi primită, în contextul în care revenirea acestora asupra propriilor susţineri din faza de urmărire penală nu s-a fundamentat pe argumente plauzibile şi temeinice.
În fine, în mod eronat instanţele au reţinut inexistenta vreunei contradicţii cu referire la derularea evenimentelor din ziua respectivă şi, îndeosebi, la succesiunea acestora, în împrejurarea în care declaraţiile martorilor nu au permis stabilirea unei situaţii de fapt certe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de prim control judiciar nu a acordat semnificaţia cuvenită cerinţelor în aprecierea probelor.
În virtutea argumentelor ce preced şi în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 208 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând Decizia atacată şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În condiţiile în care se va aprecia că declaraţiile martorilor audiaţi în cauză relevă aspecte contradictorii privind stabilirea împrejurărilor de fapt, instanţa de apel are obligaţia, în contextul efectului devolutiv al acestei căi de atac, să lămurească în mod corect şi complet aspectele de fapt ale cauzei, sens în care va aprecia în privinţa extinderii probatoriului, în sarcina sa existând obligaţia de a lua măsuri pozitive în scopul completării materialului probator pentru a statua cu valoare de certitudine în ce împrejurări victima a fost agresată.
Cum neregularitatea constatată afectează Decizia instanţei de apel, ca urmare a omisiunii de a se pronunţa cu privire la unele probe administrate, esenţiale în cauză, de natură a garanta drepturi şi a influenţa dezlegarea acţiunii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va mai analiza celelalte cazuri de casare invocate.
În cauză, cheltuielile judiciare avansate cu ocazia soluţionării procesului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 208 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, aceleiaşi instanţe.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul inculpat M.T. în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 763/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 821/2012. Penal → |
|---|
