ICCJ. Decizia nr. 777/2012. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 777/2012
Dosar nr. 23/39/2012
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 21 din 1 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii executării mandatului european de arestare, invocată de persoana solicitată P.V.
În temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012, emis de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria şi s-a dispus predarea persoanei solicitate P.V., domiciliat în mun. Suceava, autorităţii judiciare emitente.
În temeiul art. 97 alin. (2) din aceeaşi lege, s-a dispus că, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.
S-a constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. 1 (EAW) din data de 17 ianuarie 2012, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza deciziei nr. 65 din aceeaşi dată.
În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat la data de 11 ianuarie 2012, acestei instanţe, mandatul european de arestare nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 emis de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria împotriva persoanei solicitate P.V., solicitând, totodată, luarea măsurii arestării împotriva acesteia cercetat pentru comiterea unui număr de două infracţiuni de tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 alin. (1) şi (143) cazul al doilea C. pen. al Austriei.
Prezentă în instanţă, persoana solicitată a fost audiată la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2012, acesta nefiind de acord cu predarea sa autorităţii emitente a mandatului, arătând că are afaceri judiciare în România, indicând şi un dosar penal cu nr. 474/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
La data de 08 februarie 2012, apărătorii persoanei solicitate, au invocat excepţia inadmisibilităţii executării mandatului european de arestare, prevalându-se de dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Constituţia României şi ale art. 5 parag. 1 lit. f) din C.E.D.O.
Curtea o consideră neîntemeiată având în vedere că este adevărat că art. 19 alin. (2) din Constituţia României, prevede doar posibilitatea extrădării cetăţenilor români în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate şi că Legea fundamentală nu a mai fost modificată, poate aşa cum ar fi trebuit, după intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004. Această lege a fost însă supusă controlului de constituţionalitate, şi declarată constituţională cel puţin sub aspectul problemelor invocate prin excepţia de faţă, de către Curtea Constituţională a României.
De asemenea, aşa cum a invocat şi apărătorul persoanei solicitate, nu poate fi contestat faptul că instituţia mandatului european de arestare este şi trebuie să fie asimilată instituţiei extrădării, fiind însă o extrădare simplificată. Acest lucru nu exclude faptul că mandatul european de arestare corespunde exigenţelor prevăzute la art. 5 parag. 1 lit. f) din C.E.D.O., chiar dacă acesta din urmă este reglementat printr-o decizie - cadru şi nu printr-o convenţie, atâta timp cât, începând cu 01 ianuarie 2004, decizia-cadru înlocuieşte, în relaţiile dintre statele membre, dispoziţiile corespunzătoare ale convenţiilor anterioare în materie de extrădare.
În acest sens a hotărât şi Curtea Europeană de Justiţie într-o speţă (C. 303/05, Decizia din 13 iulie 2005), reţinând că: ("decizia-cadru nu a fost adoptată cu încălcarea articolul 34 alin. (2) lit. b) UE").
Pe fond s-a reţinut că solicitarea este întemeiată, iar potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
S-a luat act de precizarea persoanei solicitate, în sensul că nu înţelege să renunţe la regula specialităţii, iar în cazul unei eventuale condamnări la pedeapsa închisorii, executarea acesteia să aibă loc într-un penitenciar din România, în condiţiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a reţinut că în cauză persoana solicitată se află într-o situaţie excepţională, dată de starea sa precară de sănătate însă acest lucru nu poate constitui pentru instanţă un motiv de amânare a predării.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen recurs persoana solicitată P.V., a solicitat admiterea recursului arătând că se dispune amânarea predării până la rezolvarea situaţiei medicale a persoanei solicitate, conform recomandărilor făcute de raportul de expertiză şi de medicul specialist.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Împotriva numitului P.V. a fost emis la data de 9 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria un mandat European de arestare pentru comiterea unui număr de două infracţiuni de tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 alin. (1) şi (143) cazul al doilea C. pen. al Austriei.
Mandatul European de arestare conţine informaţiile cerute de dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar faptele descrise se regăsesc printre faptele enumerate în art. 96 din acelaşi act normativ, pct. 18.
Este adevărat că persoana solicitată se află într-o situaţie excepţională, în sensul art. 110 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, situaţie dată de starea sa precară de sănătate, însă acest lucru nu poate constitui pentru instanţă un motiv de amânare a predării, ci de amânare a pronunţării asupra cererii de executarea a mandatului european de arestare, în conformitate cu alin. (4) al aceluiaşi articol, ceea ce instanţa a şi făcut prin acordarea unor termene succesive, printre altele, şi în vederea efectuării expertizei medico - legală dispusă în cauză.
Faţă de această situaţie prin adresa emisă de Procuratura Wr. Neustadt din Republica Austria, această autoritate judiciară a dat garanţii că transportul persoanei solicitate P.V. va fi efectuat corespunzător faţă de starea sa de sănătate, sub supraveghere medicală, că tratamentul acestuia va fi asigurat în timpul arestului preventiv în secţiile specializate din penitenciar, iar în caz de nevoie, va fi transferat în instituţii corespunzătoare, în conformitate cu dispoziţiile parag. 66 şi următoarele din legea austriacă pentru executări penale.
Faţă de toate cele expuse mai sus, instanţa a constatat că nu se impune o amânare de predare a persoanei solicitate, o eventuală amânare a predării în caz de agravare a stării de sănătate a acesteia, fiind de competenţa, din acest moment, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004.
În consecinţă, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată împotriva sentinţei penale nr. 21 din 1 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.V. împotriva sentinţei penale nr. 21 din 1 martie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 778/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 772/2012. Penal → |
|---|
