ICCJ. Decizia nr. 780/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 780/2012
Dosar nr. 1997/1/2012
Şedinţa publică din 16 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a fost învestită cu judecarea cauzei cu privire la inculpaţii B.D. şi G.I.P. trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tâlhărie, fapte prevăzute de art. 174, 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin.(21), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), iar raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii B.D., domiciliat în judeţul Timiş, deţinut în Penitenciarul T. în baza mandatului de arestare preventivă din 17 iunie 2010 emis de Tribunalul Caras-Severin, secţia penală, şi G.I.P., domiciliat în jud. Mureş, deţinut în Penitenciarul T. în baza mandatului de arestare preventivă din 29 iunie 2010 emis de Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală.
În baza art. 139 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire sau revocare a măsurii arestării preventive.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpaţii B.D. şi G.I.P. au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 3 din 12 ianuarie 2012 a Tribunalului Caraş-Severin, la pedeapsa cea mai grea, respectiv fiecare inculpat în parte la pedeapsa rezultantă de 25 ani de închisoare.
În baza disp. art. 65 alin. (2) rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 5 ani, cu executare în condiţiile art. 66 C. pen. (după executarea pedepsei principale).
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi 350 C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpaţilor, perioada reţinerii şi a fost menţinută starea de arest a acestora pe o durată de 60 zile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat ca situaţie de fapt că, inculpatul B.D., la aproximativ trei ore de la eliberarea sa din Penitenciarul Timişoara, s-a întâlnit într-un bar situat în zona Gării de Nord din Timişoara, cu inculpatul G.I.P., astfel că în noaptea de 14-15 iunie 2010, au exercitat împreună acte de violenţă asupra victimei T.A. prin lovituri directe cu corpuri dure, care i-au cauzat decesul, după care au sustras tractorul din curtea victimei.
S-a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, în sensul că există indicii temeinice privind presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis o faptă penală, fiiind îndeplinită şi condiţia prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv că pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, instanţa a apreciat că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, instanţa a avut în vedere gravitatea deosebită a faptei comise, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, persoana inculpaţilor, precum şi rezonanţa pe care o presupune în rândul colectivităţii comiterea unor asemenea fapte.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul G.I.P. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând, admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, care prezintă un grad ridicat de pericol social - inculpatul fiind trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi tâlhărie, fapte prevăzute de art. 174, 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., respectiv art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul comunităţii în care au fost comisă fapta. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necasară menţinerea arestării preventive a inculpatului G.I.P.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I.P. împotriva încheierii din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 47/115/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 781/2012. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 778/2012. Penal → |
|---|
